23:02
Comentarii Adauga Comentariu

_ Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, joi, în urma doborârii avionului rusesc în Belgorod

Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, joi, în urma doborârii avionului rusesc în Belgorod

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă joi după-amiază, la cererea Moscovei, care a acuzat Ucraina că a doborât un avion militar rusesc de transport, la bordul căruia se aflau 74 de oameni, toţi pierzându-şi viaţa, a anunţat miercuri preşedinţia franceză a Consiliului de Securitate, relatează AFP.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov ceruse mai devreme ca această reuniune să aibă loc chiar miercuri, dar ea a fost stabilită în cele din urmă pentru joi după-amiază, la ora locală 17:00 (24:00, ora României), a precizat preşedinţia Consiliului de Securitate, care este deţinută de Franţa.

Rusia a acuzat Ucraina că a doborât miercuri un avion militar rus de transport deasupra regiunii de frontieră Belgorod, ucigându-i pe toţi cei aflaţi la bord, inclusiv 65 de prizonieri ucraineni, potrivit Moscovei.

Ucraina nu a răspuns direct la aceste afirmaţii. Serviciile de informaţii militare (GUR) au declarat că "nu dispun de informaţii fiabile" despre pasagerii din avionul Il-76 doborât, dar a confirmat că un schimb de prizonieri era "planificat", însă nu a avut loc în cele din urmă.

O sursă de la biroul preşedintelui Volodimir Zelenski a declarat miercuri seara că şeful statului ucrainean şi-a anulat o călătorie planificată în centrul ţării, în aşteptarea unor informaţii suplimentare privind tragedia.

Anterior, Ministerul rus al Apărării criticase Ucraina pentru că a "doborât" un avion militar rus care transporta "militari ucraineni pentru un schimb". Potrivit Moscovei, armata ucraineană "ştia" că ruşii vor transporta prizonierii cu avionul la Belgorod şi apoi la un punct de întâlnire de la frontieră.

Serviciile secrete ucrainene, pe de altă parte, au afirmat că Kievul "nu a fost informat" despre necesitatea de a securiza spaţiul aerian în zonă. Ucraina nu cunoştea "numărul de vehicule, traseul sau modul de transport al prizonierilor", a susţinut GUR, criticând Moscova pentru că "i-a pus în mod deliberat în pericol".

La rândul său, armata rusă susţine că forţele ucrainene au tras "două rachete" de la "un sistem de apărare antiaeriană" pentru a doborî avionul de transport militar Il-76 şi pentru a "acuza apoi Rusia".

Avionul s-a prăbuşit în apropiere de satul rusesc Iablonovo, la 45 de kilometri de graniţa cu Ucraina.

Cei 65 de prizonieri ucraineni care, potrivit Moscovei, se aflau la bord, precum şi echipajul de şase persoane şi trei militari ruşi, au fost "ucişi", a adăugat armata rusă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

Așadar dacă pacea se vs încheia Nykolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

_ Chimiștii sintetizează molecule anticancer unice folosind o abordare nouă

Luptătorul din Arenă

_ Giovanni Pernice VA apărea la 20 de ani de la Strictly Come Dancing, în ciuda cererilor Amanda Abbington

_ TOATE CÂȘTIGELE: Maine și Arkansas au cerut Trump!

_ Vlad Botoș, europarlamentar USR - Viitorul Moldovei în mâinile Consiliului

_ Artistii de la Hollywood „ar trebui să tremure în cizme” din cauza temerilor Regina Ketaminei ale cărei droguri „au ucis icoana lui Friends Matthew Perry” ar putea „dezvălui cu cine altcineva a avut de-a face”

_ Cea mai modernă clădire pentru medicină legală din sud-estul țării, inaugurată la Galați

_ 15 oficiali de stat avertizează Bank Of America despre „de-bancarea” creștinilor

_ Am intervievat 100 de ucigași, iată cum e să vorbești cu criminalii

_ Cele mai bune 9 mărci de cașmir la prețuri accesibile de pe strada principală

_ Bărbatul mort transportat la o bancă braziliană de nepoata sa era subnutrit și poate să fi fost OTRAVIT

_ Un avion al armatei americane a aterizat în capitala haitiană, Port-au-Prince

_ Partidul Comunist Chinez (PCC) subvențion�nd criza fentanilului

_ Surpriză în Sectorul 1: Clotilde Armand nu mai este favorită (SONDAJ CURS)

_ Alegere podcast: cea mai bună emisiune audio de ascultat acum

_ Fără înclinare dublă olimpică deoarece Cheptegei retrage din 5.000 m

_ Trenul deraie �n Pennsylvania, trimiț�nd mai multe mașini �n r�u

_ Industria în care România și Europa importă masiv din Rusia: dependența este în creștere

_ PETA a criticat mesajul „ciudat de sexual” despre Ziua Recunoștinței

_ J6er Jake Lang iese din 36 de zile în camera de privare senzorială

_ Călin Georgescu a vorbit la TV de "ieşirea din Matrix". Fraza este utilizată şi de fraţii Tate

_ Principalul editor abandonează planurile pentru Cartea Președinției Biden

_ Netanyahu spune că Israelul oferă o recompensă de 1,3 milioane de dolari pentru fiecare ostatic eliberat

_ Procesul lui Trump din Manhattan este o acuzare a sistemului juridic din New York

_ Un rezistor Hall cuantic echilibrat oferă o nouă metodă de măsurare

_ FEC Records dezvăluie cheltuielile extravagante ale RNC în comparație cu DNC – prioritizează luxul față de strategiile electorale

_ Președintele Trump răspunde la ieșirea lui Nikki Haley din cursa prezidențială

_ O scriitoare feministă de top este vizitată de poliție la casa ei din Londra - după ce „bărbat transgender din HOLLAND” a raportat una dintre postările ei pe rețelele de socializare

_ Mi-am pus toate economiile vieții în cumpărarea unui șopron pentru a o transforma în casa visurilor mele

_ Cardi B și Megan Thee Stallion uimesc fanii dezvăluindu-și părul natural

_ Problema uniformei MLB a Nike se agravează: se dovedește că noii pantaloni lasă puțin imaginației

_ John Prescott a murit la vârsta de 86 de ani: fostul viceprim-ministru a murit după lupta cu boala Alzheimer, spune familia sa

_ 5 sfaturi pentru puiul fript perfect, conform unui restaurant de top din Londra

_ Favorita de la Uniparty, Nikki Haley, devine din ce �n ce mai neplăcută pe zi ce trece � acum �l atacă și �l insultă pe Trump pentru că a trebuit să se ocupe de peste 90 de acuzații de drept

_ Postare de oaspeți de Enrique Tarrio din celula sa din închisoare: „Spară-mă de indignarea falsă a lui Nalvany”

_ Daniel Craig îl tachinează pe următorul James Bond cu o glumă criptică la Premiile Guvernatorilor 2024

_ RINO Lindsey Graham șochează GOP: îi acordă sprijin complet în spatele lui Matt Gaetz pentru AG după întâlnirea cu Gaetz și JD Vance — îi îndeamnă pe colegii RINO să renunțe la „Gaetz Lynch Mob”

_ Sectorul privat se restrânge după bugetul muncii

_ RAPORT: Sub Joe Biden, numărul ilegalilor care au intrat �n SUA este mai mare dec�t populația a 36 de state

_ Siliciul poate influența comunitățile microbiene din câmpurile hidrotermale

_ Mi-am renunțat la slujba mea de bibliotecară pentru a deveni dominatrie, acum câștig bani spunându-i tatălui glume nud

_ Ni s-a promis creștere, în schimb Cancelarul a lovit investiții și angajări, scrie NICK STOWE

_ Martin Lewis dezvăluie dacă obligațiunile premium merită cu adevărat - și cine ar trebui să le evite

_ Noua reglementare a lui Biden ar putea face ca până la 1 milion de locuri de muncă să dispară, potrivit liderului de producție

_ Trafic în portul Constanţa: Pantofi sport contrafăcuţi au fost găsiţi într-un container

_ Report uriaș la Loto 6/49 / Ce sume sunt puse în joc la Joker și Loto 5/40

_ Spune la revedere respirației de usturoi cu usturoi negru fără miros

_ Misteriosa insulă care se rotește a Argentinei a fost dezvăluită: Insula are forma unui cerc perfect, dar nimeni nu știe de ce se rotește

_ Am crezut că durerea mea de cap palpitantă este o mahmureală, apoi am aflat adevărul îngrozitor

_ Nigeria va înfrunta Coasta de Fildeș în finala Cupei Națiunilor Africii

_ Grosimea cochiliei de gheață dezvăluie temperatura apei pe lumi oceanice

_ Extreme climatice din Australia: un nou raport analizează evenimentele majore din 2023

_ Un nou studiu sugerează că Apple Vision Pro poate �recabla� creierul

_ Tesla Shares Slide As Price-Cuts In US, China, & Germany Spark Worsening EV Price-War 

_ Evadata din House of Horrors, Jennifer Turpin, se căsătorește cu iubitul într-o nuntă cu tematică gotică

_ Memphis Action News 5 Anchor a murit la doar 38 de ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179 Pag.180 Pag.181 Pag.182

Nr. de articole la aceasta sectiune: 10869, afisate in 182 pagini.