21:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO FOTO Nicolae Ciucă a semnat, în direct, promisiunea care i-ar putea crea probleme penale lui Iohannis

VIDEO FOTO Nicolae Ciucă a semnat, în direct, promisiunea care i-ar putea crea probleme penale lui Iohannis

Nicolae Ciucă a fost prins, în această seară, întrebărilor incomode din partea jurnaliștilor Antena 3. Întrebat dacă, în cazul în acare va ajunge președinte și un procuror ar cere ridicarea imunității lui Klaus Iohannis, acesta ar da curs cererii, Nicolae Ciucă a spusă că o va face fără îndoială.

'Am mai scris o dată aici și am semnat un angajament. Încercați din nou, și astfel îmi oferiți ocazia să reafirm tot ceea ce ține de președintele Iohannis: Nu e Putin, iar eu nu sunt Medvedev. Nu va fi prim-ministru. Tot ce ține de mine, ca președinte, este clar: orice cetățean trebuie să se supună legilor și justiției României.

Indiferent de poziția pe care o ocupăm, și eu, și dumnealui trebuie să respectăm legea. Am avut o singură grijă în viața mea: să nu-mi fie teamă de nimic, să dorm liniștit acasă, alături de familie, și să am o singură frică – să nu mor departe de familie sau neîmpărtășit“ a spus Ciucă.

Întrebat dacă ar avea o problemă să ridice imunitatea lui Klaus Iohannis, acesta a răspuns că nu are nicio problemă să ridice imunitatea oricui, inclusiv pe a sa: „Da. Îmi dați să semnez?“, a replicat acesta. „Pe baza informațiilor, voi face tot ce ține de mine pentru ca lupta anticorupție să continue în România“, a ținut să sublinieze prezidențiabilul PNL.

Iată ce a scris Nicolae Ciucă în angajamentul luat în fața națiunii, privind ridicarea persoanelor protejate de imunitate, în cazul în care ar ajunge să aibă probleme cu legea penală: „Voi respecta legea și procedurile juridice/ale Justiției în ceea ce privește orice cetățean, inclusiv președintele României, în fața justiției.”

O observație însă: acesta a făcut referire strictă la funcția de președinte al României. Lucru sesizat și de jurnalista Oana Zamfir: 'Vă doare mâna să scrieți 'Klaus Iohannis'?“


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

În 35 de ani de Soroșism, Familia Tradițională a fost distrusă. UE A AJUNS LA 700.000 DE DIVORȚURI Rata divorțurilor s-a triplat. Unu din doi copii se nasc in afara căsătoriei. Înțelegeți de ce Călin Georgescu a spus că Familia trebuie protejata?

Viktor Orbán: "Nu mai puteam să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum lanţurile de magazine jefuiesc oamenii". Vă amintiți cum au sărit Soroșiștii pe Călin Georgescu când ne-a spus că Multinaționalele ne jefuiesc? De ce AUR și Simion TAC pe această temă?

Editorial Cornel Dinu. SMINTEALA clasei politice înaintea unor alegeri prezidențiale compromise din start

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

Calin Georgescu a avut dreptate când a arătat jaful multinaționalelor. Bulgaria înființează lanțuri de magazine cu adaos 10%, pentru a împiedeca multinaționalele să jefuiască populația. Puciștii de la noi sunt pe-o mână cu multinaționalele

Așadar dacă pacea se va încheia Nikolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

_ „Vom obține mult mai multă escaladare pe mai multe fronturi înainte... Și nu este clar cum vom reduce apoi”

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

Ramurile Cominterniste directe sau prin alianță se susțin între ele. Celebrul Bombonel, alias Adrian Năstase, care a dat petrolul țării și multe alte bunuri naționale pe Nimic, îl susține pe Victor Ponta. Nu ai nenorocit destul țara asta Bombonele?

Așadar după mintea actualului Stat Soroșist și a cohortelor de sorosisti care aplaudă: Democrația înseamnă să anulezi alegerile, să-l interzicem, să-i facem dosar penal și să-l băgăm la zdup pe cel CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE PRIN VOT

_ Opinion: Environmental sustainability and consumption

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Cel mai mare laborator zburător din lume vine în Asia în misiune de poluare a aerului

_ Personalul din această dimineață „echipă de prezentare regulată încă nu este la locul lor” după plecările șocante ale lui Holly Willoughby și Phillip Schofield anul trecut

Fugit în Dubai, Horațiu Potra cheamā mercenarii la proteste, potrivit Antena3. Potra: . "Mergeți la București, cu parul, furca, coasa și toporul. Cei care au arme acasă să iasă cu arme"

_ Bazilica franceză prezintă pictură redescoperită a lui Rafael

Ana Maria Gavrilă de la POT le cere oamenilor pe Tik Tok "să facă ce cred ei că e mai bine" . Dar POT ce face?

Mesajul lui Călin Georgescu după Interzicerea Ilegală de tip Bolșevic care i s-a aplicat. Georgescu: "Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!"

Luminița Arhire - ActiveNews : PUCIURI MIORITICE LEGATE NU ÎN SERIE, CI ÎN PARALEL - Așteptăm următoarele lovituri de stat. Rugăm seriozitate

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

Luptătorul din Arenă

_ CBO a revizuit costul politicilor energetice ale lui Biden cu 466 de miliarde de dolari

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ Artistul va distruge artă �n valoare de 45 de milioane de dolari � inclusiv de Rembrandt, Picasso și Andy Warhol � dacă fondatorul Wikileaks, Julien Assange, moare �n �nchisoare

_ Tinder introduce verificări de identitate cu scanare de paşaport în Marea Britanie

_ Plasticul nu este fantastic: Familiile care locuiesc în satul de carte poștală cu imagini sunt furioase după ce „tunelul de dimensiuni industriale” este instalat blocându-și vederile asupra rezervorului din apropiere

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

_ Profitul Băncii Transilvania a urcat anul trecut cu 14,35%, la 2,49 miliarde lei

_ Investigație mamut în Rusia: avioane și elicoptere vândute în străinătate ar fi ajuns pe mâna ucrainenilor (presă)

_ Kelemen Hunor ia în derâdere vehiculata candidatură a lui Iohannis la șefia NATO: 'Nu cred că cetăţenii sunt prea preocupaţi de soarta lui politică'

_ Poate denimul cu spălare deschisă să fie un blugi de seară? Expertul în stil intervine după ce imaginea virală a stârnit dezbateri aprinse

_ Pompierii din Tennessee salvează Biblia din casa în flăcări

_ Why is US setting up Gaza aid port, and will it be enough?

_ Noroiul și resturile curg pe dealurile din California. Ce cauzează diapozitivele?

_ Pescuitul de somon în largul coastei Californiei este interzis pentru al doilea an consecutiv

_ Bitcoin dă speranțe investitorilor în criptomonede: cel mai mare avans săptămânal din ultimele patru luni

_ TREBUIE VĂZIT: Chanel Rion despre investigația din jurnalul lui Ashley Biden: SDNY este Gestapo-ul personal al lui Biden – nici măcar nu o ascund... Și Joe Biden este un descipol (VIDEO)

_ „Nimic acolo, frate”: Momentul în care poliția l-a oprit pe dealer-ul care ronțăia profiterol și colegul furnizor care a ascuns 2.000 de lire sterline de droguri în pantaloni

_ Revolut releases in Romania its first ever loan refinancing solution

_ Campania Biden pentru a rămâne pe TikTok, chiar dacă a semnat proiectul de lege pentru a-l interzice

_ VIDEO Scandal imens înainte de Jocurile Olimpice: A apărut o filmare în care o triplă campioană olimpică la echitație își bate calul

_ Este Pământul pe cale de extincție în masă? Peste 20% dintre animalele migratoare riscă acum să fie distruse, avertizează raportul

_ „Pocalipsa gripei aviare” obligă Hong Kongul să suspende unele importuri de carne de pasăre din SUA

_ Dinamo face un anunț oficial: Lucas Alves semnează cu echipa vietnameză Nam Dinh FC

_ Un salut emoționant pentru Kate Middleton: Gărzile irlandeze îi urale prințesa de Wales în timpul Paradei de Ziua Sf. Patrick, în timp ce ea își continuă recuperarea acasă - dar regalul absent urează „omorât” oamenilor care sărbătoresc

_ Șoșoacă, forțată de românii din Italia să candideze: 'Mi-au zis că dacă voi ajunge președinte, ei se întorc acasă“ / VIDEO

_ Nouă persoane, suspectate de legătură cu autorii atentatului de la Moscova, reţinute în Tadjikistan

_ Multimiliardarul familiei regale Qatari în luptă amară de la Înalta Curte pentru diamantul „Idol’s Eye” de 21 de milioane de lire sterline: Șeicul super-bogat, cu legături cu regretata Regina, susține că are dreptul să cumpere o bijuterie de 70 de carate

_ Noua sperietură �mpotriva gripei aviare: operațiunile psihice sau adevărata afacere?

_ Unde vei fi pentru eclipsa totală de soare din 8 aprilie? Mai e timp să găsești un loc

_ Fondurile de ajutor ale ONU pentru terorişti şi tirani

_ EXCLUSIV: Citiți noua poveste de dragoste uluitoare de la autorul cărții O zi. Marnie nu s-a gândit niciodată că va fi atât de singură încât va vorbi la televizor. Michael face lungi plimbări solitare în ploaie. Acum afla ce se intampla in continuare...

_ Sepsi şi U Cluj, surori de suferinţă: ating cota de 5 meciuri fără victorie, după remiza de la Sfântu Gheorghe

_ A comis-o! Fostul şef al Poliţiei oraşului Hârlău, judeţul Iaşi, a fost prins băut la volan


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 275, afisate in 5 pagini.