23:59
Comentarii Adauga Comentariu

DISTRUGEREA SATULUI ROMÂNESC ȘI A MORALEI TRADIȚIONALE UNUL DIN PLANURILE PRINCIPALE AL REȚELEI PROGRESISTE. Norme morale tradiționale din lumea satului. "Când bătrânii treceau pe drum, femeile se ridicau în semn de respect"

Satul înseamnă astăzi fie paradisul pierdut, fie traiul la limita civilizației. Obiceiuri, tradiții, o întreagă lume s-a dus definitiv în multe zone, regăsind-o doar în scrierile monografice, în care se face vorbire și despre normele morale respectate la sat în vechime.

Proprietatea nu se dobândea oricum, moștenirea avea legile ei, chiar și conflictele se rezolvau așa cum prevedeau "obiceiurile pământului". Fiecare își știa locul, iar o fărădelege înfăptuită stârnea ecou peste nouă sate. Bătrânii n-aveau pensii, dar își aveau locul bine stabilit în ierarhia familiei și a satului, învățătorul și preotul erau persoanele cărora nu le treceai pe dinainte etc.

"Sfatul de judecată" rezolva neînțelegerile

În monografia "Balș – oameni, locuri, tradiții", apărută la editura ALMA în 2015,  profesorul Ion Negreanu vorbește despre rânduielile din localitatea olteană ca fiind asemeni celor din mai toate satele Romanațiului de altădată. "Nefiind legi scrise, oamenii satelor respectau "obiceiul pământului" în aplicarea dreptului de proprietate asupra pământului", spune profesorul în monografia sa. Țăranul moștenea sau cumpăra pământ, asupra căruia devenea stăpân, de cele mai multe ori fără ca la bază să stea vreun act. Când, astfel, se modificau hotarele, la fixarea pietrelor de hotar "cei bătrâni luau cu el un copil de 10-12 ani ca să vadă unde se pun". Când apăreau conflicte, acestea erau tranșate de sfatul de judecată, din care făceau parte trei persoane, cu rol de complet de judecată, și care apelau la martori. Hotărârea acestora era consemnată în "Cartea de judecată".

Când bătrânii își împărțeau averea aveau grijă să o facă drept, păstrându-și și pentru ei o parte, care, de obicei, după moarte, revenea mezinului, acesta fiind adesea cel în sarcina căruia cădea îngrijirea părinților, dacă nu exista o altă înțelegere.

"Bătrânul se așeza primul la masă"

Deși nu se întâmpla să aibă "pensie grasă" sau cine știe ce venituri vânate astăzi de urmași, bătrânii satelor se bucurau în vechime de mult respect, notează profesorul. "Respectul față de bătrâni era o normă morală care se respecta, atât în familie, cât și în localitate, între săteni. Cei bătrâni făceau parte din Consiliul bătrânilor, din Consiliul bisericii. Când treceau pe drum, în semn de respect femeile se ridicau de pe banca de la poartă. Același lucru se întâmpla și când treceau preotul sau învățătorul. În familie bătrânul se așeza primul la masă, era servit primul, iar în camera de dormit avea rezervat locul cel mai apropiat de sobă" (asta pentru că micuțele case țărănești adăposteau în două, cel mult trei camere mai multe generații).

Tot bătrânii erau invitați de seamă la șezători, spunându-le nepoților povești la gura sobei, întâmplări din viața satului. "Tot ei îi învățau pe tineri să cânte din fluier și creșteau nepoții", se  mai menționează în lucrarea amintită.

Fetele sărace nu aveau voie să se prindă în horă lângă un  băiat înstărit

Legi nescrise se aplicau și pentru alte situații în lumea satului. Fetele de măritat se îmbrăcau modest, erau harnice și respectau pe cei din jur și pe bătrâni, sau cel puțin acestea erau virtuți care le "ridicau" pe cele care le aveau. La horă se vedea cu adevărat condiția socială, fetele mai bogate din Romanați purtând cojoace și pieptare cusute, salbe de aur și alte podoabe, în timp ce suratele lor mai sărăcuțe se limitau la costume cusute simplu și imitații de bijuterii. În plus, cele din urmă "nu aveau voie să se prindă la horă lângă un bărbat înstărit".

Femeia mergea după căsătorie la casa socrilor, "pe care trebuia să-i respecte și să-i asculte". De atunci nu mai purta capul descoperit, iar la horă putea să joace numai lângă soț sau lângă o rudă apropiată. "Femeia saluta prima pe stradă, iar copilul saluta pe toată lumea", ne mai spune autorul.

"O văduvă nu trebuia să râdă sau să glumească"

Deși multe dintre "reguli" le regăsim și astăzi, ca norme de bun-simț, în trecut încălcarea acestora se pedepsea cu ceva mai mult decât o privire dezaprobatoare. Văduvele, tot potrivit acestor legi nescrise, trebuia să poarte doliu până la un an, dacă erau tinere, și până la doi-trei ani dacă erau mai în vârstă. În portul bătrânelor, în special, doliul se regăsea toată perioada în care le supraviețuiau soților. "O văduvă nu trebuia să râdă sau să glumească, nu mergea la petreceri, nici la hore, până la un an de la decesul soțului, și nici nu i se îngăduia să umble cu capul descoperit. Până la un an, văduva mergea în fiecare duminică la biserică", mai regăsim printre norme.

Figurile emblematice ale satului erau: preotul, învățătorul, moașa (considerată, în Oltenia, ca făcând parte din neam). Pentru fiecare familie însă un rol aparte îl aveau nașii, considerați și astăzi părinții spirituali ai mirilor. "Nașii erau respectați toată viața, finii adresându-se cu «săru’-mâna». În timpul anului, de săbători sau toamna, finii mergeau cu plocon la nași, petrecând împreună". Chiar mai mult, mai menționează prof. Ion Negrescu, în sate anumite familii mai înstărite aveau foarte multe perechi de fini, existând "o adevărată instituție de stat", menționându-l în acest sens pe tatăl scriitorului bălșean Petre Pandrea, Ioniță Marcu, în curtea căruia agitația nu înceta niciodată, pentru că "era plină de dimineață și până seara de finii și nevestele lor".


sursa: Adevărul.ro

Nota Redacției:

Nota Redacției:

Este nepermis și aberant ca un GUVERN TEMPORAR NUMIT PE O PERIOADĂ LIMITATĂ DE UN AN, guvern care nu a fost ales prin votul cetățenilor României, cetățeni care "bine-rău", au votat la acea vreme Programul de Guvernare al USL-ului în proporție de 70%, să își permită să facă, acum pe sfârșit de mandat, o reorganizare administrativ-teritorială DURĂ prin care să desființeze orașe, comune și sate, vizate să dispară în următorii 10 ani.

Aici e vorba de mii de comunități umane care nu pot dispărea din PIXUL acestui Cioroș

Practic nu există măsură luată de acest guvern, ca de altfel şi de cele dinaintea lui, care să fie luată în folosul românilor

Vedeți cum a scos Cioloș-Soros BRUSC ȘI PE ASCUNS o nouă REORGANIZARE administrativ-teritorială fără să anunțe NIMIC în prealabil și fără nici o dezbatere publică prealabilă?

AVEM DE FAPT O REORGANIZARE TERITORIAL-ADMINISTRATIVĂ CARE SE FACE PE ASCUNS, DIN ORDINUL BRUXELLES-ULUI

SPUNE NU! DESFIINȚĂRII JUDEȚULUI, ORAȘULUI, COMUNEI ȘI SATULUI TĂU

CEREM PRIMARILOR ȘI ALEȘILOR LOCALI să se opună DESFIINȚĂRII PROPRIULUI JUDEȚ, ORAȘ, COMUNĂ SAU SAT.

Cerem Parlamentarilor României să nu voteze așa ceva.

Super-comunele (super-municipiile și super-orașele - a inventat vreo 7 tipuri de "orașe și municipii super și ne-super" ), reprezintă de fapt noi "forme de localități", ale unei REORGANIZĂRI ADMINISTRATIV-TERITORIALE reorganizare pe care Guvernul Progresist Cioloș-Soroș VREA S-O FACĂ PE ASCUNS.

Care este ȘMECHERIA?

De ce face pe ascuns Guvernul Progresist Cioloș, o nouă REORGANIZARE ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ?

Pentru că, guvernul Progresist Cioloș se teme de mânia populației dacă va ieși și va spune public că:

"VOM DESFIINȚA MII DE COMUNE ȘI SATE ȘI ZECI DE ORAȘE"

Cum procedează ca să nu fie nevoit să le spună oamenilor asta?

Vine şi le declară super-comune doar pe cele pe care dorește să le păstreze, și nu le va mai finanța pe celelalte care nu vor deveni "super".

Mai mult, le va distruge treptat structura administrativă a celor care nu vor deveni "super", reducând dramatic finanțarea și schema lor de personal în ceea ce privește administrația locală și de stat.

PRACTIC, LE DESFIINȚEAZĂ PE ASCUNS, pe cele pe care nu le declară "super"

DE ALTFEL, DATA DISPARIȚIEI DEFINITIVĂ CHIAR A CELOR "SUPER" dacă nu vor deveni "super" e specificată în proiectul de lege, care stipulează că în MAXIM 10 ani, mii de comune și sate, vor fi rase de pe suprafața României, căci e evident, că nu se poate "comasa" o comună aflată la 30 de km de alta "super", decât dacă dispare.

"Altfel, incepand din data de 1 ianuarie 2026, aceste localitati vor fi unificate cu altele invecinate, la initiativa Guvernului prin lege".

ATENȚIE DECI, Super-comunele nu sunt decât o FORMĂ MASCATĂ DE A DESFIINȚA comunele și satele care nu vor deveni "super-comune"

Cum vor proceda PROGRESIȘTII?

Cei declarați că trăiesc în "super-comune" vor PRIMI MAI MULȚI BANI ȘI MAI MULTE FONDURI DE LA GUVERN, ceilalți NU.

Schema și numărul posturilor de la Primării și de la alte instituții de stat locale: dispensare, școli, ajutoare locale, utilități, finanțări, îmbunătățiri funciare, etc...etc...va fi redusă LA MAXIM pentru comunele care nu sunt declarate "SUPER"

Cine nu e "SUPER-COMUNĂ" va dispărea în curând din lipsă de bani

Această "reformă" DE Comasare a SATELOR, ORAȘELOR și COMUNELOR țării nu e românească. Se forțează automat formarea noilor orașe și comune a noii Federații Europene care sunt toate construite după același calapod primit de la Bruxelles în toată Europă

Reorganizarea Administrativ-Teritorială e comandată de la Bruxelles la fel cum e comandată și REGIONALIZAREA, care presupune de fapt desființarea DE JUDEȚE.

Satele, comunele și orașele sunt ca niște FIINȚE VII care nu au apărut la ordinul progresiștilor ci care au o istorie de sute chiar mii de ani. Ele vor fi rase acum de pe fața pământului din ORDINUL PROGRESIȘTILOR

Vor spune unii "că se vor reduce cheltuielile" preluând lozinca manipulatoare a progresiștilor.

Sigur că se vor reduce dacă nu vei mai avea dispensar , primărie și școală la tine-n sat sau la tine-n comună și pentru orice lucru de trebuință sau de învățătură va trebui să te duci și tu și copiii tăi la 30-40 de km distanță.

Dacă plecăm TOȚI în altă țară sau ne sinucidem toți mâine CHELTUIELILE VOR DEVENI ZERO, spre bucuria progresiștilor care au în gură doar "reducerea cheltuielilor" nu și "bunăstarea românilor".

Până la urmă oamenii vor fi obligați să se mute de tot, de acolo, nemaiavând nici o administrație locală, nici primărie, nici dispensar, nici școală, NIMIC, căci în 2026 satul și comuna lor vor dispărea prin "comasarea' cu o "super-comună" aflată la 30-50 de km distanță.

Va fi un fel de retragere aureliană a ocupantului roman, care după ce a luat țara într-o posesie totală și a secătuit-o de resurse și de ce mai avea, nu va mai asigura administrarea unor zone întinse ale țării.

Altă mizerie invocată atât de guvern cât și de de TROMPETA sa de propagandă numită HotNews e faptul că "măsura e necesară pentru că localitățile s-au depopulat"

Păi voi, ca și clasă politică iresponsabilă, le-ați DEPOPULAT vreme de 26 de ani, prin măsurile anti-naționale pe care le-ați luat împotriva populației acestei țări nevoită să-și ia lumea-n cap.

Și acum în loc să reparați ce-ați făcut sau măcar să plecați DEFINITIV, veniți și invocați dezastrul făcut chiar de voi?

Și apoi, dacă s-au depopulat localitățile cu 20-30% voi ce faceți, invocați acest lucru ca să veniți și să distrugeți RESTUL de 70% rămas, desființându-le de tot.

Asta-i LOGICĂ? Nu. Ăsta-i TUPEU nemaiîntâlnit.

În realitatea, dacă vreți să știți ce se-ntâmplă cu adevărat, NOUA FEDERAȚIE EUROPEANĂ programată să desființeze STATELE NAȚIONALE își construiește pe ascuns NOUA SA STRUCTURĂ ADMINISTRATIV - TERITORIALĂ


P.S: Asta în timp ce "marele patriot", Marian Munteanu, care nu deschide gura despre ceea ce se-ntâmplă în mod real în țară, pentru că el se pregătește dacă va face pragul, să fie la fel ca și Nicușor, "încă o balama a vitorului guvern Cioloș, de după alegeri", cere "indignat" retragerea particulei "al României" din numele prințului Paul. Țara arde și Marian Munteanu se piaptănă, împreună cu Nastasiu - cel care a cerut eliberarea lui Haysam din închisoare pentru ca acesta să fugă din țară, cu Pavelescu - țucălarul lui Băsescu și cu "Alteța sa Nick" vicepreședintele PNȚCD, a cărui titulatură n-a cerut să-i fie retrasă. Dimpotrivă, "Alteța sa, Nick" va fi pe listele "Alianței" pus de Marian Munteanu, după ce va demisiona alături de Pavelescu din PNȚCD ca să poată candida pentru un alt partid. Dacă asta e politică "națională"...atunci nu ne rămâne decât să sperăm și că ONG-urile lui SOROS vor lucra vreodată pentru binele țării...

Punem pariu că Marian Munteanu va deschide gura "atât de general" despre "super-comune ", ca "să fie bine și să nu fie rău", și ca nu cumva să-l supere pe Cioloș, la fel cum o deschide zilnic "atât de general" și despre Resursele Naturale și "despre tehnologia pe care o așteptăm de la Investitorii Străini ca să le exploatăm" (cf. propriului interviu din Gândul), și despre Vânzarea Terenurilor la Străini. Adică fără să spună nimic concret și fără să propună nimic care să rezolve cu adevărat situația dezastruoasă ci doar ca să facă propagandă status-quo-ul actual într-o formă poate mai blândă. Sau cine știe, poate că va spune chiar că-l susține pe Cioloș și că vrea "super-comune'...și desființarea străvechilor vetre a satelor românești, vetre de care face atâta bravadă.

​O noua unitate administrativ-teritoriala ar putea aparea in Romania. Un proiect de lege privind reclasificarea localitatilor propune infiintarea a 183 de comune poli-regionali. Aceste localitati, practic un fel de "super-comune", au rol de servire intercomunala la nivelul zonelor lipsite de orase pe o distanta de minim 25 km. Proiectul de lege stipuleaza ca dezvoltarea acestor localitati este "sprijiita" de Guvern inclusiv prin reabilitarea infrastructurii de transport, tehnico-edilitara si socio-culturala.

Daca initiativa legislativa va gasi sustinere in Parlament, comunele din Romania vor fi impartite in doua categorii: comune poli-regionali si alte comune. Aceste comune poli-regionali, un fel de super-comune, au fost deja selectate de Guvern, iar lista o puteti citi mai jos.

Ce deosebeste "super-comunele" de comunele simple? Sunt localitati cu rol de "loc central" in județe care pot prelua servicii cu rol teritorial în sănătate, educație, cultura, comerț și servicii. Ele vor avea o populație de minim 2.000 locuitori. In desemnarea drept comuna - pol rural au fost luati in calcul mai multi factori: Rata migrației temporare a populației, rata medie anuală de creștere a populației, volumul populației, accesibilitatea rutieră si feroviara, ponderea persoanelor cu studii superioare sau mărimea medie a exploatațiilor agricole.

Reamintim ca Executivul a selectat si localitatile in care s-au produs scaderi accentuate de populatie, precum si a celor care au in structura lor localitati cu populatie sub 100 de locuitori. Pentru aceste localitati, executivul "incurajeaza unificarea administrativa" la initiativa autoritatilor locale si ca urmare a vointei exprimate prin referendum local de catre populatie.

Comunele vizate trebuie sa respecte anumite dotari si indicatori prevazuti de lege pana la sfarsitul anului 2025 daca vor sa isi pastreze statutul actual. Altfel, incepand din data de 1 ianuarie 2026, aceste localitati vor fi unificate cu altele invecinate, la initiativa Guvernului prin lege. Pe lista Guvernului sunt aproape 170 de comune in care s-au produs scaderi de peste 30% ale populatiei (1991-2012) si circa 70 de orase care au pierdut peste 20% din locuitorii (1990-2012).
  • Lista comunelor poli rurali

Alba: Albac, Arieseni, Sugag   
Arad: Beliu, Gurahont, Savirsin   
Arges: Arefu, Domnesti, Mirosi, Rucar, Slobozia, Stilpeni, Vedea   
Bacau: Beresti-Tazlau, Gaiceana, Ghimes-Faget, Podu Turcului, Racaciuni, Sascut   
Bihor: Bratca,Dobresti, Suplacu de Barcau, Tileagd, Tinca, Vadu Crisului  
Bistrita-Nasaud: Lechinta, Maieru, Prundu, Birgaului, Teaca   
Botosani: Cotusca, Sendriceni, Todireni, Trusesti, Vorona   
Braila: Baraganul, Maxineni   
Brasov: Bran, Feldioara, Hoghiz   
Buzau: Beceni, Berca, Lopatari, Rusetu, Smeeni, Vernesti   
Calarasi: Dragalina, Lupsanu, Minastirea, Sarulesti   
Caras-Severin: Berzovia,Bozovici, Teregova   
Cluj: Aghiresu, Belis, Ciucea, lara, Mociu
Constanta: Cobadin, Cogealac, Deleni, Ostrov
Covasna: Bodoc, Ozun       
Dambovita: Baleni, Corbii Mari, Nucet, Potlogi, Tartasesti, Visina, Voinesti   
Dolj: Amarastii de Jos, Birca, Melinesti, Motatei, Plenita,Poiana Mare  
Galati: Corod,Pechea,Ivesti, Liesti, Tudor Vladimirescu
Giurgiu: Calugareni, Ghimpati, Hotarele,Roata de Jos
Gorj: Baia de Fier, Matasari, Pestisani, Stoina, Harghita Corbu, Corund, Praid, Zetea   
Hunedoara: Ilia, Pui   
Ialomita: Grivita, Mihail Kogalniceanu, Movila   
Iasi: Belcesti, Halaucesti, Raducaneni, Scheia, Tatarusi, Tibana, Tibanesti,Vladeni   
Ilfov: Branesti, Gruiu, Peris, Vidra   
Maramures: Botiza, Copalnic-Manastur, Ocna Sugatag, Petrova   
Mehedinti: Cujmir, Devesel, Sisesti   
Mures: Band, Ceuasu de Campie, Deda, Gurghiu, Rastolita   
Neamt: Borca, Botesti, Grinties, Petricani, Pipirig, Tazlau   
Olt: Iancu Jianu, Osica de Sus, Tufeni, Valeni, Vitomiresti   
Prahova: Baltesti, Ciorani,Filipestii de Padure, Maneciu, Puchenii Mari, Starchiojd, Valea Calugareasca, Valea Doftanei  
Salaj: Ileanda, Ip, Sarmasag   
Satu Mare: Crucisor, Halmeu, Supur, Turt   
Sibiu: Arpasu de Jos, Biertan, Seica Mare  
Suceava: Brodina, Cornu Luncii, Crucea, Iacobeni , Moldovita, Ostra, Partestii de Jos
Teleorman: Dobrotesti, Draganesti-Vlasca, Olteni, Piatra, Poeni   
Timis: Biled, Lovrin, Nadrag, Peciu Nou, Periam   
Tulcea: Mahmudia,Topolog, Valcea Caineni, Gradistea, Ladesti, Maciuca   
Vaslui: Banca, Codaesti, Falciu, Puiesti, Vetrisoaia   
Vrancea: Dumitresti, Gugesti, Maicanesti, Vidra   
    


sursa HotNews

Nota Redacției:


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Program EURO 2020, 20 iunie: Start în ultima etapă din faza grupelor

Ministrul Sănătății: Medicii nevaccinați sunt buni de plată

Medalie de bronz pentru luptătorul Iosif Alexandru Ionescu la Europenele de cadeți

Fotografia NUD care a dat internetul peste cap. O vedetă de 19 ani a balansat o jucărie pe fundul dezgolit

GALERIE FOTO Mel Gibson a scăpat de problemele cu alcoolul

EURO 2020: Spania, fără victorie după două meciuri

Ce este dieta Paleo, denumită și Dieta Omului Cavernelor sau Dieta Epocii de Piatră. Fotbalistul Marcos Llorente o urmează cu strictețe

Dana Săvuică și-a vândut un colier, în scop caritabil! Mutu și-a licitat tricoul de la Petrolul

EN MARCHE.După ce i-a croit drum spre preşedinție făcându-le dosare penale contracandidaților săi, LePen şi Fillon, în campania electorală,Justiția Franceză,desigur independentă,îl scapă pe Bilderbergul Macron şi de aliații incomozi, eliminându-le miniştri

EXIT POLL - Alegeri Prezidențiale 2019 Turul I. SONDAJ CURS-AVANGARDE: Iohannis pe Primul Loc, Dăncila la 6 procente in fața lui Barna

O mașină de la un concurs de off road a fost luată de viitură în Slănic Moldova. Pilotul a decedat

COMENTARIU Lelia Munteanu: Pe fix sau pe mobil?

Climatologul Roxana Bojariu, la Interviurile lui Cristoiu. Cum va fi afectată România de schimbările climatice: S-ar putea să pierdem ghețarul de la Scărișoara

Iată de ce Andreea Bănică nu vrea să mai vadă poze vechi! Vedeta surprinsă cu vedere la "păsărică"/ FOTO

Câtă solidaritate europeană mai există? Corina Crețu: "UE încurajează statele membre pentru producția de medicamente proprii"

România, vocală la masa UE? Corina Crețu: "Acolo unde UE greșește, România este la aceeași masă. Nu o oprește nimeni să-și apere interesele!"

PNRR, un "cartof fierbinte"? Europarlamentarul Corina Crețu: "Din cele 29, două miliarde de euro pentru România, 16 miliarde sunt împrumuturi"

EURO 2020: Ungaria a terminat neînvinsă meciul cu Franța

Cod roșu de inundații pe râuri din județul Vrancea

Tristețe la Casa Albă. Unul din câinii lui Joe Biden, Champ, a murit

Bilanțul după ploile de sâmbătă: case și curți inundate, copaci căzuți și mașini avariate în 21 de localități

Federația de Automobilism: Pilotul Adrian Cernea a murit azi în etapa de la Slănic Moldova, după ce mașina i-a fost luată de ape

EURO 2020: Germania bate Portugalia și complică Grupa F

Metode de tortură din industria sexului pe bani. Povestea fetei căreia i s-a tăiat clitorisul când a vrut să fugă: "Râdea și îmi spunea să nu îl uit"

INDIA. Guvernul a făcut fortificații ca de război împotriva fermierilor protestari care protestează împotriva legii vânzării terenurilor către străini

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENȚIALE Caraș-Severin: Ponta - 43,03%, Iohannis - 34,48%, Diaconescu - 5,41%

Chefuri pe plajă la Vama Veche. Amenzi pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Active News: S-a vaccinat. Era fericită. A MURIT DUPĂ ZIUA EI. Încă un cadru medical și-a pierdut viața după vaccinare: Doina Militaru, asistent optician, 55 de ani infectată grav după vaccin. IML a decis că sunt suspiciuni și a hotărât autopsia. Avea ASTM

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Una dintre cele mai sexy mămici din showbiz s-a dezbrăcat. Imaginile XXX sunt interzise cardiacilor

În fine, cineva spune Adevărul, depre deciziile criminale ale Guvernelor Progresiste din Europa Occidentală, din timpul Pandemiei. Vaticanul demască „masacrul persoanelor vârstnice” în casele de îngrijire medicală în timpul pandemiei

BEJ - ALegeri Prezidențiale GALAȚI. Victor Ponta a obținut 48,11% din voturi în județul Galați

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 33, afisate in 1 pagina.