23:59
Comentarii Adauga Comentariu

ISĂRESCU ÎNCĂ UN LOBBY DEȘĂNȚAT PENTRU BĂNCILE STRĂINE. Şeful BNR despre Legea conversiei: ȚAsistăm la curente populiste cu costuri economice mari pentru societateȚ

Declaraţiile au fost făcute marţi, în cadrul conferinţei privind riscul de ţară organizată de Coface România, la scurt timp după ce Parlamentul a adoptat Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric.

"Asistăm la curente populiste ale căror soluţii magice, între ghilimele, bineînţeles, pot genera euforie în randul beneficiarilor pe termen scurt, uneori şi la iniţiator, dar cu costuri economice deloc neglijabile pentru societate pe termen mediu şi lung", a spus Isărescu.

Guvernatorul a averizat că principalul risc în cazul unui astfel de act nomativ, ca şi în cazul Legii dării în plată, este nesiguranţa contractelor între părţi.

"Dar mie îmi este greu să îmi imaginez o economie funcţională în care disciplina contractuală devine irelevantă. Adică contractul nu mai contează", a menţionat Isărescu.

Guvernatorul a avertizat că este greu de imaginat succesul pe termen lung al economiei româneşti în absenţa preocupării pentru sustenabilitatea politicilor economice.

"Înţelegem ca ciclul politic şi electoral nu se suprapun nicăieri în lume cu cel economic, şi exact asta e arta unor politici sustenabile. Dar sunt soluţii la nivel mondial şi trebuie să le prezentaţi", a mai spus guvernatorul BNR, citat de news.ro. 

Legea conversiei în lei a creditelor imobiliare în franci elveţieni prevede o conversie a acestor credite, fără nicio limită de valoare, la cursul istoric de la data semnării contractului de credit.

În prezent, cursul francului elveţian este de circa 4,15 lei, faţă de 2-2,5 lei în perioada 2007-2008, când s-au acordat cele mai multe credite în moneda elveţiană.



Legea conversiei creditelor in franci elvetieni la cursul istoric a fost adoptata de Parlament

Legea va pleca la promulgare la presedintele Klaus Iohannis.

Potrivit proiectului de lege, citat de Agerpres, creditele in franci elvetieni se convertesc in lei la cursul de la data incheierii contractului.

Conversia se realizeaza prin act aditional.

Costurile creditului convertit in lei vor fi negociate cu consumatorul, respectandu-se principiul bunei credinte si diligentele profesionale, astfel incat obligatiile de plata sa nu fie mai impovaratoare pentru consumator.

Plenul Camerei Deputatilor a eliminat, recent, pragul de 50% grad de indatorare pentru eligibilitate din proiectul privind conversia creditelor in franci elvetieni. Cu alte cuvinte, se vor converti in lei toate imprumuturile in franci elvetieni - si nu doar ale celor care au rate mai mari decat jumatate din venituri.

De asemenea, a fost eliminat amendamentul potrivit caruia beneficiaza de prezenta lege persoanele fizice care au calitatea de consumator si ale caror credite au valoare cumulata de maximum 250.000 de franci elvetieni la momentul semnarii contractelor de credit.

"La articolele admise avem urmatorul text: conversia se realizeaza prin act aditional la contractul de credit la cursul de schimb de la data incheierii contractului. Costurile creditului convertit in lei vor fi negociate cu consumatorul, respectandu-se principiul bunei credinte si diligentele profesionale, astfel incat obligatiile de plata sa nu fie mai impovaratoare pentru consumator.

Am considerat ca este bine sa insistam ca partile in speta si bancile si consumatorii sa mearga pe actul aditional, adica pe buna intelegere, numai in cazurile de exceptie sa mearga la instanta", a explicat vicepresedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica, conform Agerpres.

El a aratat ca o alta modificare este aceea potrivit careia, "la cererea consumatorilor, bancile care au procedat la conversia creditelor in franci elvetieni pot sa revina la contractul in franci elvetieni si vor efectua conversia in conditiile prezentei legi", iar "sumele pe care creditorul le-ar fi incasat in plus de la imprumutat in perioada scursa de la data efectuarii conversiei din franci elvetieni in lei sau euro, conform ofertei bancii, pana la data incheierii noului act aditional pentru conversie efectuata se calculeaza conform contractului de credit".

"Am avut in vedere la comisie sa ii rezolvam si pe cei care au beneficiat pe undeva de clementa bancii si au discutat conversia creditelor. Un alt amendament adoptat la comisii este cel potrivit caruia la criterii de eligibilitate a ramas unul singur, si anume de prevederile prezentei legi beneficiaza persoanele fizice care au calitatea de consumator. A fost eliminat alineatul 2, pragul de 250.000 de franci elvetieni", a mai spus Nica.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO Doi părinţi încearcă să-l facă pe bebeluşul lor să spună „mama”. Dar au o surpriză din partea căţelului...

Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici...

Meciul din Primeira Liga, disputat sâmbătă de Benfica la Belenenses a fost abandonat pe fondul unor scene extraordinare

Tari îs ăștia! Tatăl lui Djokovic despre participarea lui Novak la Australian Open

MINCIUNA PROGRESISTĂ NU MAI ARE LIMITE. Cristian Tudor Popescu a mințit la postul progresisto-soroșist Digi24: "Comunicatul nu era adresat Parlamentului României". Deși Comunicatul Departamentului de Stat spune: "Cerem de urgență Parlamentului României..."

DE NEACCEPTAT. BANII ROMÂNIEI PENTRU AGRICULTURĂ DAȚI DE UE LA REFUGIAȚI. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, confirmă că banii europeni pentru agricultură s-au dus şi se vor duce la MIGRANȚI. IRIMESCU: "Sute de milioane de euro s-au dat la Refugiaţi"

_ Doliu în Formula 1. Sir Frank Williams a murit la vârsta de 79 de ani

_ Bolojan, despre viitorul PNL: E clar că nu este o situaţie bună în momentul de faţă pentru noi

Criză de Crăciun în Marea Britanie, unde 54% dintre adulți beau săptămânal

_ Bolojan, despre viitorul PNL: E clar că nu este o situaţie bună în momentul de faţă pentru noi

Sfântul Andrei aduce frig, ploaie și vânt în București

După Israel, o altă țară interzice accesul străinilor, pentru a limita răspândirea Omicron

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Ştefan Miu, la 19 ani cel mai tînăr delegat la Marea Unire, a făcut opt ani de închisoare sub comunişti

Încă o palmă dată de știință, Tartorilor Progresiști Neomarxiști și Dictaturii pe care o impun sub pretext medical. Celebra Revistă Medicală "The Lancet": "Covid-19: Indivizii vaccinați continuă să aibă un rol RELEVANT în transmiterea infecției"

Vremea în următoarele două săptămâni. S-a anunțat unde va ninge și când va fi frig

_ Un clip cu un corb deştept a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Instagram VIDEO

_ Emma Răducanu a fost cerută în căsătorie la Londra

_ La biserică, doar cu dovadă că nu ai COVID. Ţara care a introdus noi restricţii pentru credincioşi

Tulpina Omicron lovește și fotbalul. 17 cazuri de posibilă infectare la echipa portugheză Belenenses

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Hanuca. Lumina şi utopia libertăţii

_ Tulpina Omicron se răspândeşte. Cazuri noi de infectare, descoperite în Danemarca şi Australia. Oamenii de ştiinţă caută soluţii

_ Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici

_ Un clip cu un corb deştept a strâns aproape 6 milioane de vizualizări pe Instagram VIDEO

_ VIDEO O patiserie din Bucureşti este închisă, după ce un şobolan a fost filmat printre rafturi

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Hanuca. Lumina şi utopia libertăţii

_ UE şi NATO anunţă că îşi vor consolida cooperarea în faţa unor ameninţări de tip hibrid. Anunţul Ursulei von der Leyen şi Stoltenberg

_ Premierul Ciucă, discurs la aprinderea luminilor de Hanuka: Speranţa şi credinţa ne fac mai puternici

Președintele ceh, testat pozitiv la Covid, a numit un nou premier dintr-o cutie de plexiglas

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

La mai bine de un an distanță Trump încă nu admite înfrângerea în fața lui Joe Biden. Mișcare făcută de fostul președinte

_ Vaccinare COVID-19 în România: Aproape 47.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Ion Cristoiu: Un Guvern de căcăcioși

_ Ţinteşte Ilie Bolojan Preşedinţia României? Răspunsul politicianului din Oradea

Doliu în lumea modei. A murit, la 41 de ani, Virgil Abloh, designerul Louis Vuitton

_ România învinge Luxemburg în preliminariile FIBA EuroBasket 2025

_ VIDEO O patiserie din Bucureşti este închisă, după ce un şobolan a fost filmat printre rafturi

_ Gabriela Baltag, candidat pentru şefia CSM: „Este exclus ca SRI să fie vreodată organ de cercetare penală în România. Noi n-am învăţat nimic din istorie, dar eu am văzut în dosare ce a făcut Securitatea lui Ceauşescu”

_ Vaccinare COVID-19 în România: Aproape 47.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Câștigătorul Balonului de Aur 2021 va fi anunțat luni seară. Cotele favoriților la primirea trofeului

Previziuni sumbre: Prețurile în construcții și în comerț vor crește sălbatic

Cristiano Ronaldo a dezvăluit secretul corpului său perfect sculptat: "30 de minute de soare pe zi"

Cupa Davis a ajuns în faza sferturilor de finală. Spania, campioana în exercițiu, a fost eliminată

_ Ţinteşte Ilie Bolojan Preşedinţia României? Răspunsul politicianului din Oradea

_ Ameninţările cibernetice din 2022 vor viza industria criptomonedelor

Amenințările cibernetice din 2022 vor viza industria criptomonedelor

Niciun oraș sau municipiu nu are incidența Covid mai mare de 6 la mia de locuitori

Marea Britanie convoacă o întâlnire de urgență a G7 pentru a discuta Omicron

Specialist, despre evoluția Omicron: A fi foarte optimist acum este destul de iresponsabil

O carte pe zi: "Suflete goale" de Guillermo del Toro și Chuck Hogan

O nouă cursă a înarmării. Pe măsură ce China mărește arsenalul nuclear, Vestul este din ce în ce mai îngrijorat

Comercianții trebuie să-și conecteze casele de marcat la sistemul ANAF. Instituția a anunțat că termenul nu va fi prelungit

_ România învinge Luxemburg în preliminariile FIBA EuroBasket 2025

_ Judoka Vlăduţ Simionescu încheie anul cu o medalie de argint la Abu Dhabi Grand Slam 2021

_ VIDEO Doi părinţi încearcă să-l facă pe bebeluşul lor să spună „mama”. Dar au o surpriză din partea căţelului

_ Fostul şef al Comitetului Olimpic Brazilian, Carlos Nuzman, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru corupţie la Rio 2016

_ Tulpina Omicron loveşte şi fotbalul. 17 cazuri de posibilă infectare la echipa portugheză Belenenses

Jeff Bezos a plătit 78 de milioane de dolari pe cea mai recentă proprietate. Se află în Hawaii și ascunde un secret

Ce simptome are noua variantă Omicron. Iată ce spune medicul care a depistat primul pacient

OMS s-a pronunțat: cine amenință mai tare, dintre Delta și Omicron

Emma Răducanu va petrece Crăciunul departe de casă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 557, afisate in 10 pagini.