02:01
Comentarii Adauga Comentariu

_ Lumea, pe marginea prăpastiei - Ucraina lovește cu ATACMS, și toți se întreabă: cât de aproape suntem de dezastru nuclear?

Lumea, pe marginea prăpastiei - Ucraina lovește cu ATACMS, și toți se întreabă: cât de aproape suntem de dezastru nuclear?

Dan Grecu, șeful generalilor români (r), a comentat primul atac efectuat de Ucraina asupra Rusiei cu rachete balistice ATACMS și a explicat ce șanse reale sunt acum pentru ca un război mondial nuclear să izbucnească, așa cum amenință Putin.

Ucraina a lansat pentru prima dată un atac cu rachete balistice ATACMS furnizate de Statele Unite asupra teritoriului rus, a raportat marți, 19 noiembrie, RBC-Ucraina.

Atacul a fost un succes, informează partea ucraineană, însă de cealaltă parte, rușii amenință acum cu un război nuclear. Asta după ce oficialii ruși au anunțat, tot pe 19 noiembrie, că Vladimir Putin a semnat actele modificării doctrinei nucleare a Rusiei, prin care legimitmează folosirea armelor nucleare ca răspuns la lovituri cu rachete non-nucleare fabricate în Vest. Declarația a fost oficială și i-a aparținut purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Un motiv suficient pentru ca tot mai mulți analiști, din ambele părți, să vorbească despre iminența unui război mondial nuclear.

Cât de mare e riscul folosirii armelor nucleare

„Adevărul” a apelat la expertiza șefului generalilor români în retragere, Dan Grecu, doctor în științe militare și informații și ofițer decorat de americani și de NATO în două rânduri, în Irak și Afganistan. În opinia sa, un folosirea armelor nucleare este foarte puțin probabil, iar declarațiile rușilor sunt mai degrabă menite să descurajeze și să oprească NATO să mai livreze tehnică militară de ultimă oră Ucrainei.

„Federația Rusă și-a schimbat, mai exact, și-a amendat politica nucleară în 2022, dar fără să facă mari schimbări, pentru ca în timp, anul ăsta, de două ori s-o amendeze de nou, venind să răspundă la ceea ce ei numesc amenințările venite de partea Occidentului. A fost o astfel de acțiune undeva prin vară, iar acum este încă una nouă, ca urmare a aprobării date de Joe Biden pentru utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune. Ceea ce reprezintă cu adevărat însă o noutate este faptul că se pare că această nouă concepție dă undă verde inclusiv penru utilizarea armei nucleare împotriva țărilor vecine în care presupușii dușmani ai federației desfășoară acțiuni militare. Este o nouă abordare din punctul meu de vedere menită pur de descurajare, dar care, da, poate să reprezinte o amenințare țărilor din imediata proximitate a Federației Ruse”, spune generalul Grecu.

Rachetele ATACMS nu schimbă soarta războiului

Folosirea rachetelor balistice ATACMS furnizate de Statele Unite nu va schimba însă deznodământul războiului, dar va provoca noi pierderi semnificative Rusiei. De altfel, Rusia dă dovadă de ipocrize atunci când amenință cu armele nucleare pentru că ucrainenii au primit rachete ATACMS. În realitate, rușii au lovit Ucraina cu rachete cu o rază mult mai lungă de acțiune, inclusiv cu rachete supersonice, provocându-le ucrainenilor pierderi uriașe. Rachetele hipersonice ale rușilor zboară cu de 5 până la 10 ori viteza sunetului, adică au o viteză de la Mach 5 la Mach 10.

„Aceste rachete ATACMS se spune că au o rază lungă de acțiune, dar, în realitate au o rază totuși scurtă de acțiune în comparație cu ce folosesc rușii”, punctează generalul Dan Grecu.

Deși rușii au anunțat în mai multe rânduri că vor viza și țările vecine care ajută Ucraina, inclusiv România, inclusiv ca parte a modificării doctrinei nucleare, generalul crede că e vorba de aceeași strategie de intimidare, mai ales că România nu găzduiește pe teritoriul său arme cu care să fie lovite trupele rusești.

„Haideți să fim serioși și să recunoaștem că exceptând unele incidente, mai de grabă decât accidente, atât România cât și Polonia, țări care sunt în imediata proximitate a Federației Ruse, la fel ca și Balticii, nu au fost vizate de acțiuni agresive direcționate. Au fost mai degrabă incidente, după cum trebuie însă să spunem că, și de data asta nu e vorba de incidente, aceste țări, inclusiv România, au fost și sunt vizate de un război hibrid susținut, purtat de ruși cu mijloace de propagandă și până la unele mijloace de război radioelectronic”, adaugă el.

Nimeni nu e pregătit pentru un război la scară largă

Totuși, Rusia nu este în acest moment pregătită să înfrunte deschis NATO, într-un război convențional, cu atât mai puțin în unul nuclear. Reciproca este însă valabilă, completează generalul, scrie adevarul.ro.

„Eu cred că niciun stat nu este pregătit să lupte cu arme nucleare, ci le folosesc ca element de descurajare. Pentru că utilizarea armenlor nucleare pe soluția lovitură-răspuns practic ar duce la distrugerea acestor state. Dar factorul nuclear, militar, de care unele state dispun, are într-adevăr un rol foarte important de descurajare”, susține generalul Grecu.

Generalul decorat de americani în Irak și Afganistan merge mai departe și spune că rușii nu vor folosi nici armele nucleare tactice cu care au amenințat în mai multe rânduri. Armele nucleare tactice, spun experţii, sunt destinate utilizării pe câmpul de luptă, spre deosebire de armele strategice, care sunt proiectate pentru a fi lansate pe distanțe mari, pentru a distruge orașele inamice. Modul în care funcţionează este, însă, acelaşi, folosind reacții de fisiune și fuziune nucleară pentru a elibera cantități foarte mari de energie. Puterea distructivă a armelor nucleare tactice, deși de obicei mai mică decât cea a armelor strategice, este comparabilă cu bombele atomice folosite de Statele Unite pentru a distruge orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„E adevărat că a tot existat o discuție, iar unii au spus că rușii ar putea folosi arme nucleare tactice. Ei bine, nu cred că e cazul. Ori în situația în care ar fi o activitate de genul acțiune-reacțiune, dați-vă seama ce ar însemna doar două rachete de acest tip primise de la est la vest, respectiv de la vest la est. Și ar însemna o nouă cutie a Pandorei deschisă”, mai spune generalul.

În cazul în care rușii ar sfida orice logică și ar decide să lovească ținte din Ucraina cu arme nucleare tactice, inclusiv țările din jur ar avea de suferit. Nu este exclus ca norul otrăvitor de radiații să afecteze chiar Federația Rusă, purtat de vânt.

„Ne amimtim exemplul Cernobîlului”

„Indiferent unde s-ar întâmpla asta, indiferent ce țintă ar lovi ei în Ucraina sau în țările vecine, și ăsta este un lucru foarte important, efectul unei astfel de lovituri se va propaga în zone limitrofe mai mult decât în zona țintă. România ar fi afectată din plin, la fel și alte state. Vă amintiți exemplul Cernobîl? Sigur, știm, ne amintim toți exemplul Cernobîlului, care a fost un accident industrial, ca să-i spun așa, și a afectat cumplit peninsula Scandinavă, jumătate de Europa, mă gândesc mai cu seamă la Europa Centrală și aproape în totalitate Europa de sud-est, inclusiv țara noastră. Dați-vă seama cum ar fi în situația în care s-ar folosi una sau mai multe arme nucleare cu explozii mult mai puternice decât accidentul de la Cernobîl, în 1987. Dar repet, nu trebuie să folosești o armă nucleară cu efect limitat, pentru că în momentul în care ai folosit-o ai deschis cutia Pandorei, ai deschis spirala întrebuințării armei nucleare”, mai spune el.

Ar pierde orice sprijin din partea Chinei

Nu în ultimul rând, spune generalul, dacă Federația Rusă ar decide să folosească armele nucleare tactice, și-ar pierde cel mai important aliat, China.

„Eu exclud folosirea armelor nucleare, pentru că niciun stat nu are acest interes. Iar dacă cumva să zicem că într-o nebunie ar folosi-o rușii, primii care i-ar blama ar fi tocmai aliații lor, chinezii. China, deși dezvoltă arsenalul nuclear propriu, este unul dintre cei mai puternici susținători a descurajării nucleare în sensul denuclearizării”, punctează generalul.

O mișcare făcută de Biden pro Donald Trump?

La final, generalul Dan Grecu a explicat și motivele pentru care, în opinia sa, admoinistrația Biden a permis Ucrainei să utilizeze ATACMS pentru lovirea unor ținte de pe teritoriul Rusiei. Această decizie, spujne vine paradoxal în sprijinul lui Trump. Astfel, Donald Trump ar avea mai multă autoritate în negocierile cu rușii, care vor începe cel mai probabil în ianuarie 2025.z

„Această sprijinire a Ucrainei pentru folosirea mijlocului de lovire la mare distanță, inclusiv pe teritoriul Federației Ruse, pe care a aprobat-o Joe Biden, a fost cerută încă de acum doi ani de Zelenski. În opinia mea, prin această permisiune Biden, îi pavează drumul lui Donald Trump pentru a solicita un acord cel puțin de încetarea focului războiului în Ucraina, pentru că există acest argument. El o să-i poată spune lui Putin: «Da, voi sunteți o armată mai mare, mai puternică, aveți succese, dar uite că și contraponderea voastră, respectiv ucrainenii, pot să reziste. Iar dacă noi îi ajutăm în continuare, pot să reziste și mai mult.»Și atunci vine întrebarea sau propunerea pe care Trump o va face, 99% din punctul meu de vedere, în ianuarie, anul viitor: «1. Ori vă opriți acum și noi nu mai sprijinim Ucraina. 2. Nu vă opriți acum, vă garantăm că vom ajuta și mai mult Ucraina.» Aici cred că este rezultatul unei înțelegeri între cei doi președinți, Biden și Trump. Nu s-au iubit ei, că au fost concurenți, dar Statele Unite, spre deosebire de alte state, inclusiv România, au acel principiu, America mai presus de orice și oricine”, încheie generalul Grecu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ NY se pregătește să sechestreze bunurile lui Trump în comitatul Westchester

_ Robotul de moment distopic convinge alte mașini să se revolte împotriva creatorilor și să fugă

_ „Este un unificator, trebuie să fim mândri de asta”: Keir Starmer se alătură furiei la revizuirea „trezită” de către Nike a echipamentului din Noua Anglie și cheamă gigantul de îmbrăcăminte sport să revină la tradiționala Cruce roșie a Sf. Gheorghe

_ Cercetătorii găsesc element genetic criptic în intestinul uman care ar putea servi drept biomarker sensibil

_ Negociatorii se apropie de un acord asupra unui tratat mondial privind poluarea cu plastic

_ ALERTĂ - Vicepreședintele ANCOM cere suspendarea TikTok pe teritoriul României

_ Comisia Europeană radiază cauza cu obiect procedura de infringement cu privire la trei instalaţii de ardere

_ Cele mai bune pub-uri tradiționale din Marea Britanie: pe măsură ce Good Beer Guide împlinește 50 de ani, alegerea noastră dintre cele mai bune băuturi cu halbe de buze - și camere pe măsură...

_ Noile reguli japoneze privind whisky-ul urmăresc să descurajeze impostorii

_ Judecătorul Thomas ridică controlul asupra numirii avocatului special Jack Smith în audierea Trump

_ Grupul internațional de astronomie se alătură solicitărilor pentru un ceas lunar pentru a menține ora pe Lună

_ Robotul subacvatic descoperă o creatură nemaivăzută până acum la joncțiunea a trei plăci tectonice din Oceanul Pacific - în timp ce privitorii derutați o numesc „epuratorul de toaletă interzis”

_ 'E clar că se pregătește furtul voturilor': Un lider de partid cere în instanța 'suspendarea renumărării voturilor de urgență'

_ Day of the Jackal FRAUDA: Cum romanul și filmul au determinat zeci de criminali să copieze metoda de furt de identitate prezentată de autorul Frederick Forsyth (care a recunoscut că a testat-o ​​ilegal) - așa cum arată Eddie Redmayne în Sky.

_ Minecraft devine realitate. Vor fi construite parcuri tematice de 110 milioane de dolari

_ „Alegătorii nu ne-au respins politicile economice”, spune liderul progresist delirante

_ Comic Relief 2024: Emoționat Sir Lenny Henry plânge în timp ce se uită înapoi la cei 39 de ani în care a găzduit Comic Relief, în timp ce i se alătură show-ului său FINAL de celebrii Julia Roberts și Paul Rudd

_ Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu cancer

_ S-a descoperit că „fluierele de craniu” antice aztece insuflă frică oamenilor moderni

_ Paris 2024 a inaugurat Satul Olimpic

_ Un cuplu furios a ordonat să demoleze o extensie de 100.000 de lire sterline, deși au permisiunea de planificare după ce au făcut o gafă FOARTE mare

_ Klaus Iohannis începe să joace în Europa: discurs important în Parlamentul European

_ FOTO | Comuna din România în care localnicii caută pietre prețioase cu târnăcopul: Primăvara se deschide oficial sezonul căutărilor

_ Piersicile răspândite în America de Nord prin rețelele indigene, datarea cu radiocarbon și spectacolul de analiză a documentelor

_ Cum arată pe date SPIRALA TĂCERII la Primul Tur al alegerilor prezidențiale

_ Josh Hawley merge după Mitch McConnell într-o întâlnire privată tensionată: „Am fost foarte direct”

_ Urmărirea celui de-al Treilea Război Mondial: Suedia este plină de „pregătire”, în timp ce cinci milioane de locuințe primesc pamflete despre cum să aprovizioneze alimente și să se pregătească pentru războiul nuclear

_ Starul Netflix One Day, Ambika Mod, dezvăluie o trăsătură bizare a somnului în timp ce îi sperie pe toată lumea cu un obicei înfiorător

_ F1 - Marele Premiu al Bahrainului: Christian Horner cea mai recentă cursă live, în timp ce George Russell urcă pe locul al doilea în spatele lui Max Verstappen

_ Cicada-palooza! Miliarde de insecte pentru a acoperi America

_ VEZI: Ana Navarro, de la The View, merge la banane după ce un strateg republican îi oferă vești proaste cu privire la modul în care Senatul va gestiona alegerile epice ale cabinetului lui Trump

_ Mama, 38 de ani, acuzată că „și-a strâns copilul de șapte săptămâni până la moarte” este găsită nevinovată de crimă, după ce experții au spus că rănile i-au fost cauzate în timpul RCP la spital

_ „Tough as Nails”: Stephen Miller asigură că alegerea generală a lui Trump, Pam Bondi, va zdrobi cartelurile și Deep State (VIDEO)

_ În prezența lui Nicolae Ciucă, ICI București a dat startul DISB - Digital Innovation Summit Bucharest / Foto

_ 7 octombrie, ostaticul Mia Schem este logodit! O fostă captivă își sărută partenerul în timp ce ea anunță o veste fericită

_ Seara solo a lui Charles la Royal Variety Performance: Beaming King râde cu Elton John și discută cu Amanda Holden, Alan Carr și Penny Lancaster la Royal Albert Hall după ce regina Camilla s-a retras bolnavă

_ Marina dezvăluie întârzieri majore în construcția de nave pe măsură ce riscul de război global a crescut

_ Un nou document de zbor din care rezultă că Marcel Ciolacu a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, într-un jet privat închiriat de Nordis (presă)

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: Fostul președinte spune că judecătorul „mă duce la cale ferată” cu „viteză vertiginoasă” și se înfurie la ordinul de căluș după ce juriul complet a fost ales

_ Tatăl starului I'm A Celebrity, Maura Higgins, cu inima zdrobită după ce l-a întrerupt în urma unui apel telefonic „orizont” care a lăsat-o în imposibilitatea de a respira

_ Junta din Mali îl numește pe Abdoulaye Maiga nou prim-ministru, transmite televiziunea de stat

_ Câmpul magnetic neregulat și schimbător al Pământului provoacă dureri de cap pentru navigația polară

_ Ce reprezintă un referendum local: Ce condiții trebuie să îndeplinească cel din București pentru a fi validat

_ Interviul lui Putin cu Tucker Carlson. Putin spune că a discutat despre aderarea Rusiei la NATO

_ Clasamentul WTA: Cîrstea a coborât pe locul 32. Jaqueline Cristian a urcat cinci locuri

_ Orase in Avangarda Mobilității Urbane Durabile și Transformarea în Smart City

_ Cum Andrew Flintoff preia controlul asupra carierei timpurii a fiilor săi - și rolul cheie pe care l-au jucat în readucerea lui în cricket

_ Piele topită, cicatrici ascunse și convulsii terifiante. Într-un interviu uimitor, JAY BOTHROYD dezvăluie că a jucat timp de 23 de ani într-o luptă secretă pentru sănătate - și deține un record extraordinar.

_ Fanii I’m A Celeb îl laudă pe „umilul” Barry McGuigan pentru că este un „gentleman” în timp ce îl întâlnește pe starul TikTok GK Barry, care NU are IDEA cine este campionul mondial la box

_ Ce sunt „faptele de multiplicare”? De ce sunt esențiale pentru succesul copilului tău la matematică?

_ Cea mai mare despărțire din istorie: procurorii federali americani spun că Google trebuie să vândă Chrome

_ Redacție: a observa violența neagră pe rețelele de socializare nu este rasist și a numi asta este manipulare

_ Cercetătorii dezvoltă sticlă cluster pentru fluorescență și proprietăți optice neliniare

_ Must See: Trailer pentru documentarul despre generalul Michael Flynn, �Flynn: Deliver the Truth. Indiferent de cost.� (Video)

_ GALILEO: Oamenii de știință propun o nouă metodă de căutare a materiei întunecate ușoare

_ Prințul William își reia activitățile publice pentru prima dată după anunțul lui Kate despre cancer

_ Oamenii de știință identifică pentru prima dată molecule de apă pe asteroizi

_ Tottenham 2-3 Arsenal - Premier League: scor live și actualizări în timp ce Son retrage un alt gol pentru Spurs în thriller

_ Ciolacu, in meeting with Roberta Metsola: Ambitious European agenda is needed more than ever

_ Deținutul condamnat al morții din Missouri, în vârstă de 52 de ani, este executat pentru uciderea vărului său și a soțului ei - în timp ce el își cere scuze pe patul de moarte după ce a luat masa cu doi burgeri, pizza, fâșii de pui și cartofi prăjiți.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 963, afisate in 17 pagini.