20:30
Comentarii Adauga Comentariu

_ VIDEO 'Vrem să provocăm haos şi o penurie alimentară' - Fermierii francezi au instaurat un baraj la frontiera cu Spania

VIDEO 'Vrem să provocăm haos şi o penurie alimentară' - Fermierii francezi au instaurat un baraj la frontiera cu Spania

Fermieri francezi au lansat marţi o operaţiune de anvergură în apropierea frontierei franco-spaniole, prin instaurarea unui baraj pe Autostrada A9 pentru a bloca camioanele cu marfă care vin din Spania, dar au lăsat să treacă autoturismele, a constatat un jurnalist AFP, conform Agerpres.

Veniţi cu tractoarele şi automobilele personale, manifestanţii au început să solicite documentele şoferilor de camion cu numere de înmatriculare spaniole, pentru a le controla încărcătura.

Protestatarii sunt, în principal, membri ai Coordination rurale (CR), al doilea mare sindicat agricol francez care ameninţă cu acţiuni mult mai dure.

"Vom bloca A9, dar şi depozitele de carburanţi, porturile şi centrele de achiziţie. Vrem să provocăm haos şi o penurie alimentară", a avertizat Serge Bousquet-Cassagne, unul dintre liderii sindicatului Coordination rurale (CR). Potrivit acestuia, Autostrada A9 este artera prin care un fluviu de fructe şi legume ajunge în Franţa din Spania şi protestatarii intenţionează să blocheze această arteră timp de mai multe zile.

Autostrada A9 este o axă rutieră crucială pentru comerţul între peninsula iberică şi restul Europei. Aproximativ 10.000 de camioane trec zilnic între Franţa şi Spania pe această autostradă.

Convoiul de tractoare şi vehicule a plecat de la Béziers (sud-vest) în jurul orei locale 07.00 (06.00 GMT) şi a avut nevoie de peste cinci ore, rulând pe un singur fir al autostrăzii, pentru a ajunge la frontieră.

Agricultorii sunt nemulțumiți de acordul de liber schimb UE-Mercosur care ar urma să ducă la majorarea importurilor din America de Sud, ceea ce va afecta sectorul agricol din Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană pare hotărâtă să semneze, până la finele acestui an, un acord de liber schimb cu ţările latino-americane din Mercosur (Brazilia, Argentina, Paraguay şi Uruguay), spre nemulţumirea Franţei, care refuză să semneze acest acord în forma actuală.

Acordul va permite în special ţărilor latino-americane să livreze mai multă carne de vită, pui sau zahăr fără drepturi vamale în Europa.

Mai multe ţări europene, printre care se numără Spania şi Germania, vor ca acordul să fie încheiat, pentru că el va favoriza exporturile de automobile, echipamente sau produse farmaceutice din Uniunea Europeană.

Însă fermierii francezi se tem de concurenţa incorectă a produselor care nu vor fi supuse normelor de mediu sau sanitare stricte care sunt în vigoare în Europa.

Acest acord între cele 27 de state membre UE şi ţările Mercosur este negociat de mai mult de 20 de ani iar încheierea pare iminentă, potrivit ţărilor care susţin acordul.

"Franţa spune nu şi Franţa nu este singura care refuză acordul cu Mercosur. Ceea ce trebuie să obţinem este să ne folosim de dreptul de veto la nivel european prin aducerea laolaltă a unui număr maxim de ţări din UE", a explicat ministrul francez al Agriculturii, Annie Gennevard.

Pentru a bloca acordul, Franţa trebuie să strângă o minoritate de blocaj în cadrul Consiliului European. Chiar dacă Polonia şi Austria şi-au exprimat în mod regulat opoziţia faţă de acest acord de liber schimb, este nevoie de cel puţin patru state membre pentru a forma o minoritate de blocaj.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

Libertatea de exprimare a murit. Lasconi de la USR cere și mai multă CENZURĂ. Soroșismului Neobolsevic devine tot mai Totalitar. "cel puțin 2 televiziuni își fac de cap" "avem proiect de Lege" urlă Lasconi

Așadar după mintea actualului Stat Soroșist și a cohortelor de sorosisti care aplaudă: Democrația înseamnă să anulezi alegerile, să-l interzicem, să-i facem dosar penal și să-l băgăm la zdup pe cel CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE PRIN VOT

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

_ Ucraina loveşte Rusia cu rachete ATACMS, în premieră, după decizia lui Biden / Care a fost reacţia Rusiei / Lavrov: Se doreşte escaladarea

_ Unde vor muri vehiculele electrice nevândute: porturile din Belgia se îneacă sub excesul de importuri din China

_ Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ Jamal Lewis şi Ross McCausland nu vor putea juca pentru Irlanda de Nord contra României

_ Cum poate lumina să vaporizeze apa fără a fi nevoie de căldură

În cadrul întâlnirii explozive în care oficialii Trump s-au ciocnit cu Elon Musk

_ Marea Britanie se află într-o „criză a ambulanțelor Uber”, deoarece noile cifre arată că o jumătate de milion de pacienți „urgenți” au fost forțați să meargă singuri către A&E anul trecut

_ O misiune chineză a descoperit ceva cu adevărat interesant pe Lună

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Adrian Onciu - Active News : Continuă telenovela nord-coreeană de admitere sau respingere a candidaților la prezidențiale în funcție de cum dictează autorii loviturii de stat.

_ Suedia oprește ancheta Nord Stream, predă Germania, deoarece Hersh completează mai multe spații libere

_ Cercetătorii dezvăluie grupurile cu cel mai mare risc de a muri din cauza cancerului de colon la o vârstă fragedă

_ Bruce Springsteen se desparte de mama lui cu un videoclipul emoţionant. Adele Zerilli a murit la 98 de ani

_ Producătorii chinezi de vehicule electrice se luptă pentru a oferi stimulente pentru a concura cu Tesla și Xiaomi „disruptiv”

_ Un caz extraordinar de fraudă din Vietnam expune vulnerabilitățile inerente ale băncilor

_ Moment șocant, banda de răpiți încearcă să strângă victima într-o dubă în încercarea de a câștiga „bani care îi schimbă viața”, deoarece sunt întemnițați pentru mai bine de 28 de ani

_ Câtă încredere au oamenii în diferitele tipuri de oameni de știință?

_ Lege promulgată: Apelurile telefonice repetate şi hărţuirea online pot atrage un ordin de protecţie

_ Săpături digitale: Tehnologia care păstrează moștenirea culturală a Europei

_ Cubanezi prinşi cu barca pneumatică pe Prut, încercând să ajungă ilegal în Spania

Abia acum apare la orizont “bomba demografică”: Bolojan semnează legea prin care orice refugiat asiatic sau african primește cetățenie română în 3 ani!

Cristela Georgescu candidat la alegerile prezidențiale? Conform unui sondaj telefonic Cristela Georgescu ar primi aproape toate voturile susținătorilor soțului ei

George Scarlat - Ziua News : Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere

Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, despre respingerea ilegală a candidaturii lui Georgescu: „O lovitură de stat în stil sovietic”

Zelenski îi calcă in picioare pe românii bucovineni: Din 32 de licee cu clase cu predare în limba română și 2 școli din 2027 vom rămâne doar cu 4 licee cu predare in română

_ Cooperarea arctică este blocată din cauza războiului Rusiei în Ucraina: Raport

_ Fizicienii descoperă o nouă modalitate de a face metal ciudat

_ Boosterii Biden manipulează piața „PredictIt” pentru alegeri?

_ Manuporturi în contextul arheologiei

_ Cum să obțineți medicamentele critice recomandate de dr. Peter McCullough

_ „Swordsman”, în vârstă de 36 de ani, acuzat de crimă, după ce atacul din Hainault l-a lăsat mort pe Daniel Anjorin, în vârstă de 14 ani, și patru persoane, inclusiv doi ofițeri de poliție, au fost rănite înainte ca suspectul să fie aruncat cu Taser.

_ Generalul Oleksandr Sîrskîi aduce o nouă direcţie pe câmpul de luptă ucrainean

_ Accident rutier pe A2: o mașină a intrat în parapet, la ieșire din Constanța

_ Discuţie între Biden şi Netanyahu, după ce premierul israelian a fost criticat dur în Senatul SUA

_ Antonie, Coza şi Colţescu arbitrează meciurile de joi din Superligă

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ „Voi, americanii, sunteți fascinați de putere”

_ 'Regatul fericirii' merge pe verde tot timpul! Singura țară din lume fără semafoare

_ Femeie care susține că a fost agresată sexual de un avocat britanic care depune dosar pentru crime de război împotriva lui Benjamin Netanyahu să depună mărturie săptămâna aceasta

_ Nicușor Dan, ordin de mobilizare înainte de alegeri: 'Mai este o săptămână!'

_ Cererea de băuturi alcoolice scăzute și fără alcool continuă să crească și reduce decalajul cu băutura, spune Ocado

_ Opinie: Acordul Australia-Tuvalu arată de ce avem nevoie de un cadru global pentru relocările climatice

_ Victor Davis Hanson: Biden se topește �n timp ce Trump are cea mai mare recuperare politică de la Nixon (VIDEO)

_ Soldații ucraineni sunt disperați! Sîrski, noul comandant al armatei, are reputaţia de 'măcelar' (Politico)

_ SADC extend troops deployment in Congo and push for peace in Mozambique

_ Leicester vs Chelsea - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări pe măsură ce Enzo Maresca se întoarce pe stadionul King Power pentru prima dată de când s-a alăturat Blues

_ Actorul Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani: Stăpânul Inelelor și starul Titanic se pregătește să apară alături de Martin Freeman în drama BBC din această seară.

_ Cățelușul meu Golden Retriever mi-a stricat mobila când am plecat peste noapte, dar cred că e amuzant

_ Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piaţa Sf. Petru din Vatican

_ „Fiecare femeie de vârstă mijlocie din țară a fost uimită”: jurnaliștii critică poliția din Lancashire pentru că a dezvăluit menopauza lui Nicola Bulley și luptele pentru alcool, deoarece documentarul marchează un an de la tragedie

_ Familia unui copil nativ american „Blackface” dă în judecată Deadspin

_ Putin ameninţă cu represalii împotriva Ucrainei pentru atacurile din timpul alegerilor

_ Un imam care ar fi făcut comentarii ofensatoare despre drapelul francez, expulzat din Franţa

_ Câinele tău înțelege că unele cuvinte „reprezintă” obiecte, arată un nou studiu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6794, afisate in 114 pagini.