23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CEREM CNSAS SĂ FACĂ PUBLIC DOSARUL. UPDATE Ministrul neagă și spune că are o decizie CNSAS! Evenimentul Zilei şi Adevărul - Ministrul Educației Mircea Dumitru a colaborat cu Securitatea. Conform unor surse CNSAS, avea numele de cod "Negulescu",

CINE MINTE? A mințit CNSAS în 2007? Mint acum, Evz și Adevărul? Și indicativul NEGULESCU l-au inventat tot ei? Cerem CNSAS să publice dosarul. E vorba de Ministrul Învățământului.



Evenimentul Zilei - Bombă! Ministrul Educației a colaborat cu Securitatea

CNSAS a început verificările dosarelor în ceea ce-i privește pe miniștri din guvernul Cioloș.

A venit și prima surpriză.

Din informațiile pe care le-am obținut, arhiva CNSAS a produs deja prima victimă. Potrivit unor surse credibile, prima victimă este ministrul Educației, Mircea Dumitru, care are dosar de rețea, din documente reieșind că a fost recrutat de Departamentul Securității Statului în anul 1980 și lăsat din legătura informativă în 1989.

Dosarul are 11 file, susține sursa EVZ, doar că e vorba de elementele principale ale unui dosar de informator, respectiv Angajament și două note informative.

Probabil că, în mod normal, se vor căuta și alte note, ăn alte dosare.

Menționăm că, în 1980, Mircea Dumitru, era student la Facultatea de Filosofie din București.

Faptul că a existat o perioadă de 9 ani de continuitate în relația Securitate - informator indică o relație prolifică. În mod normal, Securitatea abandona, după un an-doi, informatorii - sursele - care nu produceau suficiente elemente, adică note informative interesante.

Mircea Dumitru, ministrul Educației, a semnat un angajament cu Securitatea, pe când era student la Filosofie, în anul 1980, primind numele de cod "Negulescu".

Angajamentul cu Securitatea a fost semnat la 23 octombrie 1980, pe când Mircea Dumitru era student la Facultatea de Filosofie și Istorie din Universitatea București. Conform unor surse CNSAS, sub numele de cod "Negulescu", Mircea Dumitru dădea relații despre studenții români și străini. Născut la 14 iulie 1960, Mircea Dumitru a fost rector al Universității București și ocupă fotoliul de ministru al Educației din iulie 2016.




UODATE EVZ: Mircea Dumitru neagă că a colaborat și spune că are o decizie CNSAS că nu. Cine MINTE?

UPDATE Evenimentul Zilei

În urma dezvăluirilor făcute de Evenimentul Zilei, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a respins acuzațiile conform cărora a colaborat cu securitatea.

”Este o știre falsă. Nu am fost colaborator al securității. Nu am făcut poliție politică. Nu aveau cum să descopere așa ceva din moment ce am o adeverință de la CNSAS care atestă că nu am colaborat cu securitatea. Știrea este complet falsă și calomnioasă”, a declarat Mircea Dumitru la Realitatea TV.

În anul 2007, actualul ministru al Educației, Mircea Dumitru, a fost verificat de CNSAS pe vechea lege, iar verdictul a fost că nu a făcut poliție politică, ceea ce este cu totul altceva față de calitatea de informator. Totuși, în dosarul său de rețea R 79832, pe care îl aveau toți românii care semnau angajament de colaborare cu Securitatea, există un act semnat de Dumitru cu numele ”Negulescu”.

Potrivit Art. 2 litera b din Ordonanța de urgență nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 293/2008, calitatea de colaborator al Securității nu poate fi reținută decât în privința persoanelor care au furnizat informații prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice sistemului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

Istorie. 21 februarie 1907 - 21 februarie 2021. 114 ani de la începutul Marii Răscoale Țărănești din 1907. O pată neagră în exploatarea țărănimii române de către arendaşii evrei, greci şi români şi a unei represiunii sângeroase a guvernului regelui Carol I

Aur la doar 14 ani, cu 3 note de 10. Performanța uluitoare a sportivei Quan Hongchan

Începe procesul brokerului Howard Rubin. Fostul om de încredere al miliardarului Soros, acuzat de practici masochiste

Atleta bielorusă Krystsina Tsimanouskaya a ajuns în Polonia folosind o rută ocolitoare

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israelul se pregătește de superlockdown. Spre deosebire de relaxata Românie, testează zilnic peste o sută de mii de cetățeni

Analist: Giganții din tehnologie pregătesc o luptă dură cu autoritățile de reglementare

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Eugen Tomac: Abordarea lui Klaus Iohannis privind restricțiile pentru nevaccinați, fundamental greșită

Presa braziliană: Carrefour și Auchan pun la cale fuziunea

Reforme la Tarom. Iată cum arată planul lui Cătălin Radu Prunariu, fiul celebrului astronaut

Cresc tensiunile, după atacul iranian asupra vasului "Mercer Street". Israelul a lovit mai multe poziții ale Hezbollah din Liban ca răspuns la rachetele lansate din zonă

Adeverințe false de vaccinare anti-COVID. 11 persoane vor fi audiate

FOTO Imagini spectaculoase cu lucrări de artă aflate într-un muzeu subacvatic. Unde se află acesta

Tenis: Rafael Nadal, chinuit de numărul 192 ATP la Washington

Angelo, câinele-simbol al incendiilor din Sardinia, a murit

Karim Adeyemi, fotbalist cu mamă româncă, a învins Barcelona în meci amical

VIDEO Mașină scăpată în prăpastie cu toată familia înăuntru, pe "cel mai frumos drum din China"

Criza COVID-19: Virusul l-a ucis pe John Eyers, 42 de ani, un culturist sănătos care a refuzat vaccinul

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Senator PSD, despre primarul Bacăului, Lucian Viziteu: Se pare că jocurile de noroc nu sunt singura pasiune, ci și patima angajărilor ilegale

Gen vs. sex pe noile cărți de identitate. Poziția Patriarhiei Române: "Nu este vorba despre Cartea vieții"

Statele Unite aprobă potențiala vânzare a unor sisteme de artilerie în Taiwan. China contestă decizia

Elon Musk va avea o nouă carte biografică. Cine este Walter Isaacson, cel care o va scrie

Transgaz a finalizat o conductă de 481 km, parte a gazoductului ce ar urma să lege Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria

Jocurile Olimpice. Atleta Daniela Stanciu nu a reușit calificarea în finala probei olimpice de săritură în înălțime

Sex sau gen pe cartea de identitate? Eugen Tomac: "Societatea este formată din femei și bărbați"

HOROSCOP 5 august 2021. Zodiile, motivate azi de astre. Peste ce obstacole trec?

Scoția: camioane alimentate cu deșeuri de la whisky

Vaccinare anti-COVID România. Datele publicate de CNCAV joi, 5 august: câți români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore?

METEO. ANM a emis Cod roșu de vijelii și averse pentru un județ din țară

Grecia impune restricții pe două insule vizitate de turiști, pentru a lreduce infectările cu SARS-CoV-2. Când intră în vigoare

Nervii și orgoliul în trafic, pericol serios. Cum o agresiune între un motociclist și un bărbat pe trotinetă s-a încheiat cu un deces

METEO Cod galben de ceață în 6 județe. Vizibilitate scăzută pe 2 autostrăzi

Un angajat din zece a plecat din turism în 2020. Industria HoReCa a numărat doar 165.000 de angajați

Coronavirus România LIVE UPDATE 5 august 2021. O nouă zi cu peste 240 de cazuri. Bilanț complet COVID-19

Jocurile Olimpice. Ultimii români la Tokyo 2020 intră vineri în concurs la marș 50 km, lupte libere și caiac-canoe

Robert Turcescu face alianță cu PSD. A semnat pentru declanșarea referendumului de demitere a lui Clotilde

Jocurile Olimpice. Luptătoarea Andreea Beatrice Ana s-a oprit în primul tur la Tokyo 2020

Alertă METEO, 5 august. Aproape toată țara intră sub Cod portocaliu de vijelii puternice, cu rafale de peste 100 km/h

Prognoză METEO pentru București: Caniculă și furtună. Temperaturi în scădere

România ocupă locul șapte în UE la producția de bere, cu 1,7 mld. litri. Cine conduce topul

Reviziile termocentralelor din Oltenia ar putea pune o presiune suplimentară pe prețul energiei

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Formula 1: Max Verstappen s-a trezit cu mașina "livrată" acasă

Rezultate LOTO, joi, 5 august 2021. Report record la Joker, categoria I

Italianul Massimo Stano a frânt inimile japonezilor câștigând aurul în proba masculină de 20 km marș

VIDEO Experiența lui Tom Daley la Jocurile Olimpice: o medalie de aur și un cardigan tricotat chiar în tribunele de la Tokyo 2020

Vești bune. S-au reluat cursele aeriene de pe Aeroportul Cluj spre Birmingham

Ajutor pentru Grecia, cuprinsă de incendii puternice. România trimite peste 100 de pompieri și 23 de autospeciale

Cîțu este de acord cu Iohannis. Președintele l-a criticat pe ministrul Justiției, Stelian Ion, care cere deblocarea proiectului de desființare a SIIJ

Ion Cristoiu: După voiajul turistic la Comana, știm sigur că pe Klaus Iohannis îl bate soarele în cap

O carte pe zi: "Isus din întuneric" de Radu Găvan

Preotul catolic Francisc Doboș, ironii ​despre controversa gen vs. sex în buletin. "O țineam sus și tare că sunt Papesa Francisc"

Alertă hidrologică! A fost emis Cod portocaliu de inundații pe râuri din 17 județe

STUDIU: Alcoolul provoacă apariția multor tipuri de cancer. Ce afecțiuni previn cafeaua si produsele lactate

Un nou adversar pentru Dan Barna și Dacian Cioloș. Senatorul Irineu Darău și-a anunțat candidatura la șefia USR PLUS: "Partidul nu este într-un punct deloc bun"

Sfaturile științei: Ce trebui să faci ca să trăiești 120 de ani!

Încă doi sportivi din Belarus refuză să se întoarcă în țara lor natală

Ricky Martin consumă în fiecare dimineață o băutură cu usturoi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3933, afisate in 66 pagini.