23:59
Comentarii Adauga Comentariu

ROMÂNIA COLONIA CONDUSĂ DE STRĂINI. Statul vrea manageri privați la încă 145 de companii. CEC, EximBank, Loteria, Romarm, Romsilva și RA-APPS vor avea administratori noi. Lista completă

Statul demarează selectarea de manageri profesioniști la 145 de companii din portofoliu, printre cele mai importante regăsindu-se CEC Bank, EximBank, EximAsig, Fondul de Garantare a Creditelor, Fondul de Contragarantare, dar și RA-APPS, Loteria Română, CNADNR, Radiocom, Romarm și filialele sale și Romsilva cu subsidiarele sale, potrivit unui document al Ministerului Finanțelor obținut la solicitarea "Adevărul".

Autoritățile și instituțiile care dețin companiile respective, de la ministere până la  consilii locale, sunt obligate să demareze procesul de selecție a administratorilor în termen de 50 de zile la intrarea în vigoare a normelor metodologice de aplicare ale ordonanței 109/2011.
 
Aceasta reglementează introducerea managerilor privați la companiile de stat, iar Guvernul a aprobat miercurea trecută normele sale de aplicare. Acestea stabilesc, la rândul lor, criteriile de selecție și de întocmire a listei scurte de până la cinci candidați pentru fiecare post de administrator, a clasamentului acestora, precum și a procedurii privind numirile finale, indicatorii de performanță financiari și nefinanciari.
 

Apărare, resurse, energie

 
În lista respectivă apar companii din industria de apărare (Romaero, IAR, Avioane Craiova, Șantierul Naval Mangalia), din sectorul resurselor (Minvest Deva, Compania Națională a Uraniului, Băița SA) și din energie (ELCEN, complexurile energetice Oltenia și Hunedoara, RATEN, Hidroserv, Electrocentrale Grup, Electrocentrale Titan, Uzina Termoelectrică Midia, Hidro Tarnița, EnergoNuclear). O mare parte din companiile aflate pe listă au mari probleme financiare, așa cum sunt societăți ca Avioane Craiova și Compania Națională a Uraniului. Tot din domeniul energetic este pe listă și Depogaz Ploiești, o subsidiară a producătorului de gaze Romgaz.
 

Autorități locale, turism, educație

 
Concomitent, între companiile care trebuie să își găsească directori profesioniști se regăsesc o serie de societăți locale, precum fondurile de garantare din Craiova Focșani și Sfântu Gheorghe sau societatea Exploatare Sistem Zonal Prahova.
 
De asemenea, trebuie manageriate profesionist și mai multe institute de cercetare, câteva companii din domeniul filmului (UNATC Atelier de Film, Animafilm, Româniafilm) și mai multe companii ale statului din turism (Neptun-Olimp SA, BTT Perla Costineștiului SA, Mamaia SA, Litoral SA). În fine, și o serie de edituri trebuie să se supună acelorași reguli, precum Editura Didactică și Pedagogică și Editura Discobolul.
 
Deși apare pe listă, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) va fi spartă în două entități, una care se va ocupa de mentenanța drumurilor și autostrăzilor și alta de investiții.
 
Anca Dragu, ministrul Finanțelor, a afirmat că prin alegerea de manageri profesioniști la societățile de stat va crește guvernanța economică a acestora, iar performanțele acestora se vor îmbunătăți. "A fost și este o prioritate a mandatului meu, cea de creștere a nivelului de profesionalism și de performanță în întreprinderile publice, de asigurare a unor rezultate financiare și operaționale pe măsura importanței acestora", a afirmat Dragu. 
 

Lista Companiilor de Stat Care Vor Avea Management Privat




(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

FOTO. Alunecare de teren într-un sat din Brașov: zeci de animale au murit

Cluj: Căutări, după ce hainele și cheia mașinii unui bărbat au fost găsite pe malul lacului Beliș

O femeie a condus mașina fără permis și a provocat un grav accident rutier. Unul dintre copiii ei a murit

Poziţii pentru o penetrare foarte adâncă. Află cum atingi plăcerea maximă

FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperișuri smulse și copaci doborâți. Un copil a murit / Trafic feroviar afectat

IOHANNIS NICI N-A BINEVOIT SA ANUNTE. ROMANIA A ACCEPTAT CA APROAPE 2000 DE IMIGRANTI AFRICANI SA VINA IN ROMANIA. Desi suntem cea mai saraca tara din Europa alaturi de Bulgaria si desi in mai se anuntase cifra de 657

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

Andreea de la "Insula Iubirii", apariţii XXX pe un site de escorte! Fosta concurentă a arătat tot

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Mizeria progresistă nu are limite Franțuzitul progresist Julien Cioloș, poreclit fiul lui Soros, împreună cu toată gașca neomarxistă USR-istă au votat că "bărbații pot naște"

Cum arăta un drum făcut de Romani, acum 2000 de ani?

Programarea orientată pe obiecte este moartă. Să fie oare, adevărat?

FOTO Recunoștința animalelor: pui de căprioară, de nedespărțit de salvatorul său

FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperișuri smulse și copaci doborâți. Un arbore a căzut peste doi copii

FOTO Incendiu puternic, la groapa de gunoi din Arad. Pericol de extindere a flăcărilor / Mesaj RO-ALERT

George Simion sare la gâtul lui Ninel Peia și a Partidului Neamul Românesc. Ăștia sunt "dușmanii țării", Simioane, când soroșiștii vând țara și tu te uiți la ei cum o Vând?

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

DECLARAȚIA Grupului pentru România - privind acțiunile asociațiilor şi fundațiilor finanțate de magnatul Soros pe teritoriul României

Christian Serratos i-a luat locul lui Jennifer Lopez! O interpretează pe Selena în noua serie Netflix!

Cum explică Traian Băsescu rezultatele alegerilor: Măsurile fără logică au fost taxate

METEO - 26 noiembrie. Vremea în România: ANM a emis Cod galben de ceață în șase județe

Brașov: Bărbatul bănuit că ar fi săvârșit crima de la Săcele, arestat pentru 30 de zile

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENȚIALE Tulcea: Ponta - 42,76%, Iohannis - 26,25%, Udrea - 9,29%

ŞOCANT! Drogurile i-au PERFORAT cerul GURII. Cum arată gura acestei persoane după o doză mare de COCAINĂ

Sergiu Nicolaescu - era nepotul lui Ion Gheorghe Maurer. Nesimțitul trădător, părtaș al Puciului Moscovit din Decembrie 1989, a vrut să joace rolul lui Mihai Viteazul, în locul lui Amza Pellea. Noroc cu Ceaușescu care nu l-a lăsat să ia rolul.

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Mașina „complet autonomă”? Luminar spune că lidarul său poate duce mașina acolo

Franța devine Țara Vaccinaților. Toți ceilalți devin cetățeni de mâna a doua și nu vor mai putea intra în trenuri, avioane, restaurante, teatre, cluburi și cinematografe. Medicii vor fi vaccinați cu forța ca Vitele iar dacă se opun vor fi dați afară

SARS-CoV-2: călcâiul lui Ahile din ARN-ul viral al virusului

România: Românii REFUZĂ VACCINAREA. Doar 30,1 % din populația României s-a vaccinat anti-COVID. Din Europa, doar Bulgaria are o rată de vaccinare mai mică

DOCUMENTAR: Actrița Teodora Mareș împlinește 55 de ani

Cele mai PUTERNICE DESCÂNTECE de boală, deochi și împăcare

Anca Serea, filmată în timp ce face SEX. Totul a fost făcut public la TV

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENȚIALE Giurgiu: Ponta - 61,32%, Iohannis - 15,40%, Udrea - 5,45%

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

Tulcea. Un comandant de echipaj a salvat un bărbat aflat în stop cardio-respirator

Fitch: Politica fiscala prociclica a Romaniei si majorarile salariale rapide din 2017 sporesc riscul de supraincalzire

Ziarul Gândul dezvăluie Garnizoana de SRI-işti şi alți ofițeri din Servicii care au rămas "la guvernare" alături de Grindeanu. Cine sunt toți oamenii lui Grindeanu rămaşi la Guvernare în Guvernul Fantomă. Plin de SRI-işti şi UDMR-işti

O pasăre rănită și oul ei au ajuns într-un adăpost pentru animale. Oul stă într-un incubator special

VACCINAREA CU FORȚA. Proiect de Lege. Aplicăm pe copiii voștri tratamente medicale cu forța. NU VREȚI? 10.000 lei amendă și BARNEVERNET ÎN ACȚIUNE: Dacă în 18 luni de la înscrierea în colectivitate nu-l VACCINAȚI va fi sesizata Protecţia Copilului

Progresistul neomarxist Dan Barna calcă tot mai hotărât cu discriminarea socială pe urmele criminalei Ana Pauker. Neobolșevicul Barna vrea ca Nevaccinații să fie Interziși să mai intre în Mall-uri în Weekend-uri.

CAND O SA VEDEM ASTA IN ROMANIA? Noul premier al Poloniei i-a zburat din functii pe sefii serviciilor secrete. Ministrul polonez de Externe: „ABW s-a comportat mai mult ca o politie politica decat ca o institutie insarcinata sa apere interesele Poloniei”

"Nasc și la Moldova, Oameni". 100 de medici români se opun Legii Vaccinării cu Forța, inițiată de neomarxiști. Medicii au lansat o scrisoare deschisă. Rușine oricărui medic care nu se alătură acestui demers.

Uitați-vă la mutra lui de Ministru care îngroapă Economia. Am ”rezolvat” și producția de energie electrică. Trecem la importuri

Oare pe câți o fi infectat VACCINATUL? Liderul grupului PSD din Camera Deputaților are COVID-19. Demnitarul este vaccinat

Actriţa româncă de filme pentru adulţi explică ce se întâmplă în spatele camerelor. "Mă sună vedete să facem amor în trei, cu iubitul"

O celebră actriţă XXX a arătat unde este situat Punctul G, a şaptea întrebare din căutările generale pe google

Pictorial incendiar cu Andreea Mantea. Vedeta şi-a expus formele pe curbele noului TT VIDEO

ASOCIATIA "PRO-DEMOCRATIA" - condusa de Cristian parvulescu - una dintre marile beneficiare a banilor din FondONG.fdsc.ro

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

MAI MULTI IMIGRANTI FURIOSI AU ATACAT PIETONI IN CENTRUL TIMISOAREI

Obrăznicia Sorosiștilor Barna și Drulă nu are limite. COMENTARIU Sorin Avram: Barna şi Drulă, cu trenul, pe ruta Bucureşti - Restul Ţării

Suferi de sindromul canalului carpian sau sciatica? Electromiografia poate ajuta la diagnosticare. Patricia Toboc, medic specialist neurolog, discuta online cu cititorii despre electromiografie, miercuri, ora 11:00

ÎNGROZITOR. Manipulare politică făcută cu cei MORȚI. Iohannis: "Cei care au înțeles mesajul românilor după Colectiv vor sta, probabil, mai bine în alegeri. Restul vor fi măturați"

De ce tot mai multe containere cu marfă ajung în mare?

CEO-ul unui startup din Silicon Valley a fost concediat după ce a experimentat cu LSD la muncă

Afganistan. Talibanii "Am câștigat războiul, America a pierdut"

Laura Vass, GOALĂ ÎN PAT? Uite FOTOGRAFIA CARE I-A ÎNNEBUNIT PE FANI | FOTO ÎN ARTICOL

A murit Neagu Djuvara, individul care a propagat în mod intenționat MINCIUNA că primii domnitori români ÎNTEMEIETORII ȚĂRII ROMÂNEȘTI despre care regii maghiari de la acea vreme spuneau că sunt "vlahi și schismatici", ar fi fost "cumani"


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 78, afisate in 2 pagini.