![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Ministrul Justiției, din Republica Moldova, scapă de remaniere. Dorin Recean: Avem nevoie de oameni ai legii, care aplică ferm legea![]() Ministrul Justiției, din Republica Moldova, scapă de remaniere. Dorin Recean: Avem nevoie de oameni ai legii, care aplică ferm legeaMinistrul Justiției din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, scapă de remaniere. Uneori nu e nevoie să schimbi oamenii, ci abordarea, pentru a obține rezultatele scontate, declară premierul Dorin Recean, care a anunțat, în seara zilei de luni, schimbări la șefia a trei ministere, conform stiripesurse.md. Prim-ministrul Dorin Recean a enumerat o listă cu priorități în domeniul justiției și și-a exprimat încrederea că „ministra Veronica Mihailov-Moraru va putea duce la îndeplinire aceste obiective”. „În justiție cred că sunt așteptările cele mai mari. Ele sunt foarte clare și oamenii doresc un lucru simplu – să se facă dreptate. Oamenii vor ca cei care au încălcat legea să fie pedepsiți, indiferent de nume, și să fie pedepsiți dur, așa cum scrie în lege. Cu părere de rău, realitatea arată altfel și, chiar dacă avem niște progrese, vreau să accentuez că rezultatele nu se rezumă doar la politici. Acum avem nevoie, mai mult ca oricând, de oameni ai legii, care aplică ferm legea”, a arătat șeful Guvernului. Potrivit lui Dorin Recean, procesul de vetting „începe să dea rezultate” și „noi trebuie să-l finalizăm, indiferent câtă rezistență și opunere există în acest proces”. „Am mai văzut un lucru - în ultimele săptămâni sistemul s-a mobilizat și vreau să mulțumesc acelor procurori și judecători care, împreună cu Poliția, cu Centrul Național Anticorupție, dar și cu alte instituții s-au mobilizat și noi am făcut față acelei tentative de deturnare a votului democratic. Trebuie să recunosc, totuși, că încă nu avem suficienți oameni curajoși și dedicați în sistem. Ei sunt acolo, doar că trebuie încurajați”, a spus Recean. Prim-ministrul a adăugat că justiția nu este doar despre legi, despre structuri, despre Codul penal sau Codul de procedură penală, ci și „despre oameni și caractere”, fiind convins că „doar datorită acțiunilor determinate și ferme ale oamenilor legii, ale procurorilor, ale judecătorilor, alături de cei care investighează crimele”, vor fi implementate reformele. „Am avut discuții cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procuraturii și aceștia și-au exprimat susținerea și sprijinul pentru implementarea reformelor. Este important să ne asigurăm că dosarele de corupție sunt examinate cu prioritate. După cum am spus, avem nevoie de caractere în actul de justiție și știu că există procurori și judecători care așteaptă să-și manifeste dedicația și faptul că țin la acest stat. Tocmai de aceea Guvernul va veni cu o listă de garanții de securitate și financiare pentru procurorii și judecătorii care își vor asuma dosarele dificile, complexe, pentru a-i proteja și sprijini în lupta cu infractorii. Am încredere că ministra Veronica Mihailov-Moraru va putea duce la îndeplinire aceste obiective”, a declarat Dorin Recean. Amintim că actualul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, preia portofoliul de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar locul său va fi luat de Ludmila Catlabuga, o antreprenoare de la Soroca. Totodată, șefia Ministerului Afacerilor Interne va fi preluată de Daniela Misail-Nichitin, care a ocupat până acum funcția de secretară de stat la același minister.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu