23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Fostul președinte al Israelului Shimon Peres a încetat din viață.

Fostul președinte al Israelului Shimon Peres (născut Szymon Perski), laureat la Premiului Nobel pentru Pace a murit miercuri la Tel Aviv la vârsta de 93 de ani, a informat agenția oficială de presă a guvernului israelian, preluată de Reuters.

Shimon Peres a fost spitalizat în ultimele două săptămâni în urma unui accident vascular cerebral, însă starea lui s-a înrăutățit brusc marți.

Deocamdată nu au fost anunțate detalii în legătură cu funeraliile.

WIKIPEDIA

Biografie

Copilăria

Shimon Peres s-a născut în 1923 sub numele Szymon Perski într- familie de evrei din târgul Wiszniew, pe atunci în Polonia, în plasa Wołożyn din voevodatul Novgródek, actualmente Vișneva în Belarus, raionul Volojin, regiunea Minsk.Tatăl său Itzhak (Icchak) Perski, originar din Volojin, era un comerciant înstărit de lemne, descendent al rabinului Haim din Volojin. Mama sa, Sara, născută Meltzer, era bibliotecară și profesoară de limba rusă.

În copilarie educația lui Peres a fost mult influențată de bunicul său matern, reb Tzvi Hersz Meltzer,și el din Volojin, absolvent al vestitei ieșive din acel orășel, și care a fost ucis în Holocaust.

La vârsta de 4 ani, copilul a fost luat la Radyn, pentru a fi binecuvântat de renumitul rabin Hafetz Haim care i-a urat o viață îndelungată. Bunicul l-a introdus pe nepot în Gemara (Talmud), dar și în literatura clasică universală și ebraică. Familiile părinților săi, inclusiv unchiul său Michael , au fost omorâți de naziști împreună cu ceilalți două mii de locuitori ai târgului.

În cuvântarea ținută de Peres cu ocazia jurământului în parlament ca președinte al Israelului, el a evocat cu simpatie figura bunicului său, care i-a creat universul copilăriei, dar care în vremea Holocaustului s-a numărat printre ultimii dintre evrei, care au fost duși la sinagoga de lemn a comunității, unde li s-a dat foc, în vreme ce purtau pe umeri șalurile de rugăciune (talit). După cum a povestit Peres, bunicul l-a petrecut la gară când a plecat în Palestina (Țara lui Israel), și la despărțire i-a cerut „să rămână evreu întotdeauna”.

În Palestina mandatară

În anul 1931 tatăl familiei a emigrat primul în Palestina. După trei ani în 1934 i s-au alăturat soția și cei doi băieți, Shimon și Gershon (Gigi). Itzhak Perski s-a înrolat ca voluntar în armata britanică și a participat la efortul de război contra Germaniei naziste. În vremea războiului familia a rămas fără vești de la tata, care a căzut în captivitatea germană, din care a fugit de două ori.

Shimon Peres și-a petrecut copilăria la Tel Aviv, unde a invatat la scoala elemnentara Balfour condusa de Yehuda Harari. la 14 ani a fost primit la Școala agricolă de la Ben Shemen, în regim de internat. Aceasta institutie, care avea un bun renume, nu îi pregatea, totuși, pe elevii ei pentru examenele de bacalaureat ci pentru împlinirea aspirațiilor sioniste de promovare a agriculturii și autoapărării. O mică parte dintre elevi erau veniți din Diaspora.

Peres s-a evidențiat în școală prin calitățile sale de a se exprima în scris și de a ține cuvântări, și a publicat articole în gazeta școlii sub pseudonimul Ben Amotz.În 1941 el a plecat în kibuțul Geva, unde a urmat o instrucție agricolă pentru a lua parte mai apoi în 1942 la întemeierea unei așezări cooperatiste agricole numite Alumot, cu statutul de „kvuțá”. Acolo a muncit în grajdul de vite, ca cioban și la casieria așezării. În 1945 s-a însurat cu Sonia Gelman, fiica profesorului de tâmplărie de la Școala internat din Ben Shemen, în care învățase și care terminase serviciul militar în armata britanică.

În anii 1941-1944 Peres a fost unul din secretarii Mișcării „Hanoar Haoved” (Tineretul muncitor). În aceste împrejurări calitățile sale au atras atenția unuia din fruntașii social democrați, Levi Eshkol, care l-a chemat să îndeplinească sarcini de logistică în cadrul forțelor „Haganá”, principala organizație paramilitară de apărare a evreilor din Palestina.

Începutul activității sale în domeniul apărării

Din 1947 Peres a început să lucreze sub oblăduirea lui David Ben Gurion și a lui Levi Eshkol la comandamentul Hagana, ocupandu-se de probleme de cadre si aprovizionare.După proclamarea Statului Israel, și întemeierea Armatei de apărare a Israelului (Tzahal) au fost definite și separate atribuțiile armatei , condusa de seful statului major generalul Yaakov Dori și cele ale Ministerului Apărării condus de Ben Gurion. S-a hotărât ca departamentul în care lucra Peres să rămână în cadrul Ministerului Apărării.

Din acest motiv Peres nu a mai fost recrutat în armată și nu a îndeplinit niciodată o funcție militară.

Mulți au fost de părere că aceasta i-a dăunat în cursul vieții.

Itzhak Rabin și poetul și cupletistul popular Haim Hefer, de pildă, care au luptat în rândurile forțelor subterane de elită Palmah din cadrul Haganá nu au văzut niciodată cu ochi buni avansarea lui Peres în funcții înalte în ciuda faptului că nu a participat la lupte, ceea ce simțeau ca un afront.

Rabin considera că era de nepermis ca Peres să fie numit ministru al apărării, dat fiind că nu a servit în armată. Peres a știut în iunie 1948 de hotărârea lui Ben Gurion de a scufunda vasul cu arme „Altalena” al organizației Etzel (Irgun) care ar fi încălcat legile tânărului stat.După trecerea multor ani, Peres i-a mărturisit lui Menahem Beghin, comandantul Irgunului, că Ben Gurion a fost indus în eroare, când a luat această decizie. Într-un interviu el amintit numele lui Israel Galili, ca fiind cel care a condus negocierile cu Irgunul în acele zile.

În aprilie 1949 Peres a fost numit șef al Departamentului Naval al Ministerului apărării, ocupându-se de chestiuni de buget, finanțe, aprovizionare și cercetare. În acelaș an a fost numit șef al reprezentanței Ministerului Apărării al Israelului în Statele Unite. În această calitate a acționat împreună cu prietenul său Al Schwimmer în domeniul achiziționării de echipament și muniții pentru aviația militară israeliană.

Peres l-a convins pe Schwimmer, care era proprietarul unui hangar pentru reparații de avioane să emigreze în Israel și să înființeze și în Israel un hangar asemănător, care va purta numele de „Institutul guvernamental de control al avioanelor”, și care a pus bazele companiei de stat „Industria aviatică” israeliene. Peres a rămas în Statele Unite până în 1952 și, în acest timp, a învățat la cursurile serale ale Universității New School din New York

Întors în Israel în 1952, Peres a devenit director adjunct al Ministerului Apărării. La începutul lui octombrie 1953 Ben Gurion, pe atunci prim ministru și ministru al apărării, a anunțat ca intenționează să demisioneze. Ben Gurion a decis să separe funcțiile pe care le deținuse, și să predea conducerea guvernului lui Moshe Sharett, iar Ministerul Apărării lui Pinhas Lavon, la început de facto, iar mai apoi în mod oficial. Cu o zi înainte de a demisiona, la 6 decembrie 1953 Ben Gurion l-a numit pe Shimon Peres director general al Ministerului Apărării, iar pe Moshe Dayan în funcția de șef al Statului Major.

Peres avea atunci 30 ani. În fața noului prim ministru Sharet cu atribuții slăbite și cu vederi moderate și conciliatoare, triumviratul activist format din ministrul Lavon, Peres și generalul Dayan reprezentau un factor de contrapondere. Din acel moment calea lui Dayan și a lui Peres spre posturi dintre cele mai înalte in stat se arăta deschisă.

Director general al Ministerului Apărării

Strângerea cooperării militare cu Franța

Din anul 1952 Franța a început să furnizeze armament Israelului, mai cu seamă tancuri de tipul AMX-13. În anul 1954 guvernul israelian a hotărât să opteze pentru Franța ca principal furnizor de arme și muniții, în locul Marii Britanii. După prime contacte între Moshe Dayan și ministrul apărării al Franței, Pierre Koenig, Peres a fost trimis la Paris pentru o întâlnire secretă cu ministrul aviației al Franței, Diomède Catroux, care avea simpatii pentru Israel. La sfârșitul întrevederii, cei doi au convenit asupra achiziționării de către Israel a unor avioane cu reacție moderne de tip Dassault Ouragan, avioane Mystère 4 precum și a cumpărării de tancuri suplimentare de tip AMX-13 și de echipament radar și de tunuri.

Misiunea lui Peres de a înzestra armata israeliană cu armamentul necesar pentru a deveni o armată modernă, s-a lovit de nu puține obstacole. Vânzările de arme către Israel se aflau sub supravegherea unei comisii tripartite anglo-franco-americane, iar reprezentanții Statelor Unite se opuneau furnizării de noi arme Israelului și făceau presiuni în acest sens. Un alt obstacol îl consta ostilitatea din partea oamenilor Ministerului de externe al Franței, precum și schimbările dese de guverne din acei ani ai celei de-a Patra Republici Franceze.

Peres a rămas în capitala Franței o perioadă îndelungată, vreme în care a stabilit relații personale de prietenie cu funcționari publici, deputați și comandanți militari și a depus toate eforturile posibile pentru a obține creșterea furnizării de arme. Discuții între Peres și Koenig în februarie 1955 au dus la cumpărarea de echipament militar în valoare de milioane de dolari. Crearea cu sprijinul Marii Britanii și a Statelor Unite a Pactului de la Bagdad, reunind mai multe state arabe și musulmane din Orientul Apropiat, în numele apărării față de pericolul sovietic, a fost interpretat de guvernul francez ca o încălcare a echilibrului geopolitic din regiune și a impulsionat strângerea relațiilor de prietenie dintre Franța și Israel. Franța a vândut Israelului, între altele, un lot de 50 tancuri M4 Sherman pe care le achiziționase din Marea Britanie, și de care nu mai avea nevoie.

Noua alianță strategică dintre cele două țări se datora în mare masură strădaniilor lui Shimon Peres. Îmbunătățirii relațiilor Israelului cu Franța i s-a datorat ulterior și semnarea acordului pentru construirea reactorului nuclear israelian de la Dimona.

„Afacerea rușinoasă” și relațiile cu ministrul Pinhas Lavon

Relatiile ministrului Lavon cu Dayan si Peres numirile lui Ben Gurion inainte de a-si da demisia, s-au înrăutățit curând, pe fondul rivalităților personale.În mai 1954 Lavon a ordonat anularea contractului cumpărării de tancuri Sherman din Franța. Lavon credea că se putea baza pe sprijinul lui Peres în relațiile sale ostile cu Dayan, numai că Peres, care era inițiatorul acordului cu francezii și se vedea obligat în aplicarea acestuia, s-a văzut nevoit sa ceară ajutor lui Dayan. Acesta și-a dat demisia de la comanda armatei, dar Lavon nu a acceptat-o. Cei trei s-au împăcat temporar, dar relațiile dintre Peres și Lavon au încetat de a mai fi armonioase.

„Afacerea rușinoasă”, cum s-a numit scandalul provocat de arestarea și judecarea în Egipt a unui grup de evrei locali care au fost însărcinați de serviciile secrete israeliene de a organiza câteva atentate pentru a servi drept pretext opririi evacuării Canalului de Suez de către francezi și englezi a dus la o polemică îndelungată în Israel asupra chestiunii „cine a dat ordinul” pentru lansarea acestei acțiuni penibile. Ministrul apărării Lavon a stat în centrul acuzațiilor. Pentru a lămuri lucrurile s-a creat o comisie secretă de anchetă formată din fostul sef al Statului major al armatei, generalul in rezerva Yaakov Dori și judecătorul Itzhak Olshan, președintele Curții Supreme. Comisia și-a început activitatea în ianuarie 1955, audiind mai mulți martori.

În fața comisiei a depus mărturie și Peres, care și-a exprimat părerea negativă despre Lavon, afirmând că acesta era aventuros și iresponsabil. Comisia a decis ca nu poate stabili cu certitudine vinovăția lui Lavon. Acesta din urmă, revoltat, considera că crearea comisiei de anchetă era un complot destinat să-l lichideze din punct de vedere politic. Lavon vedea ca răspunzători de intriga contra sa pe șeful Serviciului de informații al armatei, Binyamin Givli, pe Dayan și pe Peres. La 12 februarie 1955 Lavon l-a anunțat pe primul ministru Moshe Sharet ca nu mai poate conlucra cu „dușmanul său” Peres.

Sharet, deși nu-l suferea pe Peres (despre care a scris ulterior în jurnalul său:

„Eu am cu totul oroare de Peres și văd în ascensiunea lui o stricaciune morală din cele mai periculoase. Am sa plâng această țară dacă îl voi vedea vreodată șezînd pe scaunul de ministru”) l-a menținut în post.

n februarie 1955 Lavon, in cele din urma, a demisionat, iar Ben Gurion a revenit la conducerea Ministerului Apărării.

Campania din Sinai

Peres a privit cu satisfacție revenirea lui David Ben Gurion la ministerul apărării, și apoi la conducerea guvernului. El era devotat lui Ben Gurion, iar acesta vedea în una din speranțele Israelului în materie de conducători. Ben Gurion, a adoptat o linie politică activistă și a inițiat o confruntare cu Egiptul de sub conducerea nouă a colonelului Gamal Abdel Nasser, cu scopul de a lansa o operație preventivă care să împiedice pe acesta din urmă să-și întărească cu ajutor sovietic puterea militară și să pericliteze existența Israelului. Dayan și Peres erau de acord cu el.

La inceputul anului 1956 la conducerea guvernului francez a ajuns socialistul Guy Mollet. Din noul guvern făceau parte Maurice Borges-Monory ca ministru al apărării și Christian Pinot ca ministru de externe. Noua conducere franceză a adoptat e la bun început o poziție favorabilă față de Israel și o linie politică activistă pe plan internațional. O preocupare deosebită o reprezenta situația din Algeria, unde arabii locali rezistau împotriva regimului de ocupație francez. Franța examinase cu seriozitate si in contactele cu Israelul, posibilitatea unei invazii anglo-franceze pentru recuperarea Canalului de Suez, care fusese naționalizat de către Nasser. În schimb britanicii ezitau și se abțineau de la orice contact cu Israelul.

La 20 septembrie 1956 au sosit la Tel Aviv doi emisari francezi, directorul general al Ministerului apărării al Frantei. Abel Thomas, și colonelul Louis Mangin. Acestia s-au întâlnit cu Peres și l-au anunțat că Franta este dispusă să ajute Israelul ptrin-un ajutor militar activ pentru a lansa un atac contra Egiptului în Sinai.

În continuare, Peres a plecat la Paris unde s-a întâlnit cu ministrul Pinot. Întors încurajat, le-a comunicat lui Ben Gurion și lui Dayan, ca Pinot era dezamăgit de poziția marilor puteri față de Egipt și fr evacuarea Canalului de Suez, și vedea posibilitatea unei intervenții militare contra lui Nasser. După ce aflat Ben Gurion și despre poziția ministerului francez al apărării, a trimis la Paris o delegație formată din Moshe Carmel, Golda Meir, Dayan și Peres, pentru a coordona participarea israeliană la operație occidentală de cucerire a Canalului de Suez. La 28 septembrie 1956 delegația israeliană a sosit la Biserte în Tunisia și de acolo a plecat la Paris.

La întrunirea care a avut loc în casa lui Mangin în cartierul Saint Germain (de unde și numele de Conferința de la Saint Germain) s-a convenit planul operației:

Israelul va ataca în Sinai, apoi se vor alatura britanicii și francezii. Franța se angaja să furnizeze Israelului o mare cantitate de arme.

1956 - Criza Suezului

Conflictul din Sinai a început cu câțiva ani înainte de 1956, din momentul în care Marea Britania și Franța au aflat de intențiile președintelui egiptean Gamal Abdel Nasser de a naționaliza Canalul Suez, lucru pe care acesta l-a și făcut în Iulie 1956.

Din 1954, în calitate de director general al Ministerului Apărării, Peres a fost implicat în planificarea din 1956 a războiului din Suez, în parteneriat cu Franța și Marea Britanie.

Peres a fost trimis de David Ben-Gurion la Paris, unde a avut loc întâlniri secrete cu guvernul francez.

Peres a contribuit la negocierea acordului franco-israelian pentru o ofensivă militară.

În noiembrie 1954 Peres a vizitat Parisul, unde a fost primit de ministrul francez al Apărării Marie-Pierre Koenig, care i-a spus că Franța va vinde pe Israel orice arme pe care Israelul vrea să le cumpere.

Până la începutul anului 1955, Franța a transportat maritim cantități mari de arme către Israel.

În aprilie 1956, în urma unei alte vizite la Paris de Peres, Franța a fost de acord să nu ia în considerare Declarația tripartită, și să furnizeze și mai multe arme Israelului.

În timpul aceleiași vizite, Peres i-a informat pe francezi, că Israelul a decis, să ia parte la războiul cu Egiptul din 1956. Până la 1956, Franța a devenit cel mai apropiat aliat și partener al Israelului în Orientul Mijlociu.

La Sèvres, Peres a participat la planificarea războiului, alături de Maurice Bourges-Maunoury, Christian Pineau și șeful Statului Major al Forțelor Armate Franceze General Maurice Challe, precum și alături secretarul britanic de externe Selwyn Lloyd și asistentul lui Sir Patrick Dean.

Marea Britanie și Franța s-au decis pentru un sprijin israelian ca să facă o alianță împotriva Egiptului.

Părțile au convenit că Israelul va invada Sinaiul.

Marea Britanie și Franța ar interveni atunci, pentru "separarea forțelor israeliene și egiptene aflate în conflict", instruindu-le pentru a se retrage la o distanță de 16 kilometri de fiecare parte a canalului.

Francezii și Britanicii ar argumenta apoi, în conformitate cu planul, că controlul Egiptului pe o astfel de rută importantă e prea slab, și că este necesar ca acest canal să fie pus din nou, sub conducerea anglo-franceză.

Acordul de la Sèvres a fost descrisă inițial de către prim-ministrul britanic, Anthony Eden, ca "cea mai înaltă formă de plan militar făcut de niște bărbați de stat"

Cei trei aliați, în special Israelul, și-au îndeplinit cu succes atingerea obiectivelor militare imediate.

Cu toate acestea, reacția extrem de ostil față de acest război, venită atât din Statele Unite cât și din URSS, le-a forțat să se retragă, rezultând într-un eșec al Marii Britanii și a obiectivelor politice și strategice ale Franței de a controla din nou, Canalul de Suez.

Pe 26 octombrie 1956, Zahal-ul (armata israeliană) a lovit primul Egiptul și a spulberat în 5 zile rezistența armatei egiptene. Israelul a ocupat, în totalitate, Peninsula Sinai, oprindu-se, conform planului pe malul estic al canalului Suez.

La 29 octombrie 1956, au fost parașutate unități de elită engleze și franceze lângă orașele Port Said, Port Suez și Ismaelia, pe malul african al canalului,

Deși înfrângerea Egiptului a fost totală, intervenția vehementă a Uniunii Sovietice (la 5 noiembrie 1956, U.R.S.S-ul a dat un ultimatum de retragere imediată a trupelor străine. Hrushciov, deși nu se știe cât de serios a spus-o, a amenințat chiar cu folosirea bombelor atomice în Europa de Vest dacă ocupația va continua), și, a Statelor Unite (Președintele Dwight Eisenhower i-a amenințat pe englezi, francezi și pe israelieni cu o blocadă economică totală), i-a obligat pe englezi, francezi și ulterior pe israelieni să se retragă.

Tratatele semnate ulterior, vor marca, practic, sfârșitul stăpânirii de peste un secol a celor două state vest-europene beligerante în Orientul Mijlociu și începutul decăderii influenței lor în politica mondială, ambele devenind de atunci puteri de mâna a doua pe plan mondial.

Israelului i s-a garantat libera trecere a vaselor prin canal - garanție care a fost încălcată de egipteni, supărați pe invazie, la prima tentativă - și încetarea acțiunilor fedaiun-ilor - garanție care a fost respectată de egipteni.

În pofida speranțelor americane, Egiptul a intrat, total, în sfera influenței sovietice, devenind unul dintre liderii grupului de state "neangajate" ("Mișcarea de Nealiniere a Statelor din lumea a Treia"). Relațiile dintre Londra și Washington au fost afectate puternic, în urma acestei crize, în care Statele Unite s-au opus atât Londrei și Parisului.

Politica lui Eisenhower a fost mai degrabă o politică de a scoate Canalul de Suez de sub protectoratul franco-englez decât o politică anti-israeliană

În timpul mandatului lui Eisenhower, de Președinte al SUA (1953- 61), sute de milioane de dolari în subvenții-de-ajutorare au fost alocate Israelului.

Un acord de energie atomică cu Israelul a fost semnat care prevedea formarea oamenilor de știință israelieni și punerea la dispoziția Israelului a apei grele.

Multe echipamente militare au fost trimise către Israel. Transporturile au inclus avioane de instrucție, livrări de echipamente de radiolocație, precum și piese de schimb și muniție.

Relațiile dintre administrația lui Eisenhower și Israel au ajuns la cel mai scăzut nivel al lor în timpul și după campania din Sinai din octombrie 1956, când SUA a preluat conducerea în cadrul ONU, șia cerut retragerea forțelor israeliene, amenințând chiar cu sancțiuni.

La retragerea Israelului, Eisenhower a afirmat că Israelul nu ar avea nici un motiv să regrete decizia sa, și a promis sprijin pentru existența națională a Israelului și dezvoltarea sa internă.

Politica americană, a declarat Eisenhower, vede Golful Akaba și Canalul Suez - drept căi navigabile internaționale.

WIKIPEDIA ÎN ROMÂNĂ SE OPREȘTE AICI - DE AICI WIKIPEDIA ÎN ENGLEZĂ

Political career

Peres was first elected to the Knesset in the 1959 elections, as a member of the Mapai party. He was given the role of Deputy Defense Minister, which he filled until 1965. Peres and Moshe Dayan left Mapai with David Ben-Gurion to form a new party, Rafi, which reconciled with Mapai and joined the Alignment (a left-wing alliance) in 1968.

In 1969, Peres was appointed Minister of Immigrant Absorption and in 1970 became Minister of Transportation and Communications. In 1974, after a period as Information Minister, he was appointed Minister of Defense in the Yitzhak Rabin government, having been Rabin's chief rival for the post of Prime Minister after Golda Meir resigned in the aftermath of the Yom Kippur War. During this time, Peres continued to challenge Rabin for the chairmanship of the party, but in 1977, he again lost to Rabin in the party elections.

Peres succeeded Rabin as party leader prior to the 1977 elections when Rabin stepped down in the wake of a foreign currency scandal involving his wife. As Rabin could not legally resign from the transition government, he officially remained Prime Minister, while Peres became the unofficial acting Prime Minister.

Peres led the Alignment to its first ever electoral defeat, when Likud under Menachem Begin won sufficient seats to form a coalition that excluded the left. After only a month on top, Peres assumed the role of opposition leader. After turning back a comeback bid by Rabin in 1980, Peres led his party to another, narrower, loss in the 1981 elections.

In the 1984 elections, the Alignment won more seats than any other party but failed to muster the majority of 61 mandates needed to form a left-wing coalition. Alignment and Likud agreed to an unusual "rotation" arrangement, or unity government, in which Peres would serve as Prime Minister and the Likud leader Yitzhak Shamir would be Foreign Minister. A highlight of this time in office was a trip to Morocco to confer with King Hassan II.

As part of the deal, after two years, Peres and Shamir traded places and in 1986, Peres became foreign minister. In 1988, the Alignment led by Peres suffered another narrow defeat. He agreed to renew the coalition with the Likud, this time conceding the premiership to Shamir for the entire term. In the national unity government of 1988–90, Peres served as Vice Premier and Minister of Finance. He and the Alignment finally left the government in 1990, after "the dirty trick" – a failed bid to form a narrow government based on a coalition of the Alignment, small leftist factions and ultra-orthodox parties.

Yitzhak Rabin, Shimon Peres and Yasser Arafat receiving the Nobel Peace Prize following the Oslo Accords.

From 1990, Peres led the opposition in the Knesset, until, in early 1992, he was defeated in the first primary elections of the new Israeli Labor Party (which had been formed by the consolidation of the Alignment into a single unitary party) by Yitzhak Rabin, whom he had replaced fifteen years earlier. Peres remained active in politics, however, serving as Rabin's foreign minister from 1992.

Secret negotiations with Yasser Arafat's PLO organization led to the Oslo Accords, which won Peres, Rabin and Arafat the Nobel Peace Prize. After Rabin's assassination in 1995, Peres served as Acting Prime Minister and Acting Defense Minister for seven months until the 1996 elections, during which he attempted to maintain the momentum of the peace process.[34]

During his term, Peres promoted the use of the Internet in Israel and created the first website of an Israeli prime minister. However, he was narrowly defeated by Benjamin Netanyahu in the first direct elections for Prime Minister in 1996. In 1997 he did not seek re-election as Labor Party leader and was replaced by Ehud Barak. Barak rebuffed Peres's attempt to secure the position of party president and upon forming a government in 1999 appointed Peres to the minor post of Minister of Regional Co-operation.

In 2000, Peres ran for a seven-year term as Israel's President, a ceremonial head of state position which usually authorizes the selection of Prime Minister. Had he won, as was expected, he would have been the first ex-Prime Minister to be elected President. However, he lost to Likud candidate Moshe Katsav.

Following Ehud Barak's defeat by Ariel Sharon in the 2001 direct election for Prime Minister, Peres made yet another comeback. He led Labor into a national unity government with Sharon's Likud and secured the post of Foreign Minister.

The formal leadership of the party passed to Binyamin Ben-Eliezer, and in 2002 to Haifa mayor Amram Mitzna. Peres was much criticized on the left for clinging to his position as Foreign Minister in a government that was not seen as advancing the peace process, despite his own dovish stance.

He left office only when Labor resigned in advance of the 2003 elections. After the party under the leadership of Mitzna suffered a crushing defeat, Peres again emerged as interim leader. He led the party into coalition with Sharon once more at the end of 2004 when the latter's support of "disengagement" from Gaza presented a diplomatic program Labor could support.

Peres won the chairmanship of the Labor Party in 2005, in advance of the 2006 elections. As party leader, Peres favored pushing off the elections for as long as possible. He claimed that an early election would jeopardize both the September 2005 Gaza withdrawal plan and the standing of the party in a national unity government with Sharon.

However, the majority pushed for an earlier date, as younger members of the party, among them Ophir Pines-Paz and Isaac Herzog, overtook established leaders such as Binyamin Ben-Eliezer and Haim Ramon, in the party ballot to divide up government portfolios. Peres continually led in the polls, defying predictions that rivals would overtake him. Peres lost the leadership election with 40% to Peretz's 42.4%.[35]

Support for Sharon and joining Kadima

On 30 November 2005 Peres announced that he was leaving the Labor Party to support Ariel Sharon and his new Kadima party. In the immediate aftermath of Sharon's debilitating stroke there was speculation that Peres might take over as leader of the party but most senior Kadima leaders, however, were former members of Likud and indicated their support for Ehud Olmert as Sharon's successor.[37]

Labor reportedly tried to woo Peres back to the fold.[38] Peres announced, however, that he supported Olmert and would remain with Kadima. Peres had previously announced his intention not to run in the March elections. Following Kadima's win in the election, Peres was given the role of Vice Prime Minister and Minister for the Development of the Negev, Galilee and Regional Economy.

Presidency: 2007–2014

On 13 June 2007, Peres was elected President of the State of Israel by the Knesset. 58 of 120 members of the Knesset voted for him in the first round (whereas 38 voted for Reuven Rivlin, and 21 for Colette Avital). His opponents then backed Peres in the second round and 86 members of the Knesset voted in his favor,[39] while 23 objected. He resigned from his role as a Member of the Knesset the same day, having been a member since November 1959 (except for a three-month period in early 2006), the longest serving in Israeli political history. Peres was sworn in as President on 15 July 2007.[6]

In November 2008, Peres received an honorary knighthood, Knight Grand Cross of the Order of St Michael and St George from Queen Elizabeth II in Buckingham Palace in London.[40]

In June 2011, he was awarded the honorary title of sheikh by Bedouin dignitaries in Hura for his efforts to achieve Middle East peace. Peres thanks his hosts by saying "This visit has been a pleasure. I am deeply impressed by Hura. You have done more for yourselves than anyone else could have". He told the Mayor of Hura, Dr. Muhammad Al-Nabari, and members of Hura's governing council, that they were "part of the Negev. It cannot be developed without developing the Bedouin community, so that it may keep its traditions while joining the modern world."[41] Political views

Peres was once considered a "hawk."[42]

He was a protégé of Ben-Gurion and Dayan and an early supporter of the West Bank settlers during the 1970s.

However, after becoming the leader of his party his stance evolved. More recently he was seen as a dove, and a strong supporter of peace through economic cooperation. While still opposed, like all mainstream Israeli leaders in the 1970s and early 1980s, to talks with the PLO, he distanced himself from settlers and spoke of the need for "territorial compromise" over the West Bank and Gaza.

For a time he hoped that King Hussein of Jordan could be Israel's Arab negotiating partner rather than Yasser Arafat. Peres met secretly with Hussein in London in 1987 and reached a framework agreement with him, but this was rejected by Israel's then Prime Minister, Yitzhak Shamir.

Shortly afterward the First Intifada erupted, and whatever plausibility King Hussein had as a potential Israeli partner in resolving the fate of the West Bank evaporated. Subsequently, Peres gradually moved closer to support for talks with the PLO, although he avoided making an outright commitment to this policy until 1993.

Peres was perhaps more closely associated with the Oslo Accords than any other Israeli politician (Rabin included) with the possible exception of his own protégé, Yossi Beilin. He remained an adamant supporter of the Oslo Accords and the Palestinian Authority since their inception despite the First Intifada and the al-Aqsa Intifada (Second Intifada). However, Peres supported Ariel Sharon's military policy of operating the Israeli Defense Forces to thwart suicide bombings.

Peres' foreign policy outlook was markedly realist. To placate Turkey,[citation needed] Peres allegedly downplayed the Armenian genocide.

Peres stated: "We reject attempts to create a similarity between the Holocaust and the Armenian allegations. Nothing similar to the Holocaust occurred. It is a tragedy what the Armenians went through but not a genocide."

Although Peres himself did not retract the statement, the Israeli Foreign Ministry later issued a cable to its missions which stated that "The minister absolutely did not say, as the Turkish news agency alleged, 'What the Armenians underwent was a tragedy, not a genocide.'"[43] However, according to Armenian news agencies, the statement released by the Israeli consulate in Los Angeles did not include any mention that Peres had not said that the events were not genocide.

On the issue of the nuclear program of Iran and the supposed existential threat this poses for Israel, Peres stated, "I am not in favor of a military attack on Iran, but we must quickly and decisively establish a strong, aggressive coalition of nations that will impose painful economic sanctions on Iran," adding "Iran's efforts to achieve nuclear weapons should keep the entire world from sleeping soundly."

In the same speech, Peres compared Iranian President Mahmoud Ahmadinejad and his call to "wipe Israel off the map" to the genocidal threats to European Jewry made by Adolf Hitler in the years prior to the Holocaust.[47] In an interview with Army Radio on 8 May 2006 he remarked that "the president of Iran should remember that Iran can also be wiped off the map."[48] Peres was a proponent of Middle East economic integration.[49] Post-presidency

Peres announced in April 2013 that he would not seek to extend his tenure beyond 2014. His successor, Reuven Rivlin, was elected on 10 June 2014 and took office on 24 July 2014.

Death

On 13 September 2016, Peres, then 93 years old, suffered a "massive stroke" and was hospitalized at the Sheba Medical Center in Israel.[50] On 27 September 2016, he had suffered irreversible brain damage and organ failure[1] and was reportedly in terminal condition;[51] he died the following day.[2]


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O PALMĂ DATĂ GUVERNELOR OCCIDENTALE ŞI PRESEI MONDIALISTE CARE L-AU ACUZAT PE NEDREPT. Slobodan Milosevic a fost declarat NEVINOVAT de către Tribunalul de la Haga. Acuzat fiind, el a fost ținut 5 ani în închisoare la Haga până când bolnav a murit.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Ion Cristoiu: Cum a fost numit "criminalul sovietic" Andrei Vâșinski membru al Ordinului Carol I, în gradul de Cavaler Mare Cruce

"Efectul Draghi". Boom de rezervări la vaccinare, în Italia

Arhiepiscopia Tomisului: IPS Teodosie este în comuniune cu PF Daniel, nu în supărare

Ciobanul căutat după atacul ursului a fost găsit mort

Cinci polițiști din Bihor au fost condamnați la închisoare cu executare pentru corupție

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / București, capitala României, raiul șobolanilor și al țînțarilor. "Jurnal din anul ciumei", sau al "guvernului meu"

,InSecuritate", cu Bogdan Nicolae. Cu ce ne-am ales în 19 ani de misiuni în Afganistan. Invitat: prof.univ.dr Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al apărării, de la 21.00

Coronavirus în România LIVE UPDATE 24 iulie. Noul bilanț COVID-19

HOROSCOP 24 iulie. Lună Plină în Vărsător. Zodiile, provocate să schimbe ceva

Victorie importantă pentru Angelina Jolie în bătălia din dosarul său de divorț cu Brad Pitt

Gabriela Ruse este pe "val" la turneul de tenis din Palermo. Tenismena este în semifinale după ce a câștigat al 12-lea meci consecutiv

ULTIMĂ ORĂ. La un pas de aur: Spadasina Ana Maria Popescu s-a calificat în finala olimpică

Motociclist mort după ce a căzut de pe motocicletă, în Argeș

Este oficial: Angajații, elevii și studenții vor beneficia de o zi liberă în momentul vaccinării împotriva COVID-19

Băile Tușnad. Primarul susține că urșii gunoieri au probleme genetice și trec de gardurile electrice

COVID, studiu SUA: Dacă nu vor fi vaccinați copiii, virusul va continua să circule

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

Sondaj: Peste de 30% dintre românii se identifică ca fiind progresiști. Electoratul UDMR este cel conservator

În timp ce cei cu salarii uriașe din Banca Națională urlă că orice creștere salarială a unor amărâte de salarii de 1.200 de lei net "distruge competitivitatea României", Mugur Isărescu a încasat anul trecut un salariu uriaș de la stat de UN MILION DE LEI

Cum arăta un drum făcut de Romani, acum 2000 de ani?

OMS: Varianta contagioasă Delta este acum dominantă în Europa

Spaniolii, dornici să se vaccineze. Tinerii stau la coadă la un spital din Madrid

Ion Cristoiu, despre demisia consilierei lui Cîțu: Plecarea ei nu rezolvă în niciun caz infracțiunea de abuz în serviciu

Rezultate Admitere Liceu 2021. Situația completă. La ce liceu au intrat elevii

ANALIZĂ. Restricțiile antipandemie se întăresc în lume în fața valului 4. România se relaxează. Este nevoie de obligativitatea vaccinului?

NEWS ALERT Prima medalie pentru România la Jocurile Olimpice. Spadasina Ana Maria Popescu a obținut argintul VIDEO

Cercetare: românii sunt pe contrasens cu Coaliția de guvernare. Peste 70% din români nu sunt interesați de SIIJ, peste 20% se pronunță împotriva desființării SIIJ și doar 8% vor să nu mai existe Secția Specială

CSU Craiova și-a demis antrenorul după înfrângerea din Conference League. Cine îi va lua locul

IPS Calinic: Vremea țepelor în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a trecut

Jocurile Olimpice: Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu s-au calificat în sferturi la tenis de masă dublu mix

SpaceX, compania lui Elon Musk, a primit un contract pentru prima misiunea NASA pe satelitul Europa. "Luna" lui Jupiter este prinicipalul candidat în căutarea vieții în sistemului solar

Autoritățile au încheiat căutările victimelor aflate în imobilul prăbușit din Miami. Bilanțul total ajunge la 97 de morți

Tokyo 2020: Laura Georgeta Ilie a ratat la limită calificarea în finală la tir

Clipe de coșmar pentru 3 persoane. Au fost atacate în toiul nopții de 4 bărbați cu cagule în Timișoara

EXCLUSIV Jurnalistul Ion Spânu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

O primă mare surpiză la Jocurile Olimpice. Ecuadorul cucerește a doua medalie de aur din istoria prin Richard Carapaz

Ce rute alternative au șoferii în drumul spre mare pentru a evita aglomerația

Emmanuel Macron a urmărit, alături de un român, primele confruntări de la Jocurile Olimpice

Proiect radical împotriva LGBTQ: 10 ani de închisoare pentru persoanele LGBTQ și susținătorii acestora în Ghana

Loturi de înghețată Milka retrase de pe piața din România. Au conținut de oxid de etilenă peste limitele legale

35% din Bugetul României Datorii. Miliarde de euro se duc la Cămătarii Bancari Internaționali pentrru Dobânzi. Eurostat: România deficit bugetar de 2,9% în 2017; ponderea datoriei în PIB e de 35%. Ați înțeles de ce a plătit Ceaușescu Datoria Țării?

Violențe la Paris. Mii de francezi protestează împotriva restricțiilor și a vaccinării obligatorii

PNL București are un nou președinte. Candidatul sprijinit de Cîțu l-a învins pe cel al lui Orban și Nicușor Dan

Acești incompetenți mincinoși care ne conduc. Ion Cristoiu "Statul Pararalel şi-a rupt dinţii într-o criză reală. Klaus Iohannis, clasa politică, dar şi Guvernul se confruntă, în sfârşit, cu un examen real, nu unul inventat - examen căruia nu-i fac față"

BREXIT DONE. Englezii au ieșit pe străzi ca să sărbătorească eliberarea din progresista UE, noua închisoare a popoarelor. Au scăpat din UE -- a doua URSS. Oare când ne vom bucura și noi?

Incendiu într-o sală de operație de la Spitalul Județean Constanța. Patru medici s-au autoevacuat.

VANZAREA TERENURILOR LA STRAINI CONTINUA. Americanii au cumpărat mii de hectare de teren în România. Afla cum de s-a ajuns aici si ce trebuie facut ca sa oprim acest lucru. UPDATE: Fluierul a aflat despre ce fond de Investitii e vorba

Incendiu la un depozit din localitatea Fântânele, Prahova. Două victime aflate în stare gravă, dintre care un adolescent de 17 ani

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Oana Marica prinsă în braţele amantului VIDEO

UE a doua URSS. COMENTARIU Marius Oprea. A început războiul rece din inima Europei, între suveranităţile naţionale şi guvernul progresist neomarxist de la Bruxelles

CUM MINTE REMUS CERNEA. Remus Cernea, despre decizia CCR: "Nu poți să supui votului prin referendum restricționări ale drepturilor omului". Nu există DREPT MAI IMPORTANT decât dreptul oricui copil născut sau nenăscut de a avea o MAMĂ și un TATĂ

S-au răcorit cu o partidă de amor în parc. Imagini XXX filmate lângă un loc de joacă pentru copii VIDEO

Împăratul Japoniei a declarat deschise Jocurile Olimpice. Naomi Osaka a aprins flacăra olimpică

Ia - ambasador pentru România / Cristina Chiriac: Am ajuns cu Flori de ie pe patru continente; am cucerit suflete, am cules laude

Rapid București s-a impus în deplasare, în derby-ul nou promovatelor și e lideră în Liga 1

Vaccinare în România, 23 iulie. Bilanț complet

NEWS ALERT Focuri de armă spre oficiali americani, la funeraliile președintelui haitian Jovenel Moise


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 658, afisate in 11 pagini.