20:01
Comentarii Adauga Comentariu

_ Elena Lasconi: Nu este o soluţie cedarea de teritorii din partea Ucrainei

Elena Lasconi: Nu este o soluţie cedarea de teritorii din partea Ucrainei

Totodată, ea a criticat punctul de vedere exprimat de Mircea Geoană pe acest subiect.

"Vă daţi seama, dacă Doamne fereşte România ar fi atacată, domnul Geoană ar ceda o parte din România. Nu, nu este o soluţie cedarea de teritorii. Şi asta este marea diferenţă între mine şi ceilalţi politicieni, care stau drepţi şi nu drept în faţa puterilor mari ale lumii. Nu este o soluţie cedarea de teritorii, pentru că Putin are un comportament de împărat. (...) Dacă Ucraina va ceda teritorii, Putin nu se va opri. El trebuie descurajat, să nu se înarmeze în următorii doi - trei ani, să nu se înarmeze rapid. Noi trebuie să ajutăm Ucraina să câştige acest război. Este esenţial să se întâmple asta. Am discutat şi la Forumul de pace de la Paris când am fost. America este protejată natural de două oceane. Noi suntem aici, ne suflă în ceafă Putin. Noi trebuie să facem tot ce putem, ca să introducem mai mulţi bani pentru înzestrare armată. Este esenţial să facem lucrul acesta, ca să descurajăm duşmanul şi să sprijinim Ucraina să câştige războiul", a declarat Lasconi, la "Dezbaterea preşedinţilor", organizată de Digi 24.

Mircea Geoană a replicat că Elena Lasconi nu ar avea "un minim de cunoştinţe" pe probleme de securitate naţională.

"În clipa în care interpretaţi o situaţie în care se poate ajunge la o pace durabilă - nu dezmembrarea Ucrainei, ci o pace durabilă - care în schimbul suveranităţii, integrării euroatlantice a Ucrainei sunt forţaţi să cedeze o parte din teritoriu, eu cred că pacea este preferabilă războiului", a spus Mircea Geoană.

Totodată, răspunzând unei întrebări referitoare la activarea articolului 5 al Tratatului NATO, Lasconi a pledat pentru o mai bună înzestrare armată a României, urmând exemplul Poloniei.

"Este esenţial să cheltuim acei 2,5% din PIB pentru înzestrare armată, ca să ne putem pregăti, pentru ca, chiar şi în cazul în care ar fi încălcat articolul 5 al NATO, ar însemna că noi trebuie să rezistăm cel puţin 30 de zile, dacă există vreun pericol la adresa securităţii României. Şi noi trebuie să ne pregătim pentru asta. Şi în acest sens cred că Polonia este cel mai bun exemplu. Este un exemplu pe care putem să îl urmăm, pentru că ei asta au făcut în această ultimă perioadă", a spus liderul USR.

Mircea Geoană a replicat că, potrivit noii doctrine a NATO, apărarea teritoriului aliat trebuie activată "din prima secundă". El a apreciat că Lasconi "nu este pregătită pentru funcţia" de preşedinte al României, din perspectiva cunoştinţelor referitoare la noţiuni de securitate naţională.

"Vă mulţumesc, domnul Geoană, pentru subestimare, dar chiar sunt foarte pregătită pentru asta", a replicat Elena Lasconi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Cum cea mai proastă mamă a Marii Britanii, Karen Matthews, a falsificat răpirea fiicei Shannon pentru bani, dar acum este liberă și logodită cu pedofili - în timp ce complicele ei Michael Donovan a murit

_ O profesoară de istorie explică pe înțelesul tuturor ce înseamnă legionarismul, în contextul declarațiilor lui Călin Georgescu

_ Ambasada SUA la Kiev ordonă personalului să se adăpostească de teamă „atac aerian semnificativ” din partea lui Putin, ca răspuns la faptul că Biden a permis Ucrainei să tragă rachete în Rusia

_ Jesus Navas devine al 7-lea jucător din istorie ca număr de meciuri jucate pentru un singur club spaniol

_ Pol politic neașteptat: PNL-USR și-au dat mâna pentru alegerile locale. 'Este cea mai buna variantă'

_ Propagandiștii NBC spun că Ziua Recunoștinței este „accesabilă din punct de vedere istoric” în acest an – susțin că cina va costa mai puțin de 6 USD de persoană

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

_ Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

_ Transplantul între specii: generarea de descendenți de șobolan din ovocite ovariene la șoareci

_ Un pompier irlandez acuzat că a violat o fată din Boston după parada de Sfântul Patrick a apărut în instanță după ce „a încercat să fugă după arestare”

_ Am avortat gemeni după cinci runde de FIV. Acum mă tem că abuzul sexual din copilărie m-a costat șansa de a avea un copil: prezentatorul TV CHARLIE WEBSTER își rupe curajos tăcerea

_ Carlos Alcaraz a vizitat stadionul La Bombonera cu ocazia prezenţei la Buenos Aires

_ Factorii de influență și ratele de contribuție ale concentrației de oxigen asupra Podișului Qinghai-Tibetan recalculate

_ Nadal revine după o accidentare la Barcelona Open

_ A început ancheta la Spitalul Sf. Pantelimon. Explicaţiile directorului / Ministrul Rafila a fost la unitatea medicală

_ S-A sfârșit: guvernatorul Pennsylvania Josh Shapiro le cere democraților să nu mai încerce să fure cursa pentru Senat

_ Kevin O’Leary ia în considerare DOGE: „Release the Hounds” (video)

_ Apple lansează actualizări urgente de securitate pentru iPhone, avertizează că hackerii ar putea exploata vulnerabilități

_ [P]Ce este Bet Builder la pariuri - ghid complet

_ Șeful oficiului poștal îi spune subdirectoarei în închisoare „va fi cu mine pentru tot restul vieții” în timp ce își cere scuze în fața anchetei scandalului Horizon - și spune că nu și-a dat seama că PO ar putea decide singur pe cine va urmări penal

_ Rusia a învins Siria (4-0), într-un meci amical disputat la Volgograd

_ „Obscen”: Regele Charles a fost explodat după ce un raport dezvăluie că încoronarea sa a costat 90 de milioane de dolari plătitorilor de impozite britanici, deoarece familia regală trăiește o criză de popularitate

_ Cel puţin 15 morţi în urma unui atac la o biserică catolică din Burkina Faso

_ Ministry of Education, in context of elections: On Fridays, suspension of classes is not required, Mondays, only in exceptional situations

_ Oliver Anthony tocmai a lansat un cover al cântecului de succes clasic „Country Roads” și suntem atât de aici pentru asta (VIDEO)

_ Capacul a fost sunat după ce Biden, �n v�rstă de 81 de ani, s-a mutat �napoi la Casa Albă din vacanța la plajă, �n timp ce Iranul atacă Israelul (video)

_ USR a depus plângere penală pentru fraudă la vot în Moldova: Ce acuzații aduce reprezentantei PSD

_ S-a atins primul milion de voturi. Oltul conduce la prezenţă, Maramureşul rămâne codaş

_ Acțiunile se vor confrunta cu rezistență în timp ce contextul de lichiditate este slab

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Prima regină de frumusețe fără machiaj din lume, Natasha Beresford, este dezbrăcată de coroană în timp ce renunță la lupta pentru titlul Miss Anglia pentru a deveni domnișoară de onoare

_ Părinții unui fan cu dizabilități de la Wrexham, în vârstă de patru ani, sunt „uimiți” după ce proprietarii Ryan Reynolds și Rob Mcelhenney donează 10.000 de lire sterline pentru a-și putea adapta casa

_ O fabrică de componente pentru baterii în valoare de 50 milioane euro va fi construită la Oradea

_ Matt Gaetz se alătură Cameo la o zi după retragerea din examinarea procurorului general

_ Megadonatorul democrat spune că modul în care Kamala Harris a suflat peste un miliard de dolari „o descalifică pentru totdeauna” (VIDEO)

_ Trei adolescenţi dispăruţi dintr-un centru de plasament din Orăştie

_ Planificarea la mai multe scale pentru corali și comunități sănătoase

_ Peste 12.000 USD în carne de porc furată dintr-un camion din nord-estul Philadelphiei în timp ce șoferul dormea

_ FMI solicită restricții zdrobitoare ale emisiilor de carbon, care împiedică blocarea COVID

_ De ce broaștele de copac își depun ouăle pe pământ?

_ Trinny Woodall spune că va lua HRT „până în ziua în care va muri”, după ce a promis că va „face totul” pentru a atenua simptomele menopauzei „incredibil de debilitante”.

_ Ministerul Finanţelor a atras, joi, aproape 1,28 miliarde lei de la bănci

_ Eurocom Worldwide desemnează Lighthouse PR pentru reprezentare în România și Republica Moldova

_ Analiză The Guardian: Al treilea an de război în Ucraina ar putea fi cel mai greu pentru Zelenski

_ Kamala Harris a fost chemată pe Twitter/X după ce l-a lăudat pe lucrătorul electoral �non-partizan� care este de fapt un activist de extremă st�ngă

_ Ciclista britanică Laura Kenny şi-a anunţat retragerea din activitate

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii întețesc atacurile în Bahmut - forțele ruse au încercat să avanseze în șase sectoare ale frontului în ultimele 24 de ore

_ Everton trebuie să „dea mai mult” în lupta de supraviețuire: Dyche

_ Materia întunecată ar putea face nemuritoare stelele cele mai interioare ale galaxiei noastre

_ Prima analiză a solului din apropierea polului sudic al Lunii sugerează că suprafața sa a fost odată acoperită de magmă topită

_ Ultimă oră: Dana Marijuana a fost arestată preventiv într-un dosar de trafic de droguri

_ Observațiile investighează legătura dintre rămășițele unei supernove cu o regiune H II din apropiere

_ Oamenii de știință arată că activitatea magnetică a soarelui influențează determinarea vârstei sale seismice

_ Simion, despre cheltuielile publice: Să reducem numărul de membri de partid din administraţia locală şi centrală

_ Kelemen Hunor: Problema sistemului de sănătate - nu este în centru bolnavul

_ CÂȘTIGĂ URIAȘĂ: Curtea Supremă a PA ordonă tuturor consiliilor electorale județene să respecte hotărârea și să nu mai număreze buletinele de vot ilegale – Buletinele de vot nedatate vor fi eliminate din totalul voturilor din Bucks County

_ Protest împotriva răpirii și presupusei execuții a unui cetățean germano-iranian

_ Letter of intent for EU cooperation in defence industry underlines unity , says Romanian defence minister

_ Trump a avut dreptate: un studiu arată că nenumărate vieți ar fi putut fi salvate cu hidroxiclorochină

_ Lider PSD: Mă sună primari PNL, rușinați că Ciucă își face campanie cu Dani Mocanu


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2941, afisate in 50 pagini.