21:17
Comentarii Adauga Comentariu

_ Carmen Harra face previziuni cutremurătoare după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer

Carmen Harra face previziuni cutremurătoare după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer

Carmen Harra face o profeție uluitoare, după ce Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer, vestea fiind dată chiar de Palatul Buckingham.

Carmen Harra face previziuni șocante, după ce Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer. Clarvăzătoarea a declarat că ea a scris de mai multă vreme într-una din cărțile sale că șederea monarhului în fruntea Casei Regale a Marii Britanii va fi una tranzitorie, pentru a-i face loc fiului său, William, cel care va fi cu adevărat relevant pe această poziție.

Mai mult, Carmen Harra spune că n-ar trebui să ne mire dacă în decursul acestui an Charles se va retrage și va fi înscăunat fiul său. În opinia sa, sunt șanse mari ca acest lucru să se întâmple în următoarele luni, pe măsură ce monarhul se va concentra exclusiv pe tratarea problemelor de sănătate.

„Eu am spus că el nu domnește decât foarte puțin. Foarte puțin. El are o cumpănă de viață între 75 și 76 de ani. Ia vedeți câți ani are el acum! Are o perioadă foarte grea. O să ia fiul său conducerea. Eu am spus în prima mea carte despre asta, acum vreo 20 și ceva de ani. Va veni William. Am scris că Regina urma să moară și am spus că persoana care o urmează nu este neapărat Charles, în ideea că Charles este atât de tranzitoriu, că are o domnie scurtă de parcă nici n-ar fi fost.

Sunt șanse ca anul ăsta să ajungă William la tron, pentru că anul ăsta e un an karmic. Anul ăsta aduce toate surprizele Pământului pentru noi, mai ales în ceea ce privește politica, cu tot ce vrei și ce nu vrei, de la America până în Rusia, în Asia. Toată omenirea e zguduită de evenimente politice absolut neașteptate. Nimic din ce prezicem noi va fi complet pe dos. Este altfel, nu neapărat pe dos. Suntem luați prin surprindere în toate părțile lumii”, a dezvăluit Carmen Harra pentru Fanatik, potrivit romaniatv.net.

Cu privire la situația medicală a lui Kate Middleton, Carmen Harra susține că nu este un an fatal pentru soția viitorului rege, William, dar că problemele sale medicale se vor acutiza în următorii ani.

„Eu am spus și despre Kate Middleton, acum 12 sau 14 ani, parcă. Problema e că predicțiile astea câteodată se manifestă în timp, nu se întâmplă a doua zi. Și la ea sunt niște probleme destul de serioase, dar nu văd în destinul ei acum că ar muri, dar problemele ei în timp se acutizează”, a încheiat Carmen Harra.

Prințul Harry a ajuns, marți seară, la Londra, după anunțul că tatăl său suferă de cancer, anunță BBC. Între timp, a apărut și prima fotografie cu Regele Charles, după anunțul diagnosticului. Suveranul a plecat de la Clarence House, alături de regina Camilla, și a salutat, zâmbitor din mașină.

Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer, conform unui anunț făcut luni seară, de Palatul Buckingham. Tipul de cancer de care suferă monarhul nu a fost dezvăluit, dar potrivit comunicatului Palatului, regele a început „tratamentele regulate” de luni.

Nu au fost dezvăluite alte informații despre boală sau despre stadiul acesteia. Deși își va suspenda angajamentele în perioada în care trece prin tratament, Charles al III-lea rămâne, constituțional șef de stat și suveran al regatului britanic.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

Ca și bolșevicii în 1946, Soroșiștii nu au stare până nu bagă Cenzura peste tot. Lasconi cere închiderea TikTok înaintea prezidenţialelor: "Fake news-ul să fie dat jos". Soroșiștii de la Funky Citizens decid ei de capul lor, ce e "fake news"

Ion Cristoiu: Votul din decembrie a fost moral Lumea s-a săturat de "politruceală" Da, inevitabil, ne despărțim de America (referindu-se la puciști)

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

Ramurile Cominterniste directe sau prin alianță se susțin între ele. Celebrul Bombonel, alias Adrian Năstase, care a dat petrolul țării și multe alte bunuri naționale pe Nimic, îl susține pe Victor Ponta. Nu ai nenorocit destul țara asta Bombonele?

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia pregătește o nouă ofensivă în vara anului 2024, estimează Institutul pentru Studiul Războiului

George Scarlat - Ziua News : Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere

_ „Criza accesibilității” se agravează pe măsură ce prețurile caselor din SUA cresc aproape de un nivel record în februarie

_ Moment îngrozitor, balonul cu aer cald se prăbușește în liniile electrice și explodează, dar în mod miraculos, trei de la bord evadează cu răni ușoare

_ Cătălin Cîrstoiu pune degetul pe rană: cum privește problema desființării sectoarelor Capitalei/ VIDEO

_ Oamenii de știință demonstrează că lidarul de înaltă rezoluție vede zona de naștere a picăturilor de nor, o prima observație la distanță

Regimul Soroșist l-a interzis pe primul clasat Georgescu dând o nouă lovitură de stat. BEC-ul s-a transformat ilegal în Organ Penal și a "judecat" abuziv și ilegal, invocând "constituțional" ilegalitalitatea CCR emisā pe 6 Decembrie.

Matteo Salvini, vicepremierul Italiei, despre respingerea ilegală a candidaturii lui Georgescu: „O lovitură de stat în stil sovietic”

Cristela Georgescu candidat la alegerile prezidențiale? Conform unui sondaj telefonic Cristela Georgescu ar primi aproape toate voturile susținătorilor soțului ei

_ VIDEO Imagini spectaculoase de pe cel mai greu tronson de autostradă construit vreodată în România: a început trecerea Carpaților

DIICOT SE FACE DE RUȘINE. DIICOT ne spune că 6 indivizi fără nici o funcție în statul român "au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte"

_ Antonio Sefer a adus victoria formaţiei Hapoel Beer Sheva în campionatul Israelului

_ Nu toată publicitatea este bună publicitate! Publicitatea pentru produse eșuează, ceea ce îndreaptă capetele din toate motivele greșite

_ UT Texas: Soldați cu căști arestează protestatari din Palestina, inclusiv jurnalistul Fox, la cea mai recentă demonstrație la facultate, în timp ce NYC așteaptă ca mulțimea Universității Columbia să elibereze

_ VIDEO| Imagini de coșmar din Gaza: au fost dezgropați oameni care au fost torturați, uciși și îngropați în gropi comune

_ Cel mai bogat artist britanic Damien Hirst, în vârstă de 58 de ani, îi dăruiește iubitei un tort în formă de copilul lor nenăscut, pentru a 30-a aniversare, în Las Vegas

_ VIDEO - 'Number One' îi face campanie lui Klaus Iohannis, în fața mai marilor din Europa cu citate din Hora României

_ Un pedofil român condamnat pentru violarea unei fetițe a fost capturat în Roma

_ Este un record! Arta albumului lui Eric Clapton, Layla, se vinde cu 2 milioane de lire sterline - de aproape 33 de ori estimarea ei

_ Formula 1: Campionatul mondial din 2025 va avea 24 de curse

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Romania's seven-year plan to narrow budget gap may test markets' patience, fiscal watchdog says

_ Franz Beckenbauer va avea o statuie în faţa stadionului grupării Bayern Munchen

Calin Georgescu a avut dreptate când a arătat jaful multinaționalelor. Bulgaria înființează lanțuri de magazine cu adaos 10%, pentru a împiedeca multinaționalele să jefuiască populația. Puciștii de la noi sunt pe-o mână cu multinaționalele

_ Cercetările demonstrează un nou mecanism de formare a ordinii în sistemele cuantice

_ Berlin se întoarce la planul pentru „camerele sexuale” de la grădiniță pentru ca copiii mici să se masturbe în intimitate

_ DWP urmărește mai mult de jumătate de miliard de lire sterline de plăți insuficiente ale pensiilor de stat, arată ultimul număr

_ Numărul accidentelor grave din perioada 1-3 mai, cu aproximativ 52% mai mic decât în perioada similară a anului trecut- A scăzut şi numărul infracţiunilor

_ Gigi Becali, dezvăluiri halucinante despre un arbitru din Superliga: Se împărtășește la biserica de la baza FCSB

_ România ocupă primul loc în Europa la numărul de angajaţi în IT raportat la 1.000 de cetăţeni şi locul şase în lume

_ Am fost într-o vacanță cu buget redus în Maldive timp de șase zile și am cheltuit doar 416 GBP pentru mâncare, activități și cameră cu vedere la ocean

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

_ Panică pe șosea! Un TIR încărcat cu cereale a luat foc

_ Dacă TikTok este interzis în SUA sau Australia, cum ar putea răspunde compania?

_ Lupta împotriva demenței ar trebui să înceapă mai devreme pentru a ne menține creierul ager

_ Acțiunile Superdry scad pe măsură ce CEO-ul exclude preluarea

_ Opt modalități de a asigura durabilitatea sectorului nichelului din Indonezia

_ Katie Price se confruntă cu amenințarea cu arestare pentru că a evitat ședința de la Înalta Curte la care urma să depună mărturie după ce a fost declarată falimentară pentru a doua oară

_ Bunica Mary Ellis a implorat la televizor să rămână în Australia... dar guvernul nu-i cumpără povestea - acum are o ultimă șansă să evite să fie trimisă înapoi în Marea Britanie cu cătușe.

_ Asasinului angajat de soțul înșelat și amanta lui pentru a-și ucide soția de negustor în urmă cu 40 de ani, într-o „efracție a mers prost”, i s-a spus cum să găsească bani ascunși într-un sertar secret al „puzzle chinezesc”, a auzit instanța.

_ Lumea stă pe un munte de datorii, navigând pe valurile datoriei globale (analiză)

Alex Jones: "Elon știu că ai făcut mult (pentru Georgescu), dar acum e treabă serioasă, du-te la Trump și spune-i să iasă și să dea un mesaj"

_ Ministrul Barbu i-a inspirat pe polonezi - Demisia comisarului european pentru agricultură, cerută chiar de liderul partidului său

_ Naţionala U21 - Baiaram este nevoit să joace cu o mască: De când o port am marcat două goluri cu capul

_ Trump face apel la decizia judecătorului democrat de a-l interzice de la votul din Illinois

_ Cum au fost dezvăluite minciunile profesorului de matematică după ce mesajele text cochete au dezvăluit că este un prădător sexual care își îngrijește elevii adolescenți

_ Nutriționiștii dezvăluie cele mai bune ALIMENTE de consumat dacă doriți să eradicați acneea și să obțineți o piele strălucitoare

_ Melinda Messenger se desparte de logodnicul Dr. Raj Joshi - pe care l-a cunoscut la Celebrity SAS - la doar șase luni după ce perechea s-a logodit în Noua Zeelandă

Abia acum apare la orizont “bomba demografică”: Bolojan semnează legea prin care orice refugiat asiatic sau african primește cetățenie română în 3 ani!

_ Disney se luptă în proces pentru „moarte nelegiuită” prin care reclamantul a renunțat la drepturile atunci când s-a înscris pentru un proces Disney+

_ Oamenii de știință de la Moderna avertizează că vaccinurile ARNm prezintă riscuri de toxicitate


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 67, afisate in 2 pagini.