10:44 2024-06-18
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Investiţii majore la Cincu. Francezii au cheltuit, în doar doi ani, 80 de milioane de euroInvestiţii majore la Cincu. Francezii au cheltuit, în doar doi ani, 80 de milioane de euroInvestiţii majore la Cincu. Francezii au cheltuit, în doar doi ani, 80 de milioane de euro pentru infrastructura taberei militare. Locotenent-colonel francez, din misiunea Aigle: „Nimic din ce vedeţi nu se afla aici în urmă cu doi ani”. Luni, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită de la Cincu, a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii între a şaptea şi a opta rotaţie franceză, mai precis, colonelul Benoît Chrissement a predat comanda colonelului Louis Marie Levacher. Cu această ocazie, partea franceză a taberei militare de la Cincu a fost denumită “Tabăra General Berthelot”, după generalul francez Henri Mathias Berthelot, care a devenit erou naţional, când armata română şi cea franceză au luptat împotriva aceloraşi inamici, în urmă cu 118 ani. Tot ieri, francezii au arătat jurnaliştilor români şi lucrările de infrastructură realizate în ultimii doi ani, pentru care au fost cheltuite 80 de milioane de euro, scrie Monitorul Apărării. Centrul Naţional de Instruire Întrunită de la Cincu s-a schimbat cu mult în ultimii doi ani. La venirea în România a militarilor francezi, în urmă cu mai bine de doi ani, după invazia ruşilor în Ucraina, aceştia se plângeau de condiţiile rele de trai pe care le-au găsit la Cincu. În presa franceză, apărea un articol în care aceştia spuneau că le este „frig, foame şi somn”. Autorităţile române au transmis, la acea vreme, că dislocarea trupelor franceze în România a fost făcută în urma unei decizii luate ad-hoc şi că nu au avut timp să se pregătească pentru primirea acestora. Acum, la doi ani de la acel moment, tabăra arată cu totul diferit. Francezii au făcut investiţii enorme la Cincu, după cum ne-a spus chiar un locotenent-colonel francez, membru al misiunii Aigle. „Pentru a îndeplini această misiune, toate serviciile de sprijin de luptă sunt reprezentate aici (NSE- National Support Element), precum administraţia, mişcările strategice, sprijinul de transport, furnizarea de muniţie şi de artilerie. După cum puteţi vedea, sunt multe lucruri aici, în spatele meu, unde nu era nimic acum doi ani. Franţa, ca naţiune cadru, are oportunitatea de a garanta sprijinul, sub toate aspectele, în special în tabăra General Berthelot, din Cincu, pentru colegii noştri belgieni, luxemburghezi şi, în curând, spanioli. Până la finalul anului, vom putea să găzduim până la 2.000 de militari aici”, a spus locotenent-colonelul francez. „Ce avem aici, oferă sprijin pentru peste 6.000 de vehicule, de toate tipurile, şi avem şi un depozit de muniţie. Avem, desigur, şi posturi de comandă aici şi sprijin medical. Pentru toate acestea, Franţa a investit enorm. Doar anul acesta, Franţa a investit în jur de 40 de milioane de euro în programul de infrastructură pentru Cincu. În jur de 90% din aceste investiţii sunt făcute cu companiile româneşti, în special pentru infrastructură, dar şi pentru mobilă, aprovizionarea şi filtrarea de apă, închirierea de diverse bunuri, vehicule, etc. Construirea acestei tabere şi sprijinirea trupelor au avut un impact economic la nivel regional”, a mai declarat acesta, care a precizat că anul trecut investiţiile au fost similare acestui an. Locotenent-colonelul a mai declarat şi că se aşteaptă ca autorităţile române să rezolve problemele cu unele poduri din regiune, în special cel din Voila: „Este dificil pentru noi, pentru că durează mult mai mult să ajungem la Voila. În mod normal, ar dura cam 30-40 de minute, dar durează 2 ore şi 30 de minute să ajungem acum, acolo, cu echipamentele militare. Este mai dificil din punctul de vedere al logisticii”, a mai spus el. Anul trecut, în septembrie, s-a luat decizia de a reface podul de la Voila, autorităţile române spunând că acesta ar trebui să fie gata în septembrie 2024. Tot ieri, la Cincu, militarii francezi, belgieni şi luxemburghezi au simulat un asalt în mediul urban. Aceştia aveau misiunea de a captura forţele inamice aflate într-o clădire. Exerciţiul a fost compus din mai multe faze: încercuirea clădirii, obţinerea accesului în clădire prin folosirea de explozibil pentru spargerea uşii, evacuarea medicală a doi răniţi şi, ulterior, capturarea inamicilor. Au fost folosite la acest exerciţiu atât drone, care ofereau sprijin trupelor care încercuiau clădirea, cât şi maşini de luptă a infanteriei, precum un Piranha belgian cu un tun de 30 de mm, sisteme tip MANPAD sau maşini de evacuare medicală. În România, se află acum 1500 de militari francezi, care sunt împărţiţi în următoarele unităţi: grupul de luptă multinaţional de la Cinci şi Mihail Kogălniceanu, detaşamentul de apărare sol-aer cu rază medie de acţiune MAMBA din Capul Midia, ESN de la Cincu şi Kogălniceanu şi reprezentanţii naţionali seniori (SNR) şi detaşamentul de legătură de la Bucureşti. În 2025, grupul de luptă NATO de la Cincu va fi ridicat la nivel de brigadă, ceea ce înseamnă că numărul militarilor se va ridica la 4.000. Tot atunci, va creşte şi numărul echipamentelor militare. Acum, francezii au la Cincu 13 tancuri Leclerc şi două vehicule de recuperare Leclerc, 19 blindate de luptă a infanteriei VBCI, 40 de transportoare blindate VAB, 19 vehicule PVP, 33 de vehicule uşoare VBL, 37 de vehicule tactice 4x4, 4 obuziere autopropulsate Caesar, 3 lansatoare de rachete LRU şi 4 mortiere de 120 de mm. La creşterea grupului la nivel de brigadă am putea avea în România până la 50 de tancuri Leclerc.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu