04:05
Comentarii Adauga Comentariu

_ Scenariu de război. Cum s-ar putea mobiliza armata americană dacă Rusia invadează Ucraina?

Scenariu de război. Cum s-ar putea mobiliza armata americană dacă Rusia invadează Ucraina?

Numai în cazul în care una din cele trei state ar declara război Rusiei sau ar interveni direct în Ucraina pentru a combate forţele invadatoare ruse, numai atunci toate statele membre NATO (inclusiv România) sunt obligate să intervină în ajutorarea statului implicat în război cu Rusia.

Comandamentul European al Statelor Unite va sprijini astfel flancul estic al NATO pentru ca statele membre Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia şi România să fie apărate.

În caz că Federaţia Rusă ar invada Ucraina, statele membre NATO nu au o obligaţie să intervină atâta timp cât articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic specifică că acestea pot să se implice în război numai dacă un stat membru NATO ar fi atacat sau s-ar implica în război.

Depinde numai de cei mai puternici membri NATO şi de principalele puteri din Consiliul de Securitate (Statele Unite ale Americii,Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii) dacă vor să intervină în ajutorarea Ucrainei şi în menţinerea păcii.

Numai în cazul în care una din cele trei state ar declara război Rusiei, dacă ar interveni direct în Ucraina pentru a combate forţele invadatoare ruse sau dacă Rusia atacă un stat membru NATO, numai atunci toate statele membre NATO (inclusiv România) sunt obligate să intervină în ajutorarea statului implicat în război cu Rusia.

Ianuarie 2022 - trupele Federaţiei Ruse pătrund în estul Ucrainei în regiunea Donbass pentru a proclama independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk. În cazul în care războiul se va purta pe cale convenţională, conform publicaţiei Stars & Stripes, Statele Unite vor trimite trupe de paraşutişti în prima fază care vor debarca în Ţările Baltice pentru a le securiza.

Simultan, convoiul de artilerişti şi vehicule blindate va pleca din Germania pentru a ajunge la aceeaşi destinaţie. Comandamentul European al Statelor Unite va sprijini astfel flancul estic al NATO pentru ca statele membre Estonia, Lituania, Letonia, Polonia şi România să fie apărate.

Statele membre NATO din Europa vor trebui să contribuie cu armamentul din dotare. După întâlnirea dintre Putin şi omologul său american, Joe Biden, consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan a declarat că SUA are capacitatea de a proteja flancul estic al NATO.

Generalul în retragere ,Philip Breedlove, care a comandat EUCOM şi a servit în funcţia de comandant aliat suprem al NATO în perioada 2013-2016, a declarat că alianţa este mai bine poziţionată acum pentru a răspunde unei crize decât era în 2014, când Moscova a anexat brusc Peninsula Crimeea de la Ucraina. El a refuzat să ofere informaţii cu privire la modul exact în care forţele americane şi aliate se vor mobiliza în cazul unei noi invazii în Ucraina.

Răspunsul iniţial al EUCOM la intervenţia Rusiei din 2014 în Ucraina a fost dat de apărarea aeriană din Ţările Baltice cu avioane F-16 ale Forţelor Aeriene americane şi paraşutarea soldaţilor Brigăzii Aeropurtate 173 în Polonia şi statele membre vecine. Mobilizarea rapidă s-a concentrat pe susţinerea aliaţilor şi descurajarea agresiunii ruse.

Convoaiele rutiere ale Regimentului 2, cu sediul în Vilseck, Germania, au făcut, de asemenea, parte din răspunsul armatei atunci. John R. Deni, expert european în securitate la Colegiul de Război al Armatei SUA, susţine că forţele europene sunt mult mai bine întărite, iar prezenţa militară americană mult mai crescută în raport cu situaţia din 2014.

De exemplu, în 2014, în Europa nu mai erau tancuri ale armatei americane. Ultimul tanc de luptă principal M-1 Abrams a părăsit Germania cu exact un an înainte de anexarea Crimeei de către Rusia. Acum, o brigadă blindată americană rotativă este poziţionată în Europa pe tot parcursul anului.

EUCOM ar putea alege, de asemenea, forţele blindate în masă, care sunt adesea dispersate de-a lungul flancului estic, în special în Ţările Baltice dacă ar dori să întărească apărarea.

În plus, armata americană a mărit capacitatea aviaţiei şi a adus noi unităţi de artilerie, în Germania. Acestea pot fi trimise în Ţările Baltice şi Polonia în misiuni de apărare. Grupurile multi-operative din cartierele generale al armatei americane din Europa şi Africa, pot susţine planurile de securizare a graniţei estice.

Este incert cât de mult vor fi dispuse să se implice statele membre NATO. Alianţa are deja patru grupuri de luptă aeriană multirol în Ţările Baltice şi Polonia, care au fost formate pentru a servi ca element de descurajare pentru agresiunea rusă.

Acele unităţi ar fi probabil în maximă alertă în cazul unui atac asupra Ucrainei. De asemenea, ar putea fi activată forţa de vârf a NATO, formată din 5.000 de trupe, cunoscută oficial sub numele de Very High Readiness Joint Task Force.

Aducerea acelei unităţi ar evidenţia unitatea alianţei. Cu toate acestea, analiştilor nu sunt convinşi că toţi membrii vor acţiona.

„Principala problemă pare să fie că, din nou, unii aliaţi NATO au o percepţie diferită a ameninţării ruse şi o reticenţă de a-l înfrunta pe Putin”, a declarat Jorge Benitez, expert NATO la think tank-ul Consiliului Atlantic de la Washington.

În Ucraina, trupele Gărzii Naţionale SUA şi echipele de operaţiuni speciale sunt staţionate într-o misiune de antrenament. Ei sunt poziţionaţi departe de conflictul în curs de derulare, dintre separatiştii susţinuţi de Rusia din estul ţării şi armata ucraineană. O intervenţie de suport în acest context ar putea fi văzută ca un act de escaladare în relaţiile tensionate cu Rusia.

Dar, marţi, Sullivan a spus că Washingtonul este gata să ofere ucrainenilor materiale defensive suplimentare, dincolo de asistenţa de securitate de 2,5 miliarde de dolari acordată din 2014. SUA a furnizat piese antitanc, bărci de patrulare înarmate, radare de contra-artilerie şi sisteme aeriene fără pilot.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Better...not younger de la Hannah Betts: Truc de bronzat de iarnă pentru o față minunat de proaspătă

Mii de Muncitori Români de la Societatea de Transport București se revoltă împotriva conducerii Criț și a primarului Soroșist Nicușor Dan precum și împotriva găștii Soroșiste din mass-media care îi linșează mediatic de mai multe zile

_ Cricket Australia: soția asistentă cosmetică a lui Tim Paine, Bonnie, are umplutură pentru buze

_ Brentford finalizează contractul de șase luni pentru Christian Eriksen înainte de revenirea senzațională

_ Pagina WeChat din China a primului ministru australian Scott Morrison este piratată

_ Luke Donald s-a simțit „umilit” după aprobarea lui Padraig Harrington pentru următorul căpitan al Cupei Ryder

_ Oile care sar prin vitrina se numără printre cele mai bizare plăți dezvăluite de Aviva

_ Tottenham: Roy Keane nu este impresionat de Antonio Conte, deoarece el insistă că mai sunt „multe de făcut”

_ Dave Ryding caută să facă mai multă istorie la Jocurile Olimpice de iarnă

_ Alex Pike postează citat despre „creșterea nivelului după „despărțirea” de Nathan Buckley

_ Funcționarii caută 4.000 de noi magistrați în uriașă lansare de recrutare pentru a depăși dosarele restante în instanțe

_ Better...not younger de la Hannah Betts: Truc de bronzat de iarnă pentru o față minunat de proaspătă

_ Hat-trick-ul lui Sam Simmonds îi dă lui Eddie Jones o dilemă, dar nu îl salvează pe Exeter de la înfrângerea lui Montpellier

_ Rory McIlroy zdrobește la Campionatul de la Abu Dhabi, deoarece erorile îl văd pe Thomas Pieters câștigând titlul de la Turneul Mondial

_ Plătiți sau veți fi interzis: Michael Gove ordonă firmelor de placare să repare clădirile nesigure

_ Tottenham TREBUIE să apeleze la piața de transferuri după ce înfrângerea de la Chelsea le dezvăluie defectele

_ Șefii de la Australian Open susțin interdicția „Unde este Peng Shuai?” Tricouri la Melbourne Park

_ CRAIG HOPE: O victorie îndrăzneață arată că Eddie Howe își imprimă autoritatea în echipa Newcastle

_ Liverpool se confruntă cu competiția de la Leeds și West Ham pentru a semna pe starletul adolescentului Fulham Fabio Carvalho

_ Popcorn Deelites, calul care l-a portretizat pe Seabiscuit în filmul din 2003, a încetat din viață

_ Hailey Bieber sfârâie în doi bikini diferiți în timp ce merge pe Instagram pentru a împărtăși noi fotografii pe plajă

_ Performanța lui Vicky McClure într-o nouă dramă atrăgătoare pentru unghii Trigger Point a câștigat recenzii excelente ale actriței

_ Starul fotbalist James Tedesco și logodnica sa Maria Glinellis găzduiesc petrecerea de logodnă la Sydney

_ Shawn Mendes este văzut făcând o scădere după ce și-a arătat forma impresionantă în timp ce mergea la o excursie

_ Gazda CBS a uimit NU UNUL participant la grupul de discuții Face the Nation crede că America este �ntr-un loc mai bun după un an de Joe Biden (VIDEO)

_ Big Brother Australia: Tilly Whitfeld găsește dragoste cu jucătorul de rugby Tommy Latu

_ EVALUAREA JUCĂTORILOR: Ziyech a marcat - și chiar a sărbătorit... dar Tanganga a avut un timp groaznic

_ CHRIS FOY: Eddie Jones are multe de gândit înainte de campania Angliei pentru Șase Națiuni

_ Pretinde că reduce ridurile și pielea plină... Ați stropi 18.000 lire sterline pe o cadă cu hidromasaj cu microbule?

_ Vecini: Ryan Moloney își listează casa din Peninsula Mornington pentru 8 milioane de dolari

_ Tilly Ramsay din Strictly își arată „rănile de război” după ce s-a prăbușit în timpul unui turneu live

_ RUTH SUNDERLAND: Te-ai trezit? Timpul să te trezești

_ Poliția din Downing Street îi oferă lui Sue Gray dovezi „extrem de blestemătoare” ale partidului Covid

_ Profesorul de gătit dezvăluie trucul FOARTE simplu care transformă pâinea veche proaspătă

_ CHRISTOPHER STEVENS recenzează noua dramă polițienească ITV Trigger Point

_ Jurgen Klopp împarte beri fanilor după victoria lui Liverpool în fața Crystal Palace

_ Trailerul Ipcress File: Joe Cole își riscă viața într-o misiune de spionaj cu mize mari

_ Kim Kardashian și faimoasa familie au strâns peste 1,2 MILIARDE de urmăritori pe Instagram

_ Georgia Fowler și partenerul ei Nathan Dalah salută o nouă adăugare în familia lor

_ Jack Grealish pare pierdut și fără încredere, orice ar spune managerul lui Manchester City, Pep Guardiola

_ George Ford este rechemat de Anglia pentru a-l înlocui pe căpitanul accidentat Owen Farrell înaintea celor șase Națiuni

_ Șefii de e-mail văd roșu după un val de furturi în CUȚII POSTALE

_ Lea Michele împărtășește PRIMA poză cu chipul fiului Ever în onoarea împlinirii a 39 de ani a soțului Zandy Reich

_ Gary Neville crede că Thiago Silva de la Chelsea a păcălit arbitrul pentru a anula golul lui Harry Kane

_ Cluburile ar putea avea nevoie de cel puțin patru cazuri de Covid pentru a elimina meciurile în urma discuțiilor de criză cu Premier League

_ Sam Billings încearcă să-și piardă un rol și să pretindă un contract de elită în Anglia după ce a răspuns la apelul SOS

_ CHRIS FOY: Eddie Jones are multe de gândit înainte de campania Angliei pentru Șase Națiuni

_ AGENDA SPORTIVĂ: Urmează să aibă loc discuții cu privire la continuarea controalelor la fața locului Covid

_ Jesy Nelson își afișează simțul ei modern al modei într-un ansamblu inspirat din anii '90

_ Cel mai tare 100 al lui Triple J: fanii explodează topul pentru că sunt „prea mainstream”

_ Jamie Redknapp îl tachinează pe Roy Keane în timp ce cei doi discută despre echipa lui Tottenham

_ Padma Lakshmi și fiica ei Krishna se distrează cu Tracy Morgan la un joc Knicks-Clippers

_ Gwen Stefani este copleșită de dragostea de cățeluș în timp ce face mai multe selfie-uri cu câinele ei Ginger

_ Demi Rose afișează un ecran uimitor în timp ce se dezbrăcă din nou sub o rochie transparentă

_ Firmele inteligente de autostrăzi sunt investigate pentru fraudă, deoarece muncitorii se confruntă cu acuzații de furt de fier vechi

_ Leigh-Anne Pinnock își prezintă fizicul incredibil într-un bikini galben minuscul în Caraibe

_ Micile luxuri ale vieții: FEMAIL alege o selecție dintre cele mai bune infuzoare de ceai

_ CHRISTOPHER STEVENS la TV: Doi doctori îndrăgostiți și o doză de televiziune dulce de duminică seara

_ Căsătorit la prima vedere 2022: Mirele iese furtuni de la petrecere într-un nou trailer exploziv

_ Sean Penn a rămas „neimpresionat” după ce a fost forțat să stea la coadă la popularul hotspot Bondi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1202, afisate in 21 pagini.