![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Drulă își apără colega de partid urmărită penal de DNA: 'Indiferent câte dosare faceţi, nu cedăm!'![]() Drulă își apără colega de partid urmărită penal de DNA: 'Indiferent câte dosare faceţi, nu cedăm!'El susţine că aleşii locali ai USR "sunt obişnuiţi să fie hărţuiţi zilnic" şi că nu există instituţie a statului aflată sub controlul PSD şi PNL care "să nu fi încercat să blocheze" primarii Uniunii Salvaţi România. Liderul USR menţionează că dosarul este "atât de absurd, încât a fost clasat în primă fază", în anul 2022. Flavia-Ramona Boghiu, viceprimar al Braşovului, este urmărită penal pentru abuz în serviciu, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov, remis marţi. Potrivit sursei citate, în perioada aprilie - august 2021, Flavia Boghiu şi şefa Serviciului Administrarea Patrimoniului şi Urbanism Comercial, Manolache Cristine, ar fi permis, în mod nelegal şi cu titlu gratuit, unei asociaţii să folosească imobilul denumit "Catacombe Braşov", aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Braşov, pentru organizarea unor evenimente. DNA susţine că prejudiciul produs Primăriei Municipiului Braşov este de 304.010 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru asociaţia respectivă. Flavia Boghiu a anunţat la rândul său că a fost invitată marţi la DNA, în urma unei plângeri făcute de viceprimarul PNL Sebastian Rusu şi dezvoltatorul imobiliar Garbis Kehayian. "În 2021, Asociaţia Amural a desfăşurat în Catacombele de După Ziduri un proiect cultural unic în România - Braşov Underground Museum, la a cărui inaugurare am fost prezentă în calitate de viceprimar cu atribuţii în domeniul culturii. În urma acestui eveniment, în 2022, Viceprimarul PNL Sebastian Rusu mi-a făcut plângere penală. Ironic este că Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, cel care se ocupă cu administrarea patrimoniului şi ocuparea temporară a domeniului public se afla în subordinea dânsului. Acest dosar a fost clasat în 2022. Ulterior, în urma unei noi plângeri făcute tot de viceprimarul Sebastian Rusu împotriva mea, dosarul a fost redeschis", a scris Boghiu, pe Facebook. Ea a menţionat că este nevinovată şi că va colabora cu organele de anchetă "în speranţa ca acest dosar să fie soluţionat cât se poate de repede". "În cazul în care acest dosar va fi trimis în judecată, îmi voi da imediat demisia din funcţia de Viceprimar al Braşovului şi din funcţia de Consilier Local, dar şi din toate funcţiile pe care le deţin în USR. Stau cu capul sus şi mă pot uita în ochii oricui referitor la activitatea mea din acest mandat", a mai precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu