23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CUM ÎȘI BAT JOC PARLAMENTARII DE INIȚIATIVA A 3 MILIOANE DE CETĂȚENI ROMÂNI. Aleșii vor să lase redefinirea familiei în Constituție în grija viitorului Parlament. Senator: "Să-i lăsăm în pace, dar să ne lase și ei pe noi, cu alte cuvinte"

Nota Redacției:

De ce evită Parlamentarii să ia în discuție această Inițiativă legislativă? Simplu:

1. Pentru că dacă vor lua o Decizie prin care vor aproba REFERENDUMUL, atunci VOR FI PUȘI PE LISTA NEAGRĂ de globaliștii UE-ului și a ONG-urilor lui SOROS și se tem de aceaste liste pentru că șefii lor nu-i vor mai pune pe lista de parlamentari odată ajunși pe aceste liste negre. Mai mult, partide întregi vor fi puse pe lista neagră dacă vor susține așa ceva. Iar noi avem doar partide de slugi.

2. Dacă, din contră, vor lua o Decizie prin care NU vor aproba REFERENDUMUL, atunci nici un român din cei peste 90% dintre români care susțin această inițiativă, nu-i vor mai vota.

Așa că, prinși "cu Cioara Vopsită", Parlamentarii o întorc "ca la Brăila".

De notat că în alte țări NU ESTE NEVOIE DE APROBAREA PARLAMENTULUI din moment ce se strâng 500.000 de semnături sau câte semnături cere legislația lor. Trebuie militat din răsputeri pentru a Modifica Constituția și în acest sens.

Cum se va rezolva? NU SE VA REZOLVA ȘI SE VA APLICA O PROSTEALĂ

Mai excat, se va rezolva în detrimnetul cetățenilor români :

Noul parlament ale cărui liste vor fi controlate la sânge de rețeaua progresistă locală și europeană, va aproba în Unanimitate Parteneriatele Civile și vor deschide calea Adopțiilor de Copiii pentru Homosexuali, iar ca să dea satisfacție fraierilor după ce va face toate acestea va aproba și Referendumul

Lumea va vota mândră fără să realizeze că "Parteneriat Civil" sau "Căsătorie" va însemna UNUL ȘI ACELAȘI LUCRU dacă drepturile acordate prin ele sunt IDENTICE. Și vor fi identice.

Așa cum am mai spus, e vina MAJORĂ a celor care au inițiat această Inițiativă că nu s-au referit în mod expres la DREPTUL INALIENABIL AL COPILULUI de a avea o MAMĂ și un TATĂ și nu au inițiat votul pentru a introduce în Constituție acest DREPT INALIENABIL AL COPILULUI. Introducerea lui ar fi oprit adopțiile de copii care nu respectă acest DREPT.

Aleşii vor să lase redefinirea familiei în Constituţie în grija viitorului Parlament. Senator PMP: Să-i lăsăm în pace, dar să ne lase şi ei pe noi, cu alte cuvinte

Partidele NU VOR nici măcar să audă atunci când vine vorba de iniţiativa de revizuire a Constituţiei în vederea redefinirii familiei, avizată de CCR, deputaţii şi senatorii contactaţi de MEDIAFAX precizând că, cel mai probabil, discuţia va avea loc abia după alegerile parlamentare de la sfârşitul anului.

Aleşii vor să lase redefinirea familiei în Constituţie în grija viitorului Parlament.

Contactaţi de MEDIAFAX, deputaţi şi senatori din toate formaţiunile parlamentare sunt rezervaţi şi spun că, în cadrul partidelor, nu a fost discutată această tema lansată în dezbatere, chiar înaintea ultimei sesiuni a actualei legislaturi.

PNL și PSD - SLUGILE UE - scârț, scarț până Marți - după Alegeri ca să nu supere electoratul" - după care vor afce cum le zice UE-ul

Atât PNL, cât şi PSD înclină către amânarea oricărei decizii privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei până după alegerile parlamentare de la sfârştiul acestui an, lăsând totul în seama viitorului Legislativ. De altfel, zic ei "procedura parlamentară este una complicată, fiind nevoie de o majoritatea de două treimi, dar şi de un referendum naţional de aprobare a unei eventuale legi de revizuire. În plus, o astfel de discuţie ar deturna întreaga campanie electorală", iar unii atrag atenţia că altele sunt priorităţile atunci când vine vorba de revizuirea Legii fundamentale.

Foștii PPD-iști sunt singurii care ar susține Referendumul dar nu-i lasă Băsescu șo UNPR - Senator PMP: "Să-i lăsăm în pace, dar să ne lase şi ei pe noi, cu alte cuvinte"

Singurul care a făcut notă separată şi a spus explicit că este de acord cu redefinirea familiei drept căsătorie între femeie şi bărbat a fost senatorul Haralambie Vochiţoiu, fost UNPR, actual PMP. Senatorul, care spune că a şi semnat iniţiativa cetăţenească de revizuire a legii fundamentale, a avut o intervenţie extrem de radicală pe această temă. ”Cred că în România e un lucru bine-venit să stipulăm foarte clar că căsătoria este între o femeie şi un bărbat. Cred că cei care au alte orientări sexuale ar trebui să fie mulţumiţi că nu mai sunt prigoniţi de societate cum au fost în alte vremuri. Adică să-i lăsăm în pace, dar să ne lase şi ei pe noi, cu alte cuvinte”, a declarat senatorul. Întrebat de ce simte nevoia unei astfel de modificări în contextul în care multe ţări europene legalizează căsătoriile sau parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex, senatorul a spus că ”ar fi timpul să ne protejăm şi să fim mai selectivi puţin atunci când adoptăm ceea ce au deja alţii”. ”În alte ţări şi consumul de droguri este legal, asta nu înseamnă că ar trebui să ne grăbim şi noi să introducem aceste lucruri. Cred că am luat absolut tot ce a fost rău de la acest capitalism. Haideţi să adoptăm mai întâi nivelul de trai, nivelul de salarizare, nivelul pensiilor şi după aceea să legalizăm orientările sexuale”, a mai spus Vochiţoiu.

PNL - "Nu pot zice nici da nici ba până nu văd "fundamentele" "

Liberalii, dar şi social-democraţii, sunt însă mult mai prudenţi în privinţa redefinirii familiei în Constituţie. ”Am luat act de această solicitare, am luat act şi de poziţia Curţii Constituţionale şi sigur că este o temă care va fi discutată în partid. Probabil că până la începerea sesiunii parlamentare se va purta o asemenea discuţie în partid şi se va lua o decizie din punct de vedere politic”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu. ”Nu pot să mă pronunţ nici împotriva nici în favoarea acestei iniţiative până când nu văd care sunt fundamentele: ce a determinat lucrul ăsta. Nu a fost o discuţie la nivelul partidului, dar cu siguranţă va fi pentru că orice iniţiativă, orice proiect de lege care vine în Parlament noi avem obiceiul să-l discutăm, să-l corectăm acolo unde este nevoie, să-l facem în aşa fel încât să fie pe măsura cerinţelor populaţiei, a celor care ne-au ales şi ne-au trimis în acest for legislativ”, a spus şi liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru.

PNL - "Or să se revizuiască primesc dar atunci să nu se schimbe nimic"

Potrivit unor surse din conducerea PNL, liberalii susţin revizuirea Constituţiei în sensul cerut de iniţiativa cetăţenească, adică de a preciza că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, dar în paralel doresc legalizarea parteneriatului civil. ”Susţinem familia tradiţională, formată din bărbat şi din femeie, curentul în PNL este de a susţine acest amendament. Dar, totodată, luăm în calcul să punem în discuţie parteneriatele civile pentru ca fiecărui individ din societate să i se dea alternative. Există şi jurisprudenţă CEDO în acest sens”, au precizat sursele citate pentru MEDIAFAX. Totuşi, o decizie finală nu a fost luată deocamdată în partid, situaţia urmând a fi examinată într-o viitoare şedinţă a forurilor de conducere.

Tot PNL - o dă din colț în colț cu diverse motive puerile "trebuie să fie un Parlament ales legitim" - d eparcă actualul parlament ar fi nelegitim

În ceea ce priveşte oportunitatea revizuirii Constituţiei, deputatul PNL Eugen Nicolăescu spune că actualul Parlament nu trebuie să se pronunţe pe această temă. ”Dacă vorbim de modificarea Constituţiei, eu cred că trebuie să fie un Parlament ales legitim, deci următorul Parlament ar trebui să facă această abordare. Nu un Parlament cum e astăzi provenit din, probabil 25%, din parlamentari care vin prin migraţie politică, prin traseism politic”, a precizat liberalul Eugen Nicolaescu.

”Raţional şi realist nu cred că acest lucru va fi posibil până când nu se va instala noul Parlament şi va fi un mandat de patru ani şi să-şi ia ca prioritate acest proiect”, este de părere şi senatorul PSD Ecaterina Andronescu.

UDMR nici nu vrea să audă de Referedumul cerut de 3 milioane de cetățeni români

La rândul său, deputatul UDMR Marton Arpad a atras atenţia că discutarea revizuirii Constituţiei în această toamnă ar însemna ca întreaga campanie electorală să aibă un singur punct pe agendă.

”Vă daţi seama ce ar însemna dacă, de exemplu, s-ar termina procedura parlamentară şi s-ar ajunge la referendum pentru modificarea Constituţiei numai pentru acest articol şi toată campania electorală s-ar axa numai pe acest element şi nimeni n-ar mai fi interesat de nimic, care partid ce zice de celelalte elemente care în fond vor avea oricum repercusiuni asupra întregii ţări din punct de vedere economic, social etc.”, a precizat deputatul UDMR.

Arpad susţine că dacă tot se revizuieşte Constituţia, atunci Parlamentul să nu se rezume doar la definiţa familiei, ci ”ar fi ideal ca să fie modificată Constituţia României în toate acele elemente care necesită o astfel de modificare, nicidecum un singur articol”.

UE susține căsătoriile și parteneriatele între Homosexuali și Lesbiene

În prezent, 13 ţări din Europa au legalizate căsătoriile între persoane de acelaşi sex, alte 13 recunosc diverse tipuri de parteneriate civile, iar o ţară recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării.

O situaţie interesantă se întâlneşte în Ungaria şi Croaţia, ţări care deşi au prevăzut în Constituţii că familia este formată exclusiv dintr-un bărbat şi o femeie, au legi care permit parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex.

Curtea Constituţională a dat miercuri aviz pozitiv pentru iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei,

Curtea Constituţională a dat miercuri aviz pozitiv pentru iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, însă judectorii nu s-au pronunţat pe fondul problemei -definirea familiei drept căsătoria între un bărbat şi o femeie -, ci doar asupra îndeplinirii procedurii prevăzute de lege: număr de semnături şi eventuala încălcare a unor drepturi fundamentale.

Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost depus la Parlament pe 23 mai de către Coaliţia pentru familie, însoţit de trei milioane de semnături. Iniţiatorii îşi motivează demersul prin faptul că susţin "normalitatea" şi susţin că abordarea "fie din perspectiva paradigmei religioase, fie a paradigmei sociologice" arată că "normalitatea" poate fi doar o familie heterosexuală, având în vedere că "specia umană nu poate supravieţui altfel".

Remus cernea a ieți la proteste LGBT îmnpotriva Democrației și a Referendumului

Aproape 50 de membri ai comunităţii LGBT şi de susţinători ai acestora conduși de REMUS CERNEA, prietenul lui NICUȘOR DAN, au participat miercuri seara la un protest neautorizat în zona Universităţii, manifestându-şi dezaprobarea faţă de decizia CCR prin care s-a dat aviz pozitiv pentru iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei.


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Fluierul a avut încă o dată dreptate. După ce ne-a intoxicat la începutul Pandemiei cu originea "sigur, sigur, naturală" a virusului, celebrul The Lancet, o întoarce că la Brăila: "nu există dovezi care să susțină în mod direct o origine naturală"

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

Ce scriu cititorii: "Teoria conspirației" s-a adeverit DIN NOU, ȘI DIN NOU...Progresiștii dați de gol în cazul VACCINĂRII CU FORȚA

De ce „imunitatea naturală” este o problemă politică pentru regimurile progresiste

Combinațiile periculoase din spatele ExpressVpn, rețeaua virtuală privată pe care o folosești la navigatul pe internet

Sănătate: Ce au pățit 9 tineri care au fost puși să facă sport înainte să doarmă

SUA. Strategia lui Trump de a elimina RINO-cerii Sistemului din Partidul Republican. De luat aminte și pentru România.

Ce moștenire lasă în urmă Angela Merkel pentru Europa Centrală și de Est

VIDEO Truc de călătorie pentru a avea mai multe bagaje în avion, fără a plăti în plus

Premieră națională. Copiii cu dizabilități din Delta Dunării vor primi tratament pe un ponton

Adevărul despre Sodoma și Gomora s-a aflat după 15 ani de săpături: oricine s-a uitat în acel moment a orbit instantaneu!

7 persoane, în frunte cu ministrul Muncii, Raluca Turcanu, au tăiat panglica unui centru de recuperare pentru copii cu dizabilități

Ion Cristoiu: Așa cum a fost făcută, Declarația lui Klaus Iohannis de la New York nu-i o garanție că Florin Cîțu va fi premier și după Congresul PNL

Covid, săptămâna 13-19 septembrie. Trei sferturi dintre cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate

Bucurie pe stadioanele din Anglia. O interdicție care datează din 1989 va fi anulată în 2022

Coronavirus în România LIVE UPDATE 23 septembrie 2021. România a depășit pragul de 7.000 de infectări. Bilanț complet COVID-19

Fotbalistul pe cale să îl depășească pe Messi și să devină cel mai bine plătit jucător din lume

HOROSCOP 23 septembrie 2021. Zodiile nu se înțeleg astăzi cu nimeni. Risc de scandaluri pentru patru dintre ele

Vreme deosebit de rece până vineri seara. Cod galben de vânt la munte

Uma Thurman: "Am făcut un avort când eram adolescentă". Actrița este împotriva legii anti-avort din Texas

Dinamo Kiev, învinsă în Supercupa Ucrainei. Corecție primită de Mircea Lucescu de la un antrenor italian

Indienii au ars 2.500 de coarne de rinocer confiscate de braconieri

România riscă să devină focarul Covid al Europei. Tătaru: țara noastră ar putea fi băgată în carantină de UE

Darren Cahill i-a mulțumit Simonei Halep pentru o "plimbare incredibilă"

Naționala de volei feminin U18 învinsă de SUA la mondialul din Mexic, dar calificată în optimi

Vești bune: Covid a redus consumul de animale sălbatice în Asia

FDA a autorizat a treia doză de vaccin Pfizer pentru vârstnici și persoanele vulnerabile

O carte pe zi: "Civilizații" de Laurent Binet

VIDEO. A nins la munte. Zăpadă de 10 centimeri în Munții Făgăraș

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Un fost oficial al Partidului Comunist spune că China a răspândit în mod deliberat COVID. Momentul în care s-ar fi produs primele infectări

Simona Halep a decis cu cine îl înlocuiește pe Darren Cahill. Cum arată programul finalului de carieră

Cupa României la fotbal. FCSB a fost egalată de la 3-0, dar s-a calificat în "optimi"

CRIZA IMIGRANTILOR. Aproape 10.000 de imigranți au intrat vineri în Croația, stabilind un nou record

MAI RAU CA-N COLONII. ROMANIA A AJUNS BATAIA DE JOC A POLITRUCILOR SI A COMISARILOR DE LA BRUXELLES. România, sancţionată de Comisia Europeană, pentru aplicarea incorectă a regulilor privind azilul. SI CU COTE OBLIGATORII SI BATUTI CU VERGEAUA LA FUND.

Parlamentul Ungariei dispune suplimentarea instanțelor care judecă imigranți

INTERVIU DE DINCOLO DE MOARTE / MARIUS OPREA ÎN DIALOG CU ALEXANDER LITVINENKO: "Preluarea puterii de către Putin a fost o operațiune foarte bine pregătită și atent executată a serviciilor secrete ruse"

Erupția vulcanului din La Palma. Aproximativ 10.000 de persoane sunt evacuate de pe insulă. Lava continuă să avanseze

MAE a emis o atenționare de călătorie în Italia. Este grevă națională în transportul aerian

MINISTERUL A MINȚIT. Medicul Virgil Musta din Timișoara: "Unul din bebelușii morți de rujeolă avea o boală genetică care nu permitea să se formeze anticorpi" Deci și dacă era vaccinat MUREA la prima infecție majoră pentru că NU putea forma Anticorpi.

Fenomenul Emma Răducanu. Jucătoarea cu origini românești l-a depășit pe Andy Murray

Angela Merkel despre criza migratorie: UE nu poate lăsa Grecia "să se prăbușească în haos"

INCEPE SA SEMENE TOT MAI MULT CU EPOCA LUI STALIN. Inca o amenintare grosolana facuta coloniilor Germaniei si ale Frantei din UE. CRIZA IMIGRANȚILOR - Hollande: Țările care vor refuza aplicarea cotelor să își pună întrebări privind apartenența la UE

TENERÍÍFEE....Vacanțele lungi şi dese cheia marilor succese. TENERIFE. HOTEL ABAMA 5 STELE. A PLECAT PE ASCUNS CA HOȚII. Dar o româncă l-a dat de gol! Toată România a aflat de la o româncă UNDE se află zilele acestea soții Carmen și Klaus Iohannis

ŞI VACCINAT ȘI BOLNAV. BĂTAIE DE JOC A GUVERNULUI cel care a anunțat că garantează 100% imunizarea anti-rujeolă cu vaccinul ROR. 20% dintre cei îmbolnăviți de rujeolă la Cluj sunt VACCINAȚI ÎMPOTRIVA RUJEOLEI şi totuși s-au îmbolnăvit.

Volodimir Zelenski promite "o ripostă puternică" după tentativa de asasinat care a vizat un consilier prezidențial

Szijjarto: Acordul privind migrația dintre UE și Turcia și-a pierdut relevanța

Donald Trump cere anularea planului de înlocuire a avioanelor Air Force One. Trump: "Suntem de acord ca Boeing să facă bani dar costurile au scăpat de sub control, peste patru miliarde de dolari. Anulați comanda!"

Germania nu va mai plăti compensații lucrătorilor nevaccinați aflați în carantină

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Elvețienii sunt împărțit dacă sau nu să voteze căsătoria între homosexuali și în același timp să permită homosexualilor sa adopte copii

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

LIVE - GRECIA VOLENȚE. Mii de refugiați blocați la granița dintre Grecia și Macedonia. Vedeți ce se-ntâmplă când toate țările din jur închid frontiertele? Așa ceva se poate întâmpla și în România. Ungaria a anunțat că va ridica gardul la frontiera noastră.

Băsescu critică cotele obligatorii de migranți: "Oprea avea argumentul Constituției, România nu a anexat o notă în care măcar să spună că are articolul 3, aliniatul 4 din Constituție. 7.000 reprezintă începutul. Este procesul de islamizare a Europei"

Filmaţi de camera ascunsă în timp ce făceau sex. 14 milioane de oameni s-au uitat la ei VIDEO

STUDIU Tratamentul COVID-19 obținut de la o lamă numită Fifi are rezultate promițătoare. Cum acționează nanocorpii

Florin Cîțu, despre ancheta privind dozele de vaccin: Justiția funcționează

Ordonanță de urgență ca urmare a insolvenței City Insurance. Florin Cîțu cere mai multe anchete

Uniunea Europeană pledează pentru măsuri de consolidare a încrederii în relația cu SUA

CRIZA IMIGRANŢILOR. Justiţia europeană validează practica Ungariei de a-i expulza pe solicitanţii de azil


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1717, afisate in 29 pagini.