18:53
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ludovic Orban se dă de partea PNL - Ruptură de PMP și USR într-un municipiu

Ludovic Orban se dă de partea PNL - Ruptură de PMP și USR într-un municipiu

Orban a precizat de altfel că susţine şi decizia filialei judeţene Vâlcea de a avea candidaţi la alegerile locale separat de celelalte două formaţiuni din Alianţa Dreapta Unită, USR şi PMP, obiectivul fiind acela de a învinge PSD-ul, cu care nu intenţionează să colaboreze nici după alegerile din 9 iunie.

"Noi, practic, fiind pe Forţa Dreptei şi candidând pe Forţa Dreptei, candidăm pentru că ne luptăm cu PSD-ul, ca întotdeauna aşa cum am luptat cu PSD-ul, fără niciun compromis, fără niciun blat pe sub masă şi obiectivul nostru este să scoatem PSD-ul din municipiu şi din judeţ. (...) Noi colaborăm. Eu, de exemplu, când fac campanie, şi vin a doua oară în Vâlcea în campanie, fac campanie pentru candidaţii noştri la locale, dar fac în acelaşi timp campanie pentru lista comună pe care o avem la alegerile pentru Parlamentul European. De asemenea, în ceea ce mă priveşte - şi le-am transmis şi colegilor mei - să nu existe niciun fel de critici, atacuri între noi. Chiar dacă suntem, să fim într-o competiţie de proiecte şi de oameni, în care să venim cu ceea ce vrem să facem bun pentru oameni", a spus Orban.

El a menţionat, totodată, că îl susţine doar pe candidatul liberal Virgil Pîrvulescu, şi nu PNL-ul la Râmnicu Vâlcea, candidatul Forţa Dreptei, Romeo Rădulescu, urmând să devină viceprimar în cazul unei victorii împotriva candidatului Partidului Social Democrat, actual primar Mircia Gutău.

"Colaborăm cu un om pe care eu l-am susţinut în 2020. Dacă vă aduceţi aminte, a fost aproape, a fost cel mai bun rezultat al unui candidat la primărie şi noi sprijinim un om cu care considerăm că putem să colaborăm. Am spus că îl sprijinim pe Virgil Pîrvulescu. E o decizie pe care a luat-o organizaţia noastră municipală, pe care eu o consider o decizie bună, pentru că eu cred că a cam trecut vremea lui Gutău. Cred că oamenii vin, dar mai şi pleacă şi această vorbă înţeleaptă trebuie să se aplice şi în materie de primari. Ştiţi cum e, ca în agricultură: poţi să semeni numai porumb pe un teren că la un moment dat îl deşertifici, îi iei toată seva, toată substanţa. Pământul devine sărac şi trebuie să mai schimbi din când în când cultura. Noi considerăm că în Râmnicu Vâlcea este absolut necesară o schimbare, care practic să dinamizeze municipiul Râmnicu Vâlcea, să creeze o nouă perspectivă, să asigure o viziune dezvoltare economică, pentru că, din păcate, în ultimii opt-zece ani de zile Râmnicu Vâlcea a mers în jos", a adăugat liderul Forţa Dreptei.

Ludovic Orban s-a aflat în judeţul Vâlcea pentru a lansa candidaţii Forţa Dreptei la funcţia de primar din localităţile Orleşti, Tetoiu şi Drăgăşani, precum şi pentru prezentarea propunerilor de consilieri municipali şi judeţeni, în frunte cu Mariana Niţu, care candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Naționaliștii creștini și apărarea națiunii

_ Acestea sunt cele mai populare religii din lume

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Unde NATO are o „prezență avansată sporită”

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Porsche a câştigat Cursa de 24 de ore de la Daytona

_ Roman banquet hall frescoes unearthered in Pompeii

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: pantalonii greșiți ai lui Alan Titchmarsh

_ Real a pierdut puncte la începutul La Liga

_ Drepturile ocupanților în funcție de stat

_ Bucharest Stock Exchange closes higher Friday's session

_ Acestea sunt cele mai periculoase țări din lume

_ A murit cunoscuta actriță Tordai Tekla

_ Noul raport de referință privind perspectivele pentru alimente și agricultură

_ Cum funcționează o proteină sensibilă la calciu

_ Un nou studiu geologic arată că Scandinavia sa născut în Groenlanda

_ Rusia și-a actualizat doctrina nucleară. China are o reacție fermă

_ Bucharest Stock Exchange opens Friday's session in the green

_ România debutează vineri la europenele de handbal feminin contra Cehiei

_ Cutremur cu magnitudinea 3,5 în Buzău

_ Bursa de Valori Bucureşti: Creştere de 0,6% pe indicele principal BET

_ VIDEO - Se construiește primul aeroport privat din România

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: Dolari mari Bedford

_ Vor învăța democrații în sfârșit o lecție?

_ Octombrie 2023, luna a costurilor de streaming

_ Joe Biden îl ironizează pe Donald Trump

_ Juventus Torino s-a calificat în finala Cupei Italiei

_ George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

_ VIDEO 'Moromeţii 3' rulează în cinematografele din întreaga ţară

_ Senatorul Kennedy: Biden este „un cancer în visul american”

_ Relația cu mâncarea reflectă relația cu noi înșine

_ Un nou duo dinamic? AI și abilitățile oamenilor schimbă afacerile

_ Sunt dermatolog si asta am pus pe piele

_ Sezonul nunţilor, în premiere din luna mai, la DIVA

_ Adrian Boitan, învins în optimi la Merida (challenger)

_ Cod galben de vânt puternic, miercuri dimineaţa, în trei judeţe

_ Apa în Texas: O fereastră către problemele din SUA

_ Grevă de avertisment a poştaşilor

_ Monica Anisie: Educația românească are și campioni

_ Papa Francisc face o vizită de o zi la Veneţia

_ Prințul Paul vrea să scape și din Malta

_ Rennes s-a calificat în semifinalele Cupei Franţei

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

_ Financialization & Missed Boats: When Mythology Papers Over Reality

_ Duoul Mercedes frustrat de „o zi ciudată”

_ Surse: PSD iese din înțelegerea anti-UDMR

_ Era consimțământului informat sa încheiat

_ Cum ne spun democrații că mint despre alegerile din 2020

_ French cricket scandal: Women's national team disbands

_ Aclamatul primatolog Frans de Waal moare la 75 de ani: Emory

_ Tendința seculară în trezorerie se destramă

_ Nu există așa ceva ca publicitate proastă

_ Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

_ Planeta vede 10 luni consecutive de căldură record

_ În Odesa, o dronă a lovit o clădire de locuințe

_ Victorii pentru Aston Villa şi Crystal Palace

_ Se construiesc primele 'închisori eco' lângă România

_ 18,965,288 enfranchised citizens on March 31

_ Victor Reacs: Sanctuary City Reality Check! Denver Buckles (VIDEO)

_ French borrowing costs spike amid political turbulence


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2624, afisate in 44 pagini.