00:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministrul Mediului: Parlamentul a aprobat un proiect de lege de a creşte pedepsele penale împotriva celor care atacă pădurari

Ministrul Mediului: Parlamentul a aprobat un proiect de lege de a creşte pedepsele penale împotriva celor care atacă pădurari

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că în Parlament a fost votat proiectul de lege care asimilează cu ultrajul atacurile asupra pădurarilor, actul normativ urmând a intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

"Astăzi, Parlamentul a aprobat un proiect de lege iniţiat de mine la solicitarea Federaţiei Silva de a creşte pedepsele penale împotriva celor care atacă pădurari, care comit acte de agresiune împotriva pădurarilor. În momentul în care se va publica în Monitorul Oficial, infracţiunile împotriva pădurarilor vor fi egale în faţa legii cu ultrajul, agresiunea împotriva poliţistului sau jandarmului”, a afirmat ministrul Mediului, miercuri seară, la B1 Tv.

În acest context, Tanczos Barna a arătat că, în urma adoptării acestei legi, "poate se gândesc de două ori" cei care agresează pădurarii, conform news.ro.

Senatorul Tánczos Barna, ministru al Mediului, anunţa, în 6 septembrie, că Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege iniţiat pentru protejarea pădurarilor. Potrivit legii, agresarea pădurarilor va fi încadrată la ultraj. Ministrul explica atunci faptul că, în ultimii ani, 6 pădurari au fost omorâţi şi 700 de angajaţi din sistem au fost atacaţi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Gays Against Groomers deplatformați definitiv din PayPal și Venmo

_ Lui Maisie Smith i se spune că este „al naibii de groaznic” după instrucțiunile SAS

_ Ant și Dec oferă o privire asupra vieții lor din Africa de Sud în timp ce filmează spin-off-ul I'm A Celebrity

_ Jorgie Porter confirmă că așteaptă un BĂIAT cu logodnicul Oliver Piotrowski

_ COSMO LANDESMAN: Aș fi vrut cu Dumnezeu să fi fost mai bun

_ EXCLUSIVITATE Bali 2002: Cum este cu adevărat pe platourile de filmare ale miniseriei foarte așteptate a lui Stan

_ Bradley Cooper este un tată practic în timp ce participă la evenimentul History Talks cu fiica sa

_ Shawn Mendes pare odihnit și relaxat în timp ce face o plimbare casual cu prietenii în West Hollywood

_ Bradley Cooper este un tată practic în timp ce participă la evenimentul History Talks cu fiica sa

_ Muncii va viza doar DOUA locuri de liberal-democrat pentru a câștiga următoarele alegeri într-o manevră anti-Tory

_ Scoția va fi fără Kieran Tierney și Scott McKenna împotriva Ucrainei

_ Angela Rayner și Andy Burnham diferă de Keir Starmer cu privire la noile ascensiuni

_ „Seamănă cu Ryan Gosling!”: Aaron Rodgers sosește la confruntarea cu Tom Brady cu o nouă tunsoare

_ Mandarină decojită la vânzare în supermarketul din Sydney la prețul „nebunesc” de 9,50 USD

_ Paul Pogba „este înainte de termen și vrea să revină la Juventus luna viitoare”

_ Lara Worthington arată incredibil de tânără în timp ce aterizează emoționată la Sydney

_ Jucătorii de golf americani pun A NOUA victorie consecutivă în Cupa Președintelui împotriva echipei internaționale

_ Shawn Mendes pare odihnit și relaxat în timp ce face o plimbare casual cu prietenii în West Hollywood

_ Kenneth Branagh se îmbracă în costum pentru a juca rolul fostului prim-ministru într-o nouă dramă

_ Căsătorit la First Sight George Roberts s-a căsătorit cu un străin „în ciuda afirmațiilor privind comportamentul abuziv”

_ Campionul Geelong, Tom Hawkins, se înnebunește la sărbătorile marii finale AFL Cats Swans MCG

_ Fosta co-gazdă a proiectului a Lisei Wilkinson răspunde la apelul ei de a conduce utilizatorii de marijuana medicală

_ Jurnalele secrete ale lui Alan Rickman dezvăluie de ce actorul a continuat să joace rolul lui Severus Snape

_ Michelle Heaton este „gata și nerăbdătoare să plece” în timp ce se înscrie la Celebrity SAS: Who Dares Wins

_ Nemanja Matic etichetează trollingul lui Harry Maguire drept „dezastru”

_ Sharon Johal și Ankur Dogra de la The Block îi reproșează producătorilor Channel Nine pentru editarea lor negativă

_ Rușii fug în Georgia pentru a scăpa de ordinul de recrutare al lui Putin, în timp ce trupele arestează 2.000 de protestatari

_ Frank Leboeuf îl etichetează pe Trent Alexander-Arnold de la Liverpool drept fundaș „la nivel de campionat”

_ ABC Insiders: David Speers surprins într-un moment fierbinte cu microfonul în timp ce aruncă în aer trolii „oribili”

_ Toni Kroos „prelungește contractul cu Real Madrid cu un an după un început excelent de sezon”

_ Eddie Redmayne poza cu fanii pe covorul rosu la premiera The Good Nurse din Elvetia

_ Stan Serial original de întâlniri Love Triangle: Faceți cunoștință cu distribuția

_ Campionul Geelong, Tom Hawkins, se înnebunește la sărbătorile marii finale AFL Cats Swans MCG

_ Jamal Musiala este mulțumit că fanii Angliei sunt „supărați” de decizia sa de a juca pentru Germania

_ Heather Rae Young arată un cucui în creștere și împărtășește „actualizarea lui El Moussa pentru băiețel” despre prima lovitură

_ Jamal Musiala insistă că nu regretă că a ales să joace pentru Germania în detrimentul Angliei

_ Lily James dezvăluie că și-a pierdut multe locuri de muncă pentru că a trăit în personajul Pamela Anderson

_ Ofgem este îndemnată să reducă taxele permanente pentru a ajuta gospodăriile fără numerar în timpul iernii

_ Cate Blanchett arată plină de farmec într-o rochie neagră cu paiete la Sustainable Fashion Awards 2022

_ DEEP STATE CUGHT: Luke Robinson, alias #GingerGun, a fost doar un protestatar filmat cu o armă pe 6 ianuarie, FBI-ul l-a scos ulterior din lista celor mai căutați � O fotografie nouă �l arată purt�nd o cască pe J6

_ Sophie Monk rămâne uluită de un produs sălbatic din meniul McDonald's din Spania

_ Catherine Zeta Jones, 53 de ani, și Michael Douglas, 78 de ani, își sărbătoresc ziua de naștere comună într-un elicopter

_ Paul Pogba „este înainte de termen și vrea să revină la Juventus luna viitoare” înainte de Cupa Mondială

_ Sophie Monk rămâne uluită de un produs sălbatic din meniul McDonald's din Spania

_ Rețelele de socializare se dezlănțuie pe măsură ce Tweet începe vânătoarea de oameni pentru „Ben”, care „o înșală pe Rosie”

_ Tess și Claudia de la Strictly își amintesc de 20 de ani de emisiune amintindu-și sarcinile în timp ce prezentau

_ Toni Kroos „prelungește contractul cu Real Madrid cu un an după un început excelent de sezon”

_ Rob Page insistă că Țara Galilor „are nevoie de fiecare jucător în formă și disponibil” pentru a avea vreo șansă de victorie

_ Robert De Niro este onorat de Meryl Streep și alții la gala A Celebration of Film din Austin, Texas

_ Jennifer Garner este un stil casual, într-o fustă neagră, în timp ce face treburile de dimineață în Santa Monica

_ ABC Insiders: David Speers surprins într-un moment fierbinte cu microfonul în timp ce aruncă în aer trolii „oribili”

_ Obamas parchează într-un loc cu handicap în timp ce vizitează fiicele la restaurantul West LA

_ Reese Witherspoon îl sună pe Ashton Kutcher prin FaceTime pentru a promova comedia romantică Your Place or Mine

_ Femeia dezvăluie regulile primei ei întâlniri și de ce nu ar trebui să împărtășiți niciodată așteptările relației dvs

_ Cele mai emblematice momente RuPaul's Drag Race de la Cherry Valentine

_ Achizițiile de panică mătură Florida, în timp ce rafturile pieței sunt dezgolite înaintea vântului de 130 mph al uraganului Ian

_ Moment șocant brutele dezvăluite jefuiesc magazinul Philadelphia Wawa

_ Arnold Schwarzenegger zâmbește ureche la ureche în timp ce conduce orchestra în timp ce sărbătorește Oktoberfest

_ Ellie Simmonds dezvăluie că a fost „deja” bătută online după spectacolul Strictly Come Dancing

_ ANDREW PIERCE: Muncii a fost avertizat să evite glumele cu decapitarea


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 329, afisate in 6 pagini.