18:26
Comentarii Adauga Comentariu

Cele mai valoroase comori de galbeni din Sarmizegetusa Regia. Cum au dispărut zeci de kilograme de Lysimahi și Kosoni

Peste 40 de kilograme de monede Lysimah din aur, valorând mai multe milioane de euro, și mii de monede Koson au fost descoperite după 1990 de braconierii care au sondat zona Sarmizegetusei Regia. Multe dintre tezaurele din Munții Orăștiei, învăluite de mister, nu au mai putut fi recuperate până în prezent, după ce au ajuns pe mâna traficanților de antichități.

Fiecare monedă de tip Lysimah valora până la peste 2.000 de euro, iar în anii 1990 și 2.000 de astfel de monede antice, sustrase din zona Sarmizegetusa Regia, au ajuns pe piața neagră a antichităților, fără ca autoritățile statului român să le mai poată recupera până în prezent.

În anii 1990, după aproape cinci secole de la cea mai mare descoperire atestată a unui tezaur de monede Lysimah, au fost scoase la suprafață primele comori antice prețioase de monede Lysimah. De această dată, echipele de braconieri care au răscolit Sarmizegetusa Regia au scos la iveală zeci de kilograme de aur, în monede Lysimah, alături de alte kilograme de aur dacic, în monedele regelui Koson și în brățări spiralice antice. Despre monedele Lysimah experții afirmau că au fost bătute în secolul I, î. Hr., în monetăriile din Callatis, Tomis și Histria.

Cel mai valoros tezaur a fost descoperit, susțin anchetatorii, în august 1998, în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, punctul Șesu Căprăreței. Conținea peste 30 de kilograme de stateri Lysimach, Pharnakes și Asander din aur, bunuri care au fost valorificate la casele de licitații din Europa Centrală și SUA.

Povestea furtului și traficării comorii începe îi are ca protagoniști pe Darius Baci, un fost miner în Exploatarea auriferă Certej, și pe prietenul său Mircea Mihăilă, o persoană fără ocupație, ambii cu legături în lumea interlopă a Devei.

Un pădurar audiat de anchetatori a relatat că la începutul lunii august 1998, când se afla cu muncitorii la lucrări în pepiniera silvică de la Grădiștea de Munte, i-a văzut într-o seară pe Mircea Mihăilă și pe Darius Liviu Baci, în stare de bună-dispoziție, coborând dinspre Sarmizegetusa Regia, din zona "Căprăreața", însoțiți de doi localnici, luați drept călăuze. Fiecare avea câte un rucsac încărcat cu detectoarele și cu un tezaur monetar. Pădurarul i-a însoțit până la mașini, iar pe drum Darius Liviu Baci i-a spus că au descoperit un tezaur de peste 3000 monede "în Șesul Căprăreței, chiar lângă cărare", apoi a scos din rucsac "un pumn de monede din aur", pe care i le-a arătat, așezându-le pe același rucsac, în portbagaj. Conform declarației martorului "cele mai multe monede erau de tipul Lysimach, având pe avers capul unui rege, cu plete mari și pe revers o zeiță așezată pe tron, iar alte monede erau de tipul Pharnakes".

Comori traficate pe filiera sârbă
în mai - iunie 1999, tezaurul a fost tranzacționat de Darius Baci și Mircea Mihăilă cu sârbul Dușan Djuric, la Hotelul Continental din Timișoara, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Tezaurul a fost apoi transportat de intermediarul sârb cu autoturismul său, în loturi de câte 200 - 400 monede, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac și a fost valorificat prin alți intermediarii sârbi unei case de antichități din München, colecționarului Frank Sternberg din Zürich și altor dealeri din München, Chicago, New York, la prețul de 3.000.000 mărci germane. Abia zece ani ai târziu, un lot de 27 monede Lysimach, din tezaurul furat de cei doi a fost recuperat.

200 de Lysimahi de aur, Sub muchea cetății
Potrivit anchetatorilor, în vara anului 1999, Ioan Bodea un muncitor forestier din satul Luncani și Vioica Luncan, din aceeași localitate, au efectuat detecții în punctul arheologic Dealul Grădiștii – Sub Muchea Cetății, iar în apropiere de incinta sacră de la Sarmizegetuza Regia, au localizat un tezaur alcătuit din două brățări dacice din aur, 200 monede Lysimach din aur și 500 tetradrahme din argint. Comoara a fost ascunsă la domiciliul soților Luncan, care apoi au căutat persoane ce puteau să le asigure valorificarea bunurilor pe piața neagră a antichităților, cerând pentru ele 80.000 mărci, informa Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba iulia. Piesele au fost scoase din țară de radu Horia Camil și transportate în SUA.

1000 de monede aproape de incinta sacră
Un alt tezaur de 800 – 1.000 de monede Lysimah ar fi fost descopeit de căutătorii de comori în martie 1999, la 300 metri, nord, de zona sacră a cetății Sarmizegetusa Regia. În aceeași groapă a braconierii au găsit și un "șarpe de aur", precum și 2.000 monede din argint. În perioada 6-7 aprilie 1999, tezaurul a fost scos din țară, prin vama Nădlac, fiind ascuns în rezervorul de carburant al autoturismului și predat unor sârbi în orașul Szeged, care au plătit pentru monede 640.000 mărci germane.

30 de monede pe Dealul Muncelului

În luna februarie 2013, Adi Stoicoi, un alt localnic din zona Grădiștea de Munte, anchetat pentru infracțiuni contra patrimoniului a descoperit, afirmau anchetatorii, un tezaur de 30 monede din aur, tip Lysimach, în situl arheologic Dealul Muncelului. Cinci dintre stateri au fost recuperați de autorități în luna aprilie 2013, de la Florin Delinescu, fostul custode al sitului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, care ar fi încercat să le tranzacționeze ilegal.

Povestea regelui Lysimah
Povestea comorilor Lysimah datează de peste 2.300 de ani, când generalul macedonean luase în stăpânire Tracia. O legendă antică spune că a fost înfrânt de geți și nevoit să răscumpere de la aceștia, cu mult aur, fiul luat prizonier. În dorința de a se răzbuna, generalul macedonean s-a avântat cu o armată numeroasă în ținuturile din nordul Dunării. Geții i-au întins însă o capcană, pustiind locurile pe unde urma să treacă armata condusă de Lysimah. Istoviți, macedonenii au fost înfrânți și luați prizonieri. Istoricul antic Diodor din Sicilia relata că Dromichaites a organizat un ospăț în cinstea adversarilor săi, dorind să îl facă pe Lysimah să se arate recunoscător celor care i-au dăruit viața.

Marea comoară de galbeni Lysimah
Scena ospățului s-a petrecut în misterioasa cetate Helis a geților. Locul nu a mai fost amintit în documentele vremii, în schimb autorii antici au vorbit tot mai des de Sarmizegetusa Regia, noul centru economic al Regatului Dac. La aproape două milenii de la acest episod, nu departe de Sarmizegetusa Regia, în râul Sargeția (Strei) a fost descoperit primul mare tezaur de monede Lysimah din istorie. Povestea comorii a fost legată de informația că înainte ca Dacia să fie cucerită de romani, Decebal ar fi ascuns o parte a comorilor în albia râului. Comorile lui Decebal ar fi fost descoperite, după ce regele dac a fost trădat. Dar nu toate. La mijlocul secolului al XVI-lea, un tezaur extrem de valoros a fost găsit de localnici, în râul Strei.

"Mai frumoasă istorie scrie Lazie (n.r. Wolfgang Lazius, umanist austriac) despre niște români și o parte a visteriei de Decebal ascunse supt albia Streiului, celei neaflate de împăratul Traian, zicând: o parte a vistieriei acestuia, mai înainte de opt ani (Lazie scrie în anul 1551), în numitul râul Sargeției, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea niște pescari români cu șeicile din Mureșu în Streiu și, legându-și luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipește ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului și cercând mai de adinsul, au aflat și mai mulți galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripție grecească. Cum am înțeles din oameni vrednici de credință, la 400.000 de galbeni și mulți sloi (n.r. piese) de aur au aflat. Ducându-i acasă și împărțindu-i pescarii între sine, unii dintre dânșii au mers la Bălgradul Ardealului (n.r. Alba Iulia) și întrebând pe argintari de cât preț ar fi, acela s-a vestit lucrul. Și George Monahul sau Martinusie (n.r. George Martinuzzi), carele ca un tutor al lui Ioan Zapolia cârmuia Ardealul, a început a căuta după pescari. A și luat multe mii de la unii pescari și multe mii au găsit în numita boltiță. Dar ceilalți pescari, prinzând de veste, au încărcat câteva care și au trecut în Moldova", relata Gheorghe Șincai, în Hronica Românilor.

Povestea comorii descoperită în Strei în urmă cu aproape cinci secole a fost privită cu mult interes de istorici. Unii cercetători au susținut că a fost puțin probabil ca tezaurul să fi fost găsit în albia Streiului, ci mai degrabă în vecinătatea cetăților dacice. Potrivit documentelor vremii, citate de cercetătoarea Iudita Winkler, oamenii care au descoperit tezaurul "locuiau în Grădiște, sat mic, lângă un vechi oraș, iar la tezaur s-a aflat și o mare cantitate de pIăci neștanțate și guvernatorul Transilvaniei i-a trimis lui Ferdinand două mii de Lysimachei. Într-o altă variantă, dată de M. MiIles, ca loc de descoperire se indică tot râul Strei", se arăta în articolul "Considerații despre moneda Koson".

Kosonii, aproape la fel valoroși
La fel de importante au fost considerate descoperirile tezaurelor de kosoni, de după 1990. Potrivit cercetătorilor, staterii din aur descoperiți doar la Sarmizegetusa și în împrejurimle celorlalte cetăți dacice au fost emiși în timpul domniei regelui Koson (Cotiso), urmaș lui Burebista, în prima jumătate a secolului I înainte de Hristos.

Monedele dacice cântăresc în jur de opt grame, au fost bătute la cald și au o figurație inspirată de cea a denarilor romani. Pe aversul kosonilor este reprezentat un vultur așezat pe o ghioagă, care ține într-una din gheare o cunună cu lauri, iar pe reversul monezilor sunt înfățișate trei personaje a căror costumație seamănă cu cea a demnitarilor romani din trecut. Staterii sunt inscripționați însă cu litere grecești, însă istoricii susțin că au fost bătuți pe teritoriul Daciei, în zpna Munților Orăștiei. "Moneda cu legenda Koson, deosebindu-se prin stilul ei de emisiunile romane și fiind atestată numai prin descoperiri de pe teritoriul Daciei, trebuie considerată ca o emisiune locală, care ne indică o alianță a regelui Coson cu Brutus. Emiterea ei începe ca atare în anul 43 î.Hr., extinzându-se asupra unei perioade de relativ scurtă durată, dar neprecizabilă", scrie Iudita Winkler, în articolul "Considerații despre moneda Koson".

De-alungul timpului, mai multe descoperiri de monede Koson au fost atestate în zona Munților Orăștiei, cele mai importante fiind de la sfârșitul secolului al XVIII - lea și de la începutul secolului al XIX - lea.

3.000 de monede Koson, găsite de un localnic
Prima căldare de Kosoni, a cărei descoperire este atestată după anul 1990, a fost descoperită în 1996 de un localnic, Burelu, în zona așezării "Fețele Albe" - Dealul Muncelului (Dealul Bodii). "După anul 1996, când a fost localizat și sustras tezaurul de 3000 monede Koson, mai mulți membri ai lumii interlope din municipiul Deva, care aveau preocupări privind schimbul valutar ilegal, cămătăria etc., încurajați și de cererea de pe piața "neagră" a antichităților, au început să exploateze noua oportunitate de îmbogățire rapidă", informau anchetatorii.

Circa 700 de monede tip Koson de argint au fost descoperite în vara anului 1999, la poalele Sarmizegetusei Regia, de Ioan Bodea și Violeta Luncan, alături de două brățări dacice din aur și 200 monede Lysimach din aur.

O altă grupare de braconieri, sprijinită de localnici, a descoperit în martie 1999, în situl arheologic Sarmizegetusa Regia – Muchea Cetății, o brățară spiralică și 800 monede Koson din aur, 2000 de monede din argint, în valoare de peste un milion de euro.

O altă descoperire, susțineau anchetatorii, a avut loc în perioada 16-17 iunie 2007, în situl arheologic Vârful Muncelului, tezaurul fiind compus din 1200 monede Koson din aur, o pereche de brățări spiralice din aur, un vas ceramic conținând ceară, în valoare de peste 1.500.000 de euro.


Vă recomandăm și:

Marele secret al "eroului" care a predat 1,2 kilograme de Kosoni. Nemulțumit de oferta statului, bărbatul a traficat în Occident o comoară fabuloasă

Autoritățile statului român au intrat, în urmă cu șapte ani, în posesia unei comori de peste un kilogram de aur, în monede Koson, pe care un hunedorean care s-a recomandat "de bună credință" a predat-o. Personajul misterios s-a dovedit a fi un traficant de comori, care a participat la înstrăinarea altor tezaure valoroase, nemulțumit de oferta autorităților.

VIDEO Secretul celor 139 de Kosoni din aur găsiți de copii într-o vizuină a fost aflat în anchetarea lui Adrian Stoicoi

Adrian Stoicoi, arestat preventiv într-un dosar în care a fost acuzat de infracțiuni legate de traficul de tezaure antice, a contestat decizia Judecătoriei Alba Iulia. Dosarul va fi soluționat luni de Tribunalul Alba. Anchetarea sa are legătură cu găsirea unei comori de 139 de monede dacice din aur, tezaur descoperit de trei copii într-o vizuină de vulpe și predat autorităților.


Adevărul.ro

Secretele celui mai valoros tezaur de monede din Sarmizegetusa Regia: cum a dispărut comoara de 30 de kilograme de aur, vândută de traficanți în Occident

Cel mai mare tezaur de monede antice din aur, descoperit în ultimul secol în România, a rămas de negăsit la aproape două decenii de la data în care a căzut în mâinile traficanților. Darius Liviu Baci și Mircea Mihăilă, cei doi căutători de comori norocoși, s-au îmbogățit de pe urma vânzării celor peste 30 de kilograme de aur în monede antice.




(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

FOTO. Alunecare de teren într-un sat din Brașov: zeci de animale au murit

Cluj: Căutări, după ce hainele și cheia mașinii unui bărbat au fost găsite pe malul lacului Beliș

Suceava: Un urs a omorât două oi

Statele Unite ale Americii fac presiuni asupra Tunisiei pentru a reveni pe calea democrației

FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperișuri smulse și copaci doborâți. Un copil a murit / Trafic feroviar afectat

Cum arăta un drum făcut de Romani, acum 2000 de ani?

O femeie a condus mașina fără permis și a provocat un grav accident rutier. Unul dintre copiii ei a murit

Poziţii pentru o penetrare foarte adâncă. Află cum atingi plăcerea maximă

Cel mai şocant şi mai căutat pictorial Playboy. ANDA ADAM, cu ţeava de duş între fese FOTO INCENDIAR

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

FOTO Incendiu puternic, la groapa de gunoi din Arad. Pericol de extindere a flăcărilor / Mesaj RO-ALERT

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

Ana Maria Mocanu, GOALĂ la duş. Imagini de infarct FOTO XXX

IOHANNIS NICI N-A BINEVOIT SA ANUNTE. ROMANIA A ACCEPTAT CA APROAPE 2000 DE IMIGRANTI AFRICANI SA VINA IN ROMANIA. Desi suntem cea mai saraca tara din Europa alaturi de Bulgaria si desi in mai se anuntase cifra de 657

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

Fitch: Politica fiscala prociclica a Romaniei si majorarile salariale rapide din 2017 sporesc riscul de supraincalzire

În timp ce milioane de români nu au un loc de muncă, Creşte numărul de migranți asiatici angajaţi în România. România a adus 11.000 de străini din state non-UE în prima jumătate a lui 2019, mai mulţi decât în tot anul 2018

Anca Serea, filmată în timp ce face SEX. Totul a fost făcut public la TV

Restricțiile de circulație afectează accesul consumatorilor la băuturi. Ce categorii sunt exceptate

Poliția olandeză a descoperit "cel mai mare" laborator de metamfetamină din țară. Ce cantitate de droguri producea zilnic

Ion Cristoiu: Cum a revoluționat Caragiale gazetăria românească

Imagini inedite. Un șofer conduce printr-o pădure în flăcări FOTO VIDEO

Scrisoare emoționantă către nevaccinați. Răzvan Cherecheș postează mesajul unei femei care și-a pierdut soțul în lupta cu COVID-19

METEO Cod portocaliu de vijelii și averse pentru 10 județe

Ministrul Economiei, Florin Cîțu, explică ratingul Standard & Poor's: "Semnal clar pentru toți investitorii din lume"

"Nasc și la Moldova, Oameni". 100 de medici români se opun Legii Vaccinării cu Forța, inițiată de neomarxiști. Medicii au lansat o scrisoare deschisă. Rușine oricărui medic care nu se alătură acestui demers.

Raed Arafat trece peste autorităţile locale: Timişoara şi localităţile limitrofe rămân în carantină

Protest la Guvern împotriva proiectului Legii Vacinării cu Forța. Fluierul susține dreptul persoanei de a dispune de ea însăși și se opune legiferării aplicării tratementelor medicale cu forța. Asemenea practici sunt tipice statelor totalitare

Andreea de la "Insula Iubirii", apariţii XXX pe un site de escorte! Fosta concurentă a arătat tot

Mizeria progresistă nu are limite Franțuzitul progresist Julien Cioloș, poreclit fiul lui Soros, împreună cu toată gașca neomarxistă USR-istă au votat că "bărbații pot naște"

Programarea orientată pe obiecte este moartă. Să fie oare, adevărat?

FOTO Recunoștința animalelor: pui de căprioară, de nedespărțit de salvatorul său

FOTO Efectele fenomenelor meteo extreme: acoperișuri smulse și copaci doborâți. Un arbore a căzut peste doi copii

George Simion sare la gâtul lui Ninel Peia și a Partidului Neamul Românesc. Ăștia sunt "dușmanii țării", Simioane, când soroșiștii vând țara și tu te uiți la ei cum o Vând?

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

DECLARAȚIA Grupului pentru România - privind acțiunile asociațiilor şi fundațiilor finanțate de magnatul Soros pe teritoriul României

Christian Serratos i-a luat locul lui Jennifer Lopez! O interpretează pe Selena în noua serie Netflix!

Cum explică Traian Băsescu rezultatele alegerilor: Măsurile fără logică au fost taxate

METEO - 26 noiembrie. Vremea în România: ANM a emis Cod galben de ceață în șase județe

Brașov: Bărbatul bănuit că ar fi săvârșit crima de la Săcele, arestat pentru 30 de zile

A filmat timp de 4 săptămâni toate femeile care au folosit toaleta unui restaurant. Bărbatul este acum căutat de poliţie

ISTORIE. REMEMBER 22 DECEMBRIE 1989. Cum a ajuns NUCLEUL COMINTERNIST BOLȘEVIC DUR care a controlat PSD-ul și parțial România timp de 70 de ani - să facă azi pe Patrioții Români....

Clive Owen, alături de Julianne Moore în ''Lisey's Story'' de Stephen King și JJ Abrams

Cum îl doare-n cot pe Nicuşor Dan de bucureșteni după ce le-a promis alegătorilor "că o să Salveze Bucureştiul". Nici măcar nu trece pe la Servici

Mamă şi fiică, actriţe de FILME PORNO împreună: Facem sex cu acelaşi bărbat FOTO XXX

ŞOC PRINTRE MANELIŞTI. Raluca Drăgoi a fost bătută la nunta la care a cântat FOTO

Rara Avis. Jocurile Olimpice. Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus prima medalie de aur pentru România

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Sărbătoarea progresisto-soroşistă "Fără Pantaloni la Metrou" sau Cum să Distrugem Morala Tradițională. Fanaticii progresişti au dansat în fundul gol la metrou cu crucea în mână ca să-şi bată joc de religie

Geanina Lungu, principala prezentatoare de știri de la RTV, demisionează după șase ani

Primul oraș european care va începe vaccinarea femeilor însărcinate

Românii ținuți în cea mai cruntă sărăcie deși muncesc lună de lună. Peste 2,5 milioane de salariați români rămân cu cel mult 1.000 de lei în mână, după taxare

ALINA PLUGARU a făcut sex în pădure. Cum s-a dat de gol

Numărătoarea paralelă FINALĂ a PSD: Ponta - 40,51%, Iohannis - 29,52%. Să vedem cine minte ACL sau PSD? PSD se pare că a numărat corect de data asta sau a manevrat secțiile la care rezultatele au întârziat

Hunedoara: Protest la termocentrala Mintia - 25 de lideri sindicali și angajați au declarat greva foamei. Distrugerea industrie pe cărbune se face la ordinul progresiștilor UE de la Bruxelles și a lobby-ului facut de ONG-urile lui George Soros

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENȚIALE Tulcea: Ponta - 42,76%, Iohannis - 26,25%, Udrea - 9,29%

ŞOCANT! Drogurile i-au PERFORAT cerul GURII. Cum arată gura acestei persoane după o doză mare de COCAINĂ

Sergiu Nicolaescu - era nepotul lui Ion Gheorghe Maurer. Nesimțitul trădător, părtaș al Puciului Moscovit din Decembrie 1989, a vrut să joace rolul lui Mihai Viteazul, în locul lui Amza Pellea. Noroc cu Ceaușescu care nu l-a lăsat să ia rolul.

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Mașina „complet autonomă”? Luminar spune că lidarul său poate duce mașina acolo


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 106, afisate in 2 pagini.