10:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bursă. Companiile de la BVB cu activitate pe Dunăre şi la Marea Neagră, unii dintre performerii

Bursă. Companiile de la BVB cu activitate pe Dunăre şi la Marea Neagră, unii dintre performerii

Dacă anul trecut acţiunile companiilor româneşti cu activitate pe Dunăre şi la cel mai mare port de la Marea Neagră – operatori portuari şi transportatori de mărfuri şi autovehicule – au înregistrat unele dintre cele mai ridicate randamente de la Bursa de Valori Bucureşti pe fondul fluxurilor de mărfuri venite dinspre Ucraina, peisajul arată complet diferit în 2024, reiese din datele agregate de ZF de la BVB.

♦ Firmele locale îşi pot îndrepta însă atenţia către oportunităţile de creştere postrăzboi, putând contribui astfel la reconstrucţia Ucrainei ♦ „Investitorii trebuie să-şi facă temele şi să se îndrepte către companiile care le oferă confortul unei vizibilităţi cât mai mari a situaţiilor lor financiare şi planurilor viitoare. Altfel, riscurile pe care şi le asumă pot fi semnificative“.

Dacă anul trecut acţiunile companiilor româneşti cu activitate pe Dunăre şi la cel mai mare port de la Marea Neagră – operatori portuari şi transportatori de mărfuri şi autovehicule – au înregistrat unele dintre cele mai ridicate randamente de la Bursa de Valori Bucureşti pe fondul fluxurilor de mărfuri venite dinspre Ucraina, peisajul arată complet diferit în 2024, reiese din datele agregate de ZF de la BVB.

Un prim exemplu este transportatorul fluvial de mărfuri Transport Trade Services (simbol bursier TTS), performerul indicelui de referinţă BET din 2023, când a avut o creştere de 136% vs. 32% pe benchmark. Anul acesta, cotaţia este pe minus cu 0,4%, în timp ce BET afişează un avans de 11%.

Gabriel Ţecheră, director guvernanţă corporativă şi relaţii cu investitorii, TTS, spune că începând cu a doua jumătate a T4/2023 şi continuând în T1/2024 s-a observat o reducere semnificativă a fluxurilor de marfă de pe pieţele spot, atât pe transport, cât şi pe operare, fiind reactivat neoficial canalul de export prin porturile ucrainene de la Marea Neagră.

„Dacă în T3 de anul trecut totul se făcea prin Constanţa, acum s-a activat acest canal şi a avut într-adevăr un efect dramatic pe piaţa spot pentru că au dispărut nişte fluxuri extrem de importante şi cu presiune, evident, pe tarife“, a declarat Gabriel Ţecheră pentru ZF.

După un 2023 în care portul Constanţa a devenit pe fondul războiului ruso-ucrai­nean o rută esenţială pentru traficul de mărfuri din regiune, reprezentantul TTS spune că există şanse mici de repetare a oportunităţilor majore apărute anul trecut, precum achiziţionarea unor macarale plutitoare şi a unui operator portuar – Decirom.

Compania estimează în 2024 venituri din exploatare şi o EBITDA mai mici cu 5,2%, respectiv 24,8% decât în anul precedent. Totuşi, Gabriel Ţecheră menţionează că, de fapt, comparaţia ar trebui realizată prin raport cu 2022, având în vedere că 2023 a ieşit complet din normă, iar şansele de repetare a performanţelor de anul trecut sunt scăzute.

„În cazul TTS vorbim de o creştere de circa trei ori a capitalizării faţă de cea de la preţul de listare din mai 2021. Un astfel de avans a fost susţinut de rezultatele financiare  foarte bune susţinute în mare măsură de volumele de tranzit de cereale suplimentare dinspre Ucraina. Investitorii sunt puşi în postura de a începe să discearnă cum ar arăta companiile precum TTS post-conflict, ceea ce reprezintă o provocare importantă şi presupune asumarea unor riscuri de către investitori“, spune Mihai Căruntu, vicepreşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), pentru ZF.

O altă companie cu rezultate istorice în 2023 a fost operatorul portuar Socep Constanţa (SOCP), care a avut anul trecut un randament de 178,5% pe acţiuni, deci care aproape a triplat banii investitorilor, ajungând să afişeze în 2024 un declin de 14%. Recent, investitorii societăţii au respins propunerea acţionarului Sammarina Imobiliare SA privind alocarea unor dividende de 50 de milioane de lei din profitul de anul trecut. în schimb, acţionarii au aprobat propunerea directoratului Socep de nerepartizare de dividende.

„Închiderea conflictului din Ucraina deschide o altă temă importantă, anume cum ar putea anumite companii, precum transportatorii fluviali şi operatorii portuari, să profite de fluxurile de transport asociate reconstrucţiei Ucrainei. Poate fi vorba de materiale de construcţie, produse chimice, anumite resurse minerale, acestea fiind în mod uzual transportate pe Dunăre. Deci o astfel de temă de care se vorbeşte tot mai mult se cere luată în calcul de investitori şi «complică» şi mai mult procesul de analiză“, continuă Mihai Căruntu.

De exemplu, operatorul portuar Oil Terminal (OIL) încearcă sa construiască în parteneriat un nou terminal de bitum în portul Constanţa, această iniţiativă de afaceri mizând foarte probabil pe oportunităţile întrezărite în regiune, inclusiv în contextul perspectivei de reconstrucţie a Ucrainei pe termen lung, adaugă analistul.

„O astfel de iniţiativă confirmă faptul că transportatorii români şi operatorii de infrastructură din România ar putea beneficia în viitor de o reconstrucţie a Ucrainei.“

Săptămâna trecută, consiliul de administraţie al Comvex (CMVX), cel mai mare operator portuar din Constanţa, a decis demararea unui proces de analiză a unor opţiuni strategice în legătură cu proiectele de dezvoltare ale societăţii.

Proiectele de dezvoltare s-ar realiza sub inclusiv, dar fără a se limita la finanţări bancare, emitere de acţiuni sau bonduri, împrumut de la acţionari, atragerea unui investitor strategic, încheierea de parteneriate cu privire la anumite părţi ale activităţii companie, pentru a identifica „cea mai avantajoasă metodă de a implementa planurile societăţii de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi a-i creşte valoarea prin întărirea poziţiei acesteia pe piaţă, în contextul expansiunii activităţii Comvex pe fondul creşterii traficului de mărfuri prin portul Constanţa“.

Societatea va acorda dividende de 125 de milioane de lei din profitul de anul trecut, respectiv un dividend brut de 10,7241 lei pe acţiune, adică un randament de circa 10% pe baza preţului actual de la Bursă.

De altfel, Comvex este singura companie din cele patru analizate de ZF care afişează creştere pe acţiuni de la începutul anului, respectiv 10%, după un avans de 141,5% în 2023. Grupul este evaluat la circa 1,3 miliarde de lei.

Din perspectiva investitorilor, lucrurile trebuie privite şi asociate riscurilor specifice şi inerente pe care le presupune investiţia la Bursă în acţiunile unei companii, susţine Mihai Căruntu.

„Este recomandat să ia decizii având la îndemână o bază informaţională cât mai largă şi de calitate, precum este cazul unei companii precum TTS, unde există raportări de calitate şi comunicare sistematică cu investitorii, aceasta fiind listată pe piaţa reglementată. în cazul altor companii precum cele listate pe segmentul AeRO, vizibilitatea planurilor companiilor şi nivelul de informaţii este sensibil mai redus şi investitorii trebuie să-şi asume riscurile inerente asociate.“

Romnav (BRNA), companie care asigură transportul autovehiculelor peste Dunăre în zona Brăila, este un alt performer de la BVB de anul trecut. Acţiunile societăţii au crescut cu 191% în 2023, iar anul acesta se tranzacţionează în scădere cu 10%, la o capitalizare de 159 de milioane de lei.

Anul trecut i-a adus grupului un profit net de 28,7 milioane de lei, de la 45,5 milioane în 2022 şi 5,2 milioane în 2021. Cifra de afaceri a scăzut de la 92 de milioane de lei în 2022 la 74,5 milioane în 2023. Nivelul de anul trecut este însă de două ori mai mare decât cel din 2021, respectiv 37,2 milioane de lei. Recent, societatea a decis distribuirea unor dividende de 12,5 milioane de lei din profitul pe 2022.

„Statisticile pieţelor mature de acţiuni, dar şi ale BVB dovedesc clar că, pe termen lung, companiile mai mari, cu transparenţă ridicată a activităţii şi raportări detaliate către public, au oferit investitorilor creşteri ale capitalizării sensibil peste companiile mici, mult mai puţin vizibile prin informaţiile disponibile şi riscurile de afaceri substanţial mai mari. Cum bursele sunt la maxime istorice, mediul economic are asociate incertitudini mari,  iar dobânzile sunt încă la maxim istoric, investitorii cu atât mai mult trebuie să-şi facă temele şi să se îndrepte către companiile care le oferă confortul unei vizibilităţii cât mai mari a situaţiilor lor financiare şi planurilor viitoare. Altfel, riscurile pe care şi le asumă pot fi semnificative“, mai spune reprezentantul AAFBR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Premiile Olivier 2024: Ruth Jones se uită departe de Nessa a lui Gavin și Stacey în timp ce uimește într-o rochie plină de farmec cu pelerină verde

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE -

_ Prințul William rupe tăcerea pe rețelele de socializare pentru prima dată de când Kate și-a anunțat diagnosticul de cancer

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Sezonul de vârf pentru retragerile de pensii este aici - dar ai grijă la aceste capcane

_ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă mișcare de business. Cumpără un teren de la fostul președinte al CJ Timiș, acum pe listele PSD la alegeri

_ Meghan Markle „trebuie să fi fost incredibil de invidioasă” pe Kate Middleton din cauza relației de soră a prințesei cu Prințul Harry, spune expertul regal

_ Oamenii înarmați în uniforme de luptă deschid focul la sala de concerte din Moscova

_ Soția și fiica proprietarului Chiefs îl apără pe Harrison Butker după ce discursul de începere îi trimite pe stângacii într-o prăbușire totală

_ Camera de hotel pe ROȚI! Conceptul de mașină cu conducere autonomă are un dormitor în care doi călători pot amâna - și chiar oferă gustări și băuturi dacă ai năpădit

_ Secretarul pentru Energie Jennifer Granholm susține că nu l-a auzit niciodată pe Biden promițând că va scoate din funcțiune industria combustibililor fosili (VIDEO)

_ Noi descoperiri arheologice spectaculoase la Pompei. Fresce foarte valoroase au văzut lumina zilei pentru prima dată după erupția Vezuviului

_ VEZI: Byron Donalds renunță la chitanțe care dovedesc că Joe Biden a obținut bani de la o companie energetică legată de PCC

_ Kremlinul face show: Ajutorul votat de SUA în Congres nu va schimba nimic pe frontul din Ucraina

_ Vânătoarea urgentă de oameni este lansată după ce o școală de 16 ani a fost violată lângă monumentul memorial de război din centrul orașului Liverpool, în timpul unui atac sălbatic de dimineață.

_ Priorităţile pentru sezonul estival 2024: turism accesibil şi responsabil

_ Un bărbat care amenință că se aruncă în aer ține ostatici într-o cafenea din Țările de Jos, în timp ce 150 de case sunt evacuate și centrul orașului închis

_ Cinci sfaturi de experți pentru ca punctele dvs. Avios să decoleze - creșteți echilibrul cu până la 300%

_ Un judecător CSM intră tare peste critici: Durata mare de soluționare a proceselor e o excepție!

_ Harry al trădătorilor este lăsat să vărsă pe barcă în timpul provocării finale, în timp ce fanii glumesc: „Bănuiesc că de aceea este în armată, nu în marina!

_ Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerț și războiul din Ucraina

_ Rafah riscă să se transforme într-o baie de sânge. Un ministru israelian ameninţă cu înlăturarea guvernului Netanyahu dacă nu va fi lansat asaltul

_ Mesajul așteptat de toată lumea! SUA nu vor nici o 'escaladare', nici un 'război' cu Iranul (Casa Albă)

_ „Pivotul Powell este complet”: Aurul, acțiunile, Bitcoin și obligațiunile au crescut, după cum președintele Fed spune că „A venit timpul ca politica să se ajusteze”

_ Dezbaterile despre siguranța campusului ca răspuns la activismul de solidaritate din Palestina arată că avem nevoie de strategii pentru a gestiona disconfortul

_ Ziua pe farfurie a lui Rhian Sugden: De la a mânca patru avocado pe zi și a păscut pe ouă cremă - cum modelul însărcinată își satisface poftele

_ Holly Willoughby arată o silueta incredibilă în minirochie neagră în timp ce revine glam la televiziune în serialul de provocări ITV You Bet! cu Stephen Mulhern

_ Mi-am vândut afacerea cu 150 de milioane de lire sterline - a fost cea mai proastă decizie pe care am luat-o vreodată, spune impresarul de teatru Paul Gregg

_ KFC a luat o decizie radicală: Închide temporar toate restaurantele și a declanșat un adevărat război cu presa dintr-o țară cu zeci de milioane de locuitori

_ Foametea lovește Fâșia Gaza - Avertismentul lansat de Programul Alimentar Mondial

_ JUST-IN: Explozie raportată la renumita fabrică de microcipuri TSMC a lui Biden din Phoenix, AZ – Unitățile de pompieri răspund la apelul privind materialele periculoase

_ Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers - Nu sunt persoane rănite

_ De la clasice britanice, cum ar fi plăcinta de căsuță și fripturile: mâncarea de tavernă pentru care americanii din generația Z se îndrăznesc - în ciuda faptului că îi batjocoresc în mod regulat britanicii pentru mesele lor „fade”

_ Un tânăr de treisprezece ani distruge Lamborghini în valoare de 500.000 de dolari după ce l-a convins pe vânzător să creadă că sunt destul de mari pentru a conduce, apoi a făcut o plimbare cu prietenul său

_ Cercetătorii dezvoltă genomul aproape la nivel de cromozom pentru macul Mojave

_ Sportivi chinezi medaliaţi la JO de la Sportivi chinezi medaliaţi la JO de la Tokyo, testaţi pozitiv dar nesancţTokyo, testaţi pozitiv dar nesancţionaţi (presă)

_ Clint Eastwood, în vârstă de 93 de ani, pare fragil, dar plin de energie, deoarece este văzut într-o apariție publică rară la evenimentul primatolog Dr. Jane Goodall din Carmel

_ Coachella 2024: Festivalul din California începe vineri cu Lana Del Rey cap de afiş

_ JUST IN: Biden anulează unilateral �ncă o datorie de 7,4 miliarde de dolari la �mprumuturi pentru studenți �n cel mai recent truc de cumpărare de voturi

_ Campionatul Național de Viteză în Coastă închide traficul pe DN 1E Poiana Brașov – Râșnov

_ VIDEO - Două elicoptere s-au ciocnit în aer. Nu există supraviețuitori

_ Sunt un călător frecvent și iată 10 trucuri pentru a vă face vacanțele din 2025 mai luxoase - de la SPEAKING la un agent de turism până la o schemă de loialitate care reduce cu 50% din sejururile luxoase la hotel

_ Omul înarmat este închis după ce a fugit din casa de la țară de 1,5 milioane de lire sterline, pe fondul confruntării cu poliția înarmată care a durat aproape 24 de ore  - în urma unei ceartări cu mama sa

_ Directori pensionari, ambii în vârstă de 84 de ani, au fost călcați și uciși de un șofer în vârstă de Mercedes, care a spus că „a clipit și totul a devenit negru”, se aude anchetă.

_ Urmăriți: Migranți s-au sălbăticit pe străzile din Midtown Manhattan

Incredibil. Gașca sorosisto-securista de la Digi24 ne explica face "normal" ca UE să trimită trupe în Ucraina.

_ NASA investește într-un nou concept de rachetă nucleară pentru viitorul explorării spațiului și al astrofizicii

_ Germană îl critică pe judecătorul care a „amendat” un sirian pentru că a violat o tânără de 15 ani; E amendat de două ori mai mult

_ NU ESTE ÎNTEȘTE: Femeie înțepată de un taur masiv pe plaja din Mexic după ce a hrănit-o (VIDEO)

_ Robert Kiyosaki prezice hiperinflație, depresie în timpul vizitei la BRICS Nation Africa de Sud

_ Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

_ Articolele uluitor de ciudate pe care le puteți cumpăra online vă vor face să doriți să anulați cardul de credit

_ Exxon toarnă apă rece pe planurile lui Trump „Drill, Baby, Drill”.

_ Oamenii de știință dezvoltă spray fluorescent biocompatibil care detectează amprentele digitale în zece secunde

_ Regina Máxima a Olandei arată radiantă în timp ce vizitează Centrul Medical VieCuri

_ Sinucidere la Casa Albă: Un șofer a murit după ce și-a izbit mașina în gardul reședinței prezidențiale / FOTO

_ Geri Halliwell VA pune o față curajoasă și va apărea pe grila de start pentru Marele Premiu al Bahreinului alături de soțul ei, Christian Horner, aflat sub foc, în dovadă de solidaritate după scandalul prin mesaje text.

_ Averse şi intensificări ale vântului în zone din judeţele Gorj, Timiş şi Bihor, sâmbătă după-amiaza

_ Dați deoparte bebelușii nepo, a venit rândul animalelor de companie nepo! Cum ogarii lui Kylie Jenner și pisicile lui Taylor Swift au potențialul de a câștiga mii de proprietari de celebrități

_ Studiul spune că percepțiile părinților despre mesele școlare influențează participarea elevilor la programele de masă școlare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3245, afisate in 55 pagini.