08:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului eset „forţa care ne face să credem într-un drum mai drept, un viitor mai bun şi o Românie mai sigură şi mai unită”, spune, duminică, în ziua de Paşti, preşedintele Senatului şi preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă.

„Dragi români, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului celebrăm renaşterea, credinţa şi, nu în ultimul rând, speranţa, acea forţă care ne face să credem într-un drum mai drept, un viitor mai bun şi o Românie mai sigură şi mai unită. Vă îndemn să priviţi această sărbătoare ca pe un moment de reflecţie. Miracolul Învierii ne învaţă să fim mai recunoscători, mai smeriţi, mai iertători, mai aproape de cei dragi nouă şi mai aproape de Dumnezeu”, a spus Ciucă în mesajul său transmis de Sfintele Paşti.

Preşedintele Senatului şi preşedinte al PNL le-a urat românilor să aibă un Paşte liniştit, cu lumină şi pace în suflete.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Noile e-mailuri Satoshi: 120 de pagini care detaliază lucrul la Bitcoin

_ Austria suspendă plăţile către agenţia palestiniană a ONU, acuzată de legături cu Hamas

_ Omul de știință planetar propune o teorie alternativă pentru ceea ce se află sub suprafețele lui Uranus și Neptun

_ Tânăr prins cu trotineta pe Autostrada Soarelui

_ Fanii Selenei Gomez sunt furioși pe Benny Blanco pentru că a „penit-o” după ce au împărtășit noi detalii de dragoste

_ Candidații în cabinetul lui Biden au fost complet necalificați în comparație cu cei ai lui Trump

_ Donald Trump emite noi cereri în cazul său cu bani liniștiți cu câteva săptămâni până când va ajunge în funcție

_ DNA dă explicații fulger după descinderile la Primăria Capitalei

_ Virusul gripei aviare a ajuns în Antarctica

_ Lady Anne Glenconner ne împărtășește secretele ei pentru a rămâne sănătoasă la 92 de ani, de la săritul peste cină la mulți oaspeți

_ Anunțarea nașterii lui QUIONE, un procesor cuantic analogic unic

_ Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât

_ Analiză: Recunoaşterea unui stat palestinian, o pârghie pentru conflictul din Fâşia Gaza

_ Prune în iunie?

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Românii trebuie să aibă acces la tratament în orice țară a Uniunii Europene. Ce va face Dreapta Unită pentru asta

_ „Totul este minunat”, nu?

_ PM Ciolacu meets Greek ambassador, stressing constructive dialogue within EU and NATO

_ DNA a descins la Primăria Brașov!

_ Kendall Jenner prezintă o expoziție FOARTE obraznică într-o rochie vintage semi-pură Givenchy, cu decupaje în decor, în timp ce sfârâie la Gala Met 2024

_ Cum să știi dacă ești un psihopat corporativ. Experții spun că până la 20% dintre manageri sunt unul... iată semnele pe care trebuie să le cunoști

_ Creșterea numărului de magazine și birouri transformate în case, pe măsură ce proprietarii accesează cererea de proprietăți vertiginoasă

_ Cine stochează mine antipersonal?

_ Corespondentul șef de cricket al BBC, Jonathan Agnew, atacă limbajul neutru de gen al lui Beeb... și aseamănă „cenușa bărbaților” cu referirea la „bătălia bărbaților de la Hastings”.

_ Djokovici va juca la Indian Wells pentru prima dată după 2019

_ ISIS postează un selfie jubilat cu oameni înarmați de la Moscova, lăudându-se cu „atacul sângeros” asupra „mulțimii mari de creștini”, în timp ce ramurile ultra-brutale ale grupării islamiste își revendică cel mai sângeros succes de până acum.

_ Cine ar călători pe distanțe lungi în blugi?

_ Conor Benn a fost autorizat să lupte din nou în Anglia, în timp ce Marea Britanie Antidoping decide împotriva interzicerii drogurilor, starul boxului publicând o actualizare criptică despre viitorul său

_ „Megastructura” din epoca de piatră de sub Marea Baltică pune în lumină strategia folosită de vânătorii din paleolitic cu peste 10.000 de ani în urmă

_ Un influent de fitness criticat pentru că a făcut un antrenament bizar în mijlocul unui avion aglomerat

_ Lia Olguța Vasilescu: Pe 1 decembrie, votează PSD la alegerile parlamentare!

_ Vlad Botoș, europarlamentar USR - Schengen, un eșec parțial

_ Şortul purtat de legendarul Muhammad Ali în meciul 'Thrilla in Manila', scos la licitaţie

_ Sunt expert în fertilitate - iată trei obiceiuri care ucigă sperma pentru bărbați

_ Ce mai fură oltenii: Nouă inși au dat iama-n echipamentele de irigații

_ Libertatea care a fost cândva internetul

_ Meciul dintre Coreea de Nord şi Japonia se va disputa pe teren neutru- Anunţul nord-coreenilor, venit cu doar câteva zile înainte de confruntare

_ „Fără regrete” de la sfărâmat antrenorul Lions, Campbell

_ Ghostwriter a șters fișierele audio Biden după ce a aflat despre ancheta consilierului special Hur asupra documentelor clasificate furate

_ Strada Zece Mese din Sectorul 2 intră în weekend în programul Străzi deschise

_ „Prietenii mei distrași” au încercat să mă convingă că nu am o problemă cu băutura - dar în adâncul dependenței mele, soțul meu a spus ceva care m-a rupt

_ Rasism în fotbalul spaniol: Gruparea Getafe a fost sancţionată după incidentele de la meciul cu FC Sevilla

_ Ciolacu bate cu pumnul în masă și vrea digitalizare: 'Acum am sărit pe ministru; tot vorbim pe bâjbâite'

_ Ruşii fugiţi de război aduc „banyas” şi „blinis” la Buenos Aires

_ Oamenii de știință au identificat o nouă mutație care declanșează o boală nemiloasă

_ Sa stau sau sa plec?

_ Sfâșierea Leviatanului

_ Cele mai recente știri despre diagnosticul de cancer Kate Middleton: Regele Charles o laudă prințesa „curajoasă” de Wales pentru că a împărtășit o actualizare privind sănătatea pe fondul unei revărsări uriașe de sprijin din partea celor binevoitori

_ Propunere a Comisiei Europene privind vize pe patru ani pentru studenţii din Marea Britanie pentru a studia sau a lucra în UE

_ Pergamentul antic dezvăluie o nouă poveste a morții lui Platon - iată de ce ar trebui să fii suspicios în privința ei

_ „Cine domnește la Washington?”: Întrebarea care bântuie acum lumea, în timp ce năzdrăvanul Biden stârnește temerile războiului mondial și antagonizează Rusia, scrie MARK ALMOND

Rezultatele sondajului Verifield

_ Netanyahu din Israel ignoră „linia roșie” a lui Biden asupra Palestinei și va continua cu invazia lui Rafah

_ Nikki Haley promite că va rămâne în cursă după a doua înfrângere consecutivă (video)

Sorosistul Bolohan ne spune că Lovitura de Start data de CCR a foSt "Constituționala"

_ Statul pe scaun, pentru mult timp, ne poate îmbolnăvi de inimă - Ce puteți face (studiu)

_ Avertisment de furtună de cel mai înalt nivel emis în Guangdong din sudul Chinei

_ Meteorologii au emis Cod Galben de vreme rea, încă de la prima oră, în zeci de localități

_ Scrisoarea Florence Nightingale, castronul chinezesc și o serie de obiecte de artă și mobilier se numără printre conținutul conacului istoric Tudor, care se vinde cu 1 milion de lire sterline.

_ Celebrul chitarist american Al Di Meola revine în România, după ce anul trecut i s-a făcut rău pe scena de la Arenele Romane


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 252, afisate in 5 pagini.