02:46
Comentarii Adauga Comentariu

DEVA, județul Hunedoara. Mircia Muntean (PSRO - partidul lui Geoană, fost PNL, fost PSD), ales primar la al cincilea mandat Devenii au ales un primar cu probleme penale.

Alegeri locale 2016 Deva. Mircia Muntean a devenit primar al municipiului Deva, potrivit primelor informații neoficiale oferite în urma numărătorii voturilor. Mircia Muntean are o condamnare, un dosar penal, însă este un personaj popular în Deva, fiind la al cincilea mandat.

Mircia Muntean a redevenit primar al municipiului Deva, după o pauză de patru ani, în care a fost deputat. Mircia Muntean (PSRO) l-a învins pe Petru Mărginean (PNL), actualul primar al Devei, potrivit numărătorii efectuate de partidele politice.

"Este o victorie meritată, pentru că am câștigat pe toate planurile. Am câștigat datorită proiectelor interesante pe care le-am propus, pentru că sunt realizabile. Am câștigat pentru că suntem oameni de cuvânt. Umăr la umăr, construim!", a declarat Mircia Muntean.

În Deva, peste 25.000 de oameni s-au prezentat la vot, din cei aproape 58.000 înscriși pe listele electorale.

Deputatul Mircia Muntean (PSRO) a candidat la funcția de primar al Devei, după ce a condus timp de 16 ani administrația locală, până în anul 2012. În perioada în care a fost primar (PNL) al Devei, dar și după ce a devenit parlamentar (PSD), Mircea Muntean a avut probleme cu legea.

În 2013, a fost condamnat definitiv într-un dosar penal, înregistrat în 2004, în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. A primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar instanța supremă a decis ca Mircia Muntean să achite, în solidar cu moștenitorii lui Iosif Man, un prejudiciu de peste 330.000 de dolari, plus dobânzi bancare.

În mai 2015, Mircia Muntean a fost trimis din nou în judecată, fiind acuzat că în 30 octombrie 2014, s-a urcat băut la volan și a provocat, în Deva, un accident ușor în care au fost implicate mai multe autoturisme. Înalta Curte de Casație și Justiție a României va da sentința în acest dosar.


Vă recomandăm și:

VIDEO Deputatul Mircia Muntean a provocat un accident și s-a ascuns de Poliție. Fostul primar a fost găsit, cu fața plină de sânge și cu un câine în brațe

Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, în prezent deputat PSD, a fost implicat în această seară un accident rutier, pe centura municipiului. Ulterior, Mircia Muntean a plecat de la locul accidentului, dar a fost găsit, cu fața plină de sânge. Mircia Muntean era băut, potrivit martorilor, lucru neconfirmat încă de IPJ Hunedoara.

Aleșii corupți ai Hunedoarei. Mircia Muntean, Monica Ridzi și Ovidiu Hada sunt condamnați în dosare ale DNA

Trei politicieni reprezentativi pentru județul Hunedoara au primit sentințe în dosare de corupție. Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, va executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare, Mircia Muntean, fostul primar al Devei, a primit o sentință definitivă de patru ani, cu suspendare, iar deputata Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare, sentința în cazul ei nefiind definitivă.

Deputatul Mircia Muntean, condamnat la patru ani de închisoare pentru afaceri ilegale făcute când era primar al Devei

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul de anchetă al unui schimb ilegal de terenuri, din 1999.

 




(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Medic acuză: În fazele inițiale, te faci bine în 24 de ore cu o singură perfuzie. România refuză să cumpere tratamentul. În faze mai grave există tratament cu un înalt grad de eficiență:Tocilizumab. România nu-l cumpără. Opinia Fluierul.ro

Suedia suspendă vaccinarea cu Moderna pentru o perioadă nedeterminată pentru orice persoană sub 31 de ani, după ce pacienții vaccinați au dezvoltat o boală cardiacă paralizantă

VIDEO O candidată la postul de guvernator în statul Nevada își face reclamă trăgând cu pistolul

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

Coronavirus în România 24 octombrie 2021. COVID-19 a răpus un român la 4 minute în ultimele 24 de ore. Peste 11.000 de cazuri. Bilanț complet

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

Turneul de tenis Transylvania Open începe luni cu 8 jucătoare din România la start. Lista meciurilor din primul tur

Proprietara companiei de dulciuri Fisherman’s friend a lăsat moștenire 41 de milioane de lire sterline săracilor, dar nimic fiului său

6 lucruri de știut despre colorarea părului

O pisică din Rusia a fost "arestată" pentru "serviciile" făcute deținuților

Prima țară din Europa care legalizează cultivarea și consumul de cannabis

Fiica lui Pep Guardiola a fost părăsită de un fotbalist cunoscut

ISLANDA A TRIMIS LA INCHISOARE INCA 5 BANCHERI AFLATI IN FUNCTII DE CONDUCERE. Numarul bancherilor cu functii importante aflati in acest moment in inchisoare in Islanda se ridica la 26. Cenzura totala in media occidentala cu privire la acest subiect.

Coronavirus în România 24 octombrie 2021. Bilanț complet COVID-19

SuperLiga contraatacă. FT: Real Madrid, Barcelona și Juventus atacă "monopolul" UEFA și FIFA la Curtea Europenă de Justiție.

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie le bate obrazul sasului Iohannis, masonului Câmpeanu și inconștientului Câțu prin lipsa de măsuri și măsurile de-a dreptul criminale pe care le-au luat: „Carantina, obligatorie în București și Ilfov”

Antivacciniștii mărșăluiesc prin centrul Bucureștiului. Manifestanții flutură steaguri tricolore

Urmașul lui Mussolini, convocat în lotul echipei de fotbal Lazio Roma

Coronavirus în România 24 octombrie 2021. Peste 11.000 cazuri noi și 389 de decese. Bilanț complet COVID-19

FOTO Peste 110 milioane de dolari este suma cu care s-au vândut la licitație mai multe capodopere realizate de Picasso

Președinte: Cea mai mare lovitură de la de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat de droguri din Columbia a fost capturat într-o operațiune cu sute de mebrii ai trupelor speciale și 22 de elicoptere

Medicamentele pentru tratamentul pacienților COVID, oferite de Franța, au ajuns în România. Arafat: "Pentru noi este un ajutor extraordinar"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Bulgaria, mai rău ca România. Vecinii de la sud de Dunăre reclamă că li s-au prăbușit spitalele

HOROSCOP 24 octombrie 2021. Fenomen rar pe cerul de azi. Cu planurile eșuate, aceste zodii au parte totuși de o zi perfectă

Trei turiști au plecat pe munte în pantaloni scurți și adidași. Au fost recuperați de salvamontiști și jandarmi

O nouă extragere la loteria vaccinării: Duminică, 24 octombrie, de la ora 20:50

Curtea Constituțională este cea care a cerut Fixarea Unui Prag al Prejudiciului Adus în cazul Abuzului în Serviciu constatând că în caz contrar s-ar trece direct la răspunderea penală trecând peste răspunderea disciplinară şi administrativă

Azi, ora 20.00, OFF/ON THE RECORD, cu Sorina Matei, pe Aleph News și Mediafax.ro. Invitat Radu Lupescu, medicul român de la Clinica Rhéna din Strasbourg, decorat de președintele Franței pentru managementul pandemiei

Cum a schimbat inflația comportamentului de consum: oamenii merg mai rar la magazin și vizează promoțiile și mărcile private

ZEROHEDGE: De ce Protestul de la Capitoliu a îngrozit elitele

Dănuț Lupu, despre lupta teribilă cu COVID-19: "Am slăbit vreo 26 de kilograme". Fratele său n-a rezistat

Alarmă în școli: Elevii le dau pumni colegilor ca în "Jocul calamarului", serialul coreean de pe Netflix care a cucerit lumea

YouTube Music a ajuns la 50 de milioane de abonați și amenință poziția Spotify

BNR schimbă condițiile de creditare. Avansul crește pentru creditele de investiții imobiliare

Criză santitară: Niciun pat nu este liber în secțiile ATI COVID din România

VIDEO Incident în Iran. Un guverator a fost pălmuit chiar pe scena unde ținea un discurs. Motivul atacului ar avea legătură cu vaccinarea

COMENTARIU Marius Oprea. Pelerinii și-au cîștigat dreptul la sfinți

Florin Cîțu refuză să fie parte din viitorul Guvern: "PSD și USR m-au dat jos, nu există compatibilitate"

Proiect: Elevii vor studia obligatoriu educație financiară și educație juridică de anul viitor

Vaccinarea anti-COVID în România. Peste 110.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Sfatul unui medic: "Vaccinați-vă, dar stați deoparte! Numărul real de infectări este 100.000 pe zi"

Măsura dură luată de autoritățile chineze în Wuhan, locul din care a izbucnit pandemia

Fete injectate în cluburi de noapte cu somnifere sau cu "droguri de viol"

Autoritățile din București confirmă că școlile private vor fi deschise luni dimineața. Articolul din decizia CNSU nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern

Cristina Neagu a purtat-o spre victorie pe CSM București în meciul cu Budućnost Podgorica

Fluierul a avut încă o dată dreptate. După ce ne-a intoxicat la începutul Pandemiei cu originea "sigur, sigur, naturală" a virusului, celebrul The Lancet, o întoarce că la Brăila: "nu există dovezi care să susțină în mod direct o origine naturală"

Un bărbat salvează un ou minuscul abandonat. Ce se întâmplă după, într-un video viral emoționant

Valeriu Gheorghiță explică cum se poate reduce de 20 de ori numărul deceselor. "Imunitatea de grup va fi mult mai mare"

Confuzie pentru elevi: Articolul din decizia CNSU privind suspendarea cursurilor la privat nu e în Hotărârea de Guvern

Vaccinarea prinde viteză. Peste 45.000 de bucureșteni imunizați în ultimele 2 zile

Date Reuters: Europa de Est este acum epicentrul pandemiei de COVID. Rusia, Ucraina și România în vârful bilanțului sumbru

VIDEO Fotbal total în Anglia: Manchester United - Liverpool 0-5. Meci perfect pentru egipteanul Mo Salah

Clotilde Armand își acuză subordonații. Obligația de serviciu pe care jumătate din funcționarii primăriei o nesocotesc

Discuții PNL-UDMR la Palatul Victoria pentru noul program de guvernare. Luni, întâlnire cu USR

Bolșevism UDMR-ist. Penibilul Cseke "își asumă". Cseke: " Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. Cel care nu prezintă Certificatul va rămâne fără loc de muncă." E nevoie de o LEGE în Parlament, Penibilule, ca să îngrădești drepturile omului

Rezultate LOTO, duminică, 24 octombrie 2021. Premiul de 6,18 milioane de euro la Joker

O țară cu 200 de milioane de locuitori anunță că va lansa o monedă digitală

Circuitul banilor în lume. Cei mai bogați 10% dintre americani dețin 89% din toate acțiunile burselor din SUA


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 870, afisate in 15 pagini.