07:03
Comentarii Adauga Comentariu

_ HOROSCOP Vineri, 7 octombrie. Trei zodii reuşesc să treacă azi peste unele greutăţi. Primesc sfaturi valoroase în acest sens

HOROSCOP Vineri, 7 octombrie. Trei zodii reuşesc să treacă azi peste unele greutăţi. Primesc sfaturi valoroase în acest sens

Mercur din Fecioară aderă la un trigon armonios cu Pluto retrograd din Capricorn, astfel că zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) primesc astăzi sprijinul necesar pentru a face faţă unor greutăţi.

Te bucuri astăzi de un nivel de randament mai ridicat decât de obicei pentru acest moment al săptămânii. La această performanţă s-ar putea să contribuie şi faptul că pari să comunici destul de bine cu colegii de serviciu, că reuşeşti să treci mai uşor peste diversele diferenţe de mentalitate şi/ sau de personalitate dintre voi. Este drept că unele treburi implică eforturi destul de mari, că peste unele diferenţe între tine şi ceilalţi nu se poate trece prea uşor, dar chiar şi aşa, lucrurile merg bine pentru tine pe acest capitol şi reuşeşti să obţii progresele pe care le doreşti.

Din câte se pare, nu duci lipsă astăzi de creativitate, iar acest lucru îţi va veni într-ajutor atât pe plan profesional, cât şi în viaţa personală, în raport cu persoana iubită şi/ sau cei mici. Ştii să te adaptezi foarte bine la circumstanţe, să găseşti soluţii originale de a ieşi din bucluc ori de a aranja lucrurile în favoarea ta. Nu este foarte uşor să faci toate aceste lucruri, dar te ajută faptul că eşti spontan(ă), că eşti bine ancorat(ă) în prezent. În felul acesta, nu ai nicio grijă cu privire la necunosct şi răspunzi bine situaţiilor care te surprind.

Par că se întâmplă multe lucruri astăzi în viaţa de familie şi/ sau gospodărie, iar în unele momente, s-ar putea să te copleşească toate lucrurile la care te gândeşti sau pe care le simţi. Este posibil să fi traversat de curând o perioadă complicată pe aceste planuri, din care poate că nu ţi-ai revenit complet, sau poate că mai există încă lucruri care te deranjează la cei dragi, dar pe care nu ai apucat să le vorbeşti cu ei. Aşadar, cel mai bun lucru pe care îl poţi face în asemenea momente este acela de a-ţi păstra stăpânirea de sine.

Comunici astăzi foarte bine cu cei din jur, dar s-ar putea ca, în anumite momente, să te loveşti de încăpăţânarea celor din jur. În alte situaţii, s-ar putea ca nativii(ele) acestui semn să fie cei(le) care sunt refractare la a accepta lucruri care nu sunt compatibile cu ei/ele. În orice caz, este clar faptul că unele lucruri sunt mai uşor de discutat decât altele, că trebuie să te deschizi în faţa unor viziuni cu care nu eşti obişnuit(ă). În felul acesta, s-ar putea să observi lucruri care ţi-au scăpat şi care te-ar putea ajuta să rezolvi mai uşor unele probleme.

Din punct de vedere financiar, perspectivele par destul de bune astăzi. Mai exact, s-ar putea să te întâlneşti cu unele oportunităţi de suplimentare a veniturilor şi/ sau de valorificare a unor economii prin intermediul unor investiţii. Cât priveşte primul scenariu, cel mai probabil s-ar putea să fie vorba de activităţi extraprofesionale, fie în domeniul tău de activitate, fie într-un sector cu care cochetezi doar din când în când. În alte cazuri, se prefigurează un comision care le bagă în buzunar nativilor(elor) acestui semn unele sume rapide. În orice caz, este clar că începi să stai mai bine pe acest plan.

Te numeri astăzi printre nativii(ele) care se bucură de o stare de spirit foarte bună. Lucrurile merg aşa cum ţi-ai dorit şi pe plan personal, dar şi în relaţie cu cei dragi, cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei mici. De asemenea, te bucuri de un nivel crescut de creativitate, astfel că dacă trebuie să descoperi soluţii originale la locul de muncă sau activezi într-un domeniu artistic, vei da dovadă de un randament foarte ridicat. În cazul în care eşti single, astăzi este o zi bună în care să ieşi şi să te bucuri de oportunităţile de flirt apărute.

În cazul tău, astrele s-ar putea să activeze astăzi latura ta introspectivă, să nu fii la fel de deschis(ă) ca de obicei. Aşadar, este foarte important să ai grijă cum gestionezi anumite contexte în care te afli pentru că există posibilitatea ca acestea să fie mai obositoare decât de obicei. Dacă ai trecut recent prin tensiuni în raport cu cei dragi, s-ar putea ca lucrurile să revină la normal între voi începând de astăzi. Pe de altă parte, s-ar putea să rămână unele puncte sensibile pe care ar fi bine să nu le activezi, astfel încât să nu apară tensiuni.

S-ar putea să primeşti astăzi unele veşti foarte bune cu privire la un proiect în care eşti implicat(ă) şi/ sau pe care îl derulezi în această perioadă. În cazul altor nativi(e) ai(le) semnului, s-ar putea să fie vorba despre unele persoane noi care apar în viaţa lor şi care le oferă sprijinul pe care îl aşteptau sau unele sfaturi valoroase. În orice caz, se pare că ai toate motivele din lume să priveşti înainte cu speranţă, să ai încredere în ceea ce-ţi va aduce viaţa în viitor. Eşti pe drumul cel bun pe toate planurile şi răsplata va veni curând.

Din câte se pare, s-ar putea să te numeri şi tu printre nativii(ele) care se intersectează astăzi cu unele oportunităţi de rotunjire a bugetului şi/ sau de a valorifica unele economii prin intermediul investiţiilor. În unele situaţii, s-ar putea să fie vorba de un proiect suplimentar la locul de muncă, iar în altele de o iniţiativă în domeniu căreia i te alături după orele de program. Oricum ar sta lucrurile, cert este că faci progrese atât pe plan financiar, cât şi profesional. Aşadar, dacă ai trecut recent printr-un impas financiar, lucrurile arată din ce în ce mai bine pentru tine.

Te afli astăzi printre nativii(ele) care se bucură de o stare de spirit foarte bună. Ai o viziune clară asupra lucrurilor care se întâmplă în viaţa ta şi te bucuri de o dispoziţie echilibrată, care îţi permite să observi la timp oportunităţile care îţi trec pragul şi să reacţionezi bine atunci când lucrurile par să nu funcţioneze conform planului. Aşadar, se anunţă o zi bună pentru a te ocupa de activităţi birocratice, care implică să te pregăteşti întrucâtva pentru a te ocupa de ele aşa cum se cuvine. În felul acesta, vei reuşi să dai de capăt oricărei probleme apărute.

Starea ta de spirit ar putea să fluctueze într-o anumit măsură astăzi, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că eşti predispus(ă) la o dispoziţie care lasă de dorit. Trebuie doar să ai grijă să nu persişti prea mult în medii negative, în compania unor persoane care au tendinţa să te folosească într-o manieră sau alta. Vestea bună este aceea că eşti mai bine conectat(ă) la vocea ta interioară, că descoperi mai uşor răspunsuri la unele întrebări existenţiale. Acest lucru te poate ajuta să gestionezi mai uşor unele momente grele sau să eviţi unele situaţii care nu îţi fac bine deloc.

Din câte se pare, se anunţă o zi bună pentru tine astăzi, mai ales dacă activezi în cadrul unui proiect comun cu alte persoane sau într-o colaborare. Eşti pe aceeaşi lungime de undă cu cei cu care lucrezi, vă doriţi aceleaşi lucruri, astfel că progresele nu se vor lăsa prea mult aşteptate. În acelaşi timp, trebuie să ţii cont de lucrurile în care crezi, să tragi undeva linie când vine vorba de lucrurile la care eşti capabil(ă) să renunţi în numele binelui comun. În caz, s-ar putea să vină o vreme în care realizezi că ai făcut prea multe sacrificii.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

Marea Resetare - Ținta imediată a acestui cartel financiar este coloana vertebrală a economiei mondiale, sectorul petrolului, cărbunelui și gazelor naturale. Va urma apoi agricultura, apa și industria alimentara

_ Eșec major la Finanțe - Chiar şi cu inflaţie de 15%, statul a încasat din TVA cu doar 3% mai mult în octombrie

Urmăriți „Banii reali” din spatele „Noi Agende Progresiste a Energiei Verzi” care falimentează și sărăcește populația lumii

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

Un denunțător care a lucrat pentru laboratorul din Wuhan, finanțat de SUA, susține că Covid A FOST modificat genetic și că s-a scurs în afara laboratorului virusologic

_ CRYPTO TEETERS Lângă abis

Cum incearcă sorosistii sa minimizeze dezvăluirile lui Elon Musk despre cenzura lui Biden. MODEL DE AFACERI HAOS?

_ CA lovit cu activitate gripală foarte mare...

_ Musk nu se lasă și sapă insistent la temelie Familia Biden/ Dezvăluiri despre cum Twitter a blocat dezvălurile despre Hunter Biden

_ BOOM! Elon Musk susține că CEO-ul FTX, Sam Bankman-Fried, a donat peste 1 miliard de dolari democraților

_ Serviciile de informații americane: Xi Jinping refuză vaccinurile occidentale împotriva Covid-19. Știe el ceva...

_ FBI a organizat apeluri săptăm�nale cu Big Tech �nainte de alegerile din 2020 și a furnizat o listă de adrese URL care �mpinge �dezinformarea� pentru Big Tech către cenzură

_ Spitalul francez suspendă operațiunile după atacuri cibernetice

_ Desenatorul brazilian Marcelo Quintanilha a fost recompensat cu marele premiu 'Fauve d'Or', la ediția Festivalului Internaţional de Benzi desenate din Angouleme

_ Nepoata lui Chris Christie, în vârstă de 25 de ani, a fost arestată și acuzată că a mușcat un ofițer pe zborul Spirit Airlines

_ Network se desparte de Lara Trump...

_ Joe Biden �n rolul lui U2 la recepția de la Casa Albă: �150 de albume v�ndute! Printre cei mai mulți vreodată!� (VIDEO)

_ Starul porno a spus că riscă să fie executată pentru echipa de Cupa Mondială din Qatar...

_ Jamie Carragher conduce laudele lui Jordan Henderson după golul său într-o afișare glorioasă împotriva Senegalului

_ După un meci greșit împotriva lui Derek Chisora, Tyson Fury se bucură de șansa de a-l înfrunta pe Oleksandr Usyk

_ Fostul McDonald's din Rusia a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 15-20% după ce s-a deschis sub noul brand, Vkusno I Tocika

_ FUENTES FOOD FIGHT LA IN-N-OUT!

_ CM 2022: Programul meciurilor de luni

_ Magazinul ilegal de ciuperci magice se deschide cu nebunie pe strada aglomerată din Portland...

_ Liderul nigerian emite un avertisment: armele trimise �n Ucraina ajung �n m�inile grupărilor teroriste din Africa de Nord

_ Macron din Franța spune că el și Biden au fost de acord să „remedieze” problemele subvențiilor americane

_ România se clasează înaintea Germaniei după numărul de fermieri tineri în topul UE. Pe ce loc se poziţionează ţara noastră

Călin Georgescu - 04 Dec 2022 02:41:10 - Vor dispărea popoare. Unde ne vom afla noi?

_ Da, poți să dai o petrecere de clasă pentru alune! Tartinele și vinul lui Prue Leith pentru doar cincizeci

_ Kremlinul anunță condițiile fără de care nu stă la negocieri cu nimeni

_ Oamenii legii din Nebraska investighează scrisorile legate de extremiștii pro-avort �răzbunarea lui Jane� care amenințau să ��mpușcă� pro-viață

_ Hai Anglia! Fanii sar pe mese și vărsă bere în timp ce Three Lions asigură victoria asupra Senegalului

_ Jude Bellingham îl salută pe Jordan Henderson și se îndreaptă asupra criticilor mijlocașului

_ Prințul Andrew Heckler nu va fi urmărit penal: Crown Office

_ Surpriză în Kazahstan - Kasîm-Jomart Tokaev anunță reforme democratice

_ Peste 75.000 de plângeri împotriva poliției au fost depuse anul trecut - în creștere cu 11% față de anul precedent

_ Vânzările de arme, afectate de probleme generate de pandemie şi război - cercetător SIPRI

_ Olivia Munn se prezintă în bikini în timp ce navighează cu băiețelul Malcolm

_ Musk promite mai multe „tunuri fumante” pe TWITTER...

_ Blinken: SUA să lucreze cu Israelul și să sprijine soluția a două state

_ Jucătorii Socceroos i-au batjocorit pentru actul de după meci cu Lionel Messi

_ „Nu ne place să auzim minciuni rele”: managerul Braziliei, Tite, își apără decizia de a-l selecta pe Gabriel Jesus

_ Anglia trebuie să facă față ritmului vertiginos al lui Kylian Mbappe în goana pentru Gheata de Aur

_ Olivia Munn se prezintă în bikini în timp ce navighează cu băiețelul Malcolm

_ Artistul de machiaj spune de ce australienii ar trebui să cumpere machiaj de la Space NK

_ Legenda braziliană Pele postează primul mesaj de când a fost mutat la „îngrijirea la sfârșitul vieții”

_ APPLE plănuiește să mute producția din China...

_ Politicienii din coalliția de guvernare a Germaniei nu rezonează cu ideile lui Macron privind arhitectura de securitate a Europei

_ VIDEO | Trei astronauţi chinezi s-au întors pe Pământ după şase luni petrecute la bordul staţiei spaţiale Tiangong

_ AGENDA SPORTIVE: Exodul navelor de croazieră ale WAG din Anglia condus de familiile lui Harry Maguire și Jack Grealish

_ Formația U2, George Cloney și alte peronalități au fost premiate în prezența lui Joe Biden

_ Sabrina Elba atrage atenția într-o rochie turcoaz la cina British Vogue

_ Arsene Wenger îl critică pe Socceroos pentru că a vorbit împotriva regimului Qatar, dar și-a lăudat cursa la Cupa Mondială

_ Un muncitor de la Home Depot �n v�rstă de 83 de ani moare după ce a fost �mpins violent la păm�nt de un hoț � suspect �ncă �n libertate (VIDEO)

_ DOMINIC KING: Bellingham s-a ridicat cu una dintre marile meciuri individuale ale Angliei la Cupa Mondială

_ „Vandalismul intenționat” lasă 40.000 de persoane fără curent în NC...

_ Expat australian care participă la Cupa Mondială FIFA din Qatar explică steagul aborigenului

_ Jurnalul lui MATT BARLOW LA CUPA MONDIALĂ: Kylian Mbappe decide în sfârșit să se prezinte la o conferință de presă

_Cazurile de Covid în creștere...


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2786, afisate in 47 pagini.



ieri 19:56