11:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Blue Air a formulat o plângere penală împotriva preşedintelui ANPC

Blue Air a formulat o plângere penală împotriva preşedintelui ANPC

Compania Blue Air a formulat o plângere penală împotriva preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Prtecţia Consumatorilor Horia Constantinescu, susţinând că acesta a lansat în spaţiul public afirmaţii false.

„Suntem convinşi că această nouă comunicare de informaţii false a fost declanşată de anunţul investitorilor interesaţi în preluarea şi reorganizarea Blue Air, anunţ făcut în data de 30 Septembrie 2022, posibilitatea salvării Blue Air fiind una care pare să nu convină lui Constantinescu Horia. Acesta nu a mai aşteptat răspunsul autorităţilor române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declaraţiile sale false afectează în mod grav posibilitatea Statului Român de recuperare a garanţiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 LEI, dar şi posibilitatea pasagerilor afectaţi de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air”, arată un comunicat al companiei.

ANPC a anunţat marţi, 4 octombrie, că sancţionează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie până acum. Unde au ajuns banii călătorilor păcăliţi, „pe ce au fost cheltuiţi şi cum vor putea fi recuperaţi vreodată rămâne o mare enigmă”, a spus Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut un amplu control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15 iunie - 30 august 2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, cât şi pe pagina oficială de Facebook a acestui sau din aplicaţia Blue Air şi extinsă, ulterior, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022.

Echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic, preciza un comunicat ANPC. „Iată că Blue Air execută ultimul zbor şi pleacă de pe piaţă, aşa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancţiune şi până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut şi primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiţi şi cum vor putea fi recuperaţi vreodată rămâne o mare enigmă… Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condiţiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele şi de ce au fost promovate, în condiţia în care se ştia că nu pot fi duse la bun sfârşit. Nu mai vorbesc şi de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat şi mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanţii companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piaţă în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârşit cursele. La câţi bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici. Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuţi, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancţionate”, declara în comunicat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cum i-au mai cenzurat neomarxiștii progresiști de la Twitter pe conservatori: Twitter „a păstrat o listă neagră secretă de conturi și subiecte pentru a le opri în tendințe”

O fi de la vaccinuri? Apel pentru investigații asupra ratelor mortalității, deoarece Australia vede o creștere a ratei de deces

Televiziunea de stat nord-coreeană difuzează primul său meci de fotbal din Coreea de Sud

Ce CRIME mai fac progresiștii: Noua Zeelandă ia copilul de la părinții care cer sânge „nevaccinat” pentru operația copilului pe inimă

SUA. Whitehead: Constituția a fost deja aruncată la coș. Progresiștii au distrus libertățile individuale și propagă totalitarismul în întreaga lume

Prețurile mașinilor rulate se prăbușesc cu un procent cel mai mare înregistrat vreodata

Cum a devenit atât de fierbinte „planeta iadului”: noi măsurători dezvăluie calea orbitală a planetei 55 Cnc e

Nimănui nu îi pasă de greva New York Times, în timp ce zeci de oameni urmăresc fluxul live

China. Xi încheie zeci de miliarde de tranzacții cu saudiții, de la cloud-computing Huawei până la extinderea legăturilor militare

Prognoza pentru următoarele săptămâni: meteorologii anunţă cum va fi vremea de Crăciun şi Anul Nou

China lansează în liniște relaxarea cantitativă (QE): Beijingul ordonă marilor asigurători să cumpere obligațiuni pentru a limita panica de vânzare

UMFST va finaliza, în 2023, o serie de investiții unice în țară: Centrul de Simulare şi Abilităţi Practice şi primul Centru Naţional de Realitate Virtuală

_ Seful lui Liverpool, Jurgen Klopp, „se întâlnește cu reprezentanții starului marocan Sofyan Amrabat”

_ Aston Villa, Man United, Wolves și Liverpool schimbă temperaturile înghețate din Anglia cu locuri mai calde

Previziuni economice sumbre pentru 2023: Contracție economică majoră în 2023... urmată de și mai multă inflație

Cum TFIIH folosește XPG pentru a localiza ADN-ul deteriorat

_ Dua Lipa își croiește o siluetă elegantă într-o haină roz ciudată cu blană, în timp ce iese în New York

_ Scott Disick „va avea întotdeauna regrete” pentru modul în care a gestionat relația cu Kourtney Kardashian

GERMANIA. Raidul masiv împotriva extremiștilor de dreapta din Germania: este mai mult spectacol decât substanță?

_ Sferturile de finală dintre Argentina și Olanda din 1998 a fost unul dintre ultimele meciuri emblematice ale Cupei Mondiale.

Ignorați expertii, nu vă așteptați la scăderi mari ale prețului chiriei

_Stiri Negre - 08 Dec 2022 16:37:28

_ Licențiat de facultate dezvăluie sistemul de clasare „dezgustător” folosit de comunitatea ei pentru a nota candidații în grabă

Project Veritas: Decanul din Chicago se laudă că le oferă elevilor minori jucării sexuale în timpul lunii Mândriei

Cincisprezece copii au murit de streptococul A în Marea Britanie în această iarnă

_ Criticii furioși...

_ Jurnaliştii New York Times, alţi angajaţi în grevă pentru prima dată în decenii

_ Kaia Gerber se strecoară într-un ansamblu negru în timp ce poartă o geantă de cumpărături Celine

_ Negustorul rus de arme Viktor Bout: „Comerciantul morții” a fost schimbat cu Brittney Griner

_ Ține pasul cu Morohoshis: Cumpărarea unui adăpost anti-bombă în suburbiile Tokyo...

_ Oficialul chinez din domeniul sănătății admite că 80-90% din populație poate ajunge cu COVID

_ Instanța suedeză ROLĂȘTE interzicerea hijabului pentru școlari de la Staffanstorp, declarând că neagă „libertatea de exprimare”

SUA. Date Biometrice pe aeroporturi. TSA planifică lansarea la nivel național a aparatelor biometrice pentru călătorii pe aeroport

_ The Price of Glee PRIMUL TRAILER: Noile documente din serialele arată blestemul

UK. Un număr record de britanici au murit din cauze specifice alcoolului. Experții dau vina ca urmare a blocării covid

_ Fenomen îngrijorător în SUA. Companiile mari şi mici continuă disponibilizările, împingând rata şomajului tot mai sus

_Călin Georgescu - 09 Dec 2022 04:07:18

_ DeSantis va întâlni donatorii în Miami...

_ Jurgen Klopp „a cerut lui Liverpool să semneze un jucător ca Sofyan Amrabat cu mult timp în urmă”

Macron a băgat în groapă economia Franței și a Europei și acum se ia de prezervative. Franța va face prezervativele gratuite în farmacii pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani

_ Jurnalul lui MATT BARLOW LA CUPA MONDIALĂ: Spania renunță la penalty-uri, în ciuda faptului că a luat câte 1.000 la antrenament

_ DOJ cere judecătorului să rețină echipa Trump în dispreț pentru cazul Mar-a-Lago...

_ Natalie Roser și Harley Bonner se reîntâlnesc după o căsătorie la distanță

_ Președintele demis din Peru, Pedro Castillo, caută exilul în Mexic

_ ADRIAN THRILLS: Spaceman Sam vizează stele

_ Singurul obicei de îngrijire despre care crezi că te face atrăgător, dar tot ceea ce face este să alunge femeile

_ Shannon O'Connell este arestată, lovindu-l pe boxerul Ebanie Bridges cu o insultă de rușine înainte de lupta pentru titlu

_ Problemele de securitate din Qatar duc la temeri de un incident grav al mulțimii pe măsură ce Cupa Mondială progresează

_ Live: SUA vor trimite Ucrainei ajutor de apărare aeriană în valoare de 275 de milioane de dolari

_ China se infiltrează tot mai adânc în Rusia: preiau tot mai agresiv locul lăsat liber de Occident

După curentul electric, Republica Moldova va compensa și gazele naturale livrate consumatorilor casnici cu 50% din preț

_ Ivanka Trump, în vârstă de 41 de ani, arată fulgerător în stomac și arată o siluetă zveltă în timp ce părăsește sala de sport din Miami

_ Brittney Griner se îndreaptă spre casă, dar starul Cowboys Micah Parsons încă nu îl va vota pe Joe Biden

_ Lukoil şi o firmă americană pun la cale vânzarea rafinăriei din Sicilia

_ Zborul SpaceX pe Lună va include un DJ, un YouTuber şi un rapper K-pop

_ Baker Mayfield îi lasă pe analiștii TNF ULTIMEȚI de victorie după doar 48 de ORE cu Los Angeles Rams

_4 Media Info - 09 Dec 2022 04:53:39

_4 Media Info - 09 Dec 2022 04:49:02

_ 'Negustorul morții' a ajuns la Moscova. Primul mesaj transmis după ce a fost eliberat de SUA

_ Experții critică lipsa de „substanță” în emisiunea Netflix a lui Harry și Meghan


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2986, afisate in 50 pagini.