08:24
Comentarii Adauga Comentariu

_ Festivalul Internaţional 'Duo Majura' - ediţia a treia, între 13 şi 23 octombrie

Festivalul Internaţional 'Duo Majura' - ediţia a treia, între 13 şi 23 octombrie

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional "Duo Majura", care cuprinde recitaluri de muzică clasică şi jazz destinate melomanilor, dar şi publicului larg, se va desfăşura în perioada 13-23 octombrie.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, festivalul aduce în atenţia audienţei duo-uri pianistice şi vocale, alcătuite atât din artişti consacraţi la nivel internaţional, cât şi din copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 22 de ani, aflaţi la început de carieră muzicală.

Evenimentele vor avea loc la Ateneul Român, Opera Naţională Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Nicolae Minovici (Muzeul Municipiului Bucureşti), Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (UNMB), dar şi în şcoli, restaurante şi cafenele din Capitală.

Primele zile ale festivalului vor fi dedicate recitalurilor susţinute în şcoli, muzee, biblioteci, cafenele, pe scena Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti sau în Foaierul Operei Naţionale Bucureşti de către elevii Şcolii de Artă ArioDante, dar şi de studenţi de la secţia canto a UNMB aflaţi la prima participare într-un astfel de festival unic atât prin specificul său, cât şi prin anvergură.

Jazz-ul va da startul artiştilor consacraţi în prima zi a săptămânii cu Jezebel, pe 17 octombrie, la Clubul Ţăranului Român - La Mama, urmat de recitalul de duo pianistic Alexandru Burcă & Cătălin Răducanu, în data de 18 octombrie, la UNMB.

Gala "Suzana Szorenyi" va avea loc, pe 19 octombrie, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi va aduce în atenţia publicului două ansambluri de duo: unul de lied, format din George Vîrban (tenor) & Miriam Draşovean (pian), şi altul pianistic (patru mâini şi două piane), alcătuit din Johannes Gugg & Tereza Kalabova, laureaţi cu Premiul I la ediţiile precedente ale Concursului Internaţional de Duo "Suzana Szorenyi", informează Agerpres.

În penultima zi a festivalului, pe 22 octombrie, la Ateneul Român, mezzosoprana Ruxandra Donose, alături de pianistul Sergiu Tuhuţiu, va susţine un recital extraordinar de lieduri, cuprinzând lucrări de referinţă din literatura muzicii germane, franceze şi româneşti.

Festivalul Internaţional "Duo Majura" se va încheia în data de 23 octombrie, la Ateneul Român, cu regalul pianistic oferit de Florian Mitrea & Alexandra Văduva, care va include opusuri mai puţin cunoscute publicului, dar şi lucrări aparţinând lui Rahmaninov sau Ravel.

Programul complet al Festivalului Internaţional "Duo Majura" poate fi regăsit pe pagina website a festivalului - https://festival.majura.ro/.

Organizat de Asociaţia "Majura Christ", Festivalul Internaţional "Duo Majura" este un proiect cofinanţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB, în cadrul sesiunii de finanţare "Bucureşti afectiv - 2022".

Asociaţia "Majura Christ" este o organizaţie non-profit cu activitate cultural-artistică, civică şi umanitară. Proiectele desfăşurate de asociaţie se adresează publicului larg, scopul acestora fiind de a crea o punte de legătură între iubitorii de artă şi cultură şi marii muzicieni din ţară şi din străinătate, şi îşi doresc să ofere, în acelaşi timp, oportunităţi tinerilor artişti muzicieni de a se afirma.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Lovitură pentru toți consumatorii de energie: vor trebui să achite o taxă suplimentară, pe lângă factura la energie

_ Două femei ridicate de jandarmi la slujba pentru sfântul ierarh Andrei Şaguna de la Catedrala Mitropolitană

_ Kourtney Kardashian se ține de mână cu soțul Travis Barker în timp ce părăsesc studioul său de înregistrări

_ Live: Ucraina îndeamnă NATO să accelereze sprijinul pe măsură ce se promite mai mult ajutor

_ Macron se va întâlni cu Biden la Washington pentru a discuta despre preocupările comerciale, războiul din Ucraina

_ Șoc la Cupa Mondială: qatarezii dau înapoi și încep să recunoască numărul mare de muncitori care au murit la construcția stadioanelor

_ Pregătirile Angliei pentru meciul istoric Pakistan Test întrerupte de virus

_ Jamie Redknapp salută schimbarea de formă a lui Marcus Rashford după meciul său la Cupa Mondială împotriva Țării Galilor

_ Michael Brunelli din MAFS a fost criticat pentru că a distribuit un videoclip „dezgustător” în care se uită la alte femei însărcinate

_ Băncile ridică alarma cu privire la „Vestul Sălbatic al fraudei”:  Facebook Marketplace

_ Live: Ucraina îndeamnă NATO să accelereze sprijinul pe măsură ce se promite mai mult ajutor

_ Damian Pal, young man from Ghimes-Faget who inspires people and communities

_ Senatul SUA votează o lege istorică pentru persoanele de același sex. Mesajul lui Biden: 'Dragostea e dragoste'

_ Mergeți la turul ghidat al lui Tim Cahill al armei secrete din era spațială a Socceroos pentru Cupa Mondială din Qatar

_ ForMin of Bosnia and Herzegovina highlights importance of NATO's presence, guarantee of security

_ Un nou studiu examinează succesul programului de reabilitare a vidrelor de mare din Monterey Bay Aquarium

_ Noua opera de calcul cuantic este o întorsătură modernă a unui experiment de gândire vechi de 150 de ani

_ Controversă majoră: Se fac eforturi pentru salverea svasticii, simbolul corupt de Hitler

_ Soția lui Harry Kane, Katie, conduce WAG-urile sosind la confruntarea Cupei Mondiale Anglia vs Țara Galilor

_ Evoluție surprinzătoare a pieței bunurilor de lux în 2022 - scenarii posibile în anii următori

_ Em Rusciano „mândru că este neurodivergent” după diagnosticul de autism

_ Un cutremur de 5 grade a zguduit Insula greacă Evia: Seismul a fost resimţit și în Atena

_ Taxa climatică asupra copacilor amenință sunetul muzicii

_ Elsa Pataky își arată picioarele într-o pereche de pantaloni scurți TINY în timpul întâlnirii la cafea cu Chris Hemsworth

_ Directorul AIEA anunță decizie de ultimă oră: S-a luat după discuții cu Kuleba la București

_4 Media Info - 30 Nov 2022 07:38:02

_ Vauxhall-uri cu volți! Familia electrică Astra hatchback și break au fost dezvăluite

_ Marea Unire, în fotografii şi documente din colecţia Alexandru Bîrsan, la Muzeul de Istorie-Casa Altembeger din Sibiu

_ ForMin Aurescu reiterates request for Ukraine to recognize non-existent Moldovan language

_ Fermierii români aduc roboţi făcuţi în Franţa sau Suedia, în lipsa forţei de muncă

_ Noi ciocniri izbucnesc între poliție și protestatarii zero-Covid în sudul Chinei

_ Cupa Mondială din Qatar: între 400 şi 500 de muncitori migranţi au murit în proiecte legate de turneu, anunţă un oficial

_ Lovitură grea pentru Donald Trump: încep condamnările pentru trădare în dosarul privind atacul de la Capitoliu

_ Republica Moldova scumpește energia electrică. Creșteri de 25% pentru consumatorii casnici

_ Echipa de cricket australiană face istorie luând un genunchi înainte de testare, în timp ce fanii îi reproșează că s-au trezit

_ Kelly Gale își arată abdomenele nebunești de șase pachete și decolteul uimitor într-un bikini argintiu șir

_ Trupele ruse au bombardat Zaporojie și Nikopol de la primele ore ale dimineții

_ Oficiul Naţional al Registrului Comerţului: 132.616 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele zece luni din 2022

_ LEE BOYCE : Închideți impostorii care ne prădesc telefoanele mobile

_ INS: Transportul aerian de pasageri s-a dublat în primele nouă luni din 2022

_ Rușii lansează rachete fără focos nuclear pentru a epuiza apărarea antiaeriană a Ucrainei

_ Căpitanul Kerry de la Below Deck Adventure spune că spectacolul a avut stigmatizare în industria yachtingului

_ Actul amabil al lui Nicole Kidman de a licita 150.000 de dolari pentru pălăria semnată de Hugh Jackman în scop de caritate

_ Soldaţii ruşi au echipamente învechite şi deficit de personal, în timp ce aşteaptă o nouă rundă de mobilizare - Institutul pentru Studiul Războiului

_ În cadrul petrecerii de Luni nebunești, care i-a văzut pe jucătorii Aussie Rules filmând act sexual care a șocat lumea fotbalului

_ SpaceX amână misiunea de a pune landerul japonez pe Lună

_ Bills raportează că cinci jucători au absenți de la antrenamentul de luni din cauza unei boli înaintea jocului Patrioților

_ Leni Klum, 18 ani, pozează în set de lenjerie intima roșie pentru O ALĂ anunț Intimissimi

_ Premierul Ucrainei le face în ciudă rușilor și le transmite că bombardează degeaba infrastructura critică

_ Jackson, fiul lui Shane Warne, zboară într-o grămadă de selfie-uri

_ O fotografie bizară dezvăluie că mingiile de fotbal de înaltă tehnologie ale Cupei Mondiale trebuie să fie încărcate înainte de a fi folosite în jocuri

_ Cele mai bune 15 locuri de vizitat în Marea Britanie în 2023, numite de Time Out, cu EASTBOURNE No.1

_ Trinny Woodall este fără sutien într-o rochie din plasă argintie pură în timp ce participă la evenimentul caritabil Ralph Lauren

_ Trăiala lui Rashford a dat viață Angliei... analizând tacticile lui Southgate împotriva Țării Galilor

_ �Să mergem Brandon!� � Protestatarii �l trollează pe Joe Biden c�nd pleacă din fabrica de cipuri de calculatoare din Michigan (VIDEO)

_ RUPTĂ: Judecătorul numit democrat respinge procesul electoral al procurorului general AZ Abe Hamadeh � afirm�nd că rezultatele trebuie mai �nt�i certificate

_ Republica Moldova intervine pe piața energiei electrice și mărește schema de ajutor de stat pentru populație

_ USR a plătit o sumă uriașă unei firme apropiate de Liviu Dragnea pentru a-l linșa mediatic pe Lucian Bode

_ DefMin Tilvar, phone-call with US Secretary of Defense about Black Sea security situation

_ Șapte lucruri pe care bărbații și-ar dori ca femeile să le facă prima dată când fac sex


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1791, afisate in 30 pagini.



ieri 17:19