16:00
Comentarii Adauga Comentariu

Preşedintele FSLI: 15.000 de profesori vor ieşi în stradă de 1 iunie

În jur de 15.000 de profesori, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor ieşi în stradă pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, a declarat Simion Hăncescu preşedintele FSLI, potrivit Mediafax.

Marţi, liderii sindicali au fost chemaţi la Ministerul Muncii unde au fost informaţi  pentruasupra variantei finale a ordonanţei privind salarizarea din sectorul bugetar. La ieşire, Hăncescu a declarat că ordonanţa propusă de Guvern „nu aduce nimic bun pentru învăţământ".

„Nu putem spune nimic despre o creştere pentru debutanţi, doar mici corecţii din sistem care înseamnă vreo 69 de milioane de lei. Prin urmare, reamintesc că ne aşteptam la o lege a salarizării care să creeze un nou orizont pentru oamenii din sistem. Această lege a salarizării pentru noi este nulă. Există două domenii în România care ar fi trebuit tratate la egalitate, Sănătatea şi Educaţia. Din păcate, Educaţia a fost abandonată în acest moment", a declarat Hăncescu marţi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

CFR Cluj ia toate punctele din deplasarea la Academica Clinceni. Rapid București rămâne lider

Ana-Maria Popescu: "Mă dor toate, m-am chinuit, e cea mai muncită și mai chinuită medalie"

Israelul spune că vaccinul Pfizer are o eficacitate de doar 39% pentru varianta delta

O aeronavă a MApN va transporta în Germania trei pacienți cu arsuri

Proteste în Europa. Oamenii sunt tot mai nemulțumiți de introducerea "Green Pass"-ului

Super-transfer reușit de CSU Craiova. Cicâldău a semnat cu Galatasaray pentru 6 milioane de euro

Incendiu la un depozit din localitatea Fântânele, Prahova. Două victime aflate în stare gravă, dintre care un adolescent de 17 ani

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

Ciobanul căutat după atacul ursului a fost găsit mort

Cum arăta un drum făcut de Romani, acum 2000 de ani?

Vaticanul dezvăluie pentru prima dată ce proprietăți imobiliare are în întreaga lume

IPS Calinic: Vremea țepelor în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a trecut

Spaniolii, dornici să se vaccineze. Tinerii stau la coadă la un spital din Madrid

Ion Cristoiu, despre demisia consilierei lui Cîțu: Plecarea ei nu rezolvă în niciun caz infracțiunea de abuz în serviciu

Proiect radical împotriva LGBTQ: 10 ani de închisoare pentru persoanele LGBTQ și susținătorii acestora în Ghana

O concurentă de la "Insula Iubirii", POZE PORNO pe un site de escorte FOTO

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

UE a doua URSS. COMENTARIU Marius Oprea. A început războiul rece din inima Europei, între suveranităţile naţionale şi guvernul progresist neomarxist de la Bruxelles

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

COMENTARIU Sorin Avram. Pentru premierul Cîțu, performanța înseamnă kilograme de medalii și de brevete

Donald Trump refuză salariul de președinte. Salariul lui Donald Trump pentru patru ani de mandat ar fi de 1.580.000 de dolari. IOHANNIS ție nu-ți ajung CHIRIILE PE 6 CASE? CIOLOȘ nu-ți sunt destui cei 8300 DE EURO LUNAR primiți de la BRUXELLES?

Revoluția sistemului universitar. Ce sunt microcreditele și cum pot ajuta ele absolvenții să se integreze pe o piață a muncii în continuă schimbare

Directorul SIE Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat. Ion Cristoiu: "Mihai Răzvan Ungureanu va fi chemat la parchet în legătură cu dosarul Black Cube" Rareş Bogdan: "Trebuie să te gândesti la statul român, nu la alte state"

Incendiu într-o sală de operație de la Spitalul Județean Constanța. Patru medici s-au autoevacuat.

FOTO. Autorități: Peste 160.000 de persoane au participat la protestele antivaccinare din Franța

Ioan Mircea Pașcu, invitatul emisiunii "Insecuritate": "Nu exista limită la muniția trasă la antrenament! Am avut în teatrele de operații și forțe speciale, dar și informații militare"

EXCLUSIV Jurnalistul Ion Spânu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Cercetare: românii sunt pe contrasens cu Coaliția de guvernare. Peste 70% din români nu sunt interesați de SIIJ, peste 20% se pronunță împotriva desființării SIIJ și doar 8% vor să nu mai existe Secția Specială

Loturi de înghețată Milka retrase de pe piața din România. Au conținut de oxid de etilenă peste limitele legale

Flavia Mihăşan, implicată într-un SCANDAL IMENS. Cui i s-a pus pata pe VEDETA TV

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

Se caută ACTORI români, fete şi băieţi, pentru FILME PORNO. Care sunt condiţiile

Fitch: Politica fiscala prociclica a Romaniei si majorarile salariale rapide din 2017 sporesc riscul de supraincalzire

Alexia Eram, poză incendiară scăpată pe internet. Unde petrece fiica Andreei Esca de Crăciun FOTO

Laura Dincă, despre relaţia cu Cristian Boureanu: "I-am dat buletinul, a înghițit în sec...a fost un şoc"

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

Securitatea Sistemului de Supraveghere al Poliției din Washington a fost ridiculizată de o româncă. Cum arată Eveline Cismaru, tânăra care a spart sistemul de securitate al Poliţiei din Washington

RECORD AL NEMERNICIEI ȘI AL JAFULUI POSTDECEMBRIST. Din cauza mizeriei din România 18 milioane de români rămași în țară au făcut mai puțini copii decât 4 milioane de români plecați în afara țării . PRACTIC DISPĂREM CA NAȚIE.

CSU Craiova și-a demis antrenorul după înfrângerea din Conference League. Cine îi va lua locul

Coronavirus România LIVE UPDATE 1 iulie 2021. Ultimul bilanț COVID-19

Mirela Boureanu Vaida s-a ridicat de pe scaun, în direct, şi a vrut să părăsească platoul: "Gata, plec acasă!"

Oana Marica prinsă în braţele amantului VIDEO

O primă mare surpiză la Jocurile Olimpice. Ecuadorul cucerește a doua medalie de aur din istoria prin Richard Carapaz

INSULA IUBIRII 2018. Cu ce se ocupă Tomiţă, ispita care a avut parte de nopţi fierbinţi cu Deea

Tokyo 2020: Laura Georgeta Ilie a ratat la limită calificarea în finală la tir

Gabriela Ruse este pe "val" la turneul de tenis din Palermo. Tenismena este în semifinale după ce a câștigat al 12-lea meci consecutiv

După ce un om Vaccinat antigripal a Murit de gripă....progresiștii soroșiști de la USR anunță din nou că vor susține vaccinarea obligatorie făcută cu Forța

AZI PARLAMENTUL L-A VOTAT PE TRADATORUL Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizat de Iohannis pentru postul de director al SIE

Unirea, pandemia și alegerile. Mesajele politicienilor de Ziua Națională. Ce au postat Orban, Ciolacu, Barna și Tomac

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 3805 morți 109827 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș lovește Europa: 3858 în Italia, 545 în Germania, 423 în Franța, 282 în Spania. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. DE CE face UE asta?

VIDEO Cel mai mare exercițiu NATO de la Războiul Rece

BEJ Maramureș: Iohannis 36,55%, Ponta 36,46%. Iohannis se detașează de Ponta la 162 de voturi

Boeing amână al doilea zbor de testare Starliner până la sfârșitul verii

Primul model atomic al telomerazei umane construit prin criomicroscopie electronică

NASA împărtășește fotografii uimitoare ale stației sale spațiale Lunar Gateway, care va fi lansată în 2024 și va oferi astronauților o „casă departe de casă” în timpul misiunilor pe Lună

„Viitorii astronauți: vor respira mai ușor”: roverul Perseverență al NASA face pentru prima dată OXIGEN pe Marte - o componentă critică pentru susținerea vieții pe Planeta Roșie

Recolonizarea Europei după ultima eră glaciară a început mai devreme decât se credea anterior. Procesul a ]nceput cu cel puțin 17.000 cu ani în urmă

VACCINUL JOHSON & JOHNSON, UCIDE ȘI EL. O femeie din Oregon, în vârstă de 50 de ani, a murit după ce a dezvoltat un cheag de sânge în decurs de două săptămâni de la administrarea vaccinului J&J, fiind a 10-a persoană care a avut reacția "rară"

India Covid-19. Peste 2.000 de morți și peste 300.000 de infectări într-o singură zi. Spitalele încetează să mai primească pacienți și 13 bolnavi de Covid sunt uciși într-un incendiu în centrul medical, record de infecții și decese


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 208, afisate in 4 pagini.