18:59
Comentarii Adauga Comentariu

_ Peste jumătate dintre oamenii din zona supusă riscului de inundaţii din Roşia Montană au refuzat evacuarea - Pompierii au reuşit să scadă nivelul apei

Peste jumătate dintre oamenii din zona supusă riscului de inundaţii din Roşia Montană au refuzat evacuarea - Pompierii au reuşit să scadă nivelul apei

Peste jumătate dintre locuitorii comunei din Roşia Montană care au casele amplasate în aval de lacul Tăul Mare au refuzat până duminică seară autoevacuarea preventivă, în pofida avertismentelor repetate făcute de autorităţi privind riscul ca barajul să se rupă. Până duminică la ora 20:30 pompierii care acţionează la faţa locului reuşiseră să reducă cu 40 ce centimetri nivelul apei din lac, în condiţiile în care experţii afirmă că, pentru a atinge un nivel de siguranţă, este nevoie de scăderea nivelului apei din baraj cu cinci metri, potrivit news.ro.

În gospodăriile din zona care ar putea fi în pericol de a fi inundată locuiesc un total de 268 persoane, dintre care 126 s-au autoevacuat, 137 au refuzat evacuarea si 5 persoane au fost evacuate în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice, în internatul şcolar de la liceul din Abrud, anunţă, duminică seară, oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Până duminică, la ora 20:30, nivelul apei din lacul Tăul Mare scăzuse cu 40 de centimetri în condiţiile în care experţii afirmă că, pentru a atinge un nivel de siguranţă, nivelul apei din baraj trebuie redus cu cinci metri.

Duminică seară, la faţa locului pompierii intervin cu 3 motopompe de mare capacitate pentru deversarea apei din lacul de acumulare, o motopompă fiind pregătită să intervină, iar 2 motopompe vor interveni la nevoie pentru evacuarea apei din zona îngustă a albiei pe raza localităţii Roşia Montană în zona locuită, precizează pompierii.

Duminică seară, la faţa locului acţionează zeci de pompieri militari de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Alba, Bihor, Mureş, Hunedoara, Cluj, precum şi poliţişti, jandarmi şi angajaşi ai Sistemelor de Gospodărire a Apei.

Autorităţile au constatat, sâmbătă după amiază, apariţia unei pâlnii de eroziune, cu diametrul de 60 de centimetri şi adâncime de 1,5 - 2 metri, în coronamentul barajului lacului piscicol Tăul Mare, baraj care datează din anul 1908 şi este deţinut de Primăria comunei Roşia Montană. Autorizaţia de funcţionare pentru acest obiectiv, care este folosit pentru piscicultură, este valabilă până la sfârşitul anului 2024, a transmis Ministerul Mediului, duminică.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SUA. L.A. val de corona în toată regula...

SUA. A Furat 5 milioane de oameni iar progresiștii lui Biden nici măcar nu-l pun sub acuzare. Maxine Waters nu intenționează să-l citeze pe fostul CEO FTX, Sam Bankman-Fried, să depună mărturie la audiere privind schema Crypto Ponzi

Președintele Peru reținut, acuzat de răzvrătire...

Veghe judiciară: Serviciul secret prins schimbând povestea despre documentele lui Hunter Biden

DE RÂSUL CURCILOR. Germania arestează 25 de acuzați de un complot de lovitură de stat...Întrebare: Cum ar putea 25 de indivizi care nu dețin nici o funcție de putere să dea o lovitură de stat?

AI-ul înfricoșător numit ChatGPT, ar putea elimina GOOGLE în decurs de 2 ani...

_ Circulaţia trenurilor spre Aeroportul Otopeni, perturbată de lucrări de revizie

SUA. Tentativa de sinucidere la casa lui senatorului Ted Cruz...

Ambițiile de streaming ale H'woodului au blocat...angajările

Ce s-au gândit soroșiștii? Ia să nu mai fie el cel mai bogat om din lume, din moment ce nu ascultă de noi...FORBES: MUSK PIERDE TITLUL DE CEL MAI BOGAT OM DIN LUME...

Progresiștii au reușit să-și mai bage un adversar politic la zdup. ARGENTINA DRAMA: Vicepreședintele Argentinei Cristina Fernandez Kirchner vinovata de frauda in Argentina...

SARV-COV-2 LOVEȘTE CHINA: China riscă 1 milion de decese prin virusuri în „valul de iarnă”, arată modelele...

_ Natalia Gavrilița a discutat cu membrii delegației Congresului SUA

_ Young, Famous & African împărtășește viețile FOARTE strălucitoare ale vedetelor TV, muzicienilor și WAG-urilor

_ Recorderul din județul Maricopa, Stephen Richer, atacă expertul Gateway �n �nt�lnirea cu agenția federală, CISA � acuză TGP de �raportare incorectă �n fapt� fără nimic care să o susțină

_ �Vom depune un proces VINERI ACEASTA� � Kari Lake Guest găzduiește America First cu Sebastian Gorka (VIDEO)

SINCRONIZARE DE-O VIAȚĂ. Un cuplu căsătorit de 79 de ani moare la câteva ore distanță...

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ Red Sox se pregătește să plătească 105,4 milioane de dolari pentru starul japonez, agentul liber Masataka Yoshida, pentru a spori profunzimea OF

_ Karl Stefanovic de la Today Show îi împărtășește un omagiu iubitor soției Jasmine

_ Soțul lui Toni Collette, Dave Galafassi, rupe tăcerea pe acele poze cu el sărutând o altă femeie

_ Soțul lui Toni Collette, Dave Galafassi, a debutat cu un nou tatuaj când a văzut sărutând o altă femeie

_ Postările sfâșietoare ale vedetei de la Hollywood, Toni Collette, înainte de a anunța despărțirea de soțul de 20 de ani

_ Joe Biden re�nnoiește apelul pentru interzicerea armelor de asalt (VIDEO)

_ Roxy Jacenko își „zdrobește” Porsche-ul de lux înainte de a sparge cauciucul Mercedes-Benz al fiicei lui Pixie

_ Managerul lui David Warner susține că oficialii de cricket le-au spus vedetelor să modifice mingea înainte de Sandpapergate

_ Alexandra Daddario poartă un ruj întunecat în stil gotic șic la premiera Mayfair Witches

_ Anna Kendrick este împinsă până la punctul de rupere de un iubit abuziv într-un nou trailer pentru Alice, Darling

_ Lara Worthington zâmbește în timp ce merge la cumpărături la Londra

_ Drake este în fiecare centimetru tatăl îndrăgostit când îl aduce pe fiul lui Adonis să-i privească pe Raptors înfruntându-se pe Lakers

_ US Soccer NU se va grăbi să îi ofere lui Greg Berhalter o nouă ofertă, deoarece „îi ia timp să reflecteze”

_ Femeia dezvăluie foile de calcul INSANE pe care iubitul ei i le-a trimis documentând cheltuielile comune

_ Mijlocașul USMNT Kellyn Acosta și atacantul Knicks Obi Toppin își schimbă tricourile înainte de victorie la New York

_ FSANP: Elena Udrea va fi depusă la Penitenciarul de femei Ploieşti - Târgşorul Nou

O nouă mizerie Soroșistă. Parlamentarii din Canada criticați pentru că caută să ofere eutanasie COPIILOR

_ M-am trezit că Disney s-a �ntors! Noul CEO spune că cei de la putere �au o responsabilitate suplimentară� să promoveze controlul armelor

_ Nicolae Ciucă îl va însoți pe Klaus Iohannis la întâlnirea cu Joe Biden de la summitul extraordinar NATO

_ Jens Stoltenberg ar putea rămâne secretar general al NATO şi după ce-i expiră al doilea mandat

_ Belarus ordonă unor diplomaţi ucraineni să părăsească ţara

_ Bradley Cooper arată că este un tată îndrăgostit în timp ce ține o umbrelă deasupra fiicei sale, Lea, în vârstă de cinci ani.

_ Îl poți observa pe superstarul australian în fotografia lui de la școală de acum 27 de ani? Numele mare dezvăluie trecutul tocilar

_ Legendele australiene de cricket Ian Healy și Michael Clarke au izbucnit din cauza interdicției de conducere a lui David Warner

_ Tia Booth din Bachelor Nation și logodnicul Taylor Mock devin părinți pentru prima dată, în timp ce duoul primește un băiețel

_ Victoria Beckham arată șic în timp ce împărtășește o perspectivă despre călătoria ei festivă la Paris

_ Starul de poker plin de farmec are defecțiuni în garderoba cu rating X în timpul jocului - dar totul nu este așa cum pare

_ Nameberry: Acestea sunt cele șapte tendințe „unice” despre nume pentru bebeluși despre care trebuie să știți pentru 2023

_ Chrishell Stause și-a dezvăluit regretul pentru „te-ai f*** beat” la People’s Choice Awards

_ Candice Warner se destramă din cauza impactului scandalului de înșelăciune de cricket Test asupra lui David Warner și a copiilor

_ Holly Willoughby cade pe scări în ultimul episod al lui Celebrity Juice

_ Georgina Rodriguez picură în bijuterii „în valoare de peste 1,8 milioane de lire sterline” la Cupa Mondială din Qatar

_ Xi se confruntă cu răsturnarea după căderea umilitoare de Covid...

_ Criza gazelor va dura cel puțin până în 2027

_ Însoțitoarea de zbor dezvăluie secretele ei de vârf - și singurul lucru fără care nu va zbura

_ Mama face pâine de zână sănătoasă folosind legume și nucă de cocos

_ LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 287. Germania blochează oferta poloneză de a amplasa sisteme de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina / Explozii în Dnipro / Belarus mută echipamente militare / 16 morţi în accidentul rutier din Doneţk

_ Femeia spune că îi este recunoscătoare bărbatului care i-a făcut de rușine trupul

_ Gov't set to approve draft law on next year's state budget

_ Mexicul afirmă că poate acorda azil politic preşedintelui destituit din Peru, Pedro Castillo

_ REZUMAT NBA: Boston devine nuclear pe Suns, în timp ce Kyrie Irving dovedește prea mult pentru Hornets

_ Legenda fotbalului, Laurie Daley, spune că NRL va avea prima sa antrenor principal de sex feminin în 10 ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 478, afisate in 8 pagini.



ieri 09:45