23:59
Comentarii Adauga Comentariu

VIDEO - Pe 7 Mai a început transhumanța. A patra lună în Calendarul Dac. Copiii din satele de oieri din Munții Sebeșului intră în vacanța de vară mai devreme cu o lună pentru a pleca în transhumanță cu părinții

Elevii și preșcolarii din cinci sate din Munții Sebeșului, localități în care se practică un păstorit de pendulare periodică, vor intra în vacanța de vară cu mult mai devreme decât în mod normal, respectiv de săptămâna viitoare, pentru a-și putea însoți părinții în transhumanță pentru "văratul" oilor la munte.

De altfel, copiii din aceste sate vor reveni la cursuri doar de la 1 octombrie, această structură a anului școlar, cu o vacanță de vară de patru luni și jumătate, existând și în perioada regimului comunist.

Pentru a recupera programa școlară, copiii din cele cinci localități merg la școală și sâmbăta în timpul anului școlar.

Inspectorul școlar general Marcela Dărămuș a declarat, luni, pentru AGERPRES, că preșcolarii și școlarii din Loman (58), Pleși (5) și Tonea (10), comuna Săsciori, și Purcăreți (28) și Strungari (56), comuna Pianu de Jos, vor avea vineri festivitatea de încheiere a anului școlar, urmând să intre în vacanță din data de 23 mai.

Deoarece mulți dintre locuitorii din aceste sate se ocupă cu creșterea oilor, iar primăvara, după 15-20 mai, pleacă în transhumanță, copiii beneficiază de o structură diferită a anului școlar, aprobată de către ISJ, pentru a-și putea însoți părinții - informează Agerpres.

Familiile de păstori din aceste sate din Munții Sebeșului urcă, în mai, cu animalele în zona fânațelor, unde stau aproximativ o lună, iar de aici pleacă apoi cu turmele de oi, pentru o perioadă de trei luni, în pășunile alpine. Aici, fiecare sat își are propriile stâne, unde organizarea vieții pastorale se face prin asociere pe criterii de rudenie, prietenie sau vecinătăți.

După 8 septembrie, coboară din nou în zona prealpină, la fânațe, iar de aici, după alte câteva săptămâni, revin în sat.

Carmen Avram - Documentar - "Transhumanta şi oieritul pe moarte din cauza UE şi a modernizării"


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ion Cristoiu: Cum a fost numit "criminalul sovietic" Andrei Vâșinski membru al Ordinului Carol I, în gradul de Cavaler Mare Cruce

"Efectul Draghi". Boom de rezervări la vaccinare, în Italia

Ciobanul căutat după atacul ursului a fost găsit mort

Cinci polițiști din Bihor au fost condamnați la închisoare cu executare pentru corupție

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / București, capitala României, raiul șobolanilor și al țînțarilor. "Jurnal din anul ciumei", sau al "guvernului meu"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Victorie importantă pentru Angelina Jolie în bătălia din dosarul său de divorț cu Brad Pitt

Gabriela Ruse este pe "val" la turneul de tenis din Palermo. Tenismena este în semifinale după ce a câștigat al 12-lea meci consecutiv

Arhiepiscopia Tomisului: IPS Teodosie este în comuniune cu PF Daniel, nu în supărare

Băile Tușnad. Primarul susține că urșii gunoieri au probleme genetice și trec de gardurile electrice

COVID, studiu SUA: Dacă nu vor fi vaccinați copiii, virusul va continua să circule

HOROSCOP 24 iulie. Lună Plină în Vărsător. Zodiile, provocate să schimbe ceva

Spaniolii, dornici să se vaccineze. Tinerii stau la coadă la un spital din Madrid

Ion Cristoiu, despre demisia consilierei lui Cîțu: Plecarea ei nu rezolvă în niciun caz infracțiunea de abuz în serviciu

Rezultate Admitere Liceu 2021. Situația completă. La ce liceu au intrat elevii

,InSecuritate", cu Bogdan Nicolae. Cu ce ne-am ales în 19 ani de misiuni în Afganistan. Invitat: prof.univ.dr Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al apărării, de la 21.00

CSU Craiova și-a demis antrenorul după înfrângerea din Conference League. Cine îi va lua locul

SpaceX, compania lui Elon Musk, a primit un contract pentru prima misiunea NASA pe satelitul Europa. "Luna" lui Jupiter este prinicipalul candidat în căutarea vieții în sistemului solar

Motociclist mort după ce a căzut de pe motocicletă, în Argeș

IPS Calinic: Vremea țepelor în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a trecut

Autoritățile au încheiat căutările victimelor aflate în imobilul prăbușit din Miami. Bilanțul total ajunge la 97 de morți

Tokyo 2020: Laura Georgeta Ilie a ratat la limită calificarea în finală la tir

Jocurile Olimpice: Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu s-au calificat în sferturi la tenis de masă dublu mix

Clipe de coșmar pentru 3 persoane. Au fost atacate în toiul nopții de 4 bărbați cu cagule în Timișoara

Este oficial: Angajații, elevii și studenții vor beneficia de o zi liberă în momentul vaccinării împotriva COVID-19

O primă mare surpiză la Jocurile Olimpice. Ecuadorul cucerește a doua medalie de aur din istoria prin Richard Carapaz

EXCLUSIV Jurnalistul Ion Spânu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Ce rute alternative au șoferii în drumul spre mare pentru a evita aglomerația

Coronavirus în România LIVE UPDATE 24 iulie. Noul bilanț COVID-19

35% din Bugetul României Datorii. Miliarde de euro se duc la Cămătarii Bancari Internaționali pentrru Dobânzi. Eurostat: România deficit bugetar de 2,9% în 2017; ponderea datoriei în PIB e de 35%. Ați înțeles de ce a plătit Ceaușescu Datoria Țării?

OMS: Varianta contagioasă Delta este acum dominantă în Europa

Cercetare: românii sunt pe contrasens cu Coaliția de guvernare. Peste 70% din români nu sunt interesați de SIIJ, peste 20% se pronunță împotriva desființării SIIJ și doar 8% vor să nu mai existe Secția Specială

Sondaj: Peste de 30% dintre românii se identifică ca fiind progresiști. Electoratul UDMR este cel conservator

ULTIMĂ ORĂ. La un pas de aur: Spadasina Ana Maria Popescu s-a calificat în finala olimpică

Acești incompetenți mincinoși care ne conduc. Ion Cristoiu "Statul Pararalel şi-a rupt dinţii într-o criză reală. Klaus Iohannis, clasa politică, dar şi Guvernul se confruntă, în sfârşit, cu un examen real, nu unul inventat - examen căruia nu-i fac față"

BREXIT DONE. Englezii au ieșit pe străzi ca să sărbătorească eliberarea din progresista UE, noua închisoare a popoarelor. Au scăpat din UE -- a doua URSS. Oare când ne vom bucura și noi?

Emmanuel Macron a urmărit, alături de un român, primele confruntări de la Jocurile Olimpice

Loturi de înghețată Milka retrase de pe piața din România. Au conținut de oxid de etilenă peste limitele legale

Cum arăta un drum făcut de Romani, acum 2000 de ani?

Proiect radical împotriva LGBTQ: 10 ani de închisoare pentru persoanele LGBTQ și susținătorii acestora în Ghana

NEWS ALERT Prima medalie pentru România la Jocurile Olimpice. Spadasina Ana Maria Popescu a obținut argintul VIDEO

VANZAREA TERENURILOR LA STRAINI CONTINUA. Americanii au cumpărat mii de hectare de teren în România. Afla cum de s-a ajuns aici si ce trebuie facut ca sa oprim acest lucru. UPDATE: Fluierul a aflat despre ce fond de Investitii e vorba

ANALIZĂ. Restricțiile antipandemie se întăresc în lume în fața valului 4. România se relaxează. Este nevoie de obligativitatea vaccinului?

PNL București are un nou președinte. Candidatul sprijinit de Cîțu l-a învins pe cel al lui Orban și Nicușor Dan

Alexandru cel Mare avea 3 soții şi era dezgustat şi scârbit de practicile homosexuale şi totuși "Adevărul.ro" şi mulți alții din Rețeaua Progresistă afirmă cu Nerușinare că era "homosexual"

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

CUM MINTE REMUS CERNEA. Remus Cernea, despre decizia CCR: "Nu poți să supui votului prin referendum restricționări ale drepturilor omului". Nu există DREPT MAI IMPORTANT decât dreptul oricui copil născut sau nenăscut de a avea o MAMĂ și un TATĂ

S-au răcorit cu o partidă de amor în parc. Imagini XXX filmate lângă un loc de joacă pentru copii VIDEO

Împăratul Japoniei a declarat deschise Jocurile Olimpice. Naomi Osaka a aprins flacăra olimpică

Ia - ambasador pentru România / Cristina Chiriac: Am ajuns cu Flori de ie pe patru continente; am cucerit suflete, am cules laude

Oana Marica prinsă în braţele amantului VIDEO

UE a doua URSS. COMENTARIU Marius Oprea. A început războiul rece din inima Europei, între suveranităţile naţionale şi guvernul progresist neomarxist de la Bruxelles

Băncile Străine s-au mobilizat la miting. Deputatul Daniel Zamfir l-a identificat pe președintele Raiffaissen Bank la protestele din Piața Victoriei. Zamfir "Van Groningen e la proteste? El, președintele Raiffaissen"

Mișcare importantă pe piața criptomonedelor. Anunțul făcut de gigantul Amazon

Jocurile Olimpice, 24 iulie. Orele și probele la care pot fi urmăriți sportivii români. Programul complet

CORUPȚIE LA FMI. Șefa FMI, Christine Lagarde va fi judecată în Franța în legătură cu acordarea a 400 de milioane de euro de la stat lui Bernard Tapie pe vremea când era Ministru de Finanțe. UNDE-S DEONTOLOGII de la noi să-i ceară DEMISIA?

Membrii delegației SUA sunt în siguranță după violențele de la funeraliile președintelui haitian

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Parada ''Port cu BucurIE'' - de Ziua Națională, la Brașov

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10

Nr. de articole la aceasta sectiune: 599, afisate in 10 pagini.