18:03
Comentarii Adauga Comentariu

_ Senatul a aprobat scutirea de la plata CASS pentru unii pacienți. Critici dure în plen din partea USR

Senatul a aprobat scutirea de la plata CASS pentru unii pacienți. Critici dure în plen din partea USR

Pe 4 aprilie, Guvernul a adoptat orodonanţa de urgenţă 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul gravidelor, mamelor cu copii bolnavi, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi pentru cazurile de urgenţă. De asemenea, pe 9 aprilie, Executivul a rediscutat şi adoptat ordonanţa de urgenţă privind concediile medicale prin care a introdus şi bolnavii cronici în scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru astfel de concedii.

Pe 11 aprilie, Guvernul a reanalizat această OUG şi a decis să fie percepută Contribuţia de Asigurăro Sociale de Sănătate (CASS) doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, a celor care impun carantina şi reducerea cu 25% a timpului de lucru, iar în rest, toate celelalte indemnizaţii de concediu medical sunt scutite de CASS. „Cu alte cuvinte, cei care sunt într-o astfel de situaţie şi au concediu medical vor avea şi venituri mai mari cu valoarea CASS, respectiv cu 10%”, a explicst atunci prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Senatorul USR şi membru al Comisiei pentru muncă şi solidaritate socială din Senat Ştefan Pălări a afirmat, în plenul de luni al Senatului, că nu există lucru mai josnic decât să iei bani de la persoane aflate în suferinţă exact atunci când au nevoie mai mult ca niciodată de bani pentru a se trata.

„Este o ironie amară ca un bolnav aflat în suferinţă să fie sancţionat financiar, în timp ce unii parlamentari care au votat împotriva eliminării taxei pe boală să poată sta acasă şi să poată vota din vârful patului, cu indemnizaţia întreagă. Guvernul a eliminat parţial taxa pe boală. Presiunea străzii şi presiunea USR au funcţionat. USR a depus amendamente care ar fi eliminat taxa pe boală odată pentru totdeauna, amendamente respinse cu cinism în urmă cu o săptămână de PSD şi PNL. Avem o taxă introdusă de persoane fără pregătire medicală, care au decis că unii români sunt mai puţin bolnavi ca alţii şi trebuie taxaţi”, a afirmat Ştefan Pălărie, de la tribuna plenului Senatului.

La rândul său, Oana Ţoiu, vicepreşedintă USR, cea care a observat introducerea taxei pe boală în decembrie 2023 şi care a depus o iniţiativă legislativă pentru eliminarea ei în totalitate, spune că Ministerul Finanţelor nu a răspuns întrebărilor USR privind destinaţia celor 10 milioane de euro pe lună luate de la angajaţii bolnavi în concediu medical.

„Medicii de familie şi spitalele reclamă lipsa cruntă de finanţare şi ştim că aceşti bani nu au ajuns în îmbunătăţirea actului medical. Nici numărul de concedii medicale nu a scăzut şi nici controalele celor care fraudează nu au crescut. Taxa pe boală a fost doar o zeciuială nedreaptă pentru angajatele însărcinate, pentru părinţi şi bolnavi cronici etc. Să nu uităm că în continuare 7 din 10 bolnavi rămân taxaţi. Vom continua să cerem decontarea integrală şi directă a concediilor medicale, inclusiv prin compensarea cu contribuţiile viitoare, ca să nu mai avem o ţară datoare antreprenorilor şi angajaţilor săi”, a explicat deputata USR Oana Ţoiu, conform comunicatului de presă al partidului.

USR atrage atenţia că indemnizaţia de boală nu este un venit, ci este un drept obţinut de români în urma plăţii unei contribuţii la fondul de asigurări de sănătate şi pe care statul român ar trebui să-l plătească în condiţii de boală. Partidul a lansat şi o petiţie pentru eliminarea totală a taxei pe boală (https://petition.qomon.org/usr-cere-eliminarea-taxei-pe-boala/).

În tot acest timp, OUG 115/2023, prin care Guvernul Ciolacu a introdus taxa pe boală, este ţinută la sertar, în comisiile din Camera Deputaţilor, împreună cu amendamentele USR de eliminare a taxei. USR este primul partid care a semnalat problema în decembrie 2023 şi care a depus o iniţiativă legislativă, precum şi amendamente pentru eliminarea taxei pe boală, mai spune sursa citată.

Ministerul Finanţelor se aşteaptă să încaseze în jur de 600 de milioane de lei în 2024, adaugă comunicatul de presă al USR.

De la intrarea ei în vigoare, Guvernul PSD-PNL a colectat de la persoane aflate în suferinţă peste 60 de milioane de euro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Turneul european al lui Tulsi Gabbard: o misiune diplomatică cu mize mari. Principalul punct de pe agenda lui Gabbard este presupusa implicare a Uniunii Europene în anularea alegerilor prezidențiale din 8 decembrie din România

Regimul Soroșist l-a interzis pe primul clasat Georgescu dând o nouă lovitură de stat. BEC-ul s-a transformat ilegal în Organ Penal și a "judecat" abuziv și ilegal, invocând "constituțional" ilegalitalitatea CCR emisā pe 6 Decembrie.

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

_ Se schimbă Cupa României la fotbal: FRF a anunțat modificările pentru sezonul viitor

Cristela Georgescu candidat la alegerile prezidențiale? Conform unui sondaj telefonic Cristela Georgescu ar primi aproape toate voturile susținătorilor soțului ei

_ Pompierii luptă cu un incendiu „scăpat de sub control” în parcul din Argentina

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Rishi Sunak spune că există „întrebări la care trebuie să se răspundă” după ce atacul aerian israelian „ucide doi lucrători umanitari britanici” în Gaza, în timp ce David Cameron cere IDF să efectueze o investigație „completă, transparentă”

Mesajul lui Călin Georgescu după Interzicerea Ilegală de tip Bolșevic care i s-a aplicat. Georgescu: "Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!"

_ VIDEO Șeful CNAIR face marele anunț: Când vom circula pe cea mai așteptată autostradă din România

_ Eșecurile bizare vă vor lăsa să vă întrebați cum și-au păstrat slujba acești arhitecți

_ Aruncarea litografiei o curbă: Cercetările introduc metoda de co-optimizare a plachetelor de mască

_ National Museum of Art in Timisoara to host "Paula Modersohn-Becker and the Worpswede artists' colony" exhibition

_ Din fericire, nu există conducte de îngrășăminte Rusia-UE pentru ca Occidentul să explodeze

Din cauză că Regimul interzice dreptul la vot a 5 mil.de români, Fluierul.ro propune un PLEBISCIT NATIONAL cu urne și observatori străini in fiecare piata publică din Țară, pentru fiecare candidat interzis ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL de REGIMUL SOROȘIST

_ Veste terifiantă de la Palarul Buckingham: Regele Charles are cancer

_ Sunt o femeie britanică care locuiește în Australia... iată ce urăsc la bărbații din Down Under

_ Peștii ferăstrău se învârt și mor, în apele Florida, pe măsură ce începe efortul de salvare

_ Lipsa credibilității plasează descurajarea SUA sub mare presiune

_ Moment îngrozitor, o fată curajoasă, de 12 ani, cu dizabilități, încearcă cu disperare să riposteze după ce a fost scoasă din scaunul cu rotile de bătăuși cruzi la școala gimnazială din Orlando

_ Modul în care guvernele gestionează chestiunile de includere a datelor

_ Rublev se întoarce la spital după ce a luat titlul la Madrid

_ Alertă alimentară în SUA: Lapte pasteurizat infectat cu gripă aviară, vândut în magazine!

_ Arheologii excavat cele mai vechi saline Maya antice cunoscute

_ Summit-ul global al oceanelor atrage 10 miliarde de dolari în angajamente: premierul grec

Trepădușii staliniști totalitariști de la Digi24 nu mai au răbdare. Bolșevicii Sorosisti de la Digi24 CER INTERZICEREA LUI Calin Georgescu pe motiv de opinii exprimate

Mario Nawal: ROMANIA’S DEEP STATE - ROUND 2 BEGINS

_ Prea cald în Italia: Şcolile se deschid în octombrie

_ SUA lansează lovituri aeriene în Somalia pentru prima dată în acest an

_ A înflorit turismul în România: Volumul rezervărilor a crescut cu 30%

_ Becker demisionează din funcția de antrenor Rune după patru luni

_ COVID-19 este legat de „creșterea alarmantă” a infecțiilor fungice rare și extrem de letale

_ Cum tehnologia revoluționează cercetarea insectelor

ROMÂNIA E O DICTATURĂ. Georgescu interzis abuziv.Regimul Mafiot Soroșist din România a interzis VOTUL AM 5 MILIOANE DE OAMENI. STAT MAFIOT SI TOTALITAR

_ Microscopia avansată dezvăluie proteine ​​care alimentează fotosinteza

_ Irlandezii ar trebui să respingă noul proiect de lege privind „discursul urii”.

_ Campionatul European de Karate - Medalie de bronz obţinută de Maria Coman

_ Deces de auto-checkout, Walmart taxează pentru aceasta în unele locații

_ �nfricoșător: Ei nici măcar nu pot antrena AI să fie mai conservatori dec�t este de st�nga

_ Misiunea echipajului Boeing Starliner a fost amânată cu puțin timp înainte de lansare

_ Șeful oficiului poștal îi spune subdirectoarei în închisoare „va fi cu mine pentru tot restul vieții” în timp ce își cere scuze în fața anchetei scandalului Horizon - și spune că nu și-a dat seama că PO ar putea decide singur pe cine va urmări penal

_ Alegeri parlamentare 2024 Vâlcea. Cine candidează în judeţ şi câte locuri are Vâlcea în noul Parlament

_ Poveste groaznică din Gaza: tocmai născuse o fetiță și apoi cei 13 copii i-au fost uciși

_ Guvernul a luat decizia: se construiește un nou stadion la Constanța

_ Chelsea condamnă abuzurile homofobe „de ură” la adresa lui Kerr, Mewis

_ Descoperirea „Forever chemical” poate ajuta la tratarea apei potabile

_ Iranul are suficient uraniu aproape de arme pentru aproape 3 arme nucleare: AIEA

_ BREAKING- VIDEO| Pasagerii unui tren, luați ostatici: Atacatorul, înarmat cu un topor și un cuțit

_ New Yorkezii se îngrijorează în tăcere cu privire la ramificațiile guvernării lui Trump

_ Observațiile prin satelit arată caracteristicile climatologice ale convecției profunde izolate peste Podișul Tibetan

În cadrul întâlnirii explozive în care oficialii Trump s-au ciocnit cu Elon Musk

_ Studenții la medicină au ordin să se încline în fața „Mama Earth”

_ Bărbat care a vrut să dea mită până la 30.000 de euro după un scandal în trafic, trimis în judecată

_ Seann Walsh dezvăluie că se simte în continuare traumatizat chiar și atunci când vede un semn „Strictly No Parking” și refuză să danseze vreodată după o perioadă de scandal la emisiunea BBC

_ Temu şi Shein, în vizorul ANPC! Ce trebuie să facă clienții înainte de a cumpăra de pe aceste platforme

_ Kevin Spacey a atacat un documentar care detaliază presupusele sale abuzuri sexuale. Filmul va cuprinde 'interviuri şi materiale de arhivă inedite'

_ Maia Sandu: Nu exclud apariție `unei oportunități geopolitice` de soluționare a Problemei transnistreene

_ Elementele de bază ale vieții sunt surprinzător de stabile în condiții asemănătoare lui Venus: Studiu

_ A fost spulberat de microbuz, după ce a traversat prin loc nepermis și fără să se asigure


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 869, afisate in 15 pagini.