16:25
Comentarii Adauga Comentariu

_ CNA a sancţionat postul Prima Sport 1 cu o amendă de 10.000 de lei: Radu Banciu - afirmaţii despre 'violenţa în cuplu'

CNA a sancţionat postul Prima Sport 1 cu o amendă de 10.000 de lei: Radu Banciu - afirmaţii despre 'violenţa în cuplu'

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, joi, postul Prima Sport 1, cu o amendă de 10.000 de lei, din cauza încălcării legislaţiei audiovizuale de către moderatorul Radu Banciu printr-o serie de afirmaţii despre violenţa în cuplu.

Potrivit unui comunicat al CNA, transmis joi AGERPRES, întrunit în şedinţă publică, Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să aplice o amendă de 10.000 de lei postului Prima Sport 1 pentru afirmaţii ale moderatorului Radu Banciu în cadrul ediţiei din 1 septembrie a emisiunii "Fotbal All Inclusive".

"Ştiu şi eu, toate femeile pe care le-am cunoscut, mă rog 99%, asta îşi doreau, să le mai şi plesneşti din când în când. Da? Să se vadă că există o autoritate. Dar ele nu spun asta niciodată în viaţa reală. O spun aşa, în cuplu, în intimitate. Dar în viaţa reală, nu se duce niciuna la televizor să spună: Dom'le, eu de abia aştept să vină bărbatul acasă să îmi dea două-trei dosuri de palmă, de să mă lase lată. Sau să îmi dea în fiecare seară numai la ficat. Nu, nu spun asta, dar într-adevăr sunt atât de proaste, cele mai multe dintre ele, încât asta îşi doresc în realitate. O relaţie de tipul ăsta", a afirmat Banciu, potrivit CNA, informează Agerpres.

Membrii Consiliului au constatat încălcarea dispoziţiilor art. 47 alin. (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora "Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice".

În aceeaşi şedinţă, membrii CNA au sancţionat cu o somaţie publică postului Metropola TV deoarece, în cadrul emisiunii "Ne(-)am trezit" din 12 septembrie, moderatoarea Oana Lovin a lansat acuzaţii la adresa primarului general Nicuşor Dan, fără a ţine cont de dispoziţiile art. 40 alin. (1) şi (2) din Codul audiovizualului (exemplu: "Concluzia mea era domnul ăsta Nicuşor are un interes cu acel imobil sau cu acel teren; acolo dumnealui are ceva interese ori reprezintă interesele altcuiva").

De asemenea, postul România TV a primit o somaţie publică pentru ediţiile din 10 şi 11 septembrie ale emisiunii "România Te Vede", pe motiv că au fost difuzate cu încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului (printre titlurile afişate pe ecran: "Jandarmii toarnă tot în faţa procurorilor militari"; "Clotilda, prinsă de procurorii militari!" "Cum s-a coordonat hoţia cu sacii de vot").

CNA a analizat şi rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare ca urmare a unei sesizări primite pentru modul în care a fost reflectat, în cadrul emisiunilor de ştiri, tragicul accident care a avut loc în data de 16 iunie pe şoseaua Pipera-Tunari, în care o tânără motociclistă şi-a pierdut viaţa.

"Au fost monitorizate emisiuni de ştiri din data de 17.06.2022 transmise de 5 posturi de televiziune (Antena 1, Kanal D, Prima TV, Pro TV, TVR 1). Constatând încălcarea prevederilor art. 75 indice 1 alin. (1) din Codul audiovizualului, conform cărora "Radiodifuzorii se vor asigura ca în relatările despre accidente să nu fie difuzat niciun indiciu care ar putea duce la identificarea victimelor, cu excepţia situaţiei în care există acordul acestora sau al familiei sau când prevalează un interes public justificat", CNA a decis sancţionarea cu somaţie publică a postului Antena 1. Consiliul a avut în vedere emisiunea "Observator", ediţia de la ora 06.00, în cadrul căreia a fost difuzată ştirea cu titlul 'Tânără moartă, după ce a căzut de pe motocicletă'", precizează CNA.

Totodată, ca urmare a analizării rapoartelor de monitorizare privind videoclipurile pieselor "Puta Ama", interpretată de Bia Khalifa şi "Indian", interpretată de AlbertNbn, identificate pe platforma de partajare a materialelor video YouTube, membrii Consiliului au decis să transmită notificări atât către Google Ireland Limited, care are în portofoliu YouTube, cât şi Autorităţii de Reglemenare a Audiovizualului din Irlanda - Broadcasting Authority of Ireland - BAI.

În aceeaşi şedinţă, CNA a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Control şi a decis să sancţioneze cu somaţie publică postul Informaţia TV din Satu Mare pentru nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, la difuzarea emisiunii "Agenda publică" din data de 17 august.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cristian Terheș - 08 Oct 2022 21:50:03 - Komisarii sovietici de la UE au cerut României să închidă centrale ce produceau 2355 MW curent electric în timp ce populația României plătește prețuri astronomice la electricitate

_ Prime Minister Ciuca, Serbian counterpart Brnabic discuss projects in the field of energy and transport connectivity

_ Elon Musk se laudă cu un adevărat record, în timp ce companiile și utilizatorii se retrag de pe Twitter

Norizo Ro - 13 Sep 2022 04:49:04 - Poantă Zilei: Reclamă la viitorul lapte de Gândac, stors cu pasiune din Gândaci Bio

_ Gândurile lui Luis Enrique cu fiica răposată la Cupa Mondială

_ Cele 5 postări pe rețelele de socializare care ți-ar putea distruge cariera

Trst

_ Trump, figura de demitere, Alexander Vindman pleacă �n război �mpotriva lui Elon Musk

_ World Cup 2022: Senegal's elite football training institutions

_ In devastated Ukrainian cities, winter brings more misery

_ Monkeys in central Thailand city mark their day with feast

_ Republicanii cer transparență maximă în privința banilor livrați către Ucraina: 'Este vorba despre banii contribuabilului american!'Nu vom scrie un cec în alb'

_ Militanţii Al Shabaab au atacat un hotel din capitala Somaliei

_ Pete Davidson și Emily Ratajkowski fac publice o nouă poveste de dragoste fierbinte la o întâlnire cochetă la meciul NBA

_ Inelul de dragoste al lui Cartier valorează cu adevărat 1.080 de lire sterline?

_4 Media Info - 27 Nov 2022 21:16:45

_ Noile detalii uluitoare arată cât de greu a trebuit să lupte Australia pentru a-și salva Cupa Mondială FIFA Qatar din 2022

_ Poliția din Shanghai �l lovește și �l lovește pe reporterul BBC Edward Lawrence �n timpul protestului COVID din China � apoi reține-l ore �n șir (VIDEO)

_ Vedete precum Billie Eilish și Rami Malek ies la gala de decernare a premiilor Earthshot a Prințului William din SUA

_ Cara Delevingne spune că realizarea unui documentar Planet Sex a schimbat viața

_ Aubrey Plaza arată noi plete blonde în timpul cursei de covrigi în timpul unei scurte pauze de la programul agitat

_ Sunt o celebritate: fanii îl critică pe Mike Tindall pentru „bullying”-ul lui Matt Hancock în timpul provocării Celebrity Cyclone

_ Biserica Catolică a fost vandalizată cu penisuri vopsite cu spray pentru a doua oară �n șase luni

_ Cine este Jill Scott? O privire asupra vieții leoaicei în afara taberei după ce câștigă I’m A Celebrity

_ Este o modalitate de a-i încuraja! Carol Vorderman poartă cu mândrie un tricou din Țara Galilor înaintea meciului

_ Fostul vorbitor al Tunisiei în instanță din nou pentru presupuse legături jihadiste

_ Noroc la extragerea primelor bilete de vânzare la Jocurile Olimpice de la Paris

_ Cum pot obține un păr sănătos în mod natural? Medicul de păr împărtășește cinci lucruri pe care nu le face niciodată cu pletele

_ Renovările casei tale REDUC valoarea proprietății tale?

_ Jill Scott își prezintă makeover-ul plin de farmec la petrecerea de încheiere I'm A Celebrity plină de stele

_ Jay Leno își face întoarcerea triumfală pe scenă... la două săptămâni după un accident de foc

_ Apple AirPods 2nd Gen. sunt acum la JUMĂTATE DE PRET în vânzarea Amazon Cyber ​​Monday la 79 USD

_ CultureMin: Stephen the Great's dedication stones found in Kherson, yet museum's icons looted by Russians

_ Momentul Toyota Yaris al șoferului periculos este izbit de mașina de poliție în timp ce încearcă să fugă pe jos

_ O capsulă lansată de SpaceX s-a conectat cu ISS deasupra Oceanului Pacific

_ Jill Scott ajunge cu stil la hotelul ei cu logodnica Shelly după ce a câștigat I'm A Celeb

_ Conor McGregor fără cămașă își arată medalionul uriaș cu diamante „Proper Twelve”

_ Regina junglei Jill Scott o îmbrățișează pe colegii de tabără Sunt o celebritate

_ O polițistă a fost suspendată pentru că a înființat site-ul de pornografie neplăcut OnlyFans a părăsit Scotland Yard

_4 Media Info - 28 Nov 2022 10:12:53

_ Alertă în orașul lui Klaus Iohannis: SRI, jandarmii și poliția fac verificări ample după un apel la 112

_ Editorii invitați ai emisiunii Today de la BBC R4 au dezvăluit: Jamie Oliver și Björn Ulvaeus printre vedetele implicate

_ Transferul de active după divorț: Care sunt regulile privind impozitul pe câștigurile de capital și cum se schimbă?

_ În lumea ospitalității VIP la Cupa Mondială din Qatar 2022

_ World Cup riots in Brussels after Morocco beat Belgium

_ Cazul tatălui și fiului britanic dispăruți în Spania în urmă cu trei ani ia o nouă întorsătură cu ancheta de crimă

_ Klaus Iohannis a semnat: Nicușor Dan și primarii de sector vor primi informări de la SRI

_ Atac terorist la un hotel din Somalia: 10 persoane au fost ucise

_ Barbarism crunt! Gabriela Firea a izbucnit după ce procedura de emitere a certificatelor de virginitate a fost reluată!

_ Romanian companies need to take solid currency hedging measures (analysis)

_ Brexitul a lovit puternic în sistemul medical britanic

_ Armata ar putea conduce ambulanțe și ar putea ocupa funcții de spital în cadrul planurilor de urgență pentru NHS în această iarnă

_ Autoritatea pentru Reformă Feroviară relansează licitaţia pemtru rame electrice inter-regionale

_ Date nimicitoare de la Comisia Europeană: PNRR s-a implementat tardiv. Inflația nu scade în 2023, iar PIB se prăbușește!

_ Sfaturi pentru copiii cu bronsiolita (doctor Mihai Craiu)

_ More than 17,500 people in Romania are infected with HIV

_ Without Neymar, Brazil takes on Switzerland at World Cup

_ 'Extremely rare show of defiance': China's Xi faces public anger over draconian zero-Covid policy

_ Sarah-Jane din The Block spune că se bucură de noul ei bust după mastectomia ei dublă

_ Iran: Șoferii de camion s-au alăturat protestelor antiguvernamentale


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2663, afisate in 45 pagini.



00:14 Trst
ieri 10:34