14:24
Comentarii Adauga Comentariu

_ Guvernul susține 'Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstice din România' - Ce conține documentul

Guvernul susține 'Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstice din România' - Ce conține documentul

Guvernul, prin Secretariatul General, a găzduit, astăzi, la Palatul Victoria, Masa Rotundă de consultări pe marginea Cartei Albe a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România. Documentul a fost pus în dezbatere de către Federaţia SenioriNET, formată din organizaţii neguvernamentale furnizoare de servicii socio-medicale adresate persoanelor vârstnice. Evenimentul a fost organizat în perspectiva Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, celebrată la data de 1 octombrie.

Potrivit unui comunicat al Executivului, la întâlnire au participat peste 40 de reprezentanţi ai instituţiilor publice reprezentative pentru tema îmbătrânirii active - cercetători, parlamentari, funcţionari publici din cadrul ministerelor de resort, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din România.

Secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ţuţuianu, i-a asigurat pe organizatorii acestui demers de sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi a apreciat drept oportună lansarea unei Carte Albe a Drepturilor Persoanelor Vârstnice, în contextul în care, drepturile, în general, sunt stipulate în foarte multe documente oficiale semnate de România la nivel internaţional, prin care ţara noastră şi-a asumat respectarea acestora.

De asemenea, Adrian Ţuţuianu a salutat parteneriatul activ de dialog cu sectorul neguvernamental, prin colaborarea cu Federaţia SenioriNET, recunoscând rolul important al ONG-urilor în acordarea de servicii de îngrijire şi asistenţă socială pentru persoanele vârstnice.

„Guvernul este preocupat de evoluţia demografică din România şi de soluţiile de protejare a persoanelor vârstnice. Recunoaştem contribuţia mediului asociativ în dezvoltarea sectorului îngrijirilor la domiciliu şi rolul important pe care îl au ONG-urile în acest domeniu, mai ales în contexte de criză, cum a fost cel declanşat de pandemia COVID-19. De asemenea, Secretariatul General al Guvernului, în îndeplinirea funcţiei de coordonare interministerială, asigură sprijinul pentru creşterea capacităţii autorităţilor centrale în îndeplinirea elaborării, implementării şi monitorizării strategiilor politicilor publice şi, evident, pregătirea şi punerea în dezbatere a unor acte normative care să sprijine adecvat persoanele vulnerabile. Carta Albă şi dezbaterea de astăzi pot fi instrumente utile în demersurile de viitor atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel asociativ”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Vicepreşedintele Federaţiei SenioriNET, Aurelia Pasăre, a apreciat interesul arătat de Secretariatul General al Guvernului faţă de acest demers, care are loc chiar cu câteva zile înainte de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

La rândul său, directorul Direcţiei Politici Sociale din cadrul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Elena Dobre, a adus în discuţie programele de finanţare dedicate dezvoltării de noi servicii pentru persoanele vârstnice, în special în zone defavorizate din rural şi urban mic, subliniind că Ministerul Muncii îşi propune dezvoltarea continuă şi furnizarea de servicii sociale adecvate nevoilor persoanele vârstnice, precum şi îmbunătăţirea cadrului legislativ în acest sens.

„Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale îşi concentrează eforturile pentru incluziunea socială şi reducerea sărăciei, respectiv pentru identificarea de noi soluţii la nevoile tuturor grupurilor vulnerabile, prin implementarea mai multor proiecte în domeniul serviciilor sociale care dezvoltă sistemul de servicii sociale, în principal pentru categoriile de risc (persoane vârstnice şi îngrijitorii informali ai acestora, persoanele fără adăpost etc). De asemenea, pentru a veni cât mai aproape de beneficiari, Ministerul Muncii are în vedere reformarea sistemului naţional de asistenţă socială. Acolo unde serviciile sociale nu prea există, în special în mediul rural, au fost aprobate mai multe măsuri guvernamentale, printre care creşterea la 1.000 de lei/beneficiar a subvenţiilor acordate de la bugetul de stat furnizorilor privaţi care acordă servicii sociale şi la 600 lei/persoană în cazul serviciilor acordate în centrele de zi la domiciliu sau în comunitate. În ceea ce priveşte finanţarea activităţii furnizorilor publici de servicii sociale, potrivit noilor reglementări, autorităţile administraţiei publice locale care gestionează cămine pentru persoane vârstnice vor primi 30% din standardele minime de cost pentru fiecare beneficiar”, a declarat reprezentantul Ministerului Muncii.

MMSS a elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei naţionale privind îngrijirea de lungă durată şi îmbătrânire activă pentru perioada 2023-2030. Proiectul se află în procedură transparentă decizională.

Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România este un document manifest menit să pună pe agenda publică din România subiectul îmbătrânirii active, al dreptului persoanelor vârstnice de a fi îngrijite în condiţii de bună stare, la domiciliul acestora sau oriunde aleg ele, şi de a continua să aibă o viaţă activă alături de familie şi prieteni.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Dacă pe Venus este fosfină, atunci nu prea este în cantități mari

_ Lumea i-a poreclit pe Socceroos „subdomenii invincibili” și acum trăgează pentru Argentina

_ UFC INTERZICĂ temporar luptătorii care aleg să rămână asociați cu antrenorul suspendat James Krause

_ Gruparea Wagner, inclusă de SUA pe lista entităţilor care încalcă libertatea religioasă

_ „Ordinul arată ca și cum judecătorul vrea să descurajeze nu cazurile de rea-credință, ci provocările electorale” – Kari Lake răspunde sancțiunilor împotriva ei ale judecătorului numit de Obama.

_ Hamish Blake și soția sa Zoë Foster Blake se bucură de o zi la Luna Park cu copiii Sonny și Rudy

_ Em Rusciano dezvăluie transformarea șoc a părului

_ DISNEY armistițiu cu Florida?

_ CHIAR PENTRU: Democrații votează pentru eliminarea Iowa ca prim stat cu vot � �nlocuiește-l cu Carolina de Sud pentru a �reflecta electoratul divers al partidului�

_ Bizar: Vrăjitoarea țipă BALENCIAGA �nainte de a fi arsă �n scena American Horror Story (video)

_ Mâna dreaptă „foarte sănătoasă” a câinelui vânătorului de recompense moare: „șocat și întristat de trecerea bruscă”

_ RUPTĂ: Iată-l: Elon Musk dezvăluie de ce Twitter a suprimat povestea lui Hunter Biden „Laptop From Hell”

_ Avocatul str�mb al FBI James Baker � unul dintre arhitecții Spygate � a fost implicat �n decizia Twitter de a suprima laptopul Hunter Biden din Hell Story

_ Traseul SUA către finala Cupei Mondiale: potențial sferturi de finală cu Argentina și semifinală împotriva Braziliei

_ Câteva persoane au încercat să fure o pictură murală a lui Banksy de pe o clădire din Hostomel

_ Qatar 2022: Echipele calificate și programul optimilor de finală de la Cupa Mondială

_ 2022 FIFA World Cup: Senegal face tough task against talented England

_ Kate Middleton uimește în rochie personalizată cu guler Emilia Wickstead, în valoare de 1.200 USD, în timpul vizitei la Harvard

_ Kyly Clarke și fiica Kelsey-Lee sunt gemene în jachete din denim asortate

_ Războiul din Ucraina, ziua 283. Infrastructura energetică a suferit avarii imense. Civilii ucraineni se luptă să supravieţuiască condiţiilor aspre din anotimpul rece. Kievul primeşte întăriri

_ Prințul William și Kate găzduiesc sclipitoarea gală a Premiului Earthshot la Boston

_ Joe Biden: Warnock votează cu mine aproape 100% - Nu le spuneți asta alegătorilor din Georgia (VIDEO)

_ Germania și Norvegia cer NATO să protejeze gazoductele subacvatice, cablurile telefonice și de internet

_ Myleene Klass croiește o siluetă lejeră într-un costum roșu cu pantaloni, părăsind Smooth Radio

_ BOLNĂV: Hillary Rotten Clinton str�mbă �i aseamănă pe cei pro-viață cu violatorii islamiști și ruși (VIDEO)

_ Emma Roberts se înfășoară în lână în timp ce se bucură de câteva cumpărături de Crăciun

_ Ricky Ponting a vorbit despre îngrijorarea sănătății după ce a fost de urgență la spital în timp ce comenta primul test

_ Amazon: Deși intensifică utilizarea roboților, compania spune că are în continuare nevoie de oameni

_ Jane Doyle a fost înlocuită de DOUĂ prezentatoare de știri în timpul săptămânii la 7News Adelaide

_ Fanii reacționează în timp ce Anglia se califică din faza grupelor cu cel mai bun palmares la Cupa Mondială

_ Baschet masculin | CS Dinamo Bucureşti o învinge pe rivala CSA Steaua Bucureşti

_ FOX Sports este atacat din nou de fanii fotbalului după ce a arătat clasamentul greșit în optimile de finală ale Cupei Mondiale

_ MLB: Seattle Mariners „achiziționează Kolten Wong și 1,75 milioane USD în schimburi de la Milwaukee Brewers”

_ Gripa lovește echipa Olandei înainte de meciul din SUA...

_ Pregătește-te pentru O ALĂ rundă de Covid

_ Rishi Sunak a discutat despre colaborarea în domeniul apărării cu liderii din Qatar şi Turcia

_ 2022 FIFA World Cup: Cameroon stun Brazil but exit World Cup

_ Biden pregătește personal pentru sonde chiar și în timp ce minimalizează riscurile...

_ 2022 FIFA World Cup: who will get the goals for Brazil?

_ Joe Biden a promulgat proiectul de lege menit să blocheze declanșarea grevelor naționale pe căile ferate

_ 2022 FIFA World Cup: Japan stun giants without ball

_ Unde au plecat tinerii bărbați?

_ 2022 FIFA World Cup: Germany, Belgium...European nations fail to launch despite talent

_ Solicită ca Rishi Sunak să retragă biciul conservator de la „Baronesa Bra” Michelle Mone, după revendicarea PPE

_ Soțul jihadis al lui Shamima Begum insistă că au fost căsătoriți fericiți

_ Strada în care am copilărit: Lee Child, 68 de ani, împărtășește amintiri din Underwood Road, Birmingham

_ LeBron James își arată sprijinul față de USMNT în timp ce își pune tricoul echipei gazdă

_ Ellie Goulding arată eterică în rochie albă la gala Premiului Earthshot

_ David Beckham face o figură elegantă la Premiul Earthshot din Boston

_ Kylie Jenner își lasă curbele să vorbească în rochie roz bebeluș în timp ce promovează linia de machiaj

_ Marii Socceroos care l-au înfruntat pe Diego Maradona au pus un plan pentru australiani despre cum să-l oprească pe Messi

_ Shailene Woodley uimește într-o salopetă transparentă din dantelă neagră la gala Premiului Earthshot din Boston

_ Heung-Min Son insistă că Coreea de Sud „are șansa” să învingă Brazilia în optimile de finală ale Cupei Mondiale

_ Camerunul uimește Brazilia – dar se prăbușește de la Cupa Mondială

_ SUA A UIMIT Olanda ultima dată când cele două părți s-au întâlnit și vor căuta să repete la Cupa Mondială

_ Cupa Mondială: Federico Valverde sărbătorește penalty-ul ratat al Ghanei în fața arbitrului, dar evită galbenul

_ Cupa Mondială: Tyler Adams salută sprijinul „suprareal” pentru SUA înapoi acasă înaintea confruntării cu Olanda

_ Traseul Angliei către finala Cupei Mondiale: evitarea Braziliei și o potențială ciocnire cu Franța

_ OAMENII LUI PLATELL: Nu îndrăzni să încerci să ne forțezi într-un alt coșmar de izolare

_ Matt Baker și mama lui la festivitățile lor neobișnuite în curte


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 612, afisate in 11 pagini.



ieri 06:51