21:14
Comentarii Adauga Comentariu

_ Muzicianul englez Roger Waters, declarat 'persona non grata' la Cracovia, după anularea concertelor sale

Muzicianul englez Roger Waters, declarat 'persona non grata' la Cracovia, după anularea concertelor sale

Oraşul Cracovia l-a declarat miercuri pe muzicianul englez Roger Waters, cofondator al grupului rock Pink Floyd, "persona non grata" pentru declaraţiile sale considerate prea indulgente faţă de războiul din Ucraina şi după anularea din acest motiv a concertelor sale, pe care starul britanic le avea programate în oraşul polonez, informează AFP.

"Nu vrem să avem în Cracovia persoane care au poziţii pro-Rusia în ceea ce priveşte informaţiile despre război şi care susţin sau repetă propaganda lui Putin", a anunţat printr-un mesaj pe Twitter vice-preşedintele consiliului municipal din Cracovia, Michal Drewnicki.

El a precizat că acelaşi consiliu a votat în unanimitate pentru a-l desemna pe muzicianul britanic "persona non grata", o decizie care nu este însă însoţită de constrângeri juridice, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare deschisă publicată la începutul lunii septembrie, Roger Waters a afirmat că Occidentul ar trebui să nu mai furnizeze arme Ucrainei şi l-a acuzat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că a tolerat "un naţionalism extrem", îndemnându-l totodată să pună capăt "acestui război ucigaş".

Soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, a reacţionat pe Twitter, adresându-i-se lui Roger Waters: "Aţi face mai bine să îi cereţi preşedintelui Federaţiei Ruse să facă pace. Nu Ucrainei".

Roger Waters ar fi trebuit să susţină două concerte la Cracovia în aprilie 2023, dar organizatorul de turnee Live Nation Polska a anunţat sâmbătă pe Twitter că show-urile "au fost anulate", fără să ofere alte detalii.

Muzicianul britanic, aflat în prezent într-un turneu în Statele Unite, a dezminţit pe Facebook informaţiile publicate în mass-media poloneze conform cărora grupul său ar fi renunţat la acele concerte. Roger Waters l-a criticat apoi pe Lukasz Wantuch, un consilier municipal care a îndemnat publicul polonez să boicoteze concertele starului britanic, acuzându-l că îi "cenzurează activitatea într-o manieră draconică".


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O nouă mizerie Soroșistă. Parlamentarii din Canada criticați pentru că caută să ofere eutanasie COPIILOR

_ Femeia împarte părerile cu ținuta „dezvăluitoare” pentru petrecerea de Crăciun

_ Cercetătorii constată o diferență semnificativă de remunerare între femei și bărbați în ceea ce privește concedierile de conducere

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

_ Biden de la Phoenix Computer Chip Plant: �Trei nanocipuri, trei nanocipuri, chipuri care sunt trei nano� Oricum, Nano Nono, nu știu� (VIDEO)

_ Ryan Giggs pleacă la prânz cu prietena lui Zara Charles

_ Neuralink de la Elon Musk se confruntă cu o investigație USDA după „decesul a 1.500 de animale aflate în teste”

_ Punct de informare şi asistenţă pentru ucrainenii care vor să îşi relocheze afacerile, deschis de CCINA

_ Anunț oficial după sărbători...

_ Volodimir Zelenski e nemulțumit de sprijinul primit în lupta cu Rusia: atac dur la adresa ONU

_ Chelsea: Aethel Partners va lansa o ofertă de 2 miliarde de lire sterline pentru club, deoarece firma de acțiuni se alătură cursei pentru a înlocui Abramovici

_ Valize atât de deștepte încât se rotesc singure

_ FMI revizuieşte perspectivele la nivel mondial - Cum vor evolua economiile lumii

_ Ray Epps și Baked Alaska văzuți �mpreună �n videoclip din noiembrie 2020 cu două luni �nainte de 6 ianuarie

_ RUPTĂ: Elon Musk �l concediază pe consilierul general adjunct al Twitter, James Baker, ��n lumina �ngrijorărilor� cu privire la rolul său �n suprimarea poveștii pentru laptopul lui Hunter Biden

Strep A: Părinții cărora copiii s-au luptat cu infecția mortală avertizează asupra ACESTE semne pe care trebuie să le ai grijă

_ Los Angeles. se confruntă cu o val de corona completă...

_ Kate Middleton poartă o broșă care arată portretul regretatei Regine Elisabeta a II-a

_ Veste uriașă pentru fermierii din România: Comisia Europeană alocă 75 de milioane de euro!

_ Amprenta energetică sa dovedit a fi redusă de stilul de viață alternativ al comunității

_ Poluare masivă pe Dunăre, la Porțile de Fier: Pânză de petrol pe o lungime de 6 kilometri (FOTO)

_ Zeci de familii vulnerabile din comuna sibiană Hoghilag vor avea electricitate gratuită

_ FEDS PROBE...

_ METEO După frig, vine căldura. Prognoza pentru luna aprilie

_ Ordine de protecție dominante plasate �n procesul lui Paul Pelosi. De ce este aceasta fiind at�t de protejată?

Oamenii de știință descoperă de ce răcelile cresc când temperatura scade

_ Regina Maxima uimește în mov din cap până în picioare la Haga

_ Tarek El Moussa îl mângâie pe soția Heather Rae la People's Choice Awards

_ Avatar: Calea apei primele reacții sunt laude pentru acest spectacol uluitor

_ Starul My Unorthodox Life, Julia Haart, recunoaște că a făcut SEX la Fântâna Trevi înconjurată de turiști

_Călin Georgescu - 07 Dec 2022 00:08:45

_ Stephen Bear „s-a înregistrat că făcea sex cu Georgia Harrison și l-a încărcat pe OnlyFans”

_ Lydia Bright spune că „își face griji că criza vieții poate descuraja familiile care doresc să plaseze”

_ Cupa Mondială: Șase lucruri pe care le-am învățat de la ieșirea în optimile de finală a SUA

_ Executivul de la Bratislava taxează suplimentar producătorii de electricitate

_ Liverpool și Chelsea „contactează reprezentanții lui Yunus Musah” după ce starul american a impresionat la Cupa Mondială

_ Katherine Jenkins, în rolul Loteriei Naționale, găzduiește Big Bash-ul anual plin de stele

_ Dominic Fritz: Preşedintele Parlamentului European a acceptat invitaţia de a veni la Timişoara, anul viitor

_ Duoul american Yunus Musah și Antonee Robinson au atras interesul de transfer după Cupa Mondială

_ Regele Carol al III-lea îl vizitează pe noul construit Guru Nanak Gurdwara din Luton

_ Transportul maselor de aer în legătură cu El Niño decodificat

_ Dieteticianul Susie Burrell și antrenorul personal vă împărtășesc exact cum să mărunțiți de Crăciun în 18 zile

_ Premierul ucrainean: deficitul de energie electrică în Ucraina este de 19%

_ Cristina Chiriac, preşedinta ANAA: 'Evoluţia economiei româneşti depinde masiv de abilitatea mediului de afaceri de a găsi finanţare pentru dezvoltare'

_ Poluare pe Dunăre pe o lungime de 6 kilometri

_ 78% șanse de a câștiga

_ �AVATAR 2� UIMINE CRITICII DE FILM: UNUL DINTRE CELE MAI BUN DIN VAPURI!

_ �Uimitoare�... �Capodopera vizuală�...

_ Organizația Trump condamnată pentru o schemă de evaziune fiscală..

_ VINOVAT PENTRU TOATE CELE 17 CAUZE...

_ Punct de vedere: Transportul maritim trebuie să-și accelereze eforturile de decarbonizare, iar acum are ocazia să facă acest lucru

_ Capitala regiunii Tigray din Etiopia a fost reconectată la rețeaua electrică după un an de reduceri din cauza războiului

_ Situație gravă în spitalele ucrainene - Autoritățile centrale au cerut suspendarea intervențiilor chirurgicale

_ Rusia trebuie să se confrunte cu o socoteală asupra Ucrainei, altfel istoria se va repeta, spun parlamentarii și experții

_ Ghinea, despre taxa pe soare: Când are chef, guvernul Nicu - Marcel poate taxa

_ Ordonanţa care prevede posibilitatea taxării prosumatorilor, publicată în Monitorul Oficial

_ DR MEGAN ROSSI: Cum să te bucuri de o băutură festivă fără mahmureală!

_ Alessandra Ambrosio este îmbrăcată în diamante în timp ce își prezintă torsul tonifiat într-o reclamă sexy pe rețelele sociale

_ Eddie Howe admite că FFP ar putea limita Newcastle în fereastra de transferuri din ianuarie

_ Foarte sic! Lily Collins își arată abdomenul într-o rochie decupată la premiera Emily la Paris


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2497, afisate in 42 pagini.



ieri 17:55