12:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Vă mai amintiţi de Remus Vulpescu, de la privatizarea Oltchim? A fost numit administrator provizoriu al Nuclearelectrica

Vă mai amintiţi de Remus Vulpescu, de la privatizarea Oltchim? A fost numit administrator provizoriu al Nuclearelectrica

Remus Vulpescu, fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi fost consilier onorific al fostului premierul Mihai Tudose, a fost numit administrator provizoriu al Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala din Cernavodă, anunță news.ro.

Acesta va ocupa postul de administrator neexecutiv provizoriu, până la data Adunării Generale a Acţionarilor, care va fi pe 19 octombrie 2022.

În trecut, Remus Vulpscu a fost director general al companiei Romaero, dar şi membru în consiliul de admnistraţie al companiei Cupru Min SA.

Vulpescu a fost şi consilier onorific al fostului premierul Mihai Tudose.

El a fost şi preşedinte al consiliului de administraţie al Hidroelectrica, iar în vara lui 2012 semna pentru in­trarea în insolvenţă a companiei.

Acesta a fost şi şef al Oficiului de privatizare din Ministerul Economiei (OPSPI), în perioada în care guvernul a scos la privatizare Oltchim Râmnicu-Vâlcea, licitaţie câştigată la acea dată de Dan Diaconescu, care în final nu a făcut dovada existenţei banilor, astfel că privatizarea a eşuat.

Anterior, a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta.

Vulpescu a mai fost totodată administrator la Rompetrol şi Transgaz, dar şi în conducerea producătorului de generatoare de aburi Vulcan Bucureşti, aflată în insolvenţă şi administrată judiciar de Euro Insol, reprezentată de avocatul Remus Borza.

”Societatea Naţională Nuclearelectrica informează acţionarii şi investitorii despre decizia Consiliului de Administraţie, ca urmare a recomandării Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, de a numi provizoriu, începând cu data de 29.09.2022 şi până la data Adunării Generale a Acţionarilor SNN, doi administratori neexecutivi, pe posturile vacante din cadrul Consiliului de Administraţie al SNN. Conform prevederilor art. 1372 din Legea nr. 31/1990, în caz de vacanta a unuia sau mai multor posturi de administrator, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, Consiliul de Administraţie procedează la numirea unor administratori provizorii, până la întrunirea Adunarii Generale Ordinare a Acţionarilor. Astfel, Consiliul de Administratie a numit în poziţia de administratori provizorii pe Vasilica Grajdan şi pe Dumitru Remus Vulpescu”, arată un anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Vasilica Grajdan este licenţiată a Facultăţii de Economie, Universitatea Transilvania, deţine o diploma de master în Management-ul Resurselor Umane, Universitatea Politehnica Bucureşti, o diplomă de management, Open University, CODECS Business School şi una în Management-ul Resurselor Umane, Chartered Institute of Personnel and Development, Marea Britanie. Vasilica Grajdan are o experienţă de peste 20 de ani în resurse umane, în medii complexe, multinaţionale, expertiză în management-ul schimbării în domeniul resurselor umane, fiind, de asemenea, implicată ca administrator în companii care derulează proiecte energetice importante.

Remus Vulpescu este licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultăţile de Drept şi de Ştiinţe Politice şi Administrative. După o carieră juridică de 15 ani ca avocat de business şi practician în insolvenţă, în ultimii 10 ani s-a dedicat management-ului de redresare şi restructurare al unor companii mari de stat sau private, fiind şi absolvent de Executive MBA al Tiffin University SUA şi al Universităţii Bucureşti. A ocupat funcţii în mediul academic şi în administraţia publică. Este membru al unor asociaţii profesionale din domeniul pieţei de capital. Vulpescu are expertiza în guvernanţa corporativă, strategii de dezvoltare afaceri, piaţă şi politici energetice, elemente necesare în formularea strategiilor şi derularea proiectelor de investiţii, armonizare legislativă şi organizarea pe principii de eficienţă a activităţii

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% cu energie nucleară în totalul producţiei de energie, la nivel naţional.

Nuclearelectrica a realizat în primul semestru al anului un profit net de 1,22 miliarde lei, în creştere cu 217% faţă de perioada similară a anului trecut (385,39 milioane lei).

Veniturile din exploatare au crescut cu 127%, la 3,14 miliarde lei.Nuclearelectrica este compania naţională producătoare de energie electrica, termică şi de combustibil nuclear, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,49% din actiuni şi alti acţionari, 17,50%, după listarea la bursă a companiei în 2013.

Sucursala CNE Cernavodă exploatează Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nucleaelectrice de la Cernavodă, iar Sucursala FCN Piteşti este fabrica de combustibil nuclear.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ce CRIME mai fac progresiștii: Noua Zeelandă ia copilul de la părinții care cer sânge „nevaccinat” pentru operația copilului pe inimă

Prostia și Nesimțirea Progresiștilor nu are limite. Rusia vinde țiței în Asia peste limita de preț de 60 USD fixată de UE

_ Musk confirmă că candidații politici au fost interziși în umbră de cenzorii Twitter

_ Aceste șase diagrame arată cum stă la baza mineritul Bitcoin pe piața ursoaică

Progresiștilor nu le ies destui bani din vânzarea drogurilor. Buzz-ul industriei marijuanei se stinge pe măsură ce petrecerea pandemiei s-a încheiat

_ Principalii oficiali ai Parlamentului UE au fost arestați într-o uriașă anchetă de corupție legată de Qatar

_ BlackRock: Pregătiți-vă pentru recesiune „Spre deosebire de oricare altul”... Și ceea ce funcționa înainte „Nu va funcționa acum”

_ Prețul pomilor de Crăciun crește pe măsură ce inflația lovește acasă

_ 5 principii ale stagflației

_ „Nu există o aterizare soft” - CEO-ul RH avertizează că piața imobiliară „seamănă mai mult cu o aterizare accidentală”

_ Deflația, mai degrabă decât inflația, este în prezent principalul risc cu care se confruntă China

_ „Boom-ul” locurilor de muncă nu este atât de fierbinte când ne amintim că aproape șase milioane de bărbați lipsesc din forța de muncă

_ Comerciantul de petrol Trafigura înregistrează un profit record de 7 miliarde de dolari pe piețele volatile de energie

_ Sentimentul UMich revine, scăderea inflației și a așteptărilor

_ Maxine Waters confirmă că Bankman-Fried va depune mărturie virtual săptămâna viitoare... alături de actualul CEO FTX

_ Chiar vrea Trump să fie din nou președinte?

_ Aproximativ 60% dintre studenți se tem să-și exprime opiniile în învățământul superior; Noi constatări de sondaj

_ Putin spune că este deschis pentru mai multe schimburi de prizonieri cu SUA

_ Ajutorul de apărare acordat Ucrainei depășește 20 de miliarde de dolari, deoarece a fost anunțat un nou pachet de 275 de milioane de dolari

_ Acțiunile, obligațiunile și aurul negru au fost lovite într-o săptămână urâtă înaintea Fed

_ Cardurile de credit din magazin au atins ratele dobânzii de 30% pe măsură ce soldurile consumatorilor cresc

_ Washington Post hemoragiază 500.000 de abonați în era Biden

_ Producătorul de țigări electronice Juul soluționează peste 10.000 de procese pentru 1,2 miliarde de dolari

_ Gemma Owen își arată silueta incredibilă într-un crop top negru și cu o fustă strălucitoare

_ Protecție polimerică biocompatibilă pentru vaccinuri și medicamente

_ Roy Keane recunoaște că avea nevoie de o pauză de la colegii săi experți după ce au început să „me pună pe nervi”

_ Bacteriile eructatoare: identificarea microbilor arctici care produc gaze cu efect de seră

_ Rickards: Putin nu blufează

_ Nantucket aprobă plajele topless

_ Urmăriți: Ipocritul climatic Kerry spune că ar fi „superb” dacă americanii ar plăti reparații pentru carbon

_ Cartea lui Tom Bower: Meghan Markle a fost predispusă la izbucniri „imprevizibile”, susține biografia explozivă

Prețurile mașinilor rulate se prăbușesc cu un procent cel mai mare înregistrat vreodata

_ Helen Flanagan își tachinează schimbarea casei după despărțirea de logodnicul Scott Sinclair

_ Statele Unite anunţă asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina

_ Nava spațială NASA va intra în curând în atmosfera Pământului cu aproape 25.000 mph. Ce se va întâmpla în continuare?

_ Omagiu sfâșietor al mamei din Texas pentru Athena Strand, în vârstă de 7 ani, care a fost smulsă și ucisă de șoferul FedEx

_ Un receptor cuantic îmbunătățit prin învățare adaptivă

_ Un studiu profund al calcogenurilor bidimensionale ale metalelor de tranziție

_ Ioan Holender, către cancelarul Austriei: 'Mă simt jenat, ba chiar rușinat de hotărârea împotriva României'

_ Șeful Angliei, Gareth Southgate, spune că absența lui Ben White ar trebui „respectată”

_ Steven Gerrard salută performanțele lui Jordan Henderson la Cupa Mondială

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Efectul Gareth Southgate! Clinica susține că s-a observat o creștere cu 25% a bărbaților care doresc transplanturi de 4.000 de lire sterline

SUA. Whitehead: Constituția a fost deja aruncată la coș. Progresiștii au distrus libertățile individuale și propagă totalitarismul în întreaga lume

_ Echipa de cercetare lansează cel mai mare set de date global privind drepturile omului

_ Erou adolescent ridică un TRUCK de pe tată după ce acesta a căzut peste el, dându-i un plămân perforat, salvându-i viața

_ Steaua lui Manchester United, Antony, lovită de fani, deoarece scufundarea sa scandaloasă nu reușește să fie pedepsită

_ Katie Melua a născut! Singer, 38 de ani, dezvăluie că a primit un băiat pe nume Sandro

_ Toni Collette face posturi bântuitoare la câteva zile după despărțirea de soț

_ Jude Bellingham primește noul pod HS2 Birmingham, numit după el

Coincidențe ciudate: evenimente sau fapte ale lui Dumnezeu?

_ Ce face ca o mișcare să devină virală? Cum a facilitat Instagram protestele din 2020 Black Lives Matter

_ Gisele Bundchen este văzută instruindu-și constructorii în timp ce supraveghează remodelarea unui conac de 11,5 milioane de dolari

_ Peskov bate cu pumnul în masă după Schimbul Griner - But: E greșit să tragem concluzii ipotetice!

_ Large Hadron Collider Beauty lansează primul set de date către public

_ Efectul Greta Thunberg evident în rândul tinerilor norvegieni

_ Cum a scăpat de sub control utilizarea programului de supraveghere Predator - Ce s-a întâmplat în Grecia

_ Sucursală Raiffeisen, vandalizată: 'Nazi bank' / Poliția Română a început o anchetă

_ Kevin Durant devine al 19-lea jucător din istoria NBA care a marcat 26.000 de puncte

_ Dermatita atopică la câini legată de anumite părți ale genomului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1013, afisate in 17 pagini.



ieri 01:10 _ ANDROID...
ieri 01:03 _ ACUM STREAMING
ieri 01:03 _ Biden pe rol...
ieri 00:49