16:33
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bilanţul atacului armat comis luni într-o şcoală din Rusia a crescut la 13 morţi: Vladimir Putin denunţând un 'act inuman'

Bilanţul atacului armat comis luni într-o şcoală din Rusia a crescut la 13 morţi: Vladimir Putin denunţând un 'act inuman'

Bilanţul atacului armat comis luni într-o şcoală din oraşul Ijevsk, capitala Udmurtiei (centrul Rusiei), a crescut la 13 morţi, preşedintele rus Vladimir Putin denunţând un 'act inuman', potrivit Reuters şi AFP.

Potrivit Comitetului de anchetă rus - instanţa însărcinată cu principalele investigaţii penale în Rusia - atacatorul s-a sinucis, potrivit Agerpres.

Citește și: Atac armat într-o școală din Rusia. Cel puţin nouă morţi şi 20 de răniţi (Video)

'Preşedintele regretă profund decesul persoanelor şi copiilor în această şcoală unde a avut loc un atentat terorist', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov într-o conferinţă de presă.

'Potrivit datelor preliminare, 13 persoane, între care şase adulţi şi şapte minori, au căzut victime acestei crime, iar 14 copii şi şapte adulţi au fost răniţi', a indicat anterior Comitetul de anchetă al Rusiei.

Suspectul purta un hanorac 'negru' pe care era imprimat un simbol nazist şi o cagulă' pe cap, potrivit anchetatorilor, care au stabilit şi identitatea atacatorului: un fost elev al acestei şcoli, Artiom Riazenţev, născut în 1988, se menţionează într-un comunicat separat al Comitetului de anchetă. 'Verificăm dacă el a fost adeptul poziţiilor neofasciste şi ideologiei naziste', potrivit anchetatorilor.

Un bilanţ precedent al victimelor anunţat de Comitetul de anchetă consemna nouă morţi, între care cinci copii.

Anchetatorii au dat publicităţii o înregistrare video care arată corpul unui individ lungit la pământ, cu sânge în jurul capului, îmbrăcat într-un hanorac negru cu o svastică roşie imprimată pe haină.

Cu puţin timp înainte, Ministerul rus de Interne evocase şase morţi şi 20 de răniţi.

'Poliţiştii au găsit cadavrul bărbatului care a deschis focul. Potrivit informaţiilor noastre, el s-a sinucis', a adăugat ministerul.

Tragedia a avut loc în cursul dimineţii la Şcoala nr.88 din Ijevsk, oraş situat chiar la vest de Munţii Ural, lanţul muntos care desparte Rusia europeană de cea asiatică. În acest oraş se află uzinele producătoare de puşti de asalt Kalaşnikov.

Potrivit guvernatorului regiunii, Aleksandr Brecialov, atacatorul l-a ucis pe gardianul care păzea şcoala înainte de a deschide focul în interiorul clădirii.

Potrivit site-ului şcolii din Ijevsk, această instituţie de învăţământ are aproximativ 1.000 de elevi şi 80 de profesori.

Guvernatorul vorbea, vizibil emoţionat, într-o înregistrare realizată în faţa şcolii. În spatele său se putea vedea personal medical intrând în clădire în pas alergător, dintre care unii cu o tărgă.

'Evacuarea a fost încheiată' şi 'întregul perimetru este blocat', asigură el în înregistrare, precizând că Garda naţională rusă (Rosgvardia), Serviciul Federal de Securitate (FSB) şi 'autorităţi responsabile de anchetă' sunt deja la faţa locului.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, '14 echipaje de terapie intensivă mobilă' au fost trimise de asemenea la locul tragediei şi 'un grup de medici' urmează să se deplaseze la Ijevsk 'pentru a acorda asistenţă victimelor'.

O anchetă pentru 'ucidere' şi 'port ilegal de arme' a fost deschisă rapid, fiind transferată în responsabilitatea Comitetului de anchetă al Rusiei.

Atacul armat de luni intervine într-un climat tensionat în multe regiuni din Rusia pe fondul mobilizării militare a sute de mii de rezervişti pentru ofensiva rusă în Ucraina.

Tot luni, un bărbat a deschis focul într-un centru de recrutare al armatei în Siberia, rănind grav un militar care lucra acolo.

Altădată extrem de rare, atacurile armate soldate cu multe victime în special în şcoli au devenit tot mai frecvente în Rusia în ultimii ani. Preşedintele rus vede în ele un fenomen importat din SUA şi un efect pervers al globalizării, ceea ce l-a determinat să înăsprească legislaţia privind portul de arme.

În aprilie, un bărbat a deschis focul într-o grădiniţă şi a ucis doi copii şi o educatoare, înainte de a se sinucide, în regiunea Ulianovsk, tot în centrul Rusiei.

Atacul cel mai sângeros datează însă din octombrie 2018, când un liceean a ucis 19 persoane după care s-a sinucis la un liceu din Kerci, în Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Rusia.

Ijevsk, un oraş de aproape 650.000 de locuitori, este capitala Republicii Udmurtia, în centrul ţării.

În acest oraş industria şi mult timp închis străinilor în perioada comunistă, proiectantul de arme de foc Mihail Kalaşnikov a conceput în 1947 prima sa puşcă de asalt 'AK-47', care de atunci a devenit faimoasă în întreaga lume.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_George Simion - 09 Dec 2022 18:42:37

_ Efectul Gareth Southgate! Clinica susține că s-a observat o creștere cu 25% a bărbaților care doresc transplanturi de 4.000 de lire sterline

_ Gemma Owen își arată silueta incredibilă într-un crop top negru și cu o fustă strălucitoare

_ Croația vs Brazilia - Cupa Mondială 2022: scor live, știri despre echipe, actualizări în confruntarea sferurilor de finală

_ Khloe Kardashian își arată incredibilul cadru svelt într-o fustă mini din piele plină de culoare

_ Megan Fox și Machine Gun Kelly se țin de mână când ajung pentru Jimmy Kimmel Live

_ Meghan a sunat-o pe Jessica Mulroney așa cum a cerut-o prințul Harry în căsătorie

_ Australia dorește ca Eddie Jones să-și asume un rol de consultant pentru a-l ajuta pe antrenorul sub presiune, Dave Rennie

_ În turneu, muzicienii spun la revedere petrecere grea, salut băi de gheață...

_ Millie Bobby Brown respinge frumusețea perfectă în timp ce compară online fotografiile „filtru” și „fără filtru”

_ Keith Lemon recunoaște că a fost „emoționat” la filmările Celebrity Juice: The Happy Ending

_ Jamie Lee Curtis se amestecă cu prietena Jennifer Gray la gala THR Women In Entertainment

_ Brooke Satchwell cade împuternicită la patruzeci de ani

_ Seth Rogen și Chelsea Handler o prăjesc pe Kim Kardashian pentru că au sărit peste evenimentul THR

_ Puteți solicita o rambursare IHS dacă cererea dvs. de viză pentru Regatul Unit este respinsă?

_ Romeo Beckham și Mia Regan păreau îndrăgostiți într-o excursie confortabilă de cumpărături

_ Moment Meghan bate joc de protocolul regal cu o reverență profund exagerată în fața prințului Harry

_ Meghan Markle își amintește de primul Crăciun „uimitor” la Sandringham

Codrin Ștefănescu (A.P.P.), după eșecul Schengen: 'Atunci când ești sclav, umil, servitor, stăpânii nu dau doi bani pe tine și te tratează așa cum ești!'

_ Paul Stănescu, revoltat după decizia în cazul Schengen: Austria a dat un vot de blam întregii Uniuni Europene, nu doar României

_ Arsenal „are un acord pentru a-l semna pe fundașul Frankfurtului Evan Ndicka pe un transfer gratuit în vara viitoare”

_ Fostul asistent al lui Pep Guardiola, Juanma Lillo, îl numește pe James Maddison drept jucătorul favorit al Angliei

_ Ce face ca o mișcare să devină virală? Cum a facilitat Instagram protestele din 2020 Black Lives Matter

_ Cristian Diaconescu: 'O soluţie de decuplare a României de Bulgaria la Schengen ar fi o eroare'

_ SUA: Un presupus agent rus, acuzat de implicare în tentative de interferenţă în alegerile americane din 2020

_ Rishi Sunak intenționează să interzică grevele ambulanțelor, deoarece cei mai mulți oameni spun că este nedrept că soldații vor rata Crăciunul

_ Este un birou încălzit drumul către WFH în confort, fără a acumula facturi?

_ CM 2022: FIFA a amendat federaţiile din Croaţia şi Serbia

_ Mariah Carey clarifică că NU se referă la ea însăși drept „Regina Crăciunului” în emisiunea CBS

_ Telespectatorii spun că nu pot viziona primele episoade din documentarul Netflix al lui Harry și Meghan

_ Prințul Harry și Meghan Markle ridică capacul la primele zile ale relației în documentarul Netflix

_ Platformă informatică dedicată finanţărilor nerambursabile, lansată de Consiliul Judeţean Sibiu - Sunt vizate evenimente culturale, sportive, educaţionale şi so

_ Casa unei familii din municipiul reşedinţă, afectată de un incendiu de la coşul de fum

_ Președintele Belarusului a semnat o amnistiere în masă: Peste 4.500 de deținuți ies de după gratii

_ Celine Dion diagnosticată cu boală neurologică incurabilă Sindromul persoanei rigide

_ Strategii nu se bazează pe o redresare europeană în 2023

_ În noi studii, cercetătorii explorează modalități noi de a vâna materia întunecată

_ Actrița Bevin Prince de la One Tree Hill dezvăluie ultimele cuvinte bântuitoare ale soțului înainte de moartea fulgeră

SARV-COV-2 LOVEȘTE CHINA: China riscă 1 milion de decese prin virusuri în „valul de iarnă”, arată modelele...

_ Chip și Joanna au dat în judecată pentru milioane de fostul agent literar

_ Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: Corona Braşov o învinge pe ACSHC Fenestela 68

_ VIDEO | O persoană şi-a pierdut viaţa în inundaţii la Lisabona provocate de ploile torenţiale

_ Romania, Bulgaria and Hungary register the lowest hourly labour costs in the EU

_ �Campaign Finance Mules� Partea 2: Donatorii ȘOMĂRI din Missouri au fost expuși care au făcut mii de donații �nsum�nd sute de mii de dolari

_ Fanii şi cluburile nu vor permite lansarea Super Ligii, apreciază preşedintele ECA

_ Harry și Meghan LIVE: Cea mai recentă reacție la documentar Netflix

_ Primul ATM care distribuie monede de aur din India a fost inaugurat în oraşul Hyderabad

_ Soția însărcinată a lui Jordan Banjo, Naomi, dezvăluie îngrijorarea că va avea din nou cezariana

_ Dame Kelly Holmes dezvăluie că „se luptă cu adevărat” cu sănătatea mintală

_ Putin afirmă că la un moment dat va fi necesară o soluţie diplomatică în Ucraina, dar critică Occidentul

_ Păstrează-ți calmul și continuă! Prințul William a revenit la muncă după documentarul Harry și Meghan

O fi fost vaccinată? Încă o moarte subită. Video șocant arată o femeie de 28 de ani moartă în timp ce se antrena la o sală de sport

_ „AVATAR 2” UIMINE CRITICII DE FILM: UNUL DINTRE CELE MAI BUN DIN VAPURI!

_ Xi se confruntă cu răsturnarea după căderea umilitoare de Covid...

_ Toate detaliile despre ședința crucială pentru aderarea României la Schengen: de la ce oră începe și cum se va desfășura votul

_ Probleme fizice pentru argentinianul Rodrigo De Paul înaintea meciului cu Ţările de Jos

_ Artileria rusă s-a dezlănțuit la Nikopol - Aproximativ 70 de proiectile au lovit orașul

_ Rusia nu renuță la teritoriile anexate prin referendum: Kremlinul anunță că armata este hotărâtă să ocupe zone din estul şi sudul Ucrainei

_ Ministrul ceh de Interne anunță intrarea sigură a Croației în Schengen: După zece ani în care nu s-a făcut nimic!

_ Meghan Markle a trebuit să caute pe Google imnul național al Marii Britanii, dezvăluie documentarul Netflix


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 263, afisate in 5 pagini.



ieri 01:10 _ ANDROID...
ieri 01:03 _ ACUM STREAMING
ieri 01:03 _ Biden pe rol...
ieri 00:45