16:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Anunț oficial de la ANRE: Se dau banii înapoi pentru facturile umflate

Anunț oficial de la ANRE: Se dau banii înapoi pentru facturile umflate

Cei care au plătit în avans peste 100 de lei pentru factura de electricitate vor primi banii înapoi, anunță Zoltan Nagy, vicepreședintele ANRE.

Acesta a explicat condițiile în care românilor li se vor restitui banii: „Există o prevedere în ordonanța 27. După ce se închide anul 2022, când avem tot consumul pe anul 2022, ceea ce se întamplă la sfârșitul lunii ianuarie 2023 – cei care trec dintr-o categorie în alta, în jos, adică au fost între 100 și 300 și au reușit să reducă sub 100 consumul mediu lunar, pe 2022 ,a fost sub 100, în luna februarie li se restituie diferența.

Și la fel, și cei care au fost peste 300 și reușesc să intre sub 300, în 2022, în februarie vor primi diferențele plătite. Se vor restitui de către furnizori si furnizorii vor primi diferența de la bugetul de stat”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al ANRE. informează RealitateaTV.net.

Zilele trecute, ANPC a anunțat că a demarat controale, în întreaga țară, la furnizorii de energie electrică, pentru a verifica modul în care sunt calculate facturile emise către consumatori.

Reprezentanții ANPC au precizat că verificările au loc, în condițiile în care a crescut numărul de reclamații făcute de consumatori în legătură cu modul de calculare a facturilor la energie electrică.

ANPC reaminteşte consumatorilor că procedura atunci când au o nemulţumire legată de modul în care a calculată o factură este să ia mai întâi legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informaţiile primite nu sunt satisfăcătoare să completeze formulare de sesizare de pe site-ul instituţiei.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Dan Drăgan a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre consumatorii care au primit facturi de regularizare, din cauza necitirii contoarelor o perioadă lungă de timp, că vina este cu siguranţă a operatorului de distribuţie, care trebuie să îşi asume eroarea, iar două instituţii sunt îndrituite să aplice legea şi să ia măsurile corespunzătoare, respectiv ANRE şi ANPC.

”Referitor la faptul că unii dintre consumatori au primit facturi de regularizare, datorită necitirii contoarelor o perioadă lungă de timp, cu siguranţă vina este a operatorului de distribuţie care trebuie să îşi asume această eroare. Este foarte important ca facturarea energiei, această regularizare, să se facă împărţită pe tot intervalul pe care îl acoperă, pentru că preţul energie nu este cel din momentul acesta şi regularizarea se întinde pe o perioadă mai lungă de timp”, a spus secretarul de stat.

Dan Drăgan a precizat că, conform reglementărilor legale în vigoare, Mnisterul Energiei nu poate să controleze şi să penalizeze companiile dacă deviază de la un comportament normal sau realizează anumite deviaţii faţă de reglementările în vigoare. ”Cu siguranţă este o eroare faptul că nu s-au citat şi nu s-au măsurat consumurile în perioadele normale, cum sunt ele stabilite prin reglementare şi aici două instituţii sunt îndrituite să aplice legea şi să ia măsurile corespunzătoare, vorbim de ANRE şi de ANPC”, a spus el.

Reprezentantul Ministerului Energiei a precizat că, din păcate, ministerul poate doar să sesizeze aceste instituţii şi să le roage să găsească împreună soluţii pentru ca aceste lucruri să nu se mai întâmple.

”Citirea, autocitirea de către consumator este un procedeu prin care se realizează o dublă verificare a datelor pe care operatorul, în mod normal trebuie să le citească la numite intervale de timp”, a mai spus secretarul de stat.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Coincidențe ciudate: evenimente sau fapte ale lui Dumnezeu?

MAIMUȚELE LUI MUSK

_ CRYPTO CREEP PRETENȚE FĂRĂ FRAUDE...

_ „Iubește naziștii”...

_ Curtea de apel respinge procesul lui Trump pentru căutarea în Mar-a-Lago...

_ Oamenii care aplaudă sfârșitul umanității...

_ CNN concediază HIT TALENT...

_ Fotografiile de top din 2022 de la AP surprind o planetă care explodează...

_ INFOWILD! Alex Jones îi găzduiește pe Kanye și Fuentes...

_ Nu încerc să fiu șocant...

_ HACKING CREIER

_ Maestrul special oprit...

_ STUDIU: Stresul pandemic a făcut ca creierul adolescenților să îmbătrânească fizic mai repede...

_ Bărbatul pledează vinovat pentru rolul din revoltele din 6 ianuarie; Poate risca zeci de ani de �nchisoare...

_ GANNETT toacă alte 200...

_ MAI MULT PALAT RASCISM STORM...

_ HARRY TRAILER DROPS!

_ ROILS NETFLIX...

_ Lava din Mauna Loa la mai puțin de 4 mile de autostrada cheie!

_ Firmele tehnologice au „facilitat” frauda cu ajutorul covid...

_ Cramer Rips „Total Con Artist”...

_ Vaticanul plin de teorii ale conspirației în timp ce hackerii lovesc...

_ Egiptul cere Muzeului Britanic să returneze piatra Rosetta...

_ SIMON COWELL, TU ESTI?

_ Pe măsură ce inflația se uşurează, disponibilizările urmează?

_ Yellen dă vina pe „splurging”...

_ APPLEDISNEY Zvonuri HEAT...

_ JUDECĂTORUL MAGA A MENSAT...

_ EXPERIMENTE ORIFICANTE!

_ Lista ținte...

_ ANDROID...

_ TESLA emite cea de-a 20-a rechemare a anului...

_ Fiica primarului ales al LA, rănită într-un accident de lovitură și fugă...

_ RECENZIE: Will Smith Brutal Slave Epic este un film B cu Delusions of Grandeur...

_ VA IERTA VREODATĂ H'WOOD PLAMELA?

_ Creșterea numărului de asasinate iraniene, comploturile de răpire îi alarmează pe oficialii occidentali...

_ UE are o problemă de spionaj -- greu de prins...

_ Noul AI al lui META, priceput la un joc nemilos, care caută putere...

_ Pe TIKTOK, mass-media de stat chineză difuzează videoclipuri divizoare despre politicienii americani...

_ Fanii Angliei se bucură de ieșirea Germaniei de la Cupa Mondială, după ce un gol controversat aduce în minte amintiri din 2010

_ HOROSCOP Vineri, 2 decembrie - Confuzii şi decizii neînţelepte. Zodiile trebuie să nu îşi facă iluzii astăzi

_ Noul magazin de frumusețe de vacanță al lui Shen beauty este în direct, oferind machiaj și îngrijire de lux de la doar 10 USD

_ Fostul inginer SpaceX, în vârstă de 62 de ani, acuză compania lui Elon Musk de discriminare în funcție de vârstă

_ Milos Degenek reproșează FIFA pentru că i-a tratat pe Socceroos ca pe niște „roboți” înaintea confruntării la Cupa Mondială din Argentina

_ Davina McCall își pune un etaj cu picioare într-un costum verde cu paiete

_ Șoc la Cupa Mondială - Germania pleacă acasă! A pierdut Spania intenționat pentru a evita Croația în optimi?

_ Moment prințul William și Kate Middleton întâmpinați de un băiețel îmbrăcat în Garda Regelui

_ Instinctele braconierului lui Morata salutate în timp ce scorurile atacanților continuă încărcarea cu cizma de aur la Cupa Mondială

_ Thousands attend National Day military parade at Triumphal Arch, despite rain

_ Japonia 2-1 Spania: japonezii de redresare au pecetluit locul TOP în Grupa E

_ Pe măsură ce temperaturile cresc, mlaștina scăzută emite mai mult gaz carbon decât mlaștina înaltă

_ Chris Dawson: Ucigașul soției condamnate se confruntă cu „zeci de ani de închisoare” în timp ce se întoarce în instanță pentru condamnare

_ Germania eliminată de la Cupa Mondială în ciuda victoriei, Japonia trece în finala 16

_ Jenna Bush Hager dezvăluie că a fost COMMANDO la o cină cu Regele Charles

_ Germania A ESTE EXPLICAT DE LA Cupa Mondială în faza grupelor pentru A DOUA oară în fugă

_ Marocanii se bucură că au ajuns în optimile de finală la Cupa Mondială

_ Se strânge lațul: Declarațiile fiscale ale lui Trump ajung pe masa Congresului după ani de controverse

_ Antonio Brown este căutat pentru agresiune în Florida, după ce „a amenințat să-i împuște fosta logodnă”

_ Țările de Jos vs SUA Cupa Mondială 2022 - Știri echipe, ora de start, canal TV, stream, față în față

_ Fostul Carl Woods al lui Katie Price „amenință să scoată mai multe înregistrări ale rândurilor lor”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 852, afisate in 15 pagini.



ieri 02:07