13:08
Comentarii Adauga Comentariu

_ Festivalul internaţional de muzică de cameră SoNoRo va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie - 2 octombrie

Festivalul internaţional de muzică de cameră SoNoRo va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie - 2 octombrie

A XVII-a ediţie a Festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie - 2 octombrie.

Festivalul a început în Bucureşti, în data de 16 septembrie, şi va continua în Cluj cu opt concerte inedite, anunţă organizatorii, potrivit Agerpres.

''Tema ediţiei din acest an a Festivalului SoNoRo Orient Express este inspirată din călătoriile luxoase cu trenul celebru din perioada La Belle Epoque, pune în valoare ce ne uneşte, ca europeni, şi ne arată că distanţele sunt risipite rapid prin muzică, atunci când suntem dispuşi să ne imaginăm o lume fără graniţe, care ne invită să o cunoaştem şi să o iubim. Publicul este invitat în această călătorie de la un capăt la altul al continentului, în trenul misterios al Festivalului, pentru a fi mai aproape de muzică şi de artă, dar şi mai aproape unii de alţii. Tema festivalului continuă tradiţia ediţiilor precedente, în care tonul dictat de nume s-a imprimat în cele mai mici detalii: repertoriul ales, spaţiile neconvenţionale, muzicienii invitaţi şi atmosfera generală'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Biletele şi abonamentele sunt disponibile pe https://festival.sonoro.ro/concerte/, în pagina dedicată fiecărui concert.

"Sunt entuziasmat că trenul SoNoRo Orient Express ajunge în Cluj şi că în acest an propunem clujenilor opt concerte! Va fi o călătorie pe cinste, cu un repertoriu excepţional, în spaţii extraordinar de frumoase. Şi pentru că tema Orient Express este extrem de generoasă, prin intermediul parteneriatului cu Interregional Călători din Cluj, am programat concertul Les Orientales, marţi, 27 septembrie, ora 19,00, în Gara CFR Cluj-Napoca. Promitem publicului o experienţă de neuitat, aşa că vă aşteptăm în număr cât mai mare! În acelaşi timp, printre cei 12 muzicieni invitaţi, îl avem pe artistul Joseph Tawadros, născut în Cairo şi care locuieşte în Sidney, Australia, de când avea 3 ani. Joseph a contribuit considerabil la notorietatea instrumentului oud în lume şi la acceptarea acestuia în cultura occidentală. Avem, aşadar, pentru prima dată în istoria SoNoRo acest instrument special. Vă mărturisesc că suntem nerăbdători să ne întâlnim cu publicul nostru din Cluj!", a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

Artiştii invitaţi sunt nume importante ale scenelor internaţionale, precum Gilles Apap (vioară), Anna-Liisa Bezrodny (vioară), Tatiana Samouil (vioară), Răzvan Popovici (violă), Natasha Tchitch (violă), Jan-Erik Gustafsson (violoncel), Boris Andrianov (violoncel), Diana Ketler (pian), Josu de Solaun (pian), Joseph Tawadros (oud) şi Filarmonica Transilvania Cluj. De asemenea, vor fi prezenţi şi doi bursierii ai programului SoNoRo Interferenţe: pianiştii Luca Pulbere şi Luca Toncian.

Biletele şi abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziţionate din reţeaua Eventbook: https://eventbook.ro/festival/sonoro .


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_Stiri Negre - 20 Nov 2022 06:24:53 - Încă o moarte subită in rândul adolescenților. Observați că Nimeni nu vrea sa le investigheze?

_Norizo Ro - 25 Oct 2022 09:54:16 -Poanta Zile: MăCiucă stinge Becul

_4 Media Info - 23 Nov 2022 17:50:28 - PSD și PNL au prăbușit natalitatea in Romania. Și după ce au făcut asta să vedeți ce le-a mai trecut prin cap..

_Norizo Ro - 03 Oct 2022 18:30:10 - Ce mai Soros?

_4 Media Info - 22 Nov 2022 14:50:30 - Corupția PSD PNL

_Norizo Ro - 30 Oct 2022 11:24:44 - Poantă Zilei : Cui ii place cel mai mult în vacanță?

_Norizo Ro - 24 Sep 2022 08:16:47 - Poanta Zilei: Cum are grijă Isărescu de Inflație....și cum îsi bate joc de români.

Norizo Ro - 13 Sep 2022 04:49:04 - Poantă Zilei: Reclamă la viitorul lapte de Gândac, stors cu pasiune din Gândaci Bio

_4 Media Info - 23 Nov 2022 10:50:16 - Ciucă încearcă cu disperare sa nu elimine Pensiile Speciale

_Stiri Negre - 21 Nov 2022 16:42:30 - Prea multe video-uri cu animale care se rotesc în cerc

_Stiri Negre - 14 Nov 2022 05:07:58 - Când o să vedem un Lidl închis pentru infestarea populației? Cu slugile străinătății din Guvernul PSD PNL niciodată

_Marius Tucă Show - 22 Nov 2022 20:24:29 - Bănescu face de râs biserica

_4 Media Info - 26 Nov 2022 14:26:10 - Unica Soluție Unirea

Robocop devine realitatea.. San Francisco plănuiește să folosească roboți capabili de forță mortală

Norizo Ro - 15 Sep 2022 17:48:24 - Poanta Zilei: Ciucă a găsit rezolvarea ieftină la încălzire

_4 Media Info - 26 Nov 2022 14:50:52 - Unica soluția pentru a salva Republica Moldova este UNIREA

_Norizo Ro - 20 Sep 2022 11:39:41 -PSD și PNL au multa carne la frigider

_Norizo Ro - 01 Nov 2022 14:23:32 -Poanta Zile - Ce descântec a invocat Elon Musk la Bran ?

_Stiri Negre - 22 Nov 2022 16:51:41 - Lidl vinde iaurt infectat

_Stiri Negre - 19 Nov 2022 13:32:49

_Stiri Negre - 14 Nov 2022 15:06:46

_Stiri Negre - 24 Nov 2022 19:19:42

_Stiri Negre - 24 Nov 2022 06:32:40 - Cum își bate joc Nicușor în continuare de bucuresteni

_ Adam Thomas se îmbracă cu soția Caroline la Premiile RTS North West din Manchester

_ Fanii Angliei în băuturi sunt lăsați dezamăgiți după impasul Cupei Mondiale

_4 Media Info - 22 Nov 2022 20:35:24

_Norizo Ro - 08 Sep 2022 14:18:42

_Stiri Negre - 15 Nov 2022 14:36:57

_Stiri Negre - 23 Nov 2022 06:11:44

_ Sunt o celebritate 2022: Mike Tindall este a opta vedetă eliminată

_Stiri Negre - 15 Nov 2022 14:48:23

_ Judecător columbian suspendat după ce a apărut pe jumătate gol pe Zoom pentru audiere pe cauțiune

_Norizo Ro - 21 Sep 2022 19:45:58

_Marius Tucă Show - 21 Nov 2022 20:57:38

_Marius Tucă Show - 21 Nov 2022 20:55:34

_4 Media Info - 22 Nov 2022 18:39:08

_Norizo Ro - 08 Sep 2022 08:12:34

_Marius Tucă Show - 21 Nov 2022 20:49:43

_Marius Tucă Show - 21 Nov 2022 20:47:30

_Marius Tucă Show - 21 Nov 2022 20:35:48

_Marius Tucă Show - 17 Nov 2022 20:24:06

_Stiri Negre - 26 Nov 2022 11:36:29

_ I'm A Celebrity 2022: Tabăra câștigă PATRU stele în timpul procesului ICONIC Cyclone

_ Strictly Katya Jones despre „standardele ei înalte” și de ce a rămas singură din 2019

_ Sunt o celebritate 2022: Mike Tindall îl acuză pe Matt Hancock că „a votat pentru voturi” în încercarea de a câștiga

_ Doi băieți, de 16 ani, înjunghiați până la moarte la Greenwich

_ Dillian Whyte vs Jermaine Franklin LIVE: Actualizări pe măsură ce „The Body Snatcher” revine pe ring

_Stiri Negre - 23 Nov 2022 15:50:30

_Stiri Negre - 12 Nov 2022 06:47:29

_Stiri Negre - 23 Nov 2022 19:52:28

_Stiri Negre - 23 Nov 2022 15:13:29

_Marius Tucă Show - 22 Nov 2022 20:38:36

_Stiri Negre - 24 Nov 2022 10:35:48

_Stiri Negre - 10 Nov 2022 13:29:06

_4 Media Info - 25 Nov 2022 19:18:45

_Stiri Negre - 14 Nov 2022 05:36:28

_4 Media Info - 23 Nov 2022 06:36:02

_4 Media Info - 24 Nov 2022 04:43:22

_Norizo Ro - 14 Sep 2022 07:09:11

_Norizo Ro - 20 Sep 2022 09:18:52


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1131, afisate in 19 pagini.