07:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Colecţia de artă a unui bucureştean, cu lucrări de Tonitza, Pallady, Baba, Ghenie, scoasă la licitaţie

Colecţia de artă a unui bucureştean, cu lucrări de Tonitza, Pallady, Baba, Ghenie, scoasă la licitaţie

Cele 120 de opere de artă vor putea fi cumpărate în cadrul „Licitaţiei unei Colecţii Eclectice de Artă Românească” din 4 octombrie.

Colecţia eclectică reuneşte opere de artă de patrimoniu semnate de Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Corneliu Baba, dar şi lucrări realizate de artişti contemporani, precum Adrian Ghenie, Ştefan Câlţia sau Georgeta Năpăruş. Totodată, colecţia conţine nume mari ale sculpturii româneşti, precum Ion Irimescu, Marcel Guguianu, Ion Iancuţ sau Ioan Pârvan, în abundenţă, pasiunea colecţionarului îndreptându-se accentuat şi către sculptură.

Între cele mai valoroase opere de artă care vor fi scoase la licitaţie se numără „Drumul spre asfinţit” semnată de celebrul Adrian Ghenie, ce pleacă în licitaţie de la un preţ de pornire de doar 15.000 de euro, urmată de lucrarea „Draperie albastră”, de Ştefan Câlţia, ce porneşte în licitaţie de la 12.000 de euro.

Valoroase sunt şi operele de artă de patrimoniu, precum „Natura statică cu evantai şi flori” semnată de maestrul Pallady, care porneşte în licitaţie de la 12.000 de euro, dar şi „Spaime” de Corneliu Baba şi „Iarna la Balcic” de Nicolae Tonitza, ce pornesc în licitaţie de la 10.000 de euro fiecare.

„Colecţia eclectică a fost adunată, de-a lungul ultimului deceniu, cu multă atenţie şi dedicare. O parte dintre opere au fost moştenite, o parte au fost achiziţionate în cadrul licitaţiilor din România, iar multe direct din atelierele artiştilor. Fiecare operă reprezintă un capitol important al vieţii mele şi pot să mărturisesc că unul dintre artiştii preferaţi este Corneliu Baba, iar în cât priveşte pasiunea mea pentru sculptură, m-am orientat către Ion Irimescu, pe care îl văd continuând drumul lui Paciurea, şi către Guguianu, pe care îl simt un continuator al lui Brâncuşi. Am încredere că operele scoase la licitaţie pe 4 octombrie vor da valoare vieţii şi, de ce nu, caselor colecţionarilor la care vor ajunge”, a mărturisit colecţionarul.

Loturile sunt expuse până pe 4 octombrie la Palatul Cesianu-Racoviţă, putând fi admirate în regim gratuit de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00.

„Licitaţia unei Colecţii Eclectice de Artă Românească” va avea loc în format hybrid - online, pe platforma Artmark Live 2.0, precum şi în sala de licitaţii a Casei A10 by Artmark.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ÎN FINAL, ÎN FINAL, ÎN FINAL - Grupul Național descoperă frauda electorală a democraților �n timp real � IATA CUM AU FACUT-O

_ Teen Vogue publică un articol de la un doctor care promovează mutilarea minorilor �n numele �afirmației de gen�

_ �Nu știu despre asta� � Joe Biden ridică �ndoieli cu privire la candidatura prezidențială pentru 2024 (VIDEO)

_ Ghid de cumpărare de ceasuri de lux: Tot ce trebuie să știi înainte de a investi într-un ceas

_ Fotograful de natură sălbatică al anului înregistrări preselectate, inclusiv trio de maimuțe tremurânde

_ World Cup: Why was Griezmann's goal ruled out?

_ IAN HERBERT: Țara Galilor ARE NEVOIE ca Gareth Bale să rămână chiar și după dezamăgirea la Cupa Mondială

_ Czeslaw Michniewicz recunoaște că „s-a oprit inima” în timp ce privea Polonia cum se strângea în ultimele șaisprezece

_ Verdasco, 39 de ani, acceptă o interdicție de două luni pentru încălcarea regulilor anti-doping prin utilizarea unui medicament pentru a trata ADHD

_ Mama, 35 de ani, care a cheltuit peste 100.000 de lire sterline pe proceduri cosmetice, își laudă transplantul de păr

_ A aruncat Biden DOUBT într-o cursă din 2024? Președintele spune „Nu știu despre asta” pentru a înghesui un membru

_ Netanyahu despre Kanye Kerfuffle: �Donald Trump a făcut lucruri grozave pentru Israel�

_ Eroii anului 1918 care au contribuit la Marea Unire

_ Manchester United „ar putea avea noi proprietari ÎNAINTE de sfârșitul acestui sezon”

_ Locuiești într-unul dintre cele mai fericite locuri din Marea Britanie?

_ Curtea de Conturi a UE dă alerta pentru sistemul bancar - E vorba de un val de procese

_ Experții dezvăluie misterul capelei pierdute a Abației Westminster

_ Ryan Reynolds și Bradley Cooper vorbesc pe o stradă din New York

_ Graham Arnold aduce un omagiu pub-ului său preferat după ce și-a schimbat numele pentru a susține Cupa Mondială Socceroos

_ Elon Musk se �nt�lnește cu CEO-ul Apple, Tim Cook, după ce a amenințat cu �războiul� din cauza App Store

_ Jack Grealish este isteric după ce Luke Shaw este lovit de BIRD POO în timp ce ia cina

_ Cupa Mondială 2022: Clasamentul golgheterilor

_ Foden sau Saka? Experții Sportsmail dezbat problemele MARI înaintea confruntării Angliei cu Senegal

_ Nancy Pelosi îi predă ștafeta lui Hakeem Jeffries. Acesta va fi noul lider al democraţilor din Camera Reprezentanţilor

_ World Cup: Belgium at breaking point

_ Kate Middleton îi aduce un omagiu Prințesei Diana când sosește în SUA împreună cu Prințul William

_ Bunica australiană face un tort care arată exact ca un McDonalds la pachet

_ Ryan Reynolds și Bradley Cooper vorbesc pe o stradă din New York

_ William Saliba recunoaște că Franța a fost „zguduită” de Tunisia în înfrângerea cu 1-0

_ Kevin McCarthy Scrisoare către Comitetul J6 al Camerei cere personalului să păstreze documentele și promite audieri privind securitatea Lax Capitol

_ Justin Bieber se îndreaptă spre studio după ce a luat micul dejun în LA

_ Mama declanșează dezbateri furioase după ce și-a epilat fața fiicei sale de 10 ani

_ IKEA lansează un registru de cadouri pe care cumpărătorii să-l folosească în acest Crăciun

Bilderberga Ursula a scăpat porumbelul: "100.000 de soldați ucraineni morți în războiul cu Rusia". După ce a scăpat porumbelul UE-ul și Ursula și-au tăiat din video propria declarație, exact ca la bolșevici.

_ Jennifer Hudson și Common alimentează în continuare zvonurile de dragoste

_ Fostul șef al lui Spurs, Mauricio Pochettino, recunoaște că este deschis pentru o întoarcere în Premier League

_ Demi Lovato își arată simțul ei casual al stilului în transpirații largi și o șapcă de baseball

_ Australienii cer o sărbătoare legală după victoria istorică a Socceroos în fața Danemarcei

_ Scăderea temperaturii celulelor tumorale la 68F poate opri creșterea cancerelor cerebrale greu de tratat

_ Scooterul electric din Brisbane, Queensland, își pierde permisul pentru viteză

_ Anthony Albanese se întâlnește cu un tânăr grup pop după ce a fost numit „prim-ministru de partid”

_ Poștașii greviți vor cauza blocarea livrărilor cu renunțări de o zi în timpul sezonului festiv

_ Președintele WEF Klaus Schwab a fost depistat la hotelul Washington DC

_ Premiile MOBO 2022: Oti Mabuse se prezintă într-o minirochie de bronz în timp ce conduce vedetele

_ Biopic-ul lui Bruce Lee este în lucru de la regizorul Brokeback Mountain, Ang Lee

_ Justin Bieber se îndreaptă spre studio după ce a luat micul dejun în LA

_ Cupa Mondială: Kalvin Phillips dezvăluie căderea serioasă a lui Steve Holland după victoria Angliei în fața Țării Galilor

_ Polo masculin: CSA Steaua Bucureşti şi CSM Oradea, meci egal

_ Stokes nu a exclus retragerea pentru a ajuta Anglia să apere Cupa Mondială cu 50 de peste anul viitor

_ Kenya evită interzicerea drogurilor, dar președintele Sebastian Coe spune că va fi o „călătorie lungă” pentru a restabili încrederea

_ Stevie Nicks împărtășește un omagiu emoționant adus lui Christine McVie

_ Germania: Parlamentul a recunoscut Holodomorul din Ucraina drept genocid

_ Întâlniri moderne: iubita Alice James și-a întâlnit iubitul după ce a fost înființată de tatăl ei „wingman”

_ Haiti: Cel puţin 12 persoane ucise într-o localitate din nordul capitalei haitiene, Port-au-Prince

_ LIV Golf anunță evenimentele Spania, Singapore, Mexic

_ Jucătorii Angliei se odihnesc bine meritat la complexul lor hotelier din Doha

_ Magazin de bijuterii Lovisa: Muncitorii reproșează cultura la magazinul de fast fashion, așa cum se zvonește o acțiune de clasă

_ Amputații și supraviețuitorii accidentului vascular cerebral sunt „închiși acasă” din cauza lipsei de fizioterapie

_ De ce este 1 decembrie Ziua Naţională a României?

_ Elon Musk păstrează pe noptieră o armă rituală care simbolizează „puterea indestructibilă”.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3159, afisate in 53 pagini.