03:30
Comentarii Adauga Comentariu

_ Se conturează planul pentru o armată UE

Se conturează planul pentru o armată UE

'Acesta este un subiect cheie asupra căruia doresc să putem avea rezultate încă de anul viitor', a spus Lecornu într-un interviu la postul France 2.

El a justificat proiectul prin faptul că există 'multe crize asupra cărora NATO nu are competenţe şi în care Franţa, adesea, desfăşoară singură operaţiuni'.

El a menţionat exemplul evacuării unor persoane din Sudan anul trecut. 'Am lansat o operaţiune la Khartoum (...), în care am instituit un pod aerian major cu (avioane) A400M, cu vapoare. S-a întâmplat că Franţa a fost practic singură', a explicat el.

Misiunea Sagittaire, la care s-a referit Lecornu, a permis evacuarea a aproape 1.000 de persoane de peste 80 de naţionalităţi, dintre care puţin peste 200 de francezi.

Din moment ce operaţiunile de acest tip privesc numeroase state, este firesc ca povara lor, care 'are un preţ', să fie împărţită, a spus el.

'Există misiuni care sunt militarizate, dar în care NATO nu are de ce să se implice şi în legătură cu care ne spunem astăzi: 'să o facem în Europa'. Aceasta, pentru noi, înseamnă pragmatism', a mai explicat ministrul francez.

Această forţă de reacţie rapidă, 'de plasare în securitate a unor cetăţeni europeni, portughezi, italieni, germani, francezi, trebuie să fim capabili să o punem pe picioare foarte rapid', a insistat el.

Declaraţiile ministrului francez survin la o zi după ce preşedintele Macron şi-a expus viziunea despre viitorul UE, referindu-se în special la domeniile apărării şi politicilor economice şi comerciale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Propaganda rusească se intensifică în pragul alegerilor europene. Trei ţări din UE au devenit ţinte ,,permanente” de dezinformare

_ Arheologii din Panama găsesc mormântul Domnului vechi plin cu comori de aur și victime de sacrificiu, vechi de aproximativ 1.200 de ani

_ Ciolacu bate cu pumnul în masă: I-a cerut ministrului Muncii ca toți pensionarii să-și primească pensiile înainte de sărbătorile pascale

_ Meteorologul BBC stârnește îngrijorări din partea ascultătorilor de la Radio 4 după ce a urcat o „scări masive și s-a străduit să tragă aer”

_ Ozzy Osbourne lovește cu acuzații: Kanye West, acuzat de plagiat pentru preluarea unui fragment dintr-un cântec al trupei Black Sabbath

_ Met Gala 2024: răspunsul foarte criptic al Annei Wintour când a fost întrebat despre Taylor Swift a participat la cea mai tare noapte a anului în modă

_ STEPHEN GLOVER: Este drept că Bisericii îi pasă de solicitanții de azil... dar nu ar trebui să faciliteze convertirile false pentru a-i ajuta să rămână aici

_ Poliţiştii de imigrări, misiune de îndepărtare sub escortă pentru 16 străini din Bangladesh, Sri Lanka, India şi Pakistan, împotriva cărora au fost emise decizi

_ Dua Lipa se împachetează pe PDA cu noul ei iubit, Callum Turner, în timp ce se bucură de o ieșire amoroasă după ce și-au confirmat dragostea

_ Kim Kardashian își strecoară curbele bomba într-o rochie albă din piele în timp ce participă la ceremonia a zecea a premiului Breakthrough din Los Angeles

_ Kendall Jenner prezintă o expoziție FOARTE obraznică într-o rochie vintage semi-pură Givenchy, cu decupaje în decor, în timp ce sfârâie la Gala Met 2024

_ Met Gala 2024: Pisica Doja poartă un PROSOP! Rapper-ul arată un look tocmai ieșit de la duș în drum spre cea mai mare noapte a modei din New York

_ JPMorgan Chase plănuiește o extindere masivă a rețelei de sucursale în timp ce băncile mici implodează

_ „Execuția în masă” planificată a gâștelor în orașul Connecticut a fost întreruptă după o revărsare de contribuții pasionate din ambele părți

_ Oare fiul meu mă va supăra pentru că l-am trimis la o școală de stat - și că am plătit pentru pregătirea elegantă a surorii lui?

_ Viitoarele cresc pe măsură ce giganții tehnologiei cresc, yenul scade după ce BOJ refuză să susțină prăbușirea monedei

_ Linda Nolan vorbește în solidaritate cu colegii bolnavi de cancer după ce a rămas traumatizată când și-a bărbierit părul după chimioterapie

_ Regina Mathilde a Belgiei uimește în roșu când o duce pe Marea Ducesă Maria Tereza de Luxemburg într-un tur al unei expoziții

_ Miliardarul german de supermarket care a dispărut făcând drumeții pe Matterhorn și a fost declarat mort, „locuiește cu amanta sa la Moscova”

_ O privire holistică asupra ciclului chimic al Pământului aruncă o lumină asupra modului în care planeta rămâne locuibilă

_ O altă navă lovită de rachetă în Marea Roșie; Fostul comandant NATO avertizează că „riscul maritim” este cel mai mare vreodată

_ Dmitro Kuleba, apel disperat către Europa după atacurile nocturne: 'Investiți în producție, cumpărați arme și interziceți acum exporturile'

_ Kim Jong Un îi dă fiori lui Iohannis: Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică, în timp ce președintele e în vizită la Seul

_ Grecia - Numărul incendiilor de vegetaţie, cu 22% mai mare de la începutul anului 2024, faţă de perioada similară a anului trecut


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 24, afisate in 1 pagina.