08:10
Comentarii Adauga Comentariu

Norvegienii au început să dea înapoi în urma presiunilor internaționale. Decizie favorabilă a instanţei. Unul dintre copiii familiei Bodnariu se va întoarce acasă

"Decizia judecătorului, parțial favorabilă, anulează hotărârea Barnevernet de a lua pe Ezekiel în custodie! În mod normal ar trebui să fie acasă cu părinții, lucru pe care îl așteptăm cu nerăbdare! Sperăm ca Barnevernet să respecte această decizie! Pe băieți îi vor putea vedea de două ori săptămânal! Nu s-a pronunțat în privința fetelor! Menționăm că această decizie este doar un pas în procesul de a obține custodia finală a tuturor celor 5 copii! Lupta pentru copii continuă! Ne vedem la proteste pe 16 Aprilie", a precizat pastor Cristian Ionescu, purtător de cuvânt.

Toți cei cinci copii ai familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiance Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi.

De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura prin care părinții pot fi decăzuți din drepturi, potrivit reprezentanţilor familiei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Autoritățile române s-au grăbit să aducă cât mai repede Omicron-ul în România. Au trimis chiar un avion special ca să aduc de urgență noua tulpină: Suspiciuni de Omicron în avionul care a venit în România din Africa de Sud. Totalul a ajuns la 3 persoane

UN SUSPECT DE OMICRON A FOST LĂSAT DE AUTORITĂȚILE ROMÂNE SĂ ZBOARE DE LA BUCUREȘTI LA BAIA-MARE? CU CE A ZBURAT? În România există trei suspecți cu varianta africană a Covid-19: precizări de ultimă oră de la GCS. 2 au fost depistați la București

Autoritățile "au carantinat" Omicron-ul la Domiciliu ca să se răspândească cât mai repede prin intermediul familiei. Judeţele în care stau la domiciliu persoanele infectate cu COVID-19 aduse de urgență de autorități cu un avion special din Africa de Sud

Bildelberga Usula von der Leyden prezentă ani de-a rândul la Reuniunile Grupului Bilderberg, vrea să-i vaccineze CU FORȚA, CA PE VITE, pe toți locuitorii Uniunii Europene. „Este timpul să ne gândim la vaccinarea obligatorie” în TOATĂ UE a declarat Ursula

Bacteriile și plantele se luptă deopotrivă împotriva virusurilor folosind același mecanism

_ Originile surprinzătoare ale mumiilor din Bazinul Tarim

După ce a făcut gargară securistoidă pe "tema penală" "cu Dragnea", securistoidul Marcel Ciolacu şi-l asumă pe fostul condamnat penal, Marian Neacşu, și-l propune secretar general al guvernului

_ VIDEO Alexandu Rafila bate cu pumnul în masă: Vrea să introducă și testarea în certificatul verde

WTA a suspendat toate competiţiile sale din China

_ Serbia plafonează prețurile la produsele de bază

Vulturul lui Bald Haast s-a ospătat cu intestine de moa. El ucidea păsări Moa care cântereau de 13 ori mai mult decât el.

_ Testarea elevilor în școli: Primele teste de salivă vor fi folosite joi

Afirmația incredibilă a lui Alec Baldwin despre omuciderea lui neglijentă

_ Dentina interglobulară identificată în dinții umani incinerați

VOPSEA ROȘIE DIN SÂNGELE UMAN. Vopseaua roșie pe mască de aur veche de 1.000 de ani din Peru conține proteine ​​din sângele uman

Cercetările interdisciplinare arată că răspândirea limbilor transeuraziene, japoneză, coreeană, tungsica, mongolă și turcă, s-a datorat agriculturii

_ Nikki Fried, comisarul corupt pentru agricultură din Florida, a instigat atacuri asupra „We Build the Wall”, Bannon și Kolfage – acum ea se află în spatele atacului asupra organizației nonprofit a lui Sidney Powell

TRAGIC. Un bărbat din Texas a murit vaccinat cu Moderna, după ce a fost forțat să ia vaccinul împotriva COVID-19 pentru a rămâne pe lista de transplant pulmonar. Omul avusese anterior COVID și scăpase

_ Psaki susține în mod fals că Trump le-a spus oamenilor să „injecteze înălbitor” după ce Peter Doocy a subliniat că au existat mai multe decese de Covid sub Biden decât Trump (VIDEO)

_ Stacey Abrams candidează pentru guvernatorul Georgiei anul viitor (VIDEO)

_ Studiul descoperă aproape 500 de situri ceremoniale antice în sudul Mexicului

_ Biden se îndepărtează în timp ce reporterul îl confruntă cu promisiunea lui de a „închide virusul” (VIDEO)

_ HOROSCOP 2 decembrie. Alegeri dificile care schimbă totul. Din patru zodii, doar una ia decizia cea bună

_ Un suporter al formaţiei Watford a suferit un atac de cord la meciul cu Chelsea

_ NASA lansează o navă spațială pentru a scoate din curs un asteroid

_ De ce SE TEME România? Nigeria raportează primele infectări cu Omicron: acolo, infectații stau DOAR cinci zile în carantină, iar măștile sunt recomandare

_ Ce spun autorităţile despre cele trei persoane venite din Africa de Sud şi confirmate cu COVID

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: De sărbătoare...

_ Psaki susține în mod fals că Trump le-a spus oamenilor să „injecteze înălbitor” după ce Peter Doocy a subliniat că au existat mai multe decese de Covid sub Biden decât Trump (VIDEO)

_ Colecția rară de bumerang din Australia de Sud dezvăluie un trecut divers

_ VIDEO Alexandru Rafila nu-l scapă din ochi pe Raed Arafat: Lucrul ăsta trebuie foarte clar stabilit şi sunt convins că o să ajungem destul de rapid la o soluție

_ Stacey Abrams candidează pentru guvernatorul Georgiei anul viitor (VIDEO)

_ Buletinul de vot de rechemare din Seattle al statelor membre ale Consiliului orășenesc marxist: „Votați „NU” la rechemarea de dreapta – parte a reacției de dreapta rasistă”

_ Superalimentele care i-au alimentat pe vechii andini prin 2.500 de ani de tulburări

_ Casa Albă anunță consultări SUA-România pe tema acțiunilor Rusiei în Ucraina: Consilierul lui Biden l-a sunat pe consilierul lui Iohannis

_ RUPTĂ: studentul EROU Tate Myre a fost ucis în încercarea de a dezarma trăgătorul

_ DEMS ÎN PROBLEME: Un alt democrat al Camerei plănuiește să se retragă din Congres

_ EXCLUSIV: Monumentul uitat al orfanilor morți de la testarea SIDA tortuoasă și mortală a lui Fauci este situat în statul New York – FOTOGRAFII SFÂNȘE INIMA

_ „Nu ești pe FOX. Te rog opreștete!" - EPIC. Steve Bannon ÎL ÎNCHIDE pe Nigel Farage pentru că a redus mișcarea din 3 noiembrie în timpul interviului în direct (VIDEO)

_ Emisia radio detectată de la șocul de arc Vela X-1

_ Breaking: doi ani și 5,2 milioane de decese mai t�rziu, medicii chinezi recunosc că au anticorpul care poate neutraliza toate tulpinile de COVID

_ Descoperirea mormintelor antice peruane aruncă o lumină nouă asupra culturii Wari

_ RUPTĂ: Un �mpușcător de liceu din Michigan, �n v�rstă de 15 ani, a fost identificat � Procurorii anunță că un adolescent va fi judecat ca adult și este acuzat de terorism și crimă (VIDEO)

_ A fost Maya antică o poveste de avertisment agricol? Poate că nu, sugerează un nou studiu

_ Publicarea unui manuscris vechi de 500 de ani expune credințele medievale și cultele religioase

_ Cozmin Gușă, analiză TĂIOASĂ după discursul lui Iohannis de 1 Decembrie: 'Pare picat din Lună: un înțepenit ținut în geam de șmecheri'

_ Testarea elevilor în şcoli. Primele teste de salivă vor fi folosite începând de joi

SUA. Vaccinatul aduce Omicron-ul. Fauci anunță primul caz al națiunii de variantă Omicron Covid - un călător complet vaccinat din California

_ Rectorul UBB are soluția pentru salvarea României: 'Numai o astfel de țară europeană poate fi astăzi cu adevărat o casă a bunăstării'

_ WAYNE ROOT: Cum am învins Covid în 48 de ore cu Ivermectin – La fel ca Joe Rogan și quarterbackul NFL Aaron Rodgers

_ Cine e omul care a afișat un banner ANTI-Klaus Iohannis la parada de Ziua Națională - Legătura cu USR

_ Cum au provocat schimbările climatice tranziția de la vânători-culegători nomazi la societăți de așezări și agricultură

_ Tudor Chirilă nu-i iartă pe politicienii ipocriți de 1 Decembrie! Atac la Iohannis și Ciucă: 'Mi-e greu să mă bucur când știu cine urcă azi în tribună'

_ Pete Buttigieg crede că americanii preocupați de prețurile mari ale gazului ar trebui să cumpere doar o mașină electrică

_ Camera de sclavi descoperită la Pompei într-o descoperire „rară”.

_ Mozaic și vilă romană extraordinară descoperite sub câmpul fermierului din Rutland, Marea Britanie

_ Arheologii din Irak găsesc teascuri antice de vin, sculpturi

_ Dinții de lapte conservați pentru bebeluși de Neanderthal arată apariția mai devreme decât la om

_ DEZVĂLUT: Audiența �Studentului� a lui Joe Biden de la Colegiul Tehnic din Dakota County a fost transportată �n autobuze și plante (VIDEO)

_ NOU: Biden va prelungi mandatul măștii de călătorie până la jumătatea lunii martie


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 482, afisate in 9 pagini.