" />

23:30
Comentarii Adauga Comentariu

Mircea Druc la Digipedia: „Dacă Gorbaciov n-a reuşit să păstreze imperiul sovietic, cum să-i reuşească lui Putin să-l refacă?”

Mircea Druc la Digipedia: „Dacă Gorbaciov n-a reuşit să păstreze imperiul sovietic, cum să-i reuşească lui Putin să-l refacă?”

Invitat la Digipedia Digi24, fostul premier moldovean Mircea Druc face apel la calm şi linişte în chestiunea imperiului rus pe care Vladimir Putin şi-ar dori să îl reclădească pe ruinele fostei Uniuni Sovietice: „Nu, vă spune Mircea Druc. Dacă Gorbaciov n-a reuşit să păstreze imperiul sovietic, cum să-i reuşească lui Putin să-l refacă?” În discuţia sa cu gazda emisiunii, Emil Hurezeanu, fostul oficial de la Chişinău îşi aminteşte şi de alte epoci din istoria statului rupt de România, inclusiv marea foamete, când oamenii mâncau zahăr cu linguriţa şi zvonurile de canibalism erau tot mai prezente: „Mama, auzind relatările, mă ţinea şi devenise isterică, să nu-i fure băiatul să-l mănânce”, spune Mircea Druc.

„Ce face Vladimir Putin e altă poveste. Dacă n-a putut Mihail Sergheevici Gorbaciov, stimatul, agreatul iubitul conducător, dacă el n-a reuşit să păstreze imperiul sovietic, cum să-i reuşească lui Putin să refacă imperiul?

Eu ştiu ce vorbiţi la Bucureşti, ce vorbeşte Europa. Este o mare pasiune a nostalgicilor din Rusia care vor imperiu cu orice preţ. Fie imperiu ţarist, fie pravoslavnic, comunist, boşevic, liberal, dar imperiu să fie. Lor le place imperiul. Nu, vă spune Mircea Druc.

(...)

Vreau să vă fac să fiţi liniştiţi. Chestia cu refacerea imperiului nu e posibilă. Nu-l putem ajuta cu nimic pe Putin.

Nu sunt Vanda, mama Omida, Nostradamus, dar dacă mă invitaţi, vă spun: Staţi liniştiţi, nu se va reface imperiul. Dimpotrivă. Ce s-a întâmplat în Ucraina e începutul dezmbembrării în continuare.

Ceea ce nu vrea să înţeleagă o bună parte din policienii de la Bucureşti sau din Europa e că nu putea face Gorbaciov ce voia.”

Amintirile lui Mircea Druc, povestite la Digipedia

„Perioada Kazahstan a fost decisivă pentru parcursul vieţii mele. Am nimerit ca tractorist, pentru că în satele din nordul Bucovinei şi din Basarabia, după moartea lui Stalin, s-a creat o situaţie de şomaj masiv. Terminând şcoala, orice tânăr întors din armata sovietică nu avea unde să lucreze, şi atunci trebuia să se întoarcă în Siberia, Kazahstan.

Atunci începuse epopeea hruşciovistă cu desţelenirea, pământurile virgine, cum le ziceam noi. Puteai lucra şi să câştigi. Pentru părinţii mei a fost o mare bucurie că le-am trimis de-acolo 6 tone de pâine. Am câştigat bani pentru mine, pentru că voiam să ajung să învăţ.

În Kazahstan am nimerit între foşti deportaţi, foşti deţinuţi, toţi colegii de brigadă. Şeful meu era un german. Restul erau cecenii şi inguşii. Unii, după ce au stat în lagăr, au fost eliberaţi, dar nu mai aveau dreptul să lucreze sau să se întoarcă de unde au fost luaţi.

În acea brigadă s-a apropiat de mine un om care mi se părea foarte reprezentativ şi interesant. Mi-a zis: văd că citeşti. Purtam în sân, când ploua, un ghid de conversaţie rus-italian şi învăţam italiana. Îmi scoate un mic dicţionar şi zice: Am fost consilier sovietic în Spania şi acest mic dicţionar rus-spaniol l-am purtat în tranşeele din războiul civil. Ia-l tu, pentru că am înţeles că eşti român şi limba ta seamănă cu spaniola.

(...)

Până la 50 de ani n-am avut fericirea... deşi visul meu era să am un curs sau să lucrez în limba maternă... Toată viaţa am studiat, lucrat şi am ţinut cursuri în rusă, cu părere de rău.

(...)

Prima imagine pe care o ţin minte e din martie 1944: ostaşii sovietici care dorm la noi în casă. Apoi, peste o lună, mobilizarea tuturor bărbaţilor, tata cu mine în braţe ieşind în câmp, femeile bocesc, bărbaţii plâng, îşi iau rămas bun, plecaţi în sâmbăta Paştelui pe front.

Frontul a fost rupt în martie 1944, nordul Basarabiei şi Bucovinei ocupat de sovietici până la Soroca. Toţi au fost mobilizaţi. Şi de acolo am memoriile tatălui cu ce s-a întâmplat cu ei, duşi la luarea Berlinului. Au murit ca muştele. Carne de tun.

Ţin minte foarte bine venirea tatălui în 46, foametea din 46-47, în clasa I, când oamenii mureau de foame. Trebuia să mărşăluim prin praful satului şi să cântăm „Muncim cu îndrăzneală, trăim bucuroşi, căci Stalin ne-a dat un trai norocos”. Cu bocanci americani şi zahăr. Luam în fiecare dimineaţă, ne dădea învăţătoarea. Mi-amintesc cum mârâiam şi plângeam să ni-l pună în palmă. Ea nu înţelegea că din palmă poţi să lingi şi plăcerea e mai mare. Ne încolona şi zicea: Gura mare. Şi ne dădea cu linguriţa.

(...)

Se vorbea de fenomene de canibalism. Fratele mai mic al mamei s-a întors de pe front rănit la Belgrad şi lucra la miliţie, în Bălţi. Venea sâmbăta acasă să-şi oblojească rana. Bunica îi spunea asta, că au cazuri de canibalism, oamenii sunt transformaţi în pârjoale.

Cumnata mamei, soţia unchiului Ion Druc, s-a dus să caute ceva de mâncare şi nici până azi nu mai ştim nimic de ea. Mama, auzind relatările unchiului, mă ţinea şi devenise isterică, să nu-i fure băiatul să-l mănânce. Ne-a salvat tata, întors de pe front.

Ştiu din auzite că a fost foamete şi pe celălalt mal al Prutului, şi în Dobrogea. Dar cea mai mare suferinţă a fost centrul Basarabiei şi nordul Basarabiei. Mai uşor a fost la Cernăuţi. Se mai duceau şi se întorceau cu o legătură mică de fasole, se mai găsea câte ceva.

(...)

Le-am spus fiicelor: Dacă veţi vedea vreodată că s-a destrămat imperiul, să vă luaţi copiii şi sa veniţi la mormânt şi să spuneţi că aici e bunicul, care a avut un vis: să vadă dispariţia URSS. Recent, fiică-mea, Corina mi-a zis: A dispărut URSS, de ce nu te astâmperi?

(...)

Cum a fost când m-a întrebat Gorbaciov de ce a ajuns la urechile lui că guvernul Republicii Moldova nu face nimic pentru referendumul pentru păstrarea URSS. Ştiam că nici Snegur nu vrea. Mă refer la referendumul din aprilie din 1991, exact atunci când Bucureştiul venea triumfal că semnase păstrarea prieteniei. A luat-o înaintea ungurilor, a cehoslovacilor, a polonezilor.

Într-un moment de nesăbuinţă, am zis (lui Mihai Gorbaciov – n.red.) că nu vom participa. De ce? Şi într-un caz, şi în altul, imperiul va dispărea. Ce ai spus? Am avut impresia că o să-i apară o lacrimă în ochi. Poţi să vorbeşti aşa ceva? Atunci i-am spus: Vă respect atât de mult, încât nu pot să vă mint. De când sunt eu mi-am dorit asta şi sunt sigur că imperiul se va destrăma. După aceea l-a chemat pe Snegur şi i-a zis: Fie vă debarasaţi de acest premier nebun, fie veţi avea două republici în plus: Găgăuzia şi Transnistria.”


()


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Bolșevism UDMR-ist. Penibilul Cseke "își asumă". Cseke: " Îmi asum certificatul verde obligatoriu în Sănătate. Cel care nu prezintă Certificatul va rămâne fără loc de muncă." E nevoie de o LEGE în Parlament, Penibilule, ca să îngrădești drepturile omului

HOROSCOP 22 octombrie 2021. Patru zodii, în pragul unei schimbări de proporții. Se așteptau însă la ea de mult

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

Prins în fapt. Un Golden Retriever arată de ce este în stare când stăpânul nu-i atent, într-un video viral

Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Spitalul Județean Galați va avea două acceleratoare liniare de particule pentru tratarea cancerului

Șase pacienți COVID din Cluj-Napoca și Iași sunt transferați la spitale din Austria și Polonia

Celebrul actor Alec Baldwin a tras cu o armă de recuzită și a ucis-o pe Halyna Hutchins, director de imagine

VREMEA AZI Temperaturi LIVE pe Regiuni în peste 40 de localități din țară.. Vreme blândă la Sarmizegetusa şi caldă în Sud

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie le bate obrazul sasului Iohannis, masonului Câmpeanu și inconștientului Câțu prin lipsa de măsuri și măsurile de-a dreptul criminale pe care le-au luat: „Carantina, obligatorie în București și Ilfov”

Coronavirus în România 22 octombrie 2021. Noul bilanț COVID-19

Healthcare Trends, ora 13:00. Postura incorectă la birou afectează coloana vertebrală. Cum evităm herniile de disc și alte afecțiuni grave?

Plimbare cu autobuzul, cu rolul de a adormi oamenii: "Acest tur le permite pasagerilor să doarmă pur și simplu în autobuz"

Topul celor mai confuze prescurtări, acronime online folosite de utilizatori

Ministerul Sănătății, despre situația de la Târgu Cărbunești: 80-90 de pacienți au nevoie de oxigen

Artista care a lucrat 30 de ani la un tablou: "Timpul este în ceea ce pictez". Cum arată acesta

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Iohannis i-a făcut pe liberali Ciuca bătăilor

Regina Elisabeta și-a petrecut noaptea în spital

O carte pe zi: "Boli provocate de stres. Sfaturi pentru persoanele care se consumă prea mult"

Planul roșu, activat în județul Gorj: Stația de oxigen a Spitalului Târgu Cărbunești s-a stricat. Doi pacienți au decedat

Dincolo de lumina reflectoarelor. Medaliat cu aur olimpic la box, încarcerat și înregistrat ca agresor sexual pe viață

Reprezentantul OMS, la București: Susțin vaccinarea, toată lumea este vaccinată în jurul meu

STUDIU Oamenii "schimbă anatomia" animalelor sălbatice. Braconajul pentru fildeș a dus la evoluția elefanților fără colți

E oficial: Djokovic va trebui să fie vaccinat pentru a juca la Australian Open. Întrebarea e: de ce progresiștii nu-l lăsa să se testeze? În plus, Djokovic a avut boala, deci are o imunitate mai puternică decât a oricărui vaccinat

Incidența COVID în Capitală, în ușoară creștere față de joi

Medicul nutriționist Mihaela Bilic: Pâinea îngrașă la fel, doar gustul diferă

Președintele Klaus Iohannis, apel la vaccinare: Trebuie să fim serioși și să acceptăm acest lucru

Anchetă a procurorilor în urma incidentului de la spitalul din Târgu Cărbunești

România a urcat o poziție în clasamentul FIFA, până pe locul 41

Coronavirus în România 22 octombrie 2021. Peste 15.000 infectări noi și 357 de decese. Bilanț complet COVID-19

Summitul UE: Comisia Europeană și statele membre vor adopta măsuri pentru atenuarea efectelor prețurilor la energie

LIVE ora 12.00. Viata mea în fotbal, invitata de astăzi este Andreea Părăluță, titularul din poarta echipei naționale de fotbal feminin a României

Plan roșu în județul Gorj. Stația de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbunești era veche de 10-12 ani

METEO Luna noiembrie începe cu vreme caldă

EXCLUSIV Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

VIDEO. Soroșistul Sistemului, Prelipceanu în delir neomarxist la Digi 24: "Asta ar trebui să facă școala: Să-i scăpăm pe copii de părinții lor". Vă dați seama in ce hal de îndoctrinare neomarxista a ajuns acest individ dacă poate sa debiteze așa ceva?

STS: Certificatele digitale COVID pot fi verificate și prin versiunea web a aplicațíei Check DCC

ROMÂNIA: Ce le pregătește progresistul Cioloș - poreclit fiul lui Soros - românilor? Vaccinarea cu forța CA PE VITE, și desfacerea contractului de muncă, pentru oricine refuză vaccinarea cu forța USR-istă

Messi face presiuni ca PSG să facă un schimb cu Barcelona

Mor profesorii pe capete, politrucii progresisto-soroșisti nu închid școlile ca să moară și mai mulți Oameni

Președintele american Joe Biden afirmă că Statele Unite ale Americii vor apăra Taiwan în cazul unei invazii chineze

3 DECEMBRIE 1991 a încetat din viață Petre Țuțea. DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: "Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?"

Maratonul vaccinării în Capitală: Mii de persoane s-au imunizat în primele șase ore de la deschiderea evenimentului

CFR Infrastuctură: Punctul de oprire Otopeni Nord va deveni funcțional de luni

Mihai Stoica, le bate obrazul nesimțiților progresiști de la Guvernare: " E mai periculos un om vaccinat netestat decât un om nevaccinat testat negativ. Ar trebui şi cei care conduc ţara asta să bage la cap"

Deputatul Ionuț Moșteanu: "Președintele i-a păcălit pe milioanele de români cărora le-a cerut votul (...) Acum suntem numiți "crizatori", iar PSD sunt cei cu care se pot face reforme"

COMENTARIU Marius Oprea / Noroc că sîntem într-o situație disperată, altfel nu scăpam de Cîțu!

Creșterea prețurilor. Ministerul Finanțelor monitorizeazã firmele din domeniul energiei

Vor crește salariile? Răspunsul dat de companii

Donald Trump va lansa o nouă rețea de socializare: Platforma va "ține piept tiraniei și cenzurii marilor companii de tehnologie"

Kelemen Hunor s-a întâlnit cu conducerea PNL și a luat o decizie privind guvernarea împreună

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Președintele Parlamentului European denunță atitudinea Poloniei: UE nu a mai fost contestată "niciodată" atât de radical

O recenzie sinceră. Merită să vezi filmul DUNE?

METEO Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea la începutul lunii noiembrie

China lansează un apel la prudență, după afirmațiile lui Joe Biden privind apărarea Taiwanului

Circa 16 morți în urma unui explozii într-o fabrică de armament din Rusia

Statele Unite a semnat un acord cu mai multe țări europene în privința taxelor pentru serviciile digitale oferite de giganții tech. Când va intra în vigoare acordul

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 388, afisate in 7 pagini.