![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Risc de război în Kosovo - România anunță că trimite mai mulți militari în zonă![]() Risc de război în Kosovo - România anunță că trimite mai mulți militari în zonă„Ca urmare a autorizării de către Consiliul Nord Atlantic cu privire la suplimentarea forţelor pentru gestionarea situaţiei curente din Balcanii de Vest, România va disloca în perioada imediat următoare o subunitate de nivel companie, nominalizată ca parte a rezervei strategice la dispoziţia SACEUR, în cadrul operaţiei NATO KFOR din Kosovo. România, şi-a asumat, ca aliat NATO şi stat membru UE angajamentul de a contribui, cu forţe şi mijloace militare la efortul de menţinere a unui mediu stabil de securitate în regiunea Balcanilor de Vest”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării. Sursa citată a precizat că dislocarea acestei companii se face în condiţiile prevederilor Legii nr.121 din 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în conformitate cu Hotărârea CSAT nr. 225/2022 privind aprobarea Planului de întrebuinţare a forţelor Armatei României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2023. Potrivit datelor transmise de Ministerul Apărării, România are în acest moment dislocaţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest aproape 330 de militari, dintre care aproximativ 250 în Bosnia şi Herţegovina (ţara noastră fiind unul dintre cei mai importanţi contributori cu trupe la operaţia UE EUFOR ALTHEA din această ţară, la care asigură funcţia de şef de stat major, de nivel general de brigadă) şi aproximativ 80 de militari în Kosovo, în operaţia NATO - KFOR. NATO îşi consolidează prezenţa în Kosovo, unde a avut loc un atac armat puternic la 24 septembrie. NATO a lansat din nou duminică un apel la calm şi a cerut ca Belgradul şi Pristina să reia cât mai curând posibil dialogul, "singura modalitate de a obţine o pace durabilă". Un poliţist kosovar albanez a fost ucis, duminică, într-o ambuscadă în nordul Kosovo, unde sârbii sunt majoritari în mai multe oraşe. Aceasta a fost urmată de un schimb de focuri între forţele speciale ale poliţiei kosovare şi un comando sârb puternic înarmat. A fost una dintre cele mai grave escaladări din ultimii ani în Kosovo. Serbia refuză să recunoască independenţa fostei sale provincii sudice, care are o majoritate albaneză, la un deceniu după un război sângeros între gherilele separatiste kosovare şi forţele sârbe, care s-a încheiat în urma unei campanii de bombardamente NATO.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 19:19
_ Zilele libere legale în 2024!
ieri 18:41
_ Petrodollar Endgame se apropie și mai mult
ieri 17:19
_ Depășirea timpului este binevenită
ieri 12:39
_ De ce nu e bine să îngropi un arici?
ieri 01:59
_ Explozia Forde lovește Anglia în ODI final
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu