16:24
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi

Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a schimburilor de 86,624 milioane de lei (17,413 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,06%, până la valoarea de 14.359,46 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o scădere de 0,11%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,17%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 1,07%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,32%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,48%.

Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, consemna o depreciere de 0,40%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Hidroelectrica, cu 10,795 milioane de lei, urmate de cele ale BRD, care au generat schimburi în valoare de 10,579 milioane de lei, şi titlurile Băncii Transilvania - 8,58 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf, care s-au apreciat cu 2,92%, urmate de titlurile Alumil Rom Industry (+2,39%) şi de titlurile Electromagnetica (+1,96%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Electroargeş (-7,69%), Societatea de Construcţii Napoca (-5,74%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-5,26%).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Sondajul dezvăluie singurul lucru pe care îl cer australienii pentru a remedia criza imobiliară - în timp ce guvernul lui Anthony Albanese semnalează o majorare uriașă a impozitelor pentru un grup de proprietari.

_ Netanyahu bate cu pumnul în masă: Războiul just pentru eliminarea Hamas va continua

_ Serie A: Inter Milano, 4-0 cu Udinese. Înfrângere pentru Milan, remiză pentru Lazio

_ Ian Wright ia o lovitură obraznică pe fanii lui Man United după ce fostul as al Arsenal a prezis corect că Red Devils NU VA învinge Bournemouth

_ Bulls 27-16 Saracens: Owen Farrell huiduit în încărcarea Bulls în Pretoria balsam... cu Billy Vunipola văzând roșu

_ MLS Cup: Columbus Crew supraviețuiește cu 2-1 pe campionii în curs, LAFC, în timp ce gazdele câștigă al treilea titlu de ligă în fața mării de galben după loviturile din prima repriză ale lui Cucho Hernandez și Yaw Yeboah

_ Pep Guardiola caută să fie ancora în schimbarea lui Manchester City, încercând să evite recordul nedorit împotriva lui Luton: "Trezește-te - e ceva în neregulă!"

_ Noua dispută pentru șeful pompierilor care și-a angajat „iubitul”... De data aceasta, ea primește o slujbă de top la o companie finanțată de Home Office, unde el este președinte

_ Thriller Armată-Marină! Midshipmenii cad la doar O YARD SCURT împotriva Cavalerilor Negri pentru a cădea, 17-11, în timp ce cadeții au câștigat al șaselea trofeu de comandant în șef în ultimele opt întâlniri.

_ Insula Bribie: Întorsătură șoc după ce tânărul a fost îngropat de viu sub 1,5 m de nisip și a murit într-un accident ciudat pe plajă

_ FOTO: Fetiță în vârstă de opt luni rămasă cu leziuni cerebrale de FORMULA SUBSTANȚEI infectată cu germenul care i-a provocat meningită

_ Țările OPEC s-au 'speriat' de expresia 'eliminarea combustibililor fosili' și fac presiuni la ONU

_ Senzaționalul Shiffrin duce St Moritz la vale pentru a 91-a victorie

_ Government and nonprofit workers are getting billions in student loan debt canceled through a public service program

_ Candidatul democrat la Senatul din Michigan susține că un milionar de afaceri i-a oferit 20 de milioane de dolari pentru a renunța la candidatura și a candida împotriva controversatului reprezentant al Camerei Rashida Tlaib

_ Fecioara lui Josh Inglis T20 ton pune presiune asupra lui Alex Carey pentru un loc de ghișeu australian în toate cele trei formate, în timp ce India se răzbună pentru pierderea șocantă a Cupei Mondiale în deschiderea seriei

_ ANDREW NEIL: Peste 90.000 de persoane s-au adunat în Dubai pentru a predica despre schimbările climatice... Dar adevărul este că cursa către Net Zero încetinește până la un târâș.

_ Confruntarea Wrexham’s League Two cu Forest Green este AMANATĂ cu câteva ore înainte de start

_ Cum fac cu adevărat mâncarea companiei tale aeriene: De ce meniurile picante sunt cel mai bine să mănânci la 30.000 de picioare, ce face echipajul de cabină cu resturile și de ce piloții NU mănâncă NICIODATĂ aceeași masă a dezvăluit

_ Proprietarii de arme sărbătoresc după ce curtea federală de apel a doborât anumite părți ale legilor stricte privind transportul ascuns din New York, inclusiv interzicerea armelor de foc în casele de cult, într-o decizie șoc de 261 de pagini

_ Elevii români, patru medalii de argint şi două de bronz la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori

_ Incendiu în curtea unui mall din Cluj-Napoca. Clienţii unui supermarket, evacuaţi

_ Rapid, bătută acasă de Voluntari. Continuă seria neagră a giuleştenilor

_ Maya Kowalski de la Netflix critică Spitalul de Copii John Hopkins pentru încercarea bizară de a asigura rejudecarea într-un caz de 261 de milioane de dolari, susținând că juratul a comparat martorul apărării cu organizația nazistă SS

_ Vis spulberat: Creșterea costului vieții și criza locuințelor �i determină pe imigranți să părăsească Canada �n număr tot mai mare

_ Ofsted avertizează că „contractul social” dintre părinți și profesorii copiilor lor s-a rupt pe fondul unui comportament prost din partea elevilor din sălile de clasă.

_ CNN Acum plutește ideea �pașapoartelor de carbon� pentru a limita călătoriile pentru a salva planeta

_ Rep. James Comer spune că acuzațiile de evaziune fiscală Hunter Biden se reduc la „doi denunțatori curajoși” și că ancheta sa va dovedi că Joe Biden știa despre „schemele de fraudă” ale lui Hunter, iar DOJ îl protejează pe „tipul cel mare” și fiul său.

_ Unde este Shohei Ohtani? Rapoarte contradictorii susțin că cel mai bun agent liber al MLB este fie în Toronto, fie în sudul Californiei, pe fondul zvonurilor că înclină să semneze cu Blue Jays.

_ Tony Bellew de la I'm A Celebrity recunoaște că a fost „practic slab” înainte de a se înscrie la spectacol, în timp ce se străduia să-și plătească „ipoteca grea”: „Trăiam lupta pentru a lupta”

_ Racheta europeană Ariane 6 a finalizat cu succes testul de foc fierbinte

_ Ordinul bunicii de a nu resuscita a fost falsificat, a declarat sonda Covid

_ Datele telescopului spațial cu raze gamma Fermi dezvăluie impulsuri de radiații gamma de la Săgetător A*

_ Ce s-au schimbat vremurile! Aceste reclame de epocă chiar nu au îmbătrânit bine - inclusiv utilizarea unui BEBE pentru a vinde țigări

_ ASE: Examen de admitere la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică - Facultatea de Drept

_ Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, de negăsit. Poliţia îl caută pentru a-l aresta

_ Brazilia, fără Neymar, se confruntă cu Columbia, Paraguay în faza grupelor Copa America 2024

_ Ultima oră! Bărbatul din Timiş, suspectat că i-a ajutat pe ucigaşii milionarului din Sibiu, a fost arestat preventiv

_ Kate Middleton împerechează cercei de 5.400 de lire sterline cu pantaloni Holland Cooper și haină Savile Row la comandă la concertul de colinde de la Westminster Abbey

_ Tyson Fury îi spune soției sale Paris că este „o doamnă norocoasă” după ce a fost încoronat „cel mai sexy sportiv” din lume

_ QUENTIN LETTS: Într-un moment, șeful lui HS2 era acolo, în următorul - puf! Agatha Christie ar fi putut scoate din asta un roman Poirot

_ Pentagonul poate deveni subiectul unui scandal incendiar: o investigație amplă dezvăluie că acesta se aprovizionează cu petrol rusesc interzis

_ Lady Susan Hussey nu poate să-și ascundă zâmbetul pe buze când participă la petrecerea privată a 75-a aniversare a Regelui Charles la Clarence House - demonstrând că s-a întors ferm în ghinionul regal după disputa de curse la Palatul Buckingham

_ UPDATE: Alex Jones reacționează la referendumul lui Elon Musk privind restabilirea contului său de socializare (VIDEO)

_ Rezultatele eliminării I'm A Celebrity: Josie Gibson ratează cu puțin un loc în finală, în timp ce fanii se înfurie după ce Nigel Farage supraviețuiește votului public

_ Scene de o violență rar întâlnită, pe străzile din Dublin: extremiștii de dreapta au făcut prăpăd/ Video


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 46, afisate in 1 pagina.