12:39
Comentarii Adauga Comentariu

_ Protestatarii anti-restricții au început să fie ANCHETAȚI: percheziții la mai multe persoane

Protestatarii anti-restricții au început să fie ANCHETAȚI: percheziții la mai multe persoane

Procurorii şi poliţiştii au făcut, miercuri, noi percheziţii în dosarul deschis după violenţele de la protestul anti-restricţii din primăvară din Bucureşti. Au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere, în judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, dar şi în Capitală. Până acum, 21 de persoane au fost trimise în judecată, arată News.ro.

”La data de 08 decembrie a.c., poliţişti ai Serviciului Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au pus în aplicare 12 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi furt calificat”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că la sediul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente au fost duse mai multe persoane cu vârste cuprinse 16 şi 24 de ani după punerea în aplicare a mandatelor de aducere în municipiul Bucuresti şi în judeţele Giurgiu, Calarasi şi Ilfov.

”Activităţile se desfăşoară într-o cauză vizând infracţiunile săvârşite în noaptea de 29/30 martie, în zona Piaţa Unirii ca urmare a unor proteste. enţionăm că până în acest moment, au fost trimise în judecată 21 de persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi furt calificat”, au mai precizat poliiştii.

La protestul anti-restricţii care a avut loc, în noaptea de 29 spre 30 martie, în Bucureşti au fost identificate 188 de persoane implicate în incidente.

Un grup de manifestanţi s-a aşezat pe carosabil, trei persoane au încercat să iasă din coloana de manifestanţi, iar la intervenţia jandarmilor au devenit violenţi şi au aruncat cu pietre în jandarmi, lor alăturându-li-se şi alţi protestatari.

De asemenea, protestatarii au incendiat şi distrus vitrine, tonomate de alimente, mobilier stradal, staţii de autobuz şi geamuri ale mijloacelor de transport.

12 jandarmi au fost răniţi, trei ajungând la spital.

Au fost date atunci 222 de amenzi în valoare de peste 200 de mii de lei, opt fiind acordate organizatorilor.

Foto: arhivă (caracter ilustrativ).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O nouă măsură tipică Dictaturilor din Istoria Germaniei: De la "Evreu e, cine zicem noi că e evreu", la "Imun e, cine zicem noi că e imun". Germania scurtează statutul de imunitate naturală la COVID la doar 3 luni

Bancul Zilei: Ce-i zice un Calorifer din București lui Nicușor Dan, când Nicușor pune mâna pe el?

De ce FBI a încălcat protocolul și a lansat atacul SWAT după ce toți ostaticii au evadat?

ALERTĂ - Au EXPLODAT cazurile de Covid-19: peste 16.000, în ultimele 24 de ore. Numărul de morți a explodat și el....

UK. Se deschide un magazin fără nici un vânzător și fără nici o plată la iesire. Aldi deschide primul magazin fără checkout în Greenwich

La ce a dus politica slugarnică față de Neomarxistă UE a politicienilor de la noi. Condamnați la sărăcie: Numărul salariaţilor români plătiţi cu salariul minim pe economie a crescut de aproape patru ori în 11 ani

Misterul cine a predat-o pe Ana Frank naziștilor în 1944 ar fi fost în sfârșit rezolvat. Trădătorul ar fi un alt evreu pe nume Van den Bergh. El a fost identificat drept trădător într-o scrisoare anonimă către Otto Frank

Un excelent articol scris de Active News. Articolul îi demască pe RINO-cerii pseudo-conservatori de tip Papahagi. "Papahagi - Baconschi - Liiceanu - Pleșu - Paleologu și apartenența lor la Dreapta Bo-bo"

Kim Kardashian împărtășește fotografii în bikini de la evadarea cu Pete Davidson după drama lui Kanye West

Married At First Sight 2022 miresele împărtășesc fotografii neplăcute pe Instagram

Tradatorii de Tara de la Bucuresti sunt si in cazul romanilor din Ucraina. Abia acum s-a aflat: De ce Bucureștiul i-a lăsat de izbeliște pe cei 400.000 de români din Ucraina

PROFESORUL GUY LESCHZINER se uită la gestionarea apneei în somn

Cica Emilia Șercan l-ar fi prins pe Nicolae Ciucă: lucrarea de doctorat a GENERALULUI este PLAGIATĂ/ Reacția premierului

Lucie Donlan ridică temperaturile în timp ce își arată silueta senzațională în lenjerie liliac

Iubita lui Kid Laroi, vedeta Tik-Tok, Katarina Deme, 17 ani, pozează în bikini

RARES BOGDAN, PORECLIT PAPAGALUL GALBEN, ACUZAT CA LUA BANI DE LA INVITATII EMISIUNILOR. George Simion: 'Avem martori că Rareş Bogdan lua bani de la invitații din emisiuni'

Virușii respiratori care deturnează mecanismele imunitare pot avea călcâiul lui Ahile

_ Alexia Putellas de la Barcelona a primit premiul FIFA pentru Jucătoarea Anului

Sophie Brussaux mocnește în timp ce își arată corpul de bikini și merge la sală în noi fotografii de pe Instagram

Un gunoi de țară TOTALITARISTĂ numită AUSTRALIA. Președintele sârb lansează un atac extraordinar asupra Australiei asupra lui Novak Djokovic

_ Petrolul urcă la maximul ultimilor 7 ani din cauza conflictului dintre Emiratele Arabe şi Yemen

Guvernul nu ia nici o măsură deși Incidenţa COVID-19 în Capitală, e în continuă creştere. Ultimele date

_ Israelul a încheiat testarea sistemului de apărare antirachetă Arrow

_ WAG Tiffany Wood dezvăluie că a avut un transfer de grăsime și un lifting al sânilor

Rihanna împărtășește imagini mai pline de viață din colecția ei de Ziua Îndrăgostiților Savage X Fenty

_ Serialul Netflix Cooking With Paris de la Paris Hilton a fost anulat de serviciul de streaming

Dr. Scott Atlas: "Negarea imunității naturale este pur și simplu fără precedent în istoria modernă, faptele dovedite și decenii de imunologie fundamentală sunt cumva negate.”

_ Ursula von der Leyen nu îl va putea privi pe Rareș Bogdan față în față, la discursul lui Emmanuel Macron: Liderul PNL are 3 minute la dispoziție

_ Romania's Cirstea, Begu advance to Australian Open second round

_ Ilie Bolojan ar putea candida la alegerile prezidențiale: 'Nu exclud!'

_ HOROSCOP 18 ianuarie. Retrogradarea lui Uranus s-a încheiat. După o serie de situaţii neplăcute, apar şi soluţii surpriză

_ Nicole Scherzinger se pregătește în timp ce coboară într-o baie de gheață de 3 grade

_ AC Milan - Spezia 1-2: Gyasi a câștigat la ultimul suflu, în timp ce oaspeții câștigă prima victorie în Serie A în fața rossonerilor

_ Manchester United: Garth Crooks îl critică pe „prima donna” pe Cristiano Ronaldo pentru comportamentul său „iritant”

Modelul Playboy, 27 de ani, spune că întâlnirile sunt dificile, deoarece bărbații o consideră „intimidantă”

_ Gabriela Firea îl torpilează pe Nicușor Dan: 'Strigător la cer! Bucureștiul riscă să piardă o șansă financiară unică'

_ Nu s-a terminat implemnetarea 5G şi deja se pregăteşte 6G. Iată cum arată cincinalul Chinei în domeniul tehnologiei

_ Nicolae Ciucă şi-a plagiat teza de doctorat? Lucrarea sa nu respectă rigorile ştiinţifice iar câteva zeci de pagini ar fi plagiate

_ Democraţia a avut de pierdut în urma pandemiei. Încrederea populaţiei în guverne este tot mai scăzută

_ Marea Britanie se teme de o invazie a ruşilor, aşa că trimite arme în Ucraina

_ Stephen A. Smith spune că ar fi putut MĂRĂ după ce a fost spitalizat cu COVID-19

_ Covid ar putea transforma copiii în „mâncători agitați”, deoarece le poate distorsiona simțul mirosului

_ Erupția Tonga: Imaginile înainte și după arată amploarea distrugerii

_ Carbonul recent descoperit poate oferi indicii despre Marte antic

_ Dosarul nuclear - Vladimir Putin îl va primi la Moscova pe președintele iranian Ebrahim Raisi

_ Aceste fețe de pernă din satin la prețuri accesibile sunt la vânzare pe Amazon și sunt o necesitate pentru un păr mai fin

_ Viscol puternic în Brașov și Prahova - Instalațiile de transport pe cablu au fost oprite

_ Crește presiunea asupra lui Boris Johnson, când DOI miniștri îl trântesc pe Partygate

_ Rafael Nadal va juca în februarie la turneul ATP de la Acapulco

_ Răsturnare de situație în dubla crimă de la Iași: un angajat SRI a sesizat un alt bărbat suspect

_ Medicul Radu Țincu: 'Nu putem să biciuim sistemul imunitar la nesfârşit'

_ Beatrice Mahler SCHIMBĂ PLACA: Omicron e formă ușoară. Anul acesta se renunță la restricții

_ Scandal înaintea Jocurilor Olimpice: cea mai bună schioare a României NU a fost inclusă pe listă/ Scrisoare MANIFEST a sportivei

_ Olympia Valance și logodnicul Tom Bellchambers anunță o nouă adăugare dulce în familia lor

_ Neve Campbell a vorbit despre adopție cu fiul de la început: „Spune-le cine sunt”

_ Sponsorul lui Djokovic, vrea să "revizuiască" evenimentele din Australia în care a fost implicat jucătorul

_ DR MARTIN SCURR răspunde la întrebările dumneavoastră de sănătate

_ Simona Halep completează cvintetul de românce calificate în turul secund la Australian Open

_ Hugh Jackman pleacă la spectacolul său matinal din The Music Man în NYC

_ Tess Haubrich de la Wolf Creek este cea mai recentă vedetă care s-a alăturat noului serial dramă Nine After The Verdict


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2805, afisate in 47 pagini.