12:17 2024-04-23
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la SeulIohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la SeulPreşedintele Yoon Suk Yeol l-a primit marţi pe omologul său român, Klaus Iohannis, şi s-a angajat să crească cooperarea în industria de apărare, inclusiv producţia comună de arme, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei de la Seul. La rândul său, ministrul sud-coreean al Apărării, Shin Won-sik, l-a primit separat pe ministrul adjunct al apărării din Polonia, Pawel Bejda, în contextul în care se vorbeşte despre un contract iminent pentru ca Hanwha Aerospace să furnizeze sisteme de arme suplimentare şi despre negocieri privind finanţarea, notează stirileprotv.ro. Coreea de Sud a apărut ca un jucător important în exporturile globale de echipamente militare, invazia Rusiei în Ucraina deschizând oportunitatea ca industriile sale să semneze contracte pe scară largă în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia. Principalul producător sud-coreean din domeniul apărării, Hanwha Aerospace, lucrează la un contract în valoare de 1.000 de miliarde de woni (725,7 milioane de dolari) pentru furnizarea de obuziere K9 către România, în ceea ce ar fi primul contract de apărare cu această ţară, a relatat anul acesta publicaţia Korea Economic Daily. Hanwha a refuzat să comenteze aceste informaţii. Compania a declarat însă în timpul unei teleconferinţe privind rezultatele din februarie că va anunţa un contract de export de armament cu România în primul trimestru, dar nu a existat niciun anunţ. Anul trecut, compania a semnat un memorandum de înţelegere cu compania de stat din domeniul apărării din România pentru a exporta obuzierul autopropulsat K9 şi vehiculul său de luptă de infanterie. Pe e altă parte, Polonia, care şi-a mărit cheltuielile pentru apărare, a acceptat să cumpere arme în valoare de 22 de miliarde de dolari din Coreea de Sud, în cea mai mare vânzare de armament din istoria ţării. Marţi, ziarul sud-coreean Dong-a Ilbo a relatat, citând surse din industria de apărare, că Polonia va semna săptămâna aceasta un contract pentru 70 de unităţi suplimentare de artilerie cu rachete Chunmoo în valoare de 1,6 miliarde de dolari, care vor fi furnizate de Hanwha Aerospace. Hanwha a refuzat să comenteze relatarea Dong-a. Vizita delegaţiei din domeniul apărării de la Varşovia vine în contextul în care cele două ţări au lucrat pentru a extinde finanţarea achiziţiilor de armament din Coreea de Sud. Plafoanele statutare privind creditele pentru a facilita astfel de tranzacţii au acţionat ca o constrângere, notează Reuters. În februarie, parlamentul sud-coreean a votat pentru a reduce restricţiile impuse băncii de stat pentru finanţarea exporturilor, ceea ce ar putea ajuta la negocierile pentru a doua fază a acordului cu Polonia, au declarat unele surse. Polonia a fost deja de acord să cumpere peste 150 de obuziere K9 pentru 2,6 miliarde de dolari şi 288 de lansatoare de rachete Chunmoo. Separat, a fost de acord să cumpere tancuri K2 fabricate de Hyundai Rotem şi avioane de vânătoare de la Korea Aerospace Industries.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu