09:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Aproximativ 125.000 de euro, recuperaţi de Centrul European al Consumatorilor pentru mai mulţi români, în primul trimestru al acestui an

Aproximativ 125.000 de euro, recuperaţi de Centrul European al Consumatorilor pentru mai mulţi români, în primul trimestru al acestui an

”În această perioadă, Centrul European al Consumatorilor din România, direcţie în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care instrumentează şi soluţionează pe cale amiabilă reclamaţii transfrontaliere, a instrumentat aproximativ 1.700 de solicitări sosite de la consumatori români şi circa 80 de solicitări de la consumatori din alte state membre UE, inclusiv din Norvegia, Islanda şi Marea Britanie, transmise prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor din statele de reşedinţă ale consumatorilor”, anunţă, marţi, ANPC, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, structura reclamaţiilor primite a cuprins 5 domenii principale: 33% transporturi (transport aerian, rutier, feroviar, naval şi închirieri auto); 21% îmbrăcăminte şi încălţăminte; 14% diverse produse şi servicii (servicii financiare, obiecte de uz personal – ceasuri, bijuterii, produse pentru îngrijire, alte servicii); 13% mobilier, echipament pentru gospodărie şi întreţinere de rutină a gospodăriei (electrocasnice, mobilă); 8% recreaţie şi cultură (electronice, bunuri pentru sport, camping, animale de companie, concerte, muzee etc.).

”Faţă de anii trecuţi, ponderea solicitărilor legate de serviciile de transport aerian (anulări sau întârzieri ale zborurilor) a înregistrat, în primul trimestru al anului, o uşoară creştere, menţinându-se în vârful clasamentului domeniilor care generează plângeri ale consumatorilor. În acelaşi timp, la un nivel semnificativ crescut se situează şi numărul solicitărilor care vizează achiziţii online, fie că discutăm de îmbrăcăminte şi încălţăminte, diverse servicii, obiecte de uz personal sau electrocasnice. O uşoară scădere se remarcă în ceea ce priveşte achiziţiile destinate recreaţiei şi culturii, ceea ce demonstrează o aşezare a pieţei după dezechilibrul puternic generat în anii pandemiei de Covid-19”, se mai arată în comunicat.

Într-unul dintre cazuri, un client şi cei trei prieteni ai acestuia, au obţinut împreună peste 2.000 de euro, după ce au apelat la ECC România.

”Pe 20.07.2023, MB împreună cu trei prieteni au avut un zbor Catania – Cluj-Napoca. În ziua zborului, în timp ce pasagerii aşteptau în aeroport, au fost informaţi că zborul a fost anulat, primind redirecţionare pentru un zbor în data de 25.07.2023. În data de 24.07.2023, când MB şi cei trei prieteni ai săi au vrut să facă check-in, au observat că zborul fusese din nou anulat. MB a sunat la serviciul de asistenţă clienţi şi i s-a comunicat că următorul zbor disponibil din Catania către Cluj-Napoca era programat pe 27.07.2023, oferindu-i-se şi varianta de a zbura în 25.07.2023 de la Roma la Cluj-Napoca. Pasagerii au acceptat zborul din Roma şi au plecat din Catania spre Roma, cu autobuzul. După ce au ajuns acasă, consumatorul a contactat compania aeriană, solicitând rambursarea cheltuielilor suplimentare cauzate de cele 2 zboruri anulate (suma de 1.173,40 EUR pentru cazare, mese şi băuturi răcoritoare, transport până la Roma) şi compensaţii. Dat fiind că nu a primit nicio soluţie de la compania aeriană, MB a trimis o solicitare către Centrul European al Consumatorilor - ECC Romania. Acesta a colaborat cu ECC Malta, pentru rezolvarea cazului şi, împreună, au reuşit să obţină o soluţie favorabilă pentru cei patru consumatori”, a mai transmis sursa citată.

ECC Romania face parte din Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) care include 29 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE plus Islanda, Norvegia. Centrele oferă informaţii, consiliere şi asistenţă gratuite şi personalizate consumatorilor care au probleme cu tranzacţiile transfrontaliere efectuate într-o altă ţară din cadrul Reţelei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Premier League va introduce tehnologia de detectare a ofsaidului semi-automat

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Rusia îi spune mamei lui Alexei Navalny: „Sunteți de acord în termen de trei ore cu o înmormântare privată pentru fiul dumneavoastră sau îl îngropăm în închisoare”

_ RUPTĂ: Tucker Carlson s-a �nt�lnit cu victima violului lui Joe Biden, Tara Reade, și cu denunțătorul NSA, Edward Snowden, �n timp ce se afla la Moscova

_ Oamenii de știință șocați să descopere noi specii de anaconda verde, cel mai mare șarpe din lume

_ Ministerul Finanţelor propune o schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei, pentru investiţii de anvergură în regiunile mai puţin dezvoltate

_ FOTO - Asasinat în stil mafiot în Ucraina: un viceprimar a fost împușcat mortal de persoane necunoscute

_ FAA predă îndatoririle Newark de control al traficului aerian către Philadelphia pentru a „aborda problemele de personal”

Fluierul.ro adreseaza o intrebare CSAT si CCR cei care au girat si au dat o adevarata Lovitura de Stat prin ANULAREA ALEGERILOR PREZIDENTIALE si INLATURAREA de la putere a Presedintelui ce urma sa fie ales. Unde e DOVADA implicarii RUSIEI?

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ „Noi nu facem asta aici”: fostul editor al NY Times o aruncă pe „Doamna cenușie” pentru părtinire și activism

_ În relația dulce a reginei Camilla cu câinele ei de salvare „foarte special” Beth, după ce „tovarășul ei mult iubit” a murit

_ Președintele PE vorbește despre adoptarea monedei euro în România, în conferință cu Iohannis/ Video

_ Cercetătorii constată că faptul că are vecini buni și puțini prădători de top face populațiile de pești răpitori mai rezistente

_ Ultimă oră – Valeri Zalujni a fost înlăturat de la șefia armatei ucrainene: Volodimir Zelenski a făcut anunțul

_ Studiul aruncă o nouă lumină asupra răspândirilor de virusuri între specii care pot provoca pandemii

_ Un donator major cere președintelui Universității Cornell să demisioneze pentru că ar fi promovat DEI

_ România în concediu medical | Anomaliile unui sistem: diferențe uriașe între județe, medici cu mii de concedii eliberate

Abia acum apare la orizont “bomba demografică”: Bolojan semnează legea prin care orice refugiat asiatic sau african primește cetățenie română în 3 ani!

_ Clinica de Stomatologie SANADOR asigură pacienţilor accesul la servicii personalizate pentru prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor dentare şi gingivale

_ „Viitorul luminos”: CEO-ul Woodside vede că cererea globală de GNL crește cu 50% în următorul deceniu

_ 34 de militari, sechestrați în timpul unei operațiuni împotriva infracțiunilor de mediu în sudul Columbiei, au fost eliberați cu succes

_ Fed F**kery transformă fluxul mare de depozite bancare de 98 miliarde USD (NSA) în flux de 2 miliarde USD

_ Teribila licitație de 20 de ani are a doua cea mai mare coadă, cea mai mică direcție înregistrată; Spikes Randamente

_ Lipă - Europeanul nu e concludent pentru Jocurile Olimpice, dar sportivii vor scăpa de stres şi emoţii

_ Scandal în Sri Lanka din cauza unei petreceri la care erau invitaţi albi îmbrăcaţi în haine albe

_ Adolescent acuzat ca adult după ce a atacat doi profesori �n școală

_ Președintele parlamentului din Africa de Sud demisionează din cauza anchetei de corupție

_ Ucrainenii pot depune cereri de despăgubire la Haga în urma invaziei Rusiei

_ Surse ucrainene, pentru Defense One: Rusia luptă în Ucraina folosind Starlink-ul lui Elon Musk

_ Conducerea Rapidului îl pune la punct pe Gheorghe Mustață, liderul fanilor FCSB: 'Atât pot ei'

_ Alec Baldwin omite premiera emoționantă a Rust, în care regizorul rănit plânge pe defuncta director de fotografiat Halyna Hutchins

_ Serviciul de spionaj extern al Rusiei susține că grupări militare private americane pregătesc o operațiune în Ucraina

_ 'Nașul inteligenței artificiale' face o previziune oribilă: aceasta ar putea în cele din urmă să depășească inteligența umană și să preia controlul

_ Profesorul de drept Jonathan Turley reacționează la procesul lui Trump: „Bizar – Nu sunt de acord cu acest verdict – va fi probabil anulat în apel” (VIDEO)

_ Prima privire la Dwayne „The Rock” Johnson în rolul lui Maui în filmul live-action de la Disney, Moana.

_ Populația evreiască a Iranului contrazice afirmațiile privind intenția de genocid a Teheranului

_ Dr. Phil ajunge la frontiera de sud, îl trântește pe Biden după ce a realizat amploarea adevărată a crizei

_ Serie A: Inter Milano se impune la limită în fața echipei AC Fiorentina. Golul a avut nevoie de validarea VAR

_ COVER-UP: New Documents PROVE Biden DIRECTLY LINKED to Mar-a-Lago RAID | Elijah Schaffer’s Top 5 (VIDEO)

_ Decizie istorică și o premieră juridică în Italia: O firmă de asigurare, daune de 100.000 de euro pentru două românce

_ Uraganul Debby: Guvernatorii din Florida, Georgia şi Carolina de Sud au declarat stare de urgenţă

_ Spionaj la Bruxelles! Ce s-a găsit pe telefoanele oficialilor din subcomisia de apărare a Parlamentului European (POLITICO)

_ O organizaţie de presă afgană îşi suspendă temporar activitatea din cauza situaţiei politice nefavorabile

_ Paradox în unul dintre cele mai dens populate orașe din lume: zone imense sunt înghițite din nou de natură (FOTO)

_ Fenomen neașteptat în natură: specia de furnici care a forțaț leii să își schimbe metoda de hrănire

_ Alegeri în Rusia. Reacţii internaţionale la noul mandat al lui Vladimir Putin: Aliaţii transmit felicitări, Occidentul condamnă victoria

_ Patru sulițe luate de exploratorul James Cook de la aborigeni vor fi returnate Australiei

_ Activitățile antropocenului modifică în mod dramatic fluxul de fluide subterane, descoperă cercetătorii

_ Un burger pentru a-l face pe Satan să transpire - iată de ce Tom Parker Bowles îi acordă patru stele

Prăbușirea criptomonedelor TerraUS și LUNA s-a datorat unui grup restrâns de speculanți care au pariat "short"

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

Prăbușirea demografică a României se datorează în integralitatea partidelor sistemului care au condus România 35 de ani

_ Matteo Salvini se distanțează de poziția Occidentului: Votul ruşilor pentru Putin trebuie acceptat

_ Oamenii au ajuns în nordul înghețat al Europei pe vremea neandertalienilor

_ RUPTĂ: Republicanii din Senat blochează proiectul de lege compromis pentru securitatea frontierei � Iată cei 4 senatori GOP care au votat cu democrații


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 786, afisate in 14 pagini.