05:56 2024-04-23
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Klaus Iohannis, primit de preşedintele Republicii Coreea, Yoon Suk-yeolKlaus Iohannis, primit de preşedintele Republicii Coreea, Yoon Suk-yeolPreşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi de preşedintele Yoon Suk-yeol, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face în Republica Coreea. Preşedintele Republicii Coreea, Yoon Suk-yeol, l-a primit marţi pe Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Coreea de Sud. „Consultările politice dintre cei doi şefi de stat vor viza teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică şi în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional şi global, precum şi impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerţului şi a investiţiilor în domeniul energiei verzi şi nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului şi gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătăţii, al educaţiei sau alte noi domenii. Va fi evidenţiată şi legătura specială pe care schimburile interumane şi culturale, care se bucură de o creştere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state”, anunţa înaintea vizitei oficiale Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită, în perioada 22-24 aprilie 2024, în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol. El este însoţit de mai mulţi miniştri, printre care Angel Tîlvăr şi Sebastian Burduja, dar şi de Raed Arafat. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul vizitei va fi adoptată la cel mai înalt nivel „Declaraţia Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcţiile principale de cooperare vizate de ambele părţi pentru următorii 10 ani. În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo. Miercuri, Klaus Iohannis va vizita Complexul de producţie Doosan Enerbility, Changwon (Busan), unde va avea o serie de discuţii cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări şi oportunităţi în domeniul energiei regenerabile şi al reactoarelor modulare mici (SMR). Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, preşedintele României va avea întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri şi va vizita expoziţia de artă tradiţională românească „Insight Romania”.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu