03:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Rugăciunea pe care trebuie s-o rostești de Sfântul Gheorghe: Te apără de necazuri și spală păcatele

Rugăciunea pe care trebuie s-o rostești de Sfântul Gheorghe: Te apără de necazuri și spală păcatele

Pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, credincioșii rostesc o rugăciune aparte care îi apără de necazuri.

În fiecare an, pe data de 23 aprilie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, apărătorul creștinismului. Pentru că această zi pică în Postul Paștelui, marii părinți au hotărât să fie dezlegare la ulei și vin.AdChoices

"Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorul de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Tu, Sfinte Mare Mucenic Gheorghe, care împreună cu cei fără de trup ești și toate le cunoști din timp și care de purtătorii de nevoința ești cinstit, miluiește-ne pe noi păcătoșii.

Vino, Sfinte Gheorghe și luminează mintea mea, pentru ca să cunosc eu păcatele ce le-am săvârșit; mișcă inima mea ca să mă hotărăsc și să mă îndrept; ajuta necredinței și slăbiciunii mele și scapă-mă cu harul tău de păcatele cele trupești și sufletești.

Totdeauna numele tău arată înălțimea rânduielilor tale, căci după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim pe tine Sfinte Gheorghe, care ai trecere în fața lui Dumnezeu Tatăl.

Binecuvântează-ne pe noi și fă rugăciunile noastre să fie de folos. Amin."


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Am fost taxați cu 106 lire sterline pentru CINCI creveți la restaurantul de vacanță: „ziua perfectă” a cuplului britanic pe Lanzarote a fost distrusă după o factură uriașă pentru „aproape deloc carne”

_ Două mașini Lamborghini, un Mercedes și un BMW, scoase la licitație de ANABI - În valoare de 800.000 de euro, au fost sechestrate de DIICOT

Așadar după mintea actualului Stat Soroșist și a cohortelor de sorosisti care aplaudă: Democrația înseamnă să anulezi alegerile, să-l interzicem, să-i facem dosar penal și să-l băgăm la zdup pe cel CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE PRIN VOT


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 3, afisate in 1 pagina.