23:30
Comentarii Adauga Comentariu

Rezultatul anchetei de la Colegiul Tudor Vianu. "A fost o glumă a profesorului, elevii nu s-au simţit umiliţi". Suntem mândri că am contribuit la demontarea acestei manipulări. Ce se-ntâmplă însă cu DELATORII și cu TURNĂTORII? Scapă nepedepsiți?

Nota Redacției

Cinste elevilor și absolvenților care și-au apărat profesorul facînd o petiție care a strâns sute de semnături și care nu au permis să i se facă o nedreptate profesorului lor.

RUȘINE profesorilor de la "Tudor Vianu" care n-au spus nici măcar un cuvânt în apărarea colegului lor acuzat pe nedrept, deși au dat un lung comunicat în care au explicat "ce buni și frumoși sunt ei" , de parcă despre ei era vorba.

Dar marii vinovați sunt delatorii, manipulatorii și turnătorii care au pus la cale această înscenare.

Vom da lista cu cei care au înscenat şi au propagat această manipulare. Și sunt doar o parte dintre ei. În realitate au fost mult mai mulți.

Împotriva lor trebuie deschisă NEAPĂRAT o anchetă, căci s-au ocupat zile întregi, prin minciuni, să distrugă reputația unui om.

Concluzia este una singura. Liceele și Facultățile Românește sunt CONTROLATE la această oră, de rețele de presiune INFORMALE.

Scopul?

Controlul politicilor și a pozițiilor cheie din unitățile importante de învățământ și Propagarea propriilor progenituri și a oamenilor de încredere în aceste poziții cheie.

Dovada?

Iată ca exemplu doar în acest caz, care a fost lista uriașă a delatorilor și a celor care au susținut această înscenare, împotriva profesorului de matematică Severius Moldoveanu, acuzație dovedită acum a fi falsă. Grupul de presiune care s-a pus în mișcare pentru "lichidarea profesorului", atât din liceu cât și din massmedia, e așa cum vedeți UNUL URIAȘ

Iată ce mașinărie infernală s-a pus în mișcare pentru a da afară din învățământ un profesor excepțional, dar care nu era pe placul "rețelei":


Din Liceu sau apropiați:

1. Luminița Macsim - mama fetei cu note mici de la clasa profesorului, cea care a depus plîngerea

2. Ioana Cojocariu - singura elevă din clasă care "a văzut" un abuz al profesorului, deși nu fusese implicată în mod direct șia cărei mamă Luminița Macsim a depus plângerea împotriva profesorului pe baza mărturiei fetei.

3. Bartic - angajatul patroanei Luminița Macsim - la școala "Little London", cel care a lansat delațiunea pe Facebook.

4. Șerban Cojocariu - tatăl fetei care a depus plângerea.

5. Daniela Vișoianu, Radu-Valer-Gramatovici, Alic-Constantin Ciprian care conduc ONG-ul "Asociația Părinților din Colegiul Național Tudor Vianu" și care s-au constituit într-un grup informal de presiune. Ei au cerut, înaintea oricărei anchete, pedepsirea exemplară a profesorului și și-au manifestat "indignarea" că așa ceva se poate întâmpla.


Din Presă, de la televiziuni și de la ONG-uri:

5. HotNews - Tapalagă, Pantazi etc...Cei care au lansat delațiunea și înscenarea în Presă. Și au continuat zile întregi cu minciunile și manipulările.

6. Digi24 - Prepliceanu, Moise Guran - cei care au propagat și ei zile întregi, înscenarea.

7. ProTV - care a publicat nenumărate acuze ce proveneau de la Luminița Macsim.

8. Realitatea TV - care a regizat o emisiune cu "acuzatorul", Striblea, cap de afiș.

9. Cătălin Striblea - cel care a fost trimis la Realitatea TV să-l acuze pe profesor

10. Eva.ro - cei care au făcut o propagandă permanentă pentru sancționarea profesourului.

11. Alexandru Cumpănașu și ONG-ul său "AID" - care a cerut o anchetă "exemplară împotriva profesorului"

12. ONG-ul Consiliul Elevilor, condus de Oniță, manevrat de Pippidi - care a înfierat faptul că profesoul umilește elevii și că nu se ocupă de elevii slabi

13. Adrian Curaj - Ministrul Învățământului, care după ce s-a antepronuțat cerând sancțiuni exemplare "pentru asemenea fapte", fapte despre care la acea oră nici măcar nu se știa dacă au existat sau nu, a dat înapoi la presiunea opiniei publice, și nu s-a mai pronunțat în ultimul timp.



Rezultatul anchetei de la Colegiul Tudor Vianu

ISMB a anunţat luni că a finalizat ancheta în cazul profesorului de matematică Sorin Moldoveanu de la Colegiul Tudor Vianu, din investigaţie rezultând că

"incidentul petrecut la clasă a fost o glumă a profesorului, înţeleasă ca atare de elevi, care nu s-au simţit umiliţi".

Din declaraţiile elevilor rezultă că incidentul petrecut la clasă a fost o glumă a profesorului, înţeleasă ca atare de elevi, care nu s-au simţit umiliţi.

Părinţii elevului participant la incident nu au depus o reclamaţie referitoare la acest incident", se spune într-un comunicat al ISMB.

În schimb, potrivit rezultatelor anchetei, "profesorul nu a respectat graficul susţinerii lucrărilor semestriale, grafic aprobat de conducerea unităţii de învăţământ".

Purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu, a explicat pentru MEDIAFAX că profesorul nu va fi sancţionat de Inspectorat, numai conducerea şcolii putând să dea sancţiuni administrative.

ISMB mai precizează în comunicat că

"profesorul care face obiectul sesizării este un cadru didactic apreciat de către elevi, părinţi şi conducerea unităţii de învăţământ pentru rezultatele deosebite obţinute de elevi la examenul naţional de bacalaureat, olimpiadele şi concursurile internaţionale".

Comunicatul integral al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti:

Ca urmare a informatiilor aparute in presa, referitoare la incalcarea normelor privind deontologia profesionala de catre un cadru didactic de la Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu", Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a realizat o activitate de control care a constatat urmatoarele aspecte:

Domnul profesor care face obiectul sesizarii este un cadru didactic apreciat de catre elevi, parinti si conducerea unitatii de invatamant pentru rezultatele deosebite obtinute de elevi la examenul national de bacalaureat, olimpiadele si concursurile internationale.

Din declaratiile elevilor rezulta ca incidentul petrecut la clasa a fost o gluma a profesorului, inteleasa ca atare de elevi, care nu s-au simtit umiliti.

Parintii elevului participant la incident nu au depus o reclamatie referitoare la acest incident.

Domnul profesor nu a respectat graficul sustinerii lucrarilor semestriale, grafic aprobat de conducerea unitatii de invatamant.

Echipa de control a intocmit un raport care a fost trimis conducerii unitatii de invatamant in vederea analizarii sub toate aspectele, privind deontologia profesionala a cadrului didactic pentru a lua masurile legale ce se impun.

Atat Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti cat si conducerea unitatii de invatamant vor monitoriza activitatea domnului profesor privind modul de comunicare in relatiile cu elevii, pentru a fi evitate aspectele care pot genera interpretari si reactii imprevizibile ale acestora.

Biroul de presa

Inspectoratul Scolar al Municipiului

Bucuresti


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Studiu. Românii pleacă în număr mare de la oraș la țară

Susținătorii președintelui Jair Bolsonaro vor schimbarea sistemului de vot în Brazilia. Zeci de mii de oameni au ieșit să protesteze în stradă

Paradoxul statisticii: românii lucrează 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din Uniunea Europeană

Conflict între un grup de turiști și salvamari, la Eforie Nord. Două persoane au ajuns la spital

După 109 ani, doi atleți împart pentru prima dată titlul olimpic la săritura în înălțime

COMENTARIU Crenguța Nicolae: Acum, dacă știm că vaccinații sunt la fel de contagioși, ce facem?

Coronavirus România LIVE UPDATE 2 august 2021. Ultimul bilanț COVID-19

Sebastian Vettel a fost descalificat din cursa de la Hungaroring. Hamilton avansează pe locul doi

HOROSCOP 2 august 2021. Zodiile, fără încredere de sine. Astrele anunță conflicte

Cătălin Chirilă și Victor Mihalachi merg în recalificări în cursa olimpică de canoe dublu 1000 m

Românii sunt din ce în ce mai interesați de bursă. Numărul investitorilor a atins maximul ultimilor cinci ani

Cvintetul de alamă Tromba Felix a concertat pe acoperișul Filarmonicii din Sibiu

BATAIE DE JOC A MAGAZINELOR LIDL LA ADRESA ROMANILOR. PRETURILE MULTNATIONALEI GERMANEI LIDL SUNT CU 50% MAI MARI IN ROMANIA DECAT IN POLONIA. Branza Camembert costă 9,99 de lei în România iar in Polonia e doar 6.95 de lei,

Incendiu la o hală de producție a polistirenului în Dâmbovița. A fost emis mesaj Ro-Alert pentru degajarea de fum

Ion Cristoiu: Ludovic Orban știe că DNA îi pregătește ceva?!

Healthcare Trends VIDEO. Pandemia în România. Ce investigații sunt necesare pentru cele mai dese complicații post-COVID? Medicii specialiști vin cu răspunsuri

Un nou accident pe A2, patru autoturisme implicate

Sebastian Ghiță: "În 2005, o fundație l-a invitat cu 500.000 dolari pe Bill Clinton în România. A venit Rudolph Giuliani, a venit Hayden, fostul șef al CIA, cu 300.000 de dolari". ALO DNA, banii ăștia când îi investigați?

O carte pe zi: "Fake news și dezinformare online: recunoaște și verifică", de Bogdan Oprea

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Naționala de fotbal a Statelor Unite este noua deținătoare a trofeului Golden Cup

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Super Cupa Franței – Campioana Lille s-a impus din nou în fața miliardarilor de la PSG

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

REGATUL UNGARIEI. 2 iunie 1247. Diploma Cavalerilor Ioaniți. Sunt menționați în ea Voievozii Români Litovoi, Seneslau, Ioan si Fărcaș

VACCINAREA CU FORȚA. Proiect de Lege. Aplicăm pe copiii voștri tratamente medicale cu forța. NU VREȚI? 10.000 lei amendă și BARNEVERNET ÎN ACȚIUNE: Dacă în 18 luni de la înscrierea în colectivitate nu-l VACCINAȚI va fi sesizata Protecţia Copilului

Cutremur în România, duminică seară. Magnitudinea înregistrată

Universitatea Craiova a fost învinsă de FC Botoșani pe teren propriu. Moldovenii urcă pe locul 3

Avertizare METEO de ultimă oră. ANM a emis Cod roșu de vijelii în două județe din România

SONDAJ GANDUL: 72% DINTRE ROMANI NU VOR SA VINA IMIGRANTI. Cine vrea sa vina imigranti? Toata clasa politica obedienta Bruxelles-ului, Televiziunile si Massmedia controlate de clasa politica si Intreaga Retea SOROS din Romania

Proiect: A treia doză și în Germania. Persoanele vulnerabile vaccinate cu AstraZeneca sau Johnson & Johnson să primescă o doză de rapel cu Pfizer sau Moderna

Ia - ambasador pentru România / Cristina Chiriac: Am ajuns cu Flori de ie pe patru continente; am cucerit suflete, am cules laude

Alo Iohannis se-aude? FRANȚA. Guvernul francez a anunțat că vrea să interzică finanțarea moscheilor cu Fonduri care Vin din Străinătate.

Igienizare masivă după "doi ani de miros greu, pestilențial": 38 de metri cubi de gunoi, adunați dintr-un apartament din București

Parada ''Port cu BucurIE'' - de Ziua Națională, la Brașov

Alertă METEO Cod roșu. Vijelii anunțate de ANM în 4 județe din România

COMENTARIU Marius Oprea / Unde e Stolojan?

Elevă de 15 ani, filmată în timp ce face sex. Imaginile au ajuns pe internet, toţi prietenii ei au văzut scenele XXX

Alertă de înec pe Siret. Pompierii căută cinci copii, în apele râului

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Naşul TV rămâne fără "Naşul". Radu Moraru, DAT AFARĂ pentru că a cheltuit banii acționarilor în interes personal.

Pisică versus vulpe. Cum reacționează o pisică de casă când surata îi fură mâncarea? VIDEO

Alertă de înec pe Siret. Cei cinci minori căutați de pompieri au fost declarați morți

Alertă de înec pe Siret. Pompierii căută mai mulți copii, în apele râului / Primul copil găsit a fost declarat mort

Aventură ecologică: 40 de zile într-o ambarcațiune cu vâsle. Lectorul universitar Horea Nașcu a pornit în cursa nautică de peste 2.200 km

Alertă pe Aeroportul Henri Coandă din București, în urma unei degajări de fum în zona de îmbarcare

Claudiu Năsui, ministrul Economiei: "Statul a făcut o promisiune antreprenorilor și n-a avut banii în cont. (...) Nu cred că voi fi remaniat"

Alina Eremia, POZĂ DE INFARCT în costum de baie! Cum arată cântăreața | FOTO ÎN ARTICOL

O concurentă de la "Insula Iubirii", POZE PORNO pe un site de escorte FOTO

Orban, neîncrezător în premier. "Mulți dintre cei care clamează susținerea lui Cîțu nu au încredere că poate conduce partidul"

FOTO Incendiu în Domnești, județul Ilfov. Intervenția e îngreunată de lipsa hidranților

INTERVIU Corina Caragea, prezentatoare TV: Nu mi-am propus să ajung la Pro TV. Costi Mocanu a așteptat un an să accept oferta

STRĂINILOR NU LE PLAC PRODUSELE ROMÂNEȘTI. Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Confederaţia Patronală CONCORDIA au cerut Parlamentului să respingă Legea nr. 321/2009 care obligă hipermarketurile să achiziţioneze 51% produse românești la raft

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

SCANDAL MONSTRU în TV. Au apărut filmuleţe şi imagini XXX cu o cunoscută prezentatoare de ŞTIRI SPORTIVE. "E distrusă!" FOTO

SUA Newsweek: Războiul s-a schimbat: tulpina Delta este la fel de contagioasă în cazurile Vaccinaților, masca e o necesitate pentru Vaccinați, spune CDC. Guvernanții neomarxiști de la noi de tip Barna, spun pe dos, mințind la grei

ROMÂNIA PE ULTIMELE LOCURI ÎN LUME LA BANII ALOCAȚI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Iohannis "România Educată” este proiectul național inițiat de Președintele României". Cum și-a bătut joc schiorul soroșist de români

ITALIA. Zeci de profesori sunt bolnavi după ce au primit vaccinul Astra-Zeneca împotriva coronavirusului

Anticorpii induși de vaccin pot fi mai puțin eficienți împotriva mai multor variante noi de SARS-CoV-2: studiu


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 171, afisate in 3 pagini.