13:46
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministrul polonez al mediului: 'Poluarea de pe râul Oder a fost provocată de acţiunea umană'

Ministrul polonez al mediului: 'Poluarea de pe râul Oder a fost provocată de acţiunea umană'

Ministrul polonez al mediului, Anna Moskwa, a declarat joi că toate ipotezele investigate pentru elucidarea cauzelor morţii masive a peştilor în râul Oder includ acţiunea umană, dar nu s-a ajuns încă la nicio concluzie, transmite agenţia EFE.

Într-un interviu acordat televiziunii publice de la Varşovia, responsabila poloneză a menţionat că ''o posibilitate este ca moartea acestor peşti să fi fost cauzată de deversarea unor substanţe otrăvitoare de la vreuna dintre fabricile din apropierea râului, a doua ipoteză este cea a cauzelor naturale, iar a treia ar fi o combinaţie a primilor doi factori''.

Explicând a treia ipoteză, ea a spus că chiar dacă declanşatorul catastrofei ar fi fost temperaturile ridicate şi scăderea nivelului apei râului, ''acţiunea umană'' ar fi putut agrava situaţia, potrivit Agerpres.ro.

Mostre de apă au fost trimise pentru analiză la laboratoare în Republica Cehă, Olanda şi Marea Britanie, dar ''rezultatele vor întârzia pentru că am cerut o investigaţie cât mai amplă posibil, nu doar pentru a elucida situaţia actuală, ci şi pentru a avea informaţii pentru viitor'', a mai spus ministrul Anna Moskwa.

Primele rezultate ale unor analize efectuate în Germania nu au reuşit să determine cauza poluării, iar guvernul polonez a transmis marţi seară că nu au fost detectate deocamdată substanţe toxice care să fi putut cauza moartea peştilor.

Tone de peşti morţi au apărut în luna iulie pe râul Oder, al doilea cel mai mare curs de apă al Poloniei şi situat la graniţa cu Germania, o catastrofă pe care premierul polonez Mateusz Morawiecki a atribuit-o unor cauze umane, având în vedere proporţiile ei.

În acelaşi timp, Germania a criticat autorităţile poloneze pentru că au informat-o cu întârziere despre acest dezastru, între timp fiind însă creat un grup comun de experţi germano-polonez.

Un cotidian polonez a publicat joi un raport al Agenţiei Apelor, ce relevă că au fost identificate peste 17.000 de puncte de deversare neautorizată a reziduurilor în râurile poloneze.

Tot joi, Comisia Europeană a cerut grăbirea investigaţiilor pentru determinarea cauzelor poluării râului Oder. ''Stabilirea cauzelor şi luarea măsurilor cele mai adecvate este de maximă importanţă şi urgenţă'', a declarat un purtător de cuvânt comunitar, Tim McPhie, potrivit agenţiei DPA.

''Comisia este foarte preocupată de acest dezastru ecologic'', a adăugat el, menţionând de asemenea că executivul comunitar este pregătit să trimită experţi care să colaboreze cu grupul comun creat de Polonia şi Germania.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Audio secret redat la procesul Oath Keepers arată despre presupusul complot din 6 ianuarie...

_ Cristiano Ronaldo de la Manchester United sărbătorește după ce l-a bătut pe Lisandro Martinez la antrenament

_ Procesul pentru abuz sexual Spacey începe la New York...

_ UPDATE: APLICAȚIA DRUDGE IPHONE, IPAD...

_ Robert Irwin își anunță noul proiect înainte de Steve Irwin Day

_ Cele mai mari rate ipotecare din ultimii 16 ani...

_ Lipsa asistenței medicale declanșează un război de licitații, în timp ce țările luptă pentru talent...

_ HARTA LUMII BOLNĂV...

_ NHS va angaja 1.000 de recruți pentru a efectua verificări de bază și pentru a da lovituri pentru a rezolva întârzierea de numiri

_ UPDATE: Ucigașul în serie din California ar fi ucis 5 persoane din vară, spune poliția...

_ Materialul clasificat este manipulat greșit în mod obișnuit, spun consilierii...

_ SUA își propune să transforme Taiwanul într-un depozit uriaș de arme...

_ Compania de muzică pop a lui Sting încasează peste 180.000 de lire sterline pe ZI

_ Al treilea rapper LA a fost împușcat și ucis în mai puțin de o lună...

_ Portland Thorns concediază doi directori după acuzații de abuz sexual împotriva fostului antrenor Paul Riley

_ Un influent australian de fitness despre motivul pentru care nu ar trebui să numiți niciodată pe cineva curajos pentru că merge la sală

_ Tricoul oficial Ed Sheeran Equals JB Hi-Fi, redus la 5 USD în Australia

_ FBI a primit pontul grupului de luptă armată planificată...

_ Mergi în sus... sau afară? Premierul Marii Britanii încearcă să-i liniștească pe credincioșii conservatori...

_ Legăturile prințului Andrew Epstein sunt expuse într-un nou documentar...

_ URMĂȚI: Poliția a lansat un videoclip �nfricoșător care arată momentul răpirii unei familii cu patru persoane, sub amenințarea armei, dintr-o afacere cu camioane din California

_ După „Nu spune gay”, un DISNEY slăbit speră să limiteze daunele...

_ Trump apelează la Curtea Supremă pentru lupta înregistrărilor...

_ Biden spune că republicanii „se dublează” cu planul de interzicere a avortului la nivel național...

_ Kim testează hotărârea lumii trimițând proiectile peste Japonia...

_ Ziarul Vegas cere ordin de restricție pentru a opri căutarea dispozitivelor reporterului ucis...

_ Criza costului vieții: Coles a introdus noi autocolante „blocate” ce înseamnă acestea

_ Brittany Hockley dezvăluie coduri secrete de supermarket pentru a arăta că ești singur

_ Noua lege privind imigrația va simplifica planul de deportări din Rwanda

_ Mai puțin incomodă, o viziune îndrăzneață. Ar putea discursul lui Liz Truss să fie un punct de cotitură, se întreabă DANIEL JOHNSON

_ Jen Shah susține că „luptează pentru viața mea” după ce Real Housewives Of Salt Lake City a dezvăluit sloganele

_ AFL 2022: Tayla Damir dezvăluie o regulă surprinzătoare pentru nunta cu Nathan Broad

_ Îi pasă cuiva de siguranță atunci când sunt bani în joc? Conor Benn v Chris Eubank NU POATE merge înainte

_ Pentru Pelosi și McCarthy, relația toxică se înrăutățește pe măsură ce alegerile se apropie...

_ Cum șefii serviciilor secrete ucrainene îi urmăresc pe colaboratorii care au lucrat cu rușii

_ Succesorul „MADDOW” se înecă în evaluări, renunță la jumătate din demo...

_Panica in oras...

_ Noi cercetări indică beneficiile pentru sănătate ale consumului mai devreme în timpul zilei; Fereastra de 10 ore...

_ Rio Ferdinand îl laudă pe Graham Potter pentru că a jucat șapte jucători englezi în victoria lui Chelsea cu 3-0 împotriva AC Milan

_ Cele mai bune alegeri din gama de machiaj Nude by Nature

_ Armata Moscovei fuge speriată, deoarece hărțile arată un avans uriaș ucrainean în doar câteva ore...

_ Cum compania creștină de telefoane mobile a devenit forță în creștere în politica din Texas...

_ Insula va trata zborurile din China în spațiul aerian drept „primul atac”...

_ Cine va găsi dragoste la întâlnirea noastră nevăzută?

_ Cel mai bun bar din lume ascuns în spatele magazinului de pastrami din Barcelona...

_ JK Rowling o provoacă pe o prezentatoare transgender să o dea în judecată pe Twitter pe motivul unei organizații de caritate trans

_ Kanye West se dublează pe sloganul White Lives Matter în timp ce Diddy vine în apărarea lui

_ Julia Bradbury își împărtășește temerile că a avea copii mai târziu în viață i-a crescut riscul de cancer de sân

_ Fanii chinezi „Zero-Covid” îmbrăcați în costume cu materii periculoase îndreaptă PISTOLE-MITRALER către familii înspăimântate

_ Jucătorii și personalul Worcester se pregătesc să aibă contracte ÎNCHEIATE

_ Imaginile online ale proaspetelor mamici superfit nu sunt realitate pentru majoritatea mamelor, sugerează studiul

_ Fostul șef interimar Stoke, Dean Holden, este candidat pentru a deveni manager al Exeter City

_ Ținta de la Wolves, Julen Lopetegui, confirmă că a fost demis de Sevilla după lovirea lui Dortmund

_ EL NU ESTE QWITTER!

_ Coreea de Nord „trage două rachete balistice către Japonia”

_ EXC: James Jordan îi critică pe șefii lui Steph Packed Lunch pentru că l-au „cusut” din cauza tweet-ului lui Ellie Simmonds

_ Biopicul The Blind al patriarhului dinastiei Duck Phil Robertson va fi lansat în septembrie 2023

_ Kendall Jenner îi plac tweeturile lui Jaden Smith în urma părăsirii de la prezentarea de modă a lui Kanye West

_ Emma Thompson și Lashana Lynch se alătură noului venit Alisha Weir la premiera filmului Matilda The Musical

_ „Nimeni nu se ia cu un Biden”: președintele a fost prins cu microfonul fierbinte în turneu la epava uraganului Ian


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 619, afisate in 11 pagini.