15:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Târnovanu (FCSB) - Cred că plecăm cu prima şansă în derby-ul cu Rapid

Târnovanu (FCSB) - Cred că plecăm cu prima şansă în derby-ul cu Rapid

"Suntem cu gândul la derby şi cu gândul către titlu. Le-am promis suporterilor că vom face tot ce ţine de noi să câştigăm în derby, să fim cu încă un pas mai aproape de titlu. Nu suntem deocamdată campioni, mai aveam un meci sau două, mai avem câţiva paşi de făcut şi trebuie să îi facem. Într-un derby nu prea sunt favoriţi, nici locul pe care te afli, nici ce formă ai, în derby sunt alte lucruri care contează, dar cred că plecăm cu prima şansă", a spus Târnovanu.

El consideră că este anul FCSB în fotbalul românesc, ultima oară când echipa sa a câştigat titlul de campioană fiind copil de mingi la Poli Iaşi.

"Sunt ceva ani de când nu am mai câştigat un titlu, dar cred că este anul nostru şi în scurt timp să va dovedi asta. Eram copil de mingi la Iaşi când FCSB a câştigat ultimul titlu de campioană. Am şi poze de atunci", a mai spus Târnovanu.

Jucătorii echipei FCSB Octavian Popescu, Darius Olaru, Joyskim Dawa, Adrian Şut, Ştefan Târnovanu, David Miculescu şi Siyabonga Ngezana au participat, joi, la o întâlnire cu fanii, în cadrul căreia au acordat autografe, la unul din magazinele sponsorului tehnic, Nike.

Echipa de fotbal FCSB va întâlni, sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Naţională, formaţia Rapid, într-un meci din cadrul etapei a 5-a a play-off-ului Superligii.

După 4 etape în play-off-ul Superligii, FCSB ocupă prima poziţie, cu 44 de puncte, fiind urmată de CFR Cluj şi Universitatea Craiova, cu câte 31 de puncte, Farul Constanţa, 29 de puncte, Rapid, 28 de puncte şi Sepsi OSK, cu 27 de puncte.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Eltron Technology inaugurează prima fabrică europeană în România

_ Hawaii ignoră Curtea Supremă a Statelor Unite și dă jos dreptul de a purta arme de foc în public

_ Sunt un expert în grădinărit și aceasta este lista mea de verificare pentru îngrijirea gazonului de primăvară pe care trebuie să o știți pentru iarba mai sănătoasă acum

_ Ianuarie a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată în lume, potrivit cercetătorilor din UE

_ Femeie târâtă din mașina de poliție și linșată de o mulțime furioasă: Era bănuită de violarea și uciderea unei fetițe

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ O altă navă din Marea Britanie a luat foc în apropierea Yemenului, când marea este plină de cisterne cu handicap

_ 67 people rescued off the mountain in the last 24 hrs

_ Alegerile speciale pentru scaunul McCarthy se �ndreaptă pentru un tur de scrutin din mai, cu candidatul susținut de Trump

_ În relația lui Geri și Christian Horner: Început controversat în dragoste, nuntă plină de stele și familie amestecată, în timp ce șeful de Formula 1 este „sub investigație” pentru „comportament nepotrivit”

_ Noua metoda de incorporare a aminoacizilor neobisnuiti din punct de vedere structural in proteine

_ Cercetătorii dezvăluie o încălzire anormală în atmosfera superioară a soarelui

_ 'Microbul fotbalului' a suferit 'mutații' în Europa: Descinderi la Federația Spaniolă de Fotbal și acasă la Luis Rubiales

_ Partidul Laburist din Marea Britanie câștigă cu ușurință alegerile parțiale, deoarece conservatorii se pregătesc pentru mai multe pierderi

_ Takayuki Seto şi Paul Papp şi-au prelungit contractele cu Petrolul Ploieşti

_ Alfie Steele: Ucigașul a amenințat că o „torturează până la moarte pe bunica unui copil de nouă ani” și că va incendia casa vecinului, deoarece autoritățile au ratat 64 de șanse de a-l salva pe tânăr

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

_ Poli Iaşi a luat trei puncte importante cu U Cluj, scor 1-0, în etapa a 23-a

_ Fermierii francezi fac presiuni asupra guvernului pentru a oferi răspunsuri cu privire la ajutor, reglementări

_ CEO-ul YouTube, Susan Wojcicki, a dezvăluit cauza morții fiului: Marco Troper a murit din cauza unei „supradoze accidentale” după ce a luat medicamente pentru anxietate și cocaină

_ Madagascarul va castra pedofilii pe cale chirurgicală în conformitate cu noua lege aprobată de parlamentari, se dezvăluie - la câteva zile după ce Kazahstanul a anunțat același plan

_ Regele Charles ajunge la Clarence House după ce a zburat cu elicopterul la Londra din Sandringham înainte de tratamentul pentru o prostată mărită

_ Este cu adevărat fericit pentru totdeauna? Cercetătorii sunt la fel de fericiți sau chiar mai fericiți decât cuplurile căsătorite, spun cercetătorii

_ Novak Djokovic spune că a lucra cu Murray este surprinzător şi incitant

_ Un pianist din Marea Britanie amenințat de agenții PCC pentru că și-a filmat fețele în public

_ Nevoia urgentă de abordare bazată pe știință a conservării rechinilor

_ Războiul din Ucraina, ziua 718. Kievul, atacat peste noapte / Rusia a anulat contractul de închiriere al ambasadei Ucrainei la Moscova / Putin, comparat cu Hitler

_ Lovitură cu lovitură: cum s-a desfășurat terifiantul atac terorist ISIS de la Moscova, care a ucis 143 de oameni, în timp ce fanii muzicii așteptau să audă trupa lor preferată

_ Leverkusen extinde runda de neînvins la 38, pe măsură ce titlul Bundesliga se apropie

_ Minister Intotero: There is still a lot to do in Romania in terms of equality of opportunity

_ David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice

_ Când a fost diagnosticat regele Charles cu cancer? Și când s-a întors prima dată la muncă? O cronologie a evenimentelor care au dus la actualizarea de astăzi

_ BREAKING Cutremur politic în Ungaria: Katalin Novak și-a dat demisia

_ Mama de la TikToker își împarte părerile cu „ceaiul leneș” suprem după ce a făcut spaghete bolognese la MICROUNDE

_ Corona Braşov şi Ferencvaros vor juca finala Erste Liga

_ Greg Gutfeld despre c�ntările �Death To America� din Michigan: De ce respectăm comportamentul anti-american? (VIDEO)

_ „Left Is A Vicious Wounded Tiger” - Larry Klayman avertizează „They Want Us Dead”

Cazul Le Pen, ineligibilitate și executare provizorie: ce spune cu adevărat legea

_ Limitele gheții: ce ne spune despre viitorul Antarcticii o expediție din secolul al XIX-lea prinsă în gheața de mare timp de un an

_ Cele mai populare puști de vânătoare din America

_ Parisul va avea o nouă forţă în fotbal şi nu este PSG. Klopp aşteptat în proiect. Una dintre cele mai bogate dinastii de pe planetă a cumpărat Paris FC

_ Acțiunile au atins maximul din toate timpurile pentru „O nouă eră în productivitate și profitabilitate”... Cu excepția faptului că toți am mai văzut asta înainte

_ House Freedom Caucus �i cere lui Mitch McConnell să demisioneze imediat de la conducere și să nu-i �ncurce pe republicani la viitoarele alegeri, așa cum a făcut Paul Ryan

_ Un avion Tarom a revenit în București după ce ar fi fost lovit de fulger

_ Florin Barbu, despre moţiunea opoziţiei privind declaraţia cu Nicolae Ceauşescu: Chiar simplă, fără conţinut

_ Zara Tindall masters sare în timp ce concurează în a treia zi a The Burnham Market International Horse Trials

_ More than 550 new cases of measles registered last week

_ Liderul PMP ridică o problemă uriașă a României în interiorul NATO

_ Războaiele economice ale lunii: Rusia și China planifică o centrală nucleară pentru a alimenta viitoarea bază lunară

_ Micul studio NYC Nolita cu locație nebună pentru duș și aragaz iese pe piață - și nu o să-ți vină să crezi chiria lunară!

_ Dezvăluit: Cum să-ți dai seama dacă telefonul tău ascultă cu urechea conversațiile tale

_ Pescărușii schimbă habitatele naturale cu cele urbane, arată studiul de învățare automată

_ Coreea de Sud dezvăluie că nord-coreenii au demolat Arcul Reunificării

_ Danny Jones de la I'm A Celebrity este primul care ia dușul din junglă în timp ce se îmbracă într-o pereche de pantaloni scurți de baie albi pentru a înfrunta apa rece ca gheața

_ Raport șocant: În atacurile de la 7 octombrie din Israel au fost comise violenţe sexuale sistematice

_ Resturile unui şarpe preistoric, mai lung decât un autobuz şcolar, au fost descoperite în India

_ Curs valutar, 23 februarie

_ New York ar putea scoate 4.000 de rezidenți legali de la un loc de muncă - pentru ca migranții să-i poată avea

_ Județul Carolina de Nord interzice fluorul după ce rezidenții indică un studiu care arată că femeile �nsărcinate care au băut niveluri ridicate de fluor au dus la un IQ mai scăzut la copii

_ Șeful lui Sainsbury își cere scuze pentru criza IT care a afectat plățile fără contact și a lăsat mii de clienți fără comenzi online


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1272, afisate in 22 pagini.